Postări
sâmbătă, octombrie 31
vineri, octombrie 30
Medierea – institutie moderna in statul de drept. Importanta cunoasterii acesteia de catre viitorii juristi
Medierea – institutie moderna in statul de drept. Importanta cunoasterii acesteia de catre viitorii juristi
Este de notorietate faptul că aglomerarea instanţelor de judecată din România afectează întreg sistemul judiciar, că procesele aparent simple sunt întârziate din cauza birocraţiei, că deciziile instanţei vin după repetate înfăţisări şi termene prescrise.
Cu toate acestea, deşi medierea are drept scop principal degrevarea instanţelor de judecată de acele dosare ce pot fi soluţionate prin metode alternative precum medierea, practica medierii este foarte putin cunoscută în ţara noastră. Motivele pot fi diverse.
Spre exemplu, putem vorbi de faptul că deşi Legea 192 din 16 mai 2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator[1] a fost adoptată în urmă cu 3 ani, abia anul trecut au fost autorizaţi primii mediatori. Ca o consecinţă a acestui fapt, corpul mediatorilor nu a avut timpul necesar pentru a-şi coagula forţele în vederea promovării profesiei de mediator. Mai mult decât atât, nici primul Consiliu de mediere, deşi avea menirea să facă acest lucru, nu a reuşit, poate şi datorită frământărilor inerente oricăror începuturi, aşa cum ne-am obişnuit în România. Mai mult decât atât, nici alte instituţii ale statului nu au făcut eforturi în acest sens deşi avantajele recurgerii la această metodă alternativă de soluţionare a conflictelor sunt bine cunoscute.
Deasemenea, este de notorietate faptul că Biserica se bucură de un grad ridicat de încredere în rândul populaţiei noastre, ba, mai mult decât atât, peste 90% dintre români se declară creştini şi, cu toate acestea, aşa cum ar fi de aşteptat în rândul unei astfel de societăţi majoritar creştine, dialogul nu este prezent; comunicarea nu se realizează. De solidaritate ce să mai vorbim?!
Iată că a venit momentul implementării unei instituţii care poate reada societăţii româneşti posibilitatea reluării dialogului atât interpersonal cât şi instituţional.
Cu toate acestea, deşi nu beneficiază de o promovare bine organizată, instituţia medierii devine din ce în ce mai cunoscută.
Fiind o instituţie de importanţă majoră pentru un stat de drept cu o populaţie al cărei nivel de dezvoltare culturală a crescut în ultimii douăzeci de ani (e drept, mai lent decât ar fi fost de aşteptat), este necesar ca această instituţie să fie cunoscută, încă din timpul facultăţii, cel puţin de către studenţii şi masteranzii (care nu au studiat-o în timpul facultăţii) care urmează studii juridice. Este necesar ca această instituţie să fie studiată de către orice student ce va urma o carieră juridică nu doar pentru a şti când şi cui îi foloseşte aceasta ci şi pentru a-i permite viitorului jurist (avocat, magistrat, notar, consilier juridic, funcţionarpublic) să-şi formeze anumite deprinderi, anumite competenţe precum cele de comunicare sau negociere. Deprinderile şi competenţele create prin studierea unei astfel de instituţii pot fi de folos viitorului jurist în oricare dintre profesiile mai sus menţionate.
În condiţiile în care studenţii vor avea cunoştinţe despre mediere încă de pe băncile şcolii, atunci putem avea garanţia că nu vor fi reticenţi în a apela la mediere, cănd ei înşişi se află într-un diferend sau chiar să apeleze la această procedură pentru rezolvarea conflictelor pentru care au fost mandataţi de către clienţii lor să le rezolve în instanţă. Astfel, magistratul, când va considera utilă o astfel de procedură, va putea recomanda părţilor să apeleze la un mediator pentru rezolvarea unui anumit tip de conflict. Avocatul, deasemenea, în funcţie de speţele ce-i sunt supuse spre rezolvare, fiind familiarizat cu medierea şi cunoscând avantajele alegerii acestei căi de soluţionare, va şti când este bine pentru clientul său să recurgă la procedura medierii.
Treptat, se va ajunge la o practică generală, date fiind numeroasele avantaje pe care le poate aduce medierea pentru orice persoană care apelează la ea.
Totodată, nu putem neglija faptul că, pe parcursul studierii procedurii de mediere şi ulterior prin recurgerea la o astfel de procedură ca alternativă la justiţie, se vor crea anumite obişnuinţe, anumite deprinderi ce vor creşte calitatea serviciilor oferite clienţilor de către viitorii jurişti.
Mai mult decât atât, cu excepţia magistraţilor, oricare altă profesie juridică este compatibilă cu cea de mediator, potrivit legii în vigoare (Legea 192/2006 privind medierea şi formarea profesiei de mediator).
Continuarea, aici >>>
Este de notorietate faptul că aglomerarea instanţelor de judecată din România afectează întreg sistemul judiciar, că procesele aparent simple sunt întârziate din cauza birocraţiei, că deciziile instanţei vin după repetate înfăţisări şi termene prescrise.
Cu toate acestea, deşi medierea are drept scop principal degrevarea instanţelor de judecată de acele dosare ce pot fi soluţionate prin metode alternative precum medierea, practica medierii este foarte putin cunoscută în ţara noastră. Motivele pot fi diverse.
Spre exemplu, putem vorbi de faptul că deşi Legea 192 din 16 mai 2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator[1] a fost adoptată în urmă cu 3 ani, abia anul trecut au fost autorizaţi primii mediatori. Ca o consecinţă a acestui fapt, corpul mediatorilor nu a avut timpul necesar pentru a-şi coagula forţele în vederea promovării profesiei de mediator. Mai mult decât atât, nici primul Consiliu de mediere, deşi avea menirea să facă acest lucru, nu a reuşit, poate şi datorită frământărilor inerente oricăror începuturi, aşa cum ne-am obişnuit în România. Mai mult decât atât, nici alte instituţii ale statului nu au făcut eforturi în acest sens deşi avantajele recurgerii la această metodă alternativă de soluţionare a conflictelor sunt bine cunoscute.
Deasemenea, este de notorietate faptul că Biserica se bucură de un grad ridicat de încredere în rândul populaţiei noastre, ba, mai mult decât atât, peste 90% dintre români se declară creştini şi, cu toate acestea, aşa cum ar fi de aşteptat în rândul unei astfel de societăţi majoritar creştine, dialogul nu este prezent; comunicarea nu se realizează. De solidaritate ce să mai vorbim?!
Iată că a venit momentul implementării unei instituţii care poate reada societăţii româneşti posibilitatea reluării dialogului atât interpersonal cât şi instituţional.
Cu toate acestea, deşi nu beneficiază de o promovare bine organizată, instituţia medierii devine din ce în ce mai cunoscută.
Fiind o instituţie de importanţă majoră pentru un stat de drept cu o populaţie al cărei nivel de dezvoltare culturală a crescut în ultimii douăzeci de ani (e drept, mai lent decât ar fi fost de aşteptat), este necesar ca această instituţie să fie cunoscută, încă din timpul facultăţii, cel puţin de către studenţii şi masteranzii (care nu au studiat-o în timpul facultăţii) care urmează studii juridice. Este necesar ca această instituţie să fie studiată de către orice student ce va urma o carieră juridică nu doar pentru a şti când şi cui îi foloseşte aceasta ci şi pentru a-i permite viitorului jurist (avocat, magistrat, notar, consilier juridic, funcţionarpublic) să-şi formeze anumite deprinderi, anumite competenţe precum cele de comunicare sau negociere. Deprinderile şi competenţele create prin studierea unei astfel de instituţii pot fi de folos viitorului jurist în oricare dintre profesiile mai sus menţionate.
În condiţiile în care studenţii vor avea cunoştinţe despre mediere încă de pe băncile şcolii, atunci putem avea garanţia că nu vor fi reticenţi în a apela la mediere, cănd ei înşişi se află într-un diferend sau chiar să apeleze la această procedură pentru rezolvarea conflictelor pentru care au fost mandataţi de către clienţii lor să le rezolve în instanţă. Astfel, magistratul, când va considera utilă o astfel de procedură, va putea recomanda părţilor să apeleze la un mediator pentru rezolvarea unui anumit tip de conflict. Avocatul, deasemenea, în funcţie de speţele ce-i sunt supuse spre rezolvare, fiind familiarizat cu medierea şi cunoscând avantajele alegerii acestei căi de soluţionare, va şti când este bine pentru clientul său să recurgă la procedura medierii.
Treptat, se va ajunge la o practică generală, date fiind numeroasele avantaje pe care le poate aduce medierea pentru orice persoană care apelează la ea.
Totodată, nu putem neglija faptul că, pe parcursul studierii procedurii de mediere şi ulterior prin recurgerea la o astfel de procedură ca alternativă la justiţie, se vor crea anumite obişnuinţe, anumite deprinderi ce vor creşte calitatea serviciilor oferite clienţilor de către viitorii jurişti.
Mai mult decât atât, cu excepţia magistraţilor, oricare altă profesie juridică este compatibilă cu cea de mediator, potrivit legii în vigoare (Legea 192/2006 privind medierea şi formarea profesiei de mediator).
Continuarea, aici >>>
joi, octombrie 29
Scrisoare către invidioşi!
Reiau această scrisoare deoarece, cu părere de rău o spun, cred că trebuie reluată pentru că poate, şi prin astfel de metode, reuşim să mai clintim câte un confrate nefericit, încercat de sentimentul acesta atât de dăunător pentru el însuşi, cât şi pentru societatea în care îşi trăieşte viaţa.
Încercând să-i înţeleg şi asigurându-i de toată compasiunea mea, îi rog să aibă răbdarea să citească aceste umile rânduri şi mai apoi să reflecteze la ele.
Pentru cei care nu sunteţi încercaţi de un astfel de microb, am un sfat: fiţi înţelegători cu aceştia; ei sunt aproapele nostru!
Încercând să-i înţeleg şi asigurându-i de toată compasiunea mea, îi rog să aibă răbdarea să citească aceste umile rânduri şi mai apoi să reflecteze la ele.
Pentru cei care nu sunteţi încercaţi de un astfel de microb, am un sfat: fiţi înţelegători cu aceştia; ei sunt aproapele nostru!
Dragii mei,
Dumnezeu a creat omul frumos. L-a înzestrat cu însuşiri înrudite cu ale Sale: conştiinţă, raţiune cognitivă, libertate, pentru a putea menţine relaţia cu Dumnezeu vie, conştientă şi liberă.
Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne-a creat după chipul Său cu minte şi libertate prin care putem să ajungem la asemănarea cu El .
Fiecare dintre noi poartă acest chip al lui Dumnezeu şi tinde, mai mult sau mai puţin, spre asemănarea cu El, în funcţie de puterile sale.
Aceste puteri poartă denumiri diferite.
Iisus, într-una din pildele sale, le simbolizează prin talanţi (monezi de aur) ce trebuiau înmulţiţi, valorificaţi.
Psihologia le-a denumit aptitudini, capacităţi, care pot însemna pentru anumite persoane chiar existenţa unui talent.
Aptitudinea = însuşire psihică individuală ce condiţionează îndeplinirea în bune condiţii a unei acţiuni, activităţi (munci); înclinaţie.
Capacitatea = posibilitatea, însuşirea morală a unei persoane de a fi apt într-un domeniu; aptitudine.
Dar = însuşire, aptitudine, vocaţie, talent.
Talent = aptitudine, înclinare înnăscută într-un anumit domeniu ce favorizează o activitate creatoare; o însuşire deosebită, remarcabilă; înzestrare.
Biserica le-a numit daruri pentru a înţelege că orice aptitudine a noastră sau talent sunt de la Dumnezeu.
Dintr-o analiză, fie şi mai sumară, fiecare dintre noi constatăm că suntem înzestraţi cu una sau mai multe aptitudini, poate chiar cu un talent (sau mai multe), însuşiri care ne fac diferiţi de ceilalţi. Sunt însuşiri care îi fac astfel diferiţi şi pe ceilalţi de noi.
După învăţătura creştină, aceste însuşiri le avem de la Dumnezeu. Psihologia ne spune că sunt înnăscute, fără să contrazică astfel puctul de vedere al învăţăturii creştine.
În funcţie de modul cum fiecare îşi descoperă aceste aptitudini şi le dezvoltă, le fructifică, va avea un succes mai mare sau mai mic, în anumite domenii. Astfel, descoperindu-ne însuşirile cu care ne-am născut şi canalizându-ne energia spre a le dezvolta, vom crea premisele pentru un viitor succes.
Este adevărat că această cale presupune multă muncă. Presupune un consum de energie foarte mare. Dar, în schimb, pe această cale vom ajunge, pe de o parte, să ne descoperim pe noi înşine şi,pe de altă parte, să ne găsim cel puţin liniştea sufletească dacă nu chiar fericirea.
Atunci, de ce să fim invidioşi? De ce să nu ne canalizăm energiile pentru a ne găsi fericirea (dacă dorim s-o avem)?
Nu trebuie să fim supăraţi pentru că noi nu avem un anumit talent şi alţii îl au. Supărarea să vină din faptul că nu am reuşit să-l descoperim sau nu am depus suficient efort pentru a-l dezvolta, a-l face cunoscut şi altora, pentru a ajunge la nivelul celor pe care îi invidiem.
Aşa am fost construiţi. Aşa ne-a construit Dumnezeu. Fiecare dintre noi are un talent al lui. Nu suntem la fel şi trebuie să învăţăm să acceptăm asta.
Dacă ni se pare că cineva ne eclipsează, ar fi bine să ne gândim că poate acela a muncit mai mult decât am făcut-o noi. Sunt situaţii în care, chiar înzestrat fiind cu un anumit talent, să fii depăşit de o altă persoană care nu are acea însuşire atât de bine dezvoltată catine dar care să fi muncit mai mult şi astfel, culege el laurii victoriei, şi nu tu.
Atunci, pe ce eşti invidios? Pe munca lui? Pe efortul depus de el?
Pe tine cine te împiedică să munceşti?
Iată, am îndrăznit să vă dau câteva motive pentru a nu mai fi invidioşi.
Motivele pentru care v-am scris?
Îmi pare rău pentru voi. Îmi pare rău că astfel nu veţi avea şansa să trăiţi o viaţă frumoasă. Cu un astfel de sentiment de invidie nu veţi putea iubi niciodată cu adevărat şi astfel, nu vă puteţi ridica la rangul cel mai înalt al demnităţii umane.
Dacă ar fi să vă dau un sfat, v-aş îndemna astfel: învăţaţi mai întâi să vă iubiţiă pe voi! Astfel,veţi iubi, treptat, şi pe cei din jurul vostru! Mai apoi, veţi învăţa să iubiţi Lumea şi astfel, veţi reuşi să o cuceriţi cu adevărat!
Vă doresc din tot sufletul să reuşiţi!
- Vă întrebaţi, probabil, de ce doresc eu aşa ceva pentru cei invidioşi?
- Simplu de răspuns. Lumea în care voi trăi va fi mai frumoasă. când celor din jurul meu le va fi bine, starea lor de bine se va răsfrânge, indubitabil, şi asupra mea.
Cănd fiecare dintre noi va realiza acest lucru, înseamnă că se află pe drumul cel bun - va scăpa de acest microb dăunător - invidia. Abia acum va renaşte speranţa reconstruirii unei societăţi aşa cum ne-o dorim cu toţii.
miercuri, octombrie 28
Comisia Juridica a Camerei Deputatilor a adoptat modificarea/completarea legii medierii propusa de UNMR
Dupa adoptarea propunerii Comisiei Juridice de catre plenul Camerei Deputatilor:
"In termen de o luna de la publicarea legii in Monitorul Oficial, vor avea loc alegeri pentru consiliul de mediere sub supravegherea si controlul Ministerului Justitiei.
"Orice mediator autorizat care se regaseste pe Tabloul Mediatorilor va putea candida fara indeplinirea vreunui criteriu suplimentar."
In lumina noilor modificari, accesul la functia de membru al Consiliului de Mediere, nu mai este ca si pana acum ingradit de criterii nejustificate impuse de catre membri Consiliului de Mediere.
O alta modificare propusa de UNMR, deosebit de importanta pentru mediatori, a fost adoptata de catre Comisia Juridica a Camerei Deputatilor in sedinta de astazi:
continuarea, aici >>>>
"In termen de o luna de la publicarea legii in Monitorul Oficial, vor avea loc alegeri pentru consiliul de mediere sub supravegherea si controlul Ministerului Justitiei.
"Orice mediator autorizat care se regaseste pe Tabloul Mediatorilor va putea candida fara indeplinirea vreunui criteriu suplimentar."
In lumina noilor modificari, accesul la functia de membru al Consiliului de Mediere, nu mai este ca si pana acum ingradit de criterii nejustificate impuse de catre membri Consiliului de Mediere.
O alta modificare propusa de UNMR, deosebit de importanta pentru mediatori, a fost adoptata de catre Comisia Juridica a Camerei Deputatilor in sedinta de astazi:
continuarea, aici >>>>
Comisia Juridica a Camerei Deputatilor a adoptat modificarea/completarea legii medierii propusa de UNMR
Dupa adoptarea propunerii Comisiei Juridice de catre plenul Camerei Deputatilor:
"In termen de o luna de la publicarea legii in Monitorul Oficial, vor avea loc alegeri pentru consiliul de mediere sub supravegherea si controlul Ministerului Justitiei.
"Orice mediator autorizat care se regaseste pe Tabloul Mediatorilor va putea candida fara indeplinirea vreunui criteriu suplimentar."
In lumina noilor modificari, accesul la functia de membru al Consiliului de Mediere, nu mai este ca si pana acum ingradit de criterii nejustificate impuse de catre membri Consiliului de Mediere.
O alta modificare propusa de UNMR, deosebit de importanta pentru mediatori, a fost adoptata de catre Comisia Juridica a Camerei Deputatilor in sedinta de astazi:
continuarea, aici >>>>
Altora le pasă, nouă nu!
O recentă dezbatere s-a desfasurat la University of Maryland pe tema “Trust and Civic Engagement” ca elemente ale culturii politice post-comuniste.
Astfel de dezabteri ar trebui să aibă loc si la noi şi nu doar în universităţi. Pate că de aici ar trebui să începem, măcar acum. Astfel de chestiuni precum cele ce privesc spiritul civic, solidaritatea membrilor societăţii, neîncrederea cetăţenilor în instituţiile statului ar trebui să ne preocupe pe fiecare dintre noi. La astfel de probleme trebuie reflecteze toţi cei ce conştientizează aceste carenţe ce caracterizează societatea noastră şi care pot contribui, într-o măsură mai mare sau mai mică la îmbunătăţirea climatului social din România.
Se pare că altora le pasă, sunt preocupaţi de astfel de chestiuni, caută soluţii pentru însănătoşirea unei societăţi care nu mai cunoaşte dialogul şi efectele benefice ale folosirii lui, nu mai ştie ce înseamnă să ai încredere în instituţiile statului.
În societatea românescă, membrii săi nu mai au încredere nici unul în celălalt, de instituţiile statului, ce să mai vorbim. Când o persoană primeşte un ajutor, se întreabă dacă nu cumva cel ce-i acordă ajutorul are un interes ascuns.
Un punct de plecare în rezolvarea acestor probleme ce caracterizează nu doar societatea românească îl poate constitui punerea în aplicare a unei legi care aşteaptă de prin 2006 să fie aplicată de fapt şi de drept.
Desigur, mă refer la instituţia medierii a cărei reglementare este stabilită de Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator. Deşi este de atâta vreme în vigoare, această procedură nu este promovată, cu toate că poate contribui substanţial la însănătoşirea sociatăţii noastre. Medierea ar putea fi medicamentul miraculos de vindecare a nepăsării, a neîncrederii şi de redare a suflului societăţii româneşti. Medierea ar putea fi medicamentul care să ne redea solidaritatea care, deşi este specifică fiinţelor umane (persoanelor), noi nu o manifestăm.
Dacă vom reînvăţa că prin dialog ne putem rezolva conflictele, treptat va renaşte şi spiritul civic. Va fi precum mersul copilului la un an. Mai întâi plecăm la drum sprijiniţi şi ghidaţi, pentru ca mai apoi să ne alegem singuri drumul.
Să ne sprijine, s-au oferit alţii. Dar noi încă nu avem curajul nici sprijiniţi să pornim la drum.
Legea am adoptat-o pe genunchi, cu ochii spre UE, aşa cum am procedat cu multe alte legi importante care ar fi adus progres şi în România. Ne-am obişnuit să facem legi pentru că aşa ni se cere; pentru că ne-am asumat obligaţii în acest sens şi nu pentru că aşa ar fi util ţării şi societăţii în care trăim!
aşa cum am afirmat mai sus, medierea ar putea fi acel medicament miraculos care aduce vindecare, dar nu este suficient să descoperim existenţa medicamentului (l-au descoperit alţii şi l-au şi pus în aplicare), trebuie să-l şi administrăm.
Ca orice medicament, s-ar putea să nu aibă un gust prea plăcut (este necesar efortul concertat al multor factori de decizie) dar odată începută administrarea, semnele însănătoşirii vor începe a fi perceptibile.
Puţini factori politici au făcut eforturi în promovarea medierii.
Media a preluat, timid, şi pentru scurt timp, această sarcină. Astfel de teme nu fac rating!
Mediatorii înşişi aşteaptă ajutor de la cineva; nu ştiu de la cine.
Cu toţii aşteptăm să înceapă altcineva, în locul nostru.
Ce este de făcut totuşi? Ce aşteptăm?
Ce ne trebuie pentru a ne schimba mentalităţile şi a ieşi din inerţie?
Probabil că doar VOINŢĂ sau mai degrabă - BUNĂVOINŢĂ.
a2a_linkname_escape=1;a2a_linkurl="";
S-au discutat teme de stringenta actualitate precum relatia dintre incredere si cadrele institutionale ale democratiei, mostenirile comuniste si suspiciunea ca factor al climatului public, neincrederea in politica, dimensiunile definitorii ale spiritului civic, educatie si democratie.
Astfel de dezabteri ar trebui să aibă loc si la noi şi nu doar în universităţi. Pate că de aici ar trebui să începem, măcar acum. Astfel de chestiuni precum cele ce privesc spiritul civic, solidaritatea membrilor societăţii, neîncrederea cetăţenilor în instituţiile statului ar trebui să ne preocupe pe fiecare dintre noi. La astfel de probleme trebuie reflecteze toţi cei ce conştientizează aceste carenţe ce caracterizează societatea noastră şi care pot contribui, într-o măsură mai mare sau mai mică la îmbunătăţirea climatului social din România.
Se pare că altora le pasă, sunt preocupaţi de astfel de chestiuni, caută soluţii pentru însănătoşirea unei societăţi care nu mai cunoaşte dialogul şi efectele benefice ale folosirii lui, nu mai ştie ce înseamnă să ai încredere în instituţiile statului.
În societatea românescă, membrii săi nu mai au încredere nici unul în celălalt, de instituţiile statului, ce să mai vorbim. Când o persoană primeşte un ajutor, se întreabă dacă nu cumva cel ce-i acordă ajutorul are un interes ascuns.
Un punct de plecare în rezolvarea acestor probleme ce caracterizează nu doar societatea românească îl poate constitui punerea în aplicare a unei legi care aşteaptă de prin 2006 să fie aplicată de fapt şi de drept.
Desigur, mă refer la instituţia medierii a cărei reglementare este stabilită de Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator. Deşi este de atâta vreme în vigoare, această procedură nu este promovată, cu toate că poate contribui substanţial la însănătoşirea sociatăţii noastre. Medierea ar putea fi medicamentul miraculos de vindecare a nepăsării, a neîncrederii şi de redare a suflului societăţii româneşti. Medierea ar putea fi medicamentul care să ne redea solidaritatea care, deşi este specifică fiinţelor umane (persoanelor), noi nu o manifestăm.
Dacă vom reînvăţa că prin dialog ne putem rezolva conflictele, treptat va renaşte şi spiritul civic. Va fi precum mersul copilului la un an. Mai întâi plecăm la drum sprijiniţi şi ghidaţi, pentru ca mai apoi să ne alegem singuri drumul.
Să ne sprijine, s-au oferit alţii. Dar noi încă nu avem curajul nici sprijiniţi să pornim la drum.
Legea am adoptat-o pe genunchi, cu ochii spre UE, aşa cum am procedat cu multe alte legi importante care ar fi adus progres şi în România. Ne-am obişnuit să facem legi pentru că aşa ni se cere; pentru că ne-am asumat obligaţii în acest sens şi nu pentru că aşa ar fi util ţării şi societăţii în care trăim!
aşa cum am afirmat mai sus, medierea ar putea fi acel medicament miraculos care aduce vindecare, dar nu este suficient să descoperim existenţa medicamentului (l-au descoperit alţii şi l-au şi pus în aplicare), trebuie să-l şi administrăm.
Ca orice medicament, s-ar putea să nu aibă un gust prea plăcut (este necesar efortul concertat al multor factori de decizie) dar odată începută administrarea, semnele însănătoşirii vor începe a fi perceptibile.
Puţini factori politici au făcut eforturi în promovarea medierii.
Media a preluat, timid, şi pentru scurt timp, această sarcină. Astfel de teme nu fac rating!
Mediatorii înşişi aşteaptă ajutor de la cineva; nu ştiu de la cine.
Cu toţii aşteptăm să înceapă altcineva, în locul nostru.
Ce este de făcut totuşi? Ce aşteptăm?
Ce ne trebuie pentru a ne schimba mentalităţile şi a ieşi din inerţie?
Probabil că doar VOINŢĂ sau mai degrabă - BUNĂVOINŢĂ.
a2a_linkname_escape=1;a2a_linkurl="";marți, octombrie 27
vineri, octombrie 23
Medierea în opinia câtorva magistrati inimoşi
Pe Forumul Juridice.ro puteti vedea care sunt opiniile acestora privitoare la
implementarea procedurii medierii in Romania.
Puteti urma acest link - http://www.juridice.ro/Medierea. Poate fi sustinuta de magistrati?
Despre raspunderea patrimoniala a judecatorilor si procurorilor
1. ”Vrem capul magistraţilor”, ”Cu orice preţ!”, ”Să plăteasca! Dacă se poate, pentru toate pagubele!”, ”Ei sunt vinovaţi pentru tot ce nu se întâmplă cum ne dorim noi în justiţie!”. Astfel de cuvinte auzim aproape zilnic în media românească, dar nu numai.
Deşi nu ne-am propus să fim un ”avocat” al magistraţilor, totuşi nu putem să nu observăm că din dorinţa/nevoia (uneori şi de răzbunare) ca cineva să plătească, uităm un lucru esenţial. Uităm că ne dorim o justiţie independentă, deşi o spunem ori de câte ori avem ocazia!
2. Nu îmbrăţişăm ideea că magistraţii nu ar trebui să răspundă. Dimpotrivă, credem că fiecare dintre noi trebuie să-şi asume răspunderea pentru faptele sale şi ca atare şi magistraţii, dar mai credem şi că trebuie să privim nuanţat lucrurile în această privinţă.
Înainte de a răspunde la intrebarea de ce nu răspund magistratii sau mai degrabă de ce nu am văzut noi nici un magistrat că a plătit pentru daunele pe care le-a generat prin hotărârile sale judecătoreşti, apreciem că este util să aruncăm o privire asupra reglementărilor in vigoare privind răspunderea acestora.
3. Vom reda în continuare reglementările relevante.
3.1. Constituţia României [1] reglementează cadrul general, atât al răspunderii statului, cât şi al răspunderii magistraţilor.
Potrivit art. 52 alin. 3 din Constituţie: ”(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”
3.2. Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor [2] reglementează răspunderea statutului, răspunderea magistratului şi repararea prejudiciului.
Art. 94 din Legea nr. 303/2004 stabileşte felurile răspunderii magistraţilor: ”Judecătorii si procurorii răspund civil, disciplinar si penal, în condiţiile legii.”
Răspunderea statului, fără nici o distincţie între procesele penale şi alte categorii de procese, este reglementată de art. 96 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004: ”(1) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
(2) Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”
Răspunderea magistratului pentru prejudiciul produs de către acesta statului, precum şi dreptul statului la acţiune împotriva magistratului, de asemenea fără nicio distincţie legată de natura procesului, sunt stabilite de art. 94 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 303/2004: ”(7) După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţa sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii.
(8) Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în toate cazurile prevăzute de prezentul articol este de un an.”
Repararea prejudiciului, adică situaţiile şi modul în care persoana îndreptăţită se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubire împotriva statului, este reglementată distinct, în art. 94 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, pentru erorile judiciare săvârşite în procesele penale, şi în art. 94 alin. (4) din aceeaşi lege, pentru erori judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale: ”(3) Cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală.
(4) Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârşite in alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât in cazul in care s-a stabilit, in prealabil, printr-o hotărâre definitiva, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită in cursul judecaţii procesului si dacă aceasta fapta este de natura sa determine o eroare judiciară.”
joi, octombrie 22
Liberul acces la justitie, privit prin prisma Legii nr. 276/2009 de modificare a legii taxelor judiciare de timbru
Astă seară am citit un articol interesant pe Juridice.ro un articol privitor la incalcarea dreptului de acces la justitie, intitulat "Incalcarile aduse dreptului de acces la justitie si dreptului de proprietate prin legea nr. 276/2009 de modificare a legii taxelor judiciare de timbru".
Asa cum am si argumentat acolo, in opinia mea, consider ca nu se incalca dreptul fundamental invocat.
Mai mult decat atat, prevad faptul ca prin masurile luate membrii societatii noastre vor fi nevoiti sa caute si alte cai de solutionare a conflictelor si am incredera ca vor cunoaste, mai curand decat ma asteptam, beneficiile unei institutii prea putin cunoscute de romani - MEDIEREA.
Comentariul:
Daca ma uit bine si analizez cu atentie prevedrile legii ce face obiectul articolului de faţă, as spune ca le-a dat Dumnezeu gandul cel bun domnilor guvernanti si ca, in sfarsit, guvernantii nostri se gandesc la binele societatii noastre, se gandesc ca e vremea ca noi, cetătenii Romaniei de astazi, sa recurgem la dialog pentru a ne rezolva problemele ce ne dezbină, că e vremea să devenim mai putin conflictuali si totodata solidari.
Totusi, daca ne uitam in istoria noastra recenta, as spune ca altele sunt motivele ce i-au determinat sa creasca taxele dar, indiferent de motive, cred ca trebuie sa intelegem ca altfel (decat prin impunere), in Romania, nu se poate gasi o solutie de degrevare a instantelor de judecata, nu poate fi obisnuit cetateanul nostru sa recurga la metode alternative de solutionare a conflictelor, la metode amiabile, reciproc avantajoase.
În ceea ce priveste incalcarea liberului acces la justitie, as dori sa mentionez urmatoarele:
1. Demersul autorilor este laudabil si cu siguranta unul de buna credinta insa, cred ca analiza cuantumului taxelor de timbru, mai mari sau mai mici, stabilite la un moment dat de catre stat, trebuie facuta in stransa corelatie cu OUG nr. 51 din 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă .
2. Organizarea justiţiei se află în administrarea statului. Cheltuielile pentru administrarea justiţiei sunt astfel în sarcina acestuia. Conform Constituţiei, art. 138 coroborat cu art. 74 alin. 2 şi cu art. 111 alin. 1 teza a II-a, şi legii (Codul fiscal, L 146/1997) statul stabileşte nivelul de impozite şi taxe necesare alcătuirii bugetului naţional ca mai apoi să-l poată redistribui şi să efectueze cheltuielile necesare din diferitele domenii de activitate pe care statul le administrează conform legii bugetare anuale.
3. Faptul ca incasarile din taxele timbru nu se reîntorc pentru finantarea justitiei, poate face obiectul unei alte discutii la fel de ample si de grele ca si cea de fata.
4. Privitor la neconstitutionalitatea normelor ce stabilesc taxe prea mari (ce ingradesc accesul la justitie), aduc in discutie o decizie a Curtii Constitutionale, Decizia nr. 178 din 16 noiembrie 1999 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2–8 din Legea nr.105/1997 (…) şi a dispoziţiilor art.1 şi 2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prin care Curtea a respins ca fiind inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.1 şi 2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ce a fost ridicată de S. C. „Betania Impex” – S.R.L. din Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, în Dosarul nr.985/CA/1999 al Curţii de Apel Timişoara. În motivarea deciziei, Curtea arată că <> Ca atare, este de prevazut rezultatul si in acest caz.
5. În aceeaşi ordine de idei, procesul civil presupune şi alte cheltuieli precum onorariile avocaţilor, onorarii de expertiză, cheltuieli pentru administrarea probelor şi altele. Existenţa acestor cheltuieli nu impietează, pe de o parte, liberul acces la justiţie iar pe de altă parte, nu anulează principiul gratuităţii justiţiei deoarece, pe temeiul art. 18 din recent adoptata O.U.G. 51/2008 , cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale. Partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume.
Este drept ca poate fi împovărător, de aceasta dată, apentru cel căzut în pretentii, însă acest fapt îi va face pe oameni sa reflecteze si totodata sa caute cai alternative de solutionare a conflictului, ceea poate aduce beneficii atat partilor aflate in conflict cat si statului.
6. Mai mult decât atât, oricând în cursul judecăţii, se acordă ajutorul public judiciar şi se menţine pe tot parcursul etapei procesuale în care a fost solicitat, dacă nu intervine decesul titularului cererii sau nu mai sunt îndeplinite condiţiile de acorare a ajutorului conform O.U.G. 51/2008, cum ar fi, spre exemplu, îmbunătăţirea situaţiei financiare. Totodată, art. 12 al ordonanţei menţionate, la alin 2, prevede că cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar este scutită de taxă de timbru ceea ce justifică, încă o dată, cele menţionate mai sus. Aceste dispoziţii ale legii au menirea evidentă de a facilita accesul la justiţie al oricărei persoane, putând chiar beneficia de gratuitate dacă situaţia sa financiară – dovedită şi supusă instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de acordare a ajutorului judiciar – nu-i permite să suporte cheltuielile necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi a-i fi recunoscute interesele sale.
7. În plus, ce-l opreste pe justitiabilul nostru sa caute alte cai de iesire din impas? Faptul ca legea prevede restituirea taxei de timbru in situatiile in care partile contrare incheie o tranzactie (un acord), pe cale amiabila, ma face pe mine sa inteleg ca mai degraba se urmareste descurajarea cetatenilor de a apela la justitie in orice situatie si incurajarea acestora sa apeleze la cai alternative de solutionare a diferendelor.
8. Totdata, trebuie sa avem in vedere faptul ca prin adoptarea OUG nr. 51 din 21.04. 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, România a urmat recomandările Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 8 din 2003 /CE conform căreia avea obligaţia adoptării de norme interne pentru acordarea asistenţei juridice de stat prin transpunerea prevederilor din Directiva mai sus menţionată, privind îmbunătăţirea accesului la justitie în cazul litigiilor transfrontaliere, menirea acestei ordonanţe fiind de a asigura dreptul la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justitie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, în condiţii egale pentru orice persoană fizică ce are domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene (art. 2 alin. 1) care solicită acordarea ajutorului public judiciar. Ordonanţa de urgenţă se aplică nu numai cetăţenilor români şi cetaţenilor din statele membre care solicită acordarea ajutorului public judiciar (art. 2 alin 1) ci şi apatrizilor care au reşedinţa într-unul din statele membre.
9. Ajutorul public judiciar prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă se acordă în cauze civile, comerciale, administrative, de muncă şi asigurări sociale, precum şi în alte cauze, cu excepţia celor penale (art. 3).
Astfel, orice persoană fizică, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale, va putea beneficia de ajutor din partea statului (art.4), prin familie – în accepţiunea dată de ordonanţă la art. 5 – înţelegând soţul/soţia şi persoana care are domiciliul ori reşedinţa comună şi gospodăreşte împreună cu solicitantul, copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă ai acestora şi care sunt în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea solicitantului, precum şi copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor şi în întreţinerea solicitantului.
Se poate acorda ajutor pentru:
plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu, denumită în continuare asistenţă prin avocat;
plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviinţarea instanţei sau a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;
plata onorariului executorului judecătoresc;
scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.
Astfel, putem conchide ca mai degraba ne aflam la inceputul unei noi etape ce trebuie parcursa de societatea româneasca, etapa care, in opinia mea, va aduce numeroase avantaje atat pentru societate in ansamblu cat si pentru fiecarte dintre membrii sai.
De acum putem spera ca vom uita cu totii de zicala „sa moara si capra vecinului” si vom deveni solidari, vom relua dialogul interpersonal si interinstitutional, astfel incat sa mai urcam o treapta pe scara evolutiei societatii noastre.
Din pacate, nu stiu ce alte metode i-ar putea determina pe cetatenii nostri sa apeleze la justitie doar in acele situatii in care au epuizat toate celelalte cai de rezolvare a diferendelor in care se afla.
S-a ales, in opinia mea, o cale care sa ofere mai multe avantaje (si de interes public) dacat dezavantaje iar prin prisma celor invocate mai sus, va fi greu sa argumentam o posibila incalcare a liberului acces la justitie.
a2a_linkname_escape=1;a2a_linkurl="";Mediere versus taxe de timbru marite
Astă seară am citit un articol interesant pe Juridice.ro un articol privitor la incalcarea dreptului de acces la justitie, intitulat "Incalcarile aduse dreptului de acces la justitie si dreptului de proprietate prin legea nr. 278/2009 de modificare a legii taxelor judiciare de timbru".
Asa cum am si argumentat acolo, in opinia mea, consider ca nu se incalca dreptul fundamental invocat.
Mai mult decat atat, prevad faptul ca prin masurile luate, membrii societatii noastre vor fi nevoiti sa caute si alte cai de solutionare a conflictelor si am incredera ca vor cunoaste, mai curand decat ma asteptam, beneficiile unei institutii prea putin cunoscute de romani - MEDIEREA.
Comentariul:
Daca ma uit bine si analizez cu atentie prevedrile legii ce face obiectul articolului de faţă, as spune ca le-a dat Dumnezeu gandul cel bun domnilor guvernanti si ca, in sfarsit, guvernantii nostri se gandesc la binele societatii noastre, se gandesc ca e vremea ca noi, cetătenii Romaniei de astazi, sa recurgem la dialog pentru a ne rezolva problemele ce ne dezbină, că e vremea să devenim mai putin conflictuali si totodata solidari.
Totusi, daca ne uitam in istoria noastra recenta, as spune ca altele sunt motivele ce i-au determinat sa creasca taxele dar, indiferent de motive, cred ca trebuie sa intelegem ca altfel (decat prin impunere), in Romania, nu se poate gasi o solutie de degrevare a instantelor de judecata, nu poate fi obisnuit cetateanul nostru sa recurga la metode alternative de solutionare a conflictelor, la metode amiabile, reciproc avantajoase.
În ceea ce priveste incalcarea liberului acces la justitie, as dori sa mentionez urmatoarele:
1. Demersul autorilor este laudabil si cu siguranta unul de buna credinta insa, cred ca analiza cuantumului taxelor de timbru, mai mari sau mai mici, stabilite la un moment dat de catre stat, trebuie facuta in stransa corelatie cu OUG nr. 51 din 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă .
2. Organizarea justiţiei se află în administrarea statului. Cheltuielile pentru administrarea justiţiei sunt astfel în sarcina acestuia. Conform Constituţiei, art. 138 coroborat cu art. 74 alin. 2 şi cu art. 111 alin. 1 teza a II-a, şi legii (Codul fiscal, L 146/1997) statul stabileşte nivelul de impozite şi taxe necesare alcătuirii bugetului naţional ca mai apoi să-l poată redistribui şi să efectueze cheltuielile necesare din diferitele domenii de activitate pe care statul le administrează conform legii bugetare anuale.
3. Faptul ca incasarile din taxele timbru nu se reîntorc pentru finantarea justitiei, poate face obiectul unei alte discutii la fel de ample si de grele ca si cea de fata.
4. Privitor la neconstitutionalitatea normelor ce stabilesc taxe prea mari (ce ingradesc accesul la justitie), aduc in discutie o decizie a Curtii Constitutionale, Decizia nr. 178 din 16 noiembrie 1999 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2–8 din Legea nr.105/1997 (…) şi a dispoziţiilor art.1 şi 2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prin care Curtea a respins ca fiind inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.1 şi 2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ce a fost ridicată de S. C. „Betania Impex” – S.R.L. din Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, în Dosarul nr.985/CA/1999 al Curţii de Apel Timişoara. În motivarea deciziei, Curtea arată că <> Ca atare, este de prevazut rezultatul si in acest caz.
5. În aceeaşi ordine de idei, procesul civil presupune şi alte cheltuieli precum onorariile avocaţilor, onorarii de expertiză, cheltuieli pentru administrarea probelor şi altele. Existenţa acestor cheltuieli nu impietează, pe de o parte, liberul acces la justiţie iar pe de altă parte, nu anulează principiul gratuităţii justiţiei deoarece, pe temeiul art. 18 din recent adoptata O.U.G. 51/2008 , cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale. Partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume.
Este drept ca poate fi împovărător, de aceasta dată, apentru cel căzut în pretentii, însă acest fapt îi va face pe oameni sa reflecteze si totodata sa caute cai alternative de solutionare a conflictului, ceea poate aduce beneficii atat partilor aflate in conflict cat si statului.
6. Mai mult decât atât, oricând în cursul judecăţii, se acordă ajutorul public judiciar şi se menţine pe tot parcursul etapei procesuale în care a fost solicitat, dacă nu intervine decesul titularului cererii sau nu mai sunt îndeplinite condiţiile de acorare a ajutorului conform O.U.G. 51/2008, cum ar fi, spre exemplu, îmbunătăţirea situaţiei financiare. Totodată, art. 12 al ordonanţei menţionate, la alin 2, prevede că cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar este scutită de taxă de timbru ceea ce justifică, încă o dată, cele menţionate mai sus. Aceste dispoziţii ale legii au menirea evidentă de a facilita accesul la justiţie al oricărei persoane, putând chiar beneficia de gratuitate dacă situaţia sa financiară – dovedită şi supusă instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de acordare a ajutorului judiciar – nu-i permite să suporte cheltuielile necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi a-i fi recunoscute interesele sale.
7. În plus, ce-l opreste pe justitiabilul nostru sa caute alte cai de iesire din impas? Faptul ca legea prevede restituirea taxei de timbru in situatiile in care partile contrare incheie o tranzactie (un acord), pe cale amiabila, ma face pe mine sa inteleg ca mai degraba se urmareste descurajarea cetatenilor de a apela la justitie in orice situatie si incurajarea acestora sa apeleze la cai alternative de solutionare a diferendelor.
8. Totdata, trebuie sa avem in vedere faptul ca prin adoptarea OUG nr. 51 din 21.04. 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, România a urmat recomandările Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 8 din 2003 /CE conform căreia avea obligaţia adoptării de norme interne pentru acordarea asistenţei juridice de stat prin transpunerea prevederilor din Directiva mai sus menţionată, privind îmbunătăţirea accesului la justitie în cazul litigiilor transfrontaliere, menirea acestei ordonanţe fiind de a asigura dreptul la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justitie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, în condiţii egale pentru orice persoană fizică ce are domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene (art. 2 alin. 1) care solicită acordarea ajutorului public judiciar. Ordonanţa de urgenţă se aplică nu numai cetăţenilor români şi cetaţenilor din statele membre care solicită acordarea ajutorului public judiciar (art. 2 alin 1) ci şi apatrizilor care au reşedinţa într-unul din statele membre.
9. Ajutorul public judiciar prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă se acordă în cauze civile, comerciale, administrative, de muncă şi asigurări sociale, precum şi în alte cauze, cu excepţia celor penale (art. 3).
Astfel, orice persoană fizică, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale, va putea beneficia de ajutor din partea statului (art.4), prin familie – în accepţiunea dată de ordonanţă la art. 5 – înţelegând soţul/soţia şi persoana care are domiciliul ori reşedinţa comună şi gospodăreşte împreună cu solicitantul, copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă ai acestora şi care sunt în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea solicitantului, precum şi copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor şi în întreţinerea solicitantului.
Se poate acorda ajutor pentru:
plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu, denumită în continuare asistenţă prin avocat;
plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviinţarea instanţei sau a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;
plata onorariului executorului judecătoresc;
scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.
Astfel, putem conchide ca mai degraba ne aflam la inceputul unei noi etape ce trebuie parcursa de societatea româneasca, etapa care, in opinia mea, va aduce numeroase avantaje atat pentru societate in ansamblu cat si pentru fiecarte dintre membrii sai.
De acum putem spera ca vom uita cu totii de zicala „sa moara si capra vecinului” si vom deveni solidari, vom relua dialogul interpersonal si interinstitutional, astfel incat sa mai urcam o treapta pe scara evolutiei societatii noastre.
Din pacate, nu stiu ce alte metode i-ar putea determina pe cetatenii nostri sa apeleze la justitie doar in acele situatii in care au epuizat toate celelalte cai de rezolvare a diferendelor in care se afla.
S-a ales, in opinia mea, o cale care sa ofere mai multe avantaje (si de interes public) dacat dezavantaje iar prin prisma celor invocate mai sus, va fi greu sa argumentam o posibila incalcare a liberului acces la justitie.
a2a_linkname_escape=1;a2a_linkurl="";miercuri, octombrie 21
marți, octombrie 20
Mediatorii vor să scape instanţele de judecată de 15% din dosare
CAPITAL.ro - Autor: Viorica Ana Chişu
Publicat: 19 Martie 2008
Pentru jurişti şi economişti, acum excedentari pe piaţa muncii, profesiunea de mediator este o oportunitate: câştiguri comparabile cu ale avocaţilor, cu un cost pentru client de doar 10% din cheltuielile pentru un posibil proces.
Ca formă alternativă pentru soluţionarea conflictelor, medierea a început să fie utilizată în Statele Unite ale Americii încă din deceniul opt al secolului trecut. Acum, piaţa medierii se ridică la miliarde de dolari. Potrivit studiului Institutului Internaţional pentru Prevenirea şi Soluţionarea Conflictului, dat publicităţii anul trecut la New York, aproximativ 98% din cazurile pe care le-au avut cele 126 de companii de top din SUA, în rândul cărora s-a făcut cercetarea, au fost soluţionate înainte de a se ajunge în instanţă. Succesul financiar a fost un argument serios pentru introducerea medierii şi pe continentul european. Debutul oficial s-a realizat însă abia după 1996. Consiliul Europei a adoptat o serie de recomandări pentru înţelegerea unitară a conceptului, dar şi pentru introducerea unor standarde comune deontologice şi de pregătire. România a fost, ca de obicei, printre ultimele ţări care a adoptat cadrul de reglementare a exercitării profesiei şi încă se chinuie să implementeze sistemul.
„Începând din septembrie 2007, dată la care a început procesul de autorizare a mediatorilor, au fost primite la Consiliul de Mediere peste 700 de cereri din partea unor persoane care doresc să fie autorizate ca mediatori”, aflăm de la Anca Elisabeta Ciucă, preşedinta Consiliul de Mediere. În această primă perioadă, cele mai multe dosare au fost depuse de persoane care s-au format înainte de apariţia legii, prin programe din cele mai diverse, atât în ţară, cât şi în străinătate. În acest moment, în România, sunt 583 de mediatori autorizaţi, dar va mai dura aproximativ o lună până când primul Tablou al Mediatorilor va fi publicat în Monitorul Oficial.
Debutul anevoios al activităţii de mediere s-a datorat lipsei fondurilor necesare susţinerii Consiliului de Mediere. „Sumele lunare care se cuvin membrilor Consiliului, prin lege, nu au fost niciodată acordate”, explică Zeno Daniel Sustac, preşedintele departamentului de relaţii publice al Uniunii Centrelor de Mediere din România, deşi Ministerul Justiţiei ar fi trebuit să fie direct interesat de accelerarea procesului. Doar scopul declarat al promovării medierii este acela de creştere a calităţii actului de justiţie prin degrevarea instanţelor de cauze care implică înţelegeri între părţi!
Rata de succes: 70%, din 3.000 de cazuri
Procesul s-a derulat însă în mod natural, devansând lentoarea aparatului birocratic de organizare a cadrului legal de funcţionare. Din datele deţinute de membrii Consiliului de Mediere, s-au efectuat peste 3.000 de medieri înainte de apariţia Legii nr. 192/2006. „Rata de succes în aceste cazuri a fost de peste 70%, pentru cazurile în care părţile au acceptat să participe la cel puţin o şedinţă de mediere”, apreciază Zeno Sustac. Rezultatele sunt încurajatoare, în ciuda faptului că sunt necesare încă multe modificări în codurile de procedură civilă şi penală, pentru buna funcţionare a noii instituţii alternative de soluţionare a conflictelor între părţi.
Profesia de mediator este o variantă atractivă, dacă se ia în considerare şi numărul foarte mare al persoanelor care sunt înscrise pe listele de aşteptare ale asociaţiilor care organizează cursuri de formare. Dezvoltarea domeniului este însă la mâna magistraţilor, în opinia lui Zeno Sustac. „Legea nr. 192 precizează că, în cazul în care conflictul a fost dedus judecăţii, soluţionarea acestuia prin mediere poate avea loc din iniţiativa părţilor ori la recomandarea instanţei.” Ministerul Justiţiei a demarat o acţiune de informare a magistraţilor cu privire la beneficiile medierii, dar teama de a lăsa vrabia din mână pentru cioara de pe gard este mare. Dovadă faptul că litigiile de muncă au fost exceptate din cuprinsul noilor reglementări privind medierea.
Conform Legii nr. 192/2006, medierea este aplicabilă în majoritatea tipurilor de procese, exceptându-le pe cele de dreptul muncii şi cele care privesc drepturi strict personale, cu privire la care părţile nu pot dispune. Conform unui studiu efectuat în anul 2006, niciun conflict de muncă nu a fost soluţionat prin mediere în condiţiile Legii nr. 168/1999. Având în vedere că numărul conflictelor de dreptul muncii care ajung anual în instanţele de judecată se ridică la aproximativ 50.000, reprezentanţii Consiliului de Mediere nu înţeleg motivul pentru care legiuitorul a decis că prevederile Legii nr. 192/2006 nu se aplică conflictelor de muncă.
În pofida nenumăratelor probleme, optimismul inerent oricărui început se situează încă la un nivel ridicat. Zeno Sustac apreciază că, în primul an de activitate, numărul cauzelor de pe rolul instanţelor va scădea cu procente care vor oscila între 5 şi 10. În următorii ani, procentul se va stabiliza în jurul valorii de 15.
Previziunile ar putea încuraja şi sistemul educaţional să dezvolte masterate în domeniul medierii. Deşi piaţa este în plină dezvoltare, paradoxal, nicio instituţie de învăţământ superior nu a solicitat Consiliului, până acum, acreditarea vreunui program de masterat. Astfel, cei care doresc să devină mediatori au doar varianta urmării unor cursuri de mediere organizate de către formatorii autorizaţi. Durata programelor este mai mică, ca şi costurile de formare, prin comparaţie cu taxele percepute pentru programele de masterat.
Continuarea pe CAPITAL.ro.
Publicat: 19 Martie 2008
Pentru jurişti şi economişti, acum excedentari pe piaţa muncii, profesiunea de mediator este o oportunitate: câştiguri comparabile cu ale avocaţilor, cu un cost pentru client de doar 10% din cheltuielile pentru un posibil proces.
Ca formă alternativă pentru soluţionarea conflictelor, medierea a început să fie utilizată în Statele Unite ale Americii încă din deceniul opt al secolului trecut. Acum, piaţa medierii se ridică la miliarde de dolari. Potrivit studiului Institutului Internaţional pentru Prevenirea şi Soluţionarea Conflictului, dat publicităţii anul trecut la New York, aproximativ 98% din cazurile pe care le-au avut cele 126 de companii de top din SUA, în rândul cărora s-a făcut cercetarea, au fost soluţionate înainte de a se ajunge în instanţă. Succesul financiar a fost un argument serios pentru introducerea medierii şi pe continentul european. Debutul oficial s-a realizat însă abia după 1996. Consiliul Europei a adoptat o serie de recomandări pentru înţelegerea unitară a conceptului, dar şi pentru introducerea unor standarde comune deontologice şi de pregătire. România a fost, ca de obicei, printre ultimele ţări care a adoptat cadrul de reglementare a exercitării profesiei şi încă se chinuie să implementeze sistemul.
„Începând din septembrie 2007, dată la care a început procesul de autorizare a mediatorilor, au fost primite la Consiliul de Mediere peste 700 de cereri din partea unor persoane care doresc să fie autorizate ca mediatori”, aflăm de la Anca Elisabeta Ciucă, preşedinta Consiliul de Mediere. În această primă perioadă, cele mai multe dosare au fost depuse de persoane care s-au format înainte de apariţia legii, prin programe din cele mai diverse, atât în ţară, cât şi în străinătate. În acest moment, în România, sunt 583 de mediatori autorizaţi, dar va mai dura aproximativ o lună până când primul Tablou al Mediatorilor va fi publicat în Monitorul Oficial.
Debutul anevoios al activităţii de mediere s-a datorat lipsei fondurilor necesare susţinerii Consiliului de Mediere. „Sumele lunare care se cuvin membrilor Consiliului, prin lege, nu au fost niciodată acordate”, explică Zeno Daniel Sustac, preşedintele departamentului de relaţii publice al Uniunii Centrelor de Mediere din România, deşi Ministerul Justiţiei ar fi trebuit să fie direct interesat de accelerarea procesului. Doar scopul declarat al promovării medierii este acela de creştere a calităţii actului de justiţie prin degrevarea instanţelor de cauze care implică înţelegeri între părţi!
Rata de succes: 70%, din 3.000 de cazuri
Procesul s-a derulat însă în mod natural, devansând lentoarea aparatului birocratic de organizare a cadrului legal de funcţionare. Din datele deţinute de membrii Consiliului de Mediere, s-au efectuat peste 3.000 de medieri înainte de apariţia Legii nr. 192/2006. „Rata de succes în aceste cazuri a fost de peste 70%, pentru cazurile în care părţile au acceptat să participe la cel puţin o şedinţă de mediere”, apreciază Zeno Sustac. Rezultatele sunt încurajatoare, în ciuda faptului că sunt necesare încă multe modificări în codurile de procedură civilă şi penală, pentru buna funcţionare a noii instituţii alternative de soluţionare a conflictelor între părţi.
Profesia de mediator este o variantă atractivă, dacă se ia în considerare şi numărul foarte mare al persoanelor care sunt înscrise pe listele de aşteptare ale asociaţiilor care organizează cursuri de formare. Dezvoltarea domeniului este însă la mâna magistraţilor, în opinia lui Zeno Sustac. „Legea nr. 192 precizează că, în cazul în care conflictul a fost dedus judecăţii, soluţionarea acestuia prin mediere poate avea loc din iniţiativa părţilor ori la recomandarea instanţei.” Ministerul Justiţiei a demarat o acţiune de informare a magistraţilor cu privire la beneficiile medierii, dar teama de a lăsa vrabia din mână pentru cioara de pe gard este mare. Dovadă faptul că litigiile de muncă au fost exceptate din cuprinsul noilor reglementări privind medierea.
Conform Legii nr. 192/2006, medierea este aplicabilă în majoritatea tipurilor de procese, exceptându-le pe cele de dreptul muncii şi cele care privesc drepturi strict personale, cu privire la care părţile nu pot dispune. Conform unui studiu efectuat în anul 2006, niciun conflict de muncă nu a fost soluţionat prin mediere în condiţiile Legii nr. 168/1999. Având în vedere că numărul conflictelor de dreptul muncii care ajung anual în instanţele de judecată se ridică la aproximativ 50.000, reprezentanţii Consiliului de Mediere nu înţeleg motivul pentru care legiuitorul a decis că prevederile Legii nr. 192/2006 nu se aplică conflictelor de muncă.
În pofida nenumăratelor probleme, optimismul inerent oricărui început se situează încă la un nivel ridicat. Zeno Sustac apreciază că, în primul an de activitate, numărul cauzelor de pe rolul instanţelor va scădea cu procente care vor oscila între 5 şi 10. În următorii ani, procentul se va stabiliza în jurul valorii de 15.
Previziunile ar putea încuraja şi sistemul educaţional să dezvolte masterate în domeniul medierii. Deşi piaţa este în plină dezvoltare, paradoxal, nicio instituţie de învăţământ superior nu a solicitat Consiliului, până acum, acreditarea vreunui program de masterat. Astfel, cei care doresc să devină mediatori au doar varianta urmării unor cursuri de mediere organizate de către formatorii autorizaţi. Durata programelor este mai mică, ca şi costurile de formare, prin comparaţie cu taxele percepute pentru programele de masterat.
Continuarea pe CAPITAL.ro.
luni, octombrie 19
sâmbătă, octombrie 17
Medierea – instituţie modernă în statul de drept – şi importanţa cunoaşterii acesteia de către viitorii jurişti
În timp ce domnii noştri guvernanţi se ceartă – de parcă nici n-au auzit de mediere şi nici nu ştiu cu ce se mănâncă – oamenii serioşi trebuie să se ocupe de treburi serioase. Nu mă întrebaţi ce înseamnă să fii serios; trebuie să mă duc la DEX să văd dacă ceea ce ştiu corespunde realităţii. S-ar putea să fiu dezamăgită şi nu-mi doresc.
Revenind, să vorbim de treburi serioase: medierea. Dacă mai sunt oameni cărora le pasă de societatea românească vor înţelege demersul meu şi fiecare, din locul unde se află, va promova această instituţie ca antidot la nepăsare, ca antidot la conflict, ca remediu pentru o societate care se vrea a fi sănătoasă.
Este de notorietate faptul că aglomerarea instanţelor de judecată din România afectează întreg sistemul judiciar, că procesele aparent simple sunt întârziate din cauza birocraţiei, că deciziile instanţei vin după repetate înfăţisări şi termene prescrise, că mormane întregi de dosare aşteptă de mult prea multă vreme rezolvarea (parcă tot vorbirăm despre asta).
Cu toate acestea, deşi medierea are drept scop principal degrevarea instanţelor de judecată de acele dosare ce pot fi soluţionate prin metode alternative precum medierea, practica medierii este foarte putin cunoscută în ţara noastră. Motivele pot fi diverse.
Spre exemplu, putem vorbi de faptul că deşi Legea 192 din 16 mai 2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator a fost adoptată în urmă cu 3 ani, abia anul trecut au fost autorizaţi primii mediatori. Ca o consecinţă a acestui fapt, corpul mediatorilor nu a avut timpul necesar pentru a-şi coagula forţele în vederea promovării profesiei de mediator. Mai mult decât atât, nici primul Consiliu de mediere, deşi avea menirea să facă acest lucru, nu a reuşit, poate şi datorită frământărilor inerente oricăror începuturi, aşa cum ne-am obişnuit în România. Mai mult decât atât, nici alte instituţii ale statului nu au făcut eforturi în acest sens deşi avantajele recurgerii la această metodă alternativă de soluţionare a conflictelor sunt bine cunoscute.
Deasemenea, este de notorietate faptul că Biserica se bucură de un grad ridicat de încredere în rândul populaţiei noastre, ba, mai mult decât atât, peste 90% dintre români se declară creştini şi, cu toate acestea, aşa cum ar fi de aşteptat în rândul unei astfel de societăţi majoritar creştine, dialogul nu este prezent; comunicarea nu se realizează. De solidaritate ce să mai vorbim?!
Iată că a venit momentul implementării unei instituţii care poate reada societăţii româneşti posibilitatea reluării dialogului atât interpersonal cât şi instituţional.
Cu toate acestea, deşi nu beneficiază de o promovare bine organizată, instituţia medierii devine treptat cunoscută dar mai sunt mulţi paşi de făcut.
Fiind o instituţie de importanţă majoră pentru un stat de drept cu o populaţie al cărei nivel de dezvoltare culturală a crescut în ultimii douăzeci de ani (e drept, mai lent decât ar fi fost de aşteptat), este necesar ca această instituţie să fie cunoscută, încă din timpul facultăţii, cel puţin de către studenţii care urmează studii juridice. Ar fi necesar ca această instituţie să fie studiată de către orice student ce va urma o carieră juridică, nu doar pentru a şti când şi cui îi foloseşte aceasta ci şi pentru a-i permite viitorului jurist (avocat, magistrat, notar, consilier juridic, funcţionar public) să-şi formeze anumite deprinderi, anumite competenţe precum cele de comunicare sau negociere. Deprinderile şi competenţele create prin studierea unei astfel de instituţii pot fi de folos viitorului jurist în oricare dintre profesiile mai sus menţionate.
În condiţiile în care studenţii vor avea cunoştinţe despre mediere încă de pe băncile şcolii, atunci putem avea garanţia că nu vor fi reticenţi în a apela la mediere, cănd ei înşişi se află într-un diferend sau chiar să apeleze la această procedură pentru rezolvarea conflictelor pentru care au fost mandataţi de către clienţii lor să le rezolve în instanţă. Astfel, magistratul, când va considera utilă o astfel de procedură, va putea recomanda părţilor să apeleze la un mediator pentru rezolvarea unui anumit tip de conflict. Avocatul, deasemenea, în funcţie de speţele ce-i sunt supuse spre rezolvare, fiind familiarizat cu medierea şi cunoscând avantajele alegerii acestei căi de soluţionare, va şti când este bine pentru clientul său să recurgă la procedura medierii.
Treptat, se va ajunge la o practică generală, date fiind numeroasele avantaje pe care le poate aduce medierea pentru orice persoană care apelează la ea.
Totodată, nu putem neglija faptul că, pe parcursul studierii procedurii de mediere şi ulterior prin recurgerea la o astfel de procedură ca alternativă la justiţie, se vor crea anumite obişnuinţe, anumite deprinderi ce vor creşte calitatea serviciilor oferite clienţilor de către viitorii jurişti.
Mai mult decât atât, cu excepţia magistraţilor, oricare altă profesie juridică este compatibilă cu cea de mediator, potrivit legii în vigoare (Legea 192/2006 privind medierea şi formarea profesiei de mediator).
În viitor, oricare dintre cei angrenaţi cel puţin odată, într-o astfel de procedură, având în vedere rata de succes şi beneficiile medierii, vor prefera dialogul, vor prefera comunicarea şi negocierea, oricăror alte forme de rezolvarea diferendelor. Astfel se pot pune bazele pentru dezvoltarea unei societăţi ce va avea ca regulă de funcţionare şi de rezolvare a diferendelor – DIALOGUL.
O societate în care dialogul, comunicarea este o regulă de bază pentru membrii săi, pentru instituţiile sale, o astfel de societate se află pe scara cea mai de sus a dezvoltării sale.
Cu alte cuvinte, putem spune că medierea ne poate readuce în societate dialogul care lipseşte socităţii româneşti de prea multă vreme. Ne lipseşte comunicarea nu doar la nivel instituţional, fapt ce se observă cu ochiul liber, ci şi la nivel interpersonal. Am uitat demult că dialogul este fecund, el înalţă exigenţa gândirii. Dialogul este calea spre evoluţie a unei persoane, a unei instituţii, a unei societăţi. Cel alflat în dialog se îmbogăţeşte cu sensurile pe care i le descoperă ceilalţi prin dialog.
Cine nu visează?! Cine nu-şi doreşte să trăiască într-o astfel de societate?!
Aşadar, medierea nu este doar o instituţie modernă a dreptului ci este şi o instituţie care arată nivelul de dezvoltare al unei societăţi.
Dar să vedem ce este medierea şi care-i sunt avantajele concrete. Să vedem de ce , efectiv, am avea nevoie de mediere ăn societatea românească.
Ca şi instituţie, medierea este o metodă alternativă – „Alternative Dispute Resolution”.
Mai nou este denumită ca metodă oportună - nu râdeţi, nu la noi, ci în statele care au înţeles demult ce avantaje aduce medierea – „Apropriate Dispute Resolution” – de rezolvare a conflictelor, după o procedură generală prevăzută de lege, în condiţii de confidenţialitate totală, de autodeterminare a părţilor, de neutralitate şi imparţialitate a mediatorului profesionist (ales în mod voluntar de părţi) şi cu multe avantaje (pecuniare şi nu numai) pentru părţile care au disponibilitatea să ajungă la un acord, pe cale amiabilă.
Pare miraculos, nu-i aşa? La noi, oare de ce nu merge?
Aşa cum legea însăşi o spune (Legea 192/2006) la art. 1, alin. 2), medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acorda mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele si să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile.
Avantajele medierii.
Pe termen scurt, avantajele medierii sunt uşor de prevăzut şi de cuantificat. Astfel, un prim avantaj ce poate fi perceput ca atare de către orice justiţiabil care decide să pună capăt unui conflict prin mediere este determinat de factorul timp. Dacă în instanţă este cunoscut momentul de început al procesului, cel de final este greu de prevăzut, fie din cauza procedurilor greoaie ce trebuiesc îndeplinite fie din cauza numărului mare de dosare aflate pe rol. În ceea ce priveşte medierea, timpul este cu mult redus iar procedura este simplă, lucru ce duce deasemena la reducerea timpului de rezolvare a conflictului. Astfel, economia de timp poate duce şi la o economie de natură pecuniară. Mai mult decât atât, stresul generat fie de şedinţele propriuzise de judecată (de aglomeraţie, de aşteptare, de imposibilitatea de a fi ascultat pentru tot ce ai de spus) fie de imposibilitatea de a prevedea rezultatul (favorabil sau nu) este cu mult redus, dacă nu chiar înlăturat.
Un alt avantaj imediat resimţit de către persoanele (fizice sau juridice) care aleg procedura medierii este cel al diminuării costurilor; costurile în procedura medierii pot fi sensibil mai mici decât în instanţa de judecată. Mai mult decât atât, dacă părţile ajung să încheie un acord, rezolvând un conflict aflat pe rolul instanţelor, legiuitorul a prevăzut posibilitatea restituirea taxei judiciare de timbru(în cauzele civile), indiferent de momentul în care părţile au decis suspendarea procesului. Astfel, odată ajuns acordul de mediere în instanţă, la cererea părţii interesate, va dispune restituirea taxei de timbru.
Este cunoscut faptul că majoritatea şedinţelor de judecată sunt publice iar şansele ca anumite informaţii să apară în media şi să producă efecte negative asupra persoanelor implicate sunt foarte mari. Tocmai de aceea, confidenţialitatea reprezintă un alt avantaj pentru oricare dintre situaţiile în care părţile nu-şi doresc o publicitate negativă, nu doresc a fi cunoscute aspecte private ale vieţii lor personale sau anumite aspecte ce ţin de bunul mers al afacerilor pe care acestea le derulează.
Faptul că părţile participă direct la găsirea soluţiilor, duce spre o rată mare de succes a medierii. Totodată, medierea păstrează relaţiile dintre părţi. Fexibilitatea procedurii de mediere este ea însăşi un avantaj care produce efecte benefice prin alegerea acestei metode.
Din perspectiva unui avocat (avocaţii pot fi adevăraţii promotori ai acestei instituţi, alături de magistraţi care sper – cel puţin în timp – să fie cuceriţi de partea medierii)), avantajele pot fi următoarele:
spiritul combativ poate fi dezlănţuit în timpul medierii, fără constrângeri ori sancţiuni cum se întâmplă în cazul instanţei de judecată;
un verdict negativ în instanţă ar putea duce la pierderea unor clienţi sau a unor potenţiali clienţi; un succes în mediere poate însemna nu doar păstrarea unui client (mulţumit) ci şi păstrarea unui client ce poate aduce alţi clienţi;
la mediere, onorariul de avocat poate fi ceva mai mare decât în instanţă; mai mult decât atât, se poate negocia şi primi un onorariu de succes;
procedura medierii poate oferi acelaşi grad de satisfacţie ca şi câştigarea unui proces în instanţă.
Desigur că mai sunt şi alte avantaje dar m-aş bucura să le poată descoperi singuri.
În ceea ce priveşte statul, avantajele (bine cunoscute de către statele ce au implementat această procedură cu mult înaintea României) pot fi: degrevarea instanţelor de judecată, creşterea calităţii actului de justiţie şi implicit creşterea încrederii cetăţeanului în actul de justiţie, scăderea costurilor aferente organizării judiciare şi altele asemenea. Astfel, cu un numar mai mic de dosare pe rol, magistraţii vor putea afecta un timp mai mare atât studiului individual cât şi studiului dosarelor ce-i revin spre soluţiare iar soluţiile ce vor fi pronunţate au toate şansele să conţină tot mai puţine erori judiciare. Mai mult decât atât, tot mai puţini justiţiabili vor fi nemulţumiţi de serviciile oferite de stat în materie de justiţie.
Dincolo de toate aceste avantaje imediate, pe termen lung putem vorbi de avantaje mult mai importante decât acestea, şi ele vizează societatea în ansamblul ei.
Fiind o metodă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, medierea poate aduce o îmbunătăţire climatului social actual din România. Putem vorbi astfel de o îmbunătăţire a comunicării la nivel instituţional dar şi dintre instituţiile statului şi cetăţenii săi. O bună comunicare dintre instituţiile statului presupune şi asigurarea bunelor servicii pentru cetăţean şi astfel se asigură un climat de încredere şi respect faţă de instituţiile satului.
Treptat, cu cât un număr tot mai mare de persoane va alege medierea pentru a pune capăt divergenţelor dintre ele, cu atât vom avea o comunicare mai bună între membrii societăţii, la orice nivel. Se va realiza astfel un climat general bazat pe respect şi încredere reciprocă şi între membrii societăţii. Un climat in care membrii comunitatilor mai mari sau mai mici, in realizarea propriilor obiective, vor tine cont si de interesele celorlati. Va putea fi tot mai consistentă şi vizibilă solidaritatea dintre cetăţeni, solidaritate care astăzi nu este tocmai perceptibilă. Treptat, zicala „să moară şi capra vecinului” nu va mai fi atât de des invocată şi aplicată de către cei ce se consideră nedreptăţiţi, într-un fel sau altul.
Acum, că avem şi un Consiliu de mediere validat, nu putem decât să sperăm că lucrurile se vor schimba în mai bine.
Poate aşa, vor auzi şi domnii guvernanţi ce mai e şi cu medierea asta. Poate organizăm şi pentru ei un master, ceva.
Conchidem aşadar, prin prisma celor arătate mai sus şi prin prisma modificărilor benefice preconizate a fi aduse Legii 192/2006, că medierea este o instituţie modernă a unui stat modern, a unei societăţi aflată pe o treaptă mai înaltă a dezvoltării sociale, societate ai cărei membri vor prefera dilogul conflictului, vor prefera negocierea mai întâi de toate, vor prefera păstrarea bunelor relaţii între membrii săi.
Într-o astfel de societate în care membrii săi devin solidari ne dorim cu toţii să ne desfăşurăm activitatea dar, pentru a construi o astfel de societate, trebuie să punem cu toţii umărul. Activitatea mediatorului singur, fără ajutorul celorlalte profesii juridice, va fi percepută ca şi picătura de apă într-un ocean învolburat.
Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care, pe viitor, instituţia medierii ar trebui să fie studiată încă din timpul facultăţii.
Sper ca prin articolul de faţă să fi reuşit cel puţin să trezesc curiozitatea unora dintre dumneavoastră şi să încercaţi cel puţin odată să apelaţi la această procedură a medierii şi mai apoi, să vorbim din nou.
vineri, octombrie 16
joi, octombrie 15
Consiliul de mediere a fost validat
“Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a validat astăzi, 13 octombrie 2009, prin ordin, membrii Consiliului de Mediere.
Continuarea implementării instituţiei medierii, ca modalitate de soluţionare pe cale amiabilă a conflictelor, reprezintă o premisă esenţială pentru degrevarea activităţii instanţelor de judecată în contextul creat de pregătirea punerii în aplicare a normelor noilor coduri, a căror viziune şi linii directoare presupun un cadru legislativ funcţional, unitar, coerent.
De asemenea, asigurarea funcţionalităţii instituţiei medierii constituie, în egală măsură, o cerinţă obligatorie decurgând din angajamentele asumate în calitate de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv obligaţia de a transpune în timp util prevederile directivelor comunitare în legislaţia naţională şi de a asigura aplicarea acestora.
Avem în vedere importanţa şi impactul social al Directivei nr. 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite aspecte referitoare la medierea în cauzele civile şi comerciale, a cărei implementare efectivă se poate realiza numai în condiţiile existenţei unui sistem de mediere funcţional, care să răspundă exigenţelor şi standardelor de calitate trasate de documentul european.
Decizia de validare a Consiliului de Mediere a fost luată în urma analizei realizate la nivelul Ministerului Justiţiei asupra modului de implementare a Legii nr. 192/2006, a modului de desfăşurare a alegerilor pentru Consiliul de Mediere si a necesităţii de a elimina blocajele în desfăşurarea în condiţii de funcţionalitate optimă a activităţii de mediere.
Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti va analiza în continuare, împreună cu reprezentanţii mediatorilor, actualul cadru legislativ în vederea îmbunătăţirii sale, a eliminării neclarităţilor ori lipsurilor constatate cu ocazia aplicării practice a prevederilor Legii nr. 192/2006.”
Juridice.ro
Continuarea implementării instituţiei medierii, ca modalitate de soluţionare pe cale amiabilă a conflictelor, reprezintă o premisă esenţială pentru degrevarea activităţii instanţelor de judecată în contextul creat de pregătirea punerii în aplicare a normelor noilor coduri, a căror viziune şi linii directoare presupun un cadru legislativ funcţional, unitar, coerent.
De asemenea, asigurarea funcţionalităţii instituţiei medierii constituie, în egală măsură, o cerinţă obligatorie decurgând din angajamentele asumate în calitate de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv obligaţia de a transpune în timp util prevederile directivelor comunitare în legislaţia naţională şi de a asigura aplicarea acestora.
Avem în vedere importanţa şi impactul social al Directivei nr. 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite aspecte referitoare la medierea în cauzele civile şi comerciale, a cărei implementare efectivă se poate realiza numai în condiţiile existenţei unui sistem de mediere funcţional, care să răspundă exigenţelor şi standardelor de calitate trasate de documentul european.
Decizia de validare a Consiliului de Mediere a fost luată în urma analizei realizate la nivelul Ministerului Justiţiei asupra modului de implementare a Legii nr. 192/2006, a modului de desfăşurare a alegerilor pentru Consiliul de Mediere si a necesităţii de a elimina blocajele în desfăşurarea în condiţii de funcţionalitate optimă a activităţii de mediere.
Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti va analiza în continuare, împreună cu reprezentanţii mediatorilor, actualul cadru legislativ în vederea îmbunătăţirii sale, a eliminării neclarităţilor ori lipsurilor constatate cu ocazia aplicării practice a prevederilor Legii nr. 192/2006.”
Juridice.ro
marți, octombrie 13
duminică, octombrie 11
vineri, octombrie 9
Avantajele medierii
Fiind destinata rezolvarii conflictelor pe cale amiabila, medierea ar putea fi solutia cea mai potrivita pentru imbunatatirea climatului social din Romania.
Dincolo de avantajele imediate pe care legea insasi le enumera, medierea va aduce numeroase beneficii societatii romanesti. Astfel, am incredere ca in timp vom reusi sa realizam un climat general bazat pe respect si incredere reciproca intre membrii societatii. Un climat in care membrii comunitatilor mai mari sau mai mici, in realizarea propriilor obiective, vor tine cont si de interesele celorlati. Am incredre ca treptat vom uita de zicala „Sa moara si capra vecinului.”, ca vom fi mai putin incruntati decat astazi si mai dispusi la dialog, inainte de a declansa un conflict.
Avem sansa sa devenim, in sfarsit, o societate care va evolua, si nu doar in plan material.
Insa, pentru aceasta, cred ca mediatorii care se angajeaza in aceasta activitate de pionierat trebuie sa fie constienti de responsabilitatea ce o poarta. Ei vor fi veritabile modele de urmat, lucru ce implica o responsabilitate uriasa.
Am increderea ca membrii UNMR sunt astfel de oameni si ca atare ma voi alatura si eu (dupa autorizare) acestora in activitatea de promovare a profesiei de mediator, pentru aducerea ei in prim planul societatii noastre.
Succes tuturor!
Pentru mai multe detalii privind avantajele medierii, urmariti video şi link.
http://stirileprotv.ro/bin/tv/?media_id=60218871
http://medierea.ro/info_mediere.php#i9
avantajele medierii pentru avocti
Dincolo de avantajele imediate pe care legea insasi le enumera, medierea va aduce numeroase beneficii societatii romanesti. Astfel, am incredere ca in timp vom reusi sa realizam un climat general bazat pe respect si incredere reciproca intre membrii societatii. Un climat in care membrii comunitatilor mai mari sau mai mici, in realizarea propriilor obiective, vor tine cont si de interesele celorlati. Am incredre ca treptat vom uita de zicala „Sa moara si capra vecinului.”, ca vom fi mai putin incruntati decat astazi si mai dispusi la dialog, inainte de a declansa un conflict.
Avem sansa sa devenim, in sfarsit, o societate care va evolua, si nu doar in plan material.
Insa, pentru aceasta, cred ca mediatorii care se angajeaza in aceasta activitate de pionierat trebuie sa fie constienti de responsabilitatea ce o poarta. Ei vor fi veritabile modele de urmat, lucru ce implica o responsabilitate uriasa.
Am increderea ca membrii UNMR sunt astfel de oameni si ca atare ma voi alatura si eu (dupa autorizare) acestora in activitatea de promovare a profesiei de mediator, pentru aducerea ei in prim planul societatii noastre.
Succes tuturor!
Pentru mai multe detalii privind avantajele medierii, urmariti video şi link.
http://stirileprotv.ro/bin/tv/?media_id=60218871
http://medierea.ro/info_mediere.php#i9
avantajele medierii pentru avocti
marți, octombrie 6
sâmbătă, octombrie 3
Medierea în caz de insolvenţă - e posibilă?
Ar fi posibilă. Trebuie coroborate reglementările în vigoare privind insolvenţa (Legea 85/2006) cu cele ale codului de procedură civilă.
Săptămâna aceasta promit să găsesc calea juridică prin care este posibilă medierea după ce instanţa stabileşte starea de insolvenţă a unei entităţi financiare.
Până atunci, puteţi observa câteva opinii cu privire la aceste aspecte citind aici:
http://opinii.juridice.ro/83150/cum-sa-tratezi-dificultatile-financiare-ca-sa-pastrezi-locurile-de-munca.html
http://jurefani.wordpress.com/2009/10/02/medierea-in-caz-de-insolventa/
a2a_linkname_escape=1;a2a_linkurl="";
Săptămâna aceasta promit să găsesc calea juridică prin care este posibilă medierea după ce instanţa stabileşte starea de insolvenţă a unei entităţi financiare.
Până atunci, puteţi observa câteva opinii cu privire la aceste aspecte citind aici:
http://opinii.juridice.ro/83150/cum-sa-tratezi-dificultatile-financiare-ca-sa-pastrezi-locurile-de-munca.html
http://jurefani.wordpress.com/2009/10/02/medierea-in-caz-de-insolventa/
a2a_linkname_escape=1;a2a_linkurl="";Medierea in caz de insolventa
Astăzi am citit un articol interesant pe Juridice.ro privitor la procedura insolventei si la utilitatea unei cai alternative de salvare a debitorului de la faliment.
O.K. Toate bune si frumoase. Este laudabila o astfel de initiativa legislativa. Însă, ceea ce nu pot întelege eu este: dacă tot priveste insolventa, de ce nu este o propunere de modificare a Legii 85/2006 (privind procedura insolventei) sau de ce nu o modificare a Legii 192/2006 (privind medierea) daca tot se propune o procedura de mediere?
In fine, trecand la lucruri mai serioase, in urma primei lecturari a articolului m-a izbit tonul folosit de autor la adresa debitorului aflat in stare de insolventa(de buna credinta). Expresii precum:
- „se impune o solutie noua si radicala” în condintiile in care se propune o lege a medierii, menita sa fie deopotriva favorabila debitorilor şi creditorilor;
- „debitor care merita protectie”ceea ce ma duce cu gândul la faptul că trebuie să existe şi debitori care nu merită protecţie;
- debitorul aflat in situatia iremediabil compromisa(probabil în starea de insolventa ;
- trebuie sa fie eliminat din mediul sau de afaceri;
- mediul de afaceri contaminat de către un astfel de debitor.
Dar, trecând şi peste aceste aspecte, m-am trezit comentând. Mai am şi alte comentarii punctuale de facut dar acum este foarte tarziu şi am nevoie de o pauza. Nu de alta dar am ajuns la finalul cursurilor de mediere organizate de HUMAN TOOLKIT în colaborare cu Centrul Avocaţilor Mediatori „Cristian Iordanescu”. Poate că de aceea am fost ceva mai patimaşă când era vorba de mediere, dar despre toate acestea, altă dată.
Redau, în cele ce urmează, comentariul în întregime. Pentru celelalte argumente, sub un alt titlu privind insolvenţa (şi uite aşa v-am trezit curiozitatea şi cu privire la alte articole de pe blog.
S-AUZIM DE BINE!
Comentariul: Jurefani
„Procedurile de insolventa, mai ales in cazul unor afaceri cu un mare grad de risc si notorietate, sunt menite sa protejeze creditul si nu sa salveze orice debitor aflat in insolventa. Sistemul legal si judiciar trebuie sa permita debitorilor sa falimenteze, pentru a-i avertiza, in acest fel, si pe ceilalti debitori, ca acesta este rezultatul practicilor de afaceri nesigure si irationale.”
Trebuie sa marturisesc faptul ca ma surprinde o astfel de apreciere privind procedurile de insolventa venite tocmai din partea unui practician in insolventa. Motivele sunt urmatoarele:
Mai mult decat atat, salvarea unui debitor de la faliment poate aduce numeroase avantaje si societatii unde acesta isi desfasoara activitatea precum mentinerea (salvarea) locurilor de munca, mentinerea contributiilor la bugetele locale si de stat. Este adevarat ca o astfel de lege are si menirea – pe langa aceea de a pastra un climat al mediului de afaceri cat mai sanatos cu putinta – de a-i avertiza pe debitorii care nu respecta regulile jocului de afaceri dar de aici si pana la sanctiune este distanta mare. Intr-o economie de piata, in conditiile liberei concurente, vom avea entitatati prospere si entitati mai putin prospere. Faptul ca anumite entitati ajung in insolventa nu inseamna ca au desfasurat „afaceri nesigure si irationale”(cred ca ar trebui definite aceste sintagme). Un debitor poate ajunge in insolventa (acea stare a patrimoniului ce se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor ajunse la scadenta) din multe alte cauze. Criza, pe care si noi tocmai o traversam, poate fi una din ele. In acest caz, de ce trebuie sa gandim ca trebuie sa-l sanctionam pe debitor?
2. „O solutie noua si radicala de tratament al dificultatilor intreprinderii, mai putin ipocrita decat cele experimentate de legiuitorul roman pana in prezent” ar reprezenta mai degraba o intoarcere in evul mediu, cand debitorul trebuia pus la stalpul infamiei, si nu o metoda demna de secolul in care traim.
3. „debitorul a carei intreprindere traverseaza o criza remediabila trebuie sa ceara creditorilor sai sansa de a se redresa, printr-un mecanism si o procedura exterioara procedurii insolventei, ba chiar exterioara tribunalului;”
Nici o lege, in momentul de fata, nu opreste debitorul sa ceara ingaduinta creditorilor sai. Ba, mai mult, desi Legea 85/2006 (privind procedura insolventei) nu prevede nimic in acest sens, debitorul de buna credinta are posibilitatea sa ceara instantei sa uzeze de procedura medierii asa cum este ea prevazuta de Legea 192/2006 in prezenta unui mediator profesionist. Medierea este o procedura exterioara procedurii insolventei si chiar exterioara tribunalului si confera numeroase avantaje atat debitorului cat si creditorilor sai.
In ceea ce priveste criza in care se poate afla la un moment dat o anumita entitate, daca este remediabila sau nu o stabileste administratorul judiciar dupa examinarea situatiei economice a debitorului aflat in stare de insolventa prin intocmirea unui raport care trebuie sa arate daca exista posibilitatea reorganizarii si poate fi, sau nu, confirmata de instanta. Ca atare, nu debitorul este cel care stabileste daca intra in reorganizare sau nu. Astfel, chiar daca el cere sa intre in reorganizare si creditorii lui sunt de acord, reorganizarea este facuta de catre administratorul judiciar si prin urmare, nu-i poate fi imputabila debitorului esuarea reorganizarii ci mai degraba administratorului judiciar.
Tinand cont de cele expuse mai sus, de ce n-ar accepta partile implicate in procedura insolventei o procedura precum medierea (evitand stresul, economisind timp si bani, pastrand partenerii de afaceri, contribuind la mentinerea unui climat economic bazat pe incredere)si trebuie sa astepte aparitia unei noi legi care sa le ofere o alternativa la procedura greoaie a insolventei? Cine are de pierdut daca se alege medierea? (Ultima intrebare este retorica.)
4. „debitorul aflat in situatia iremediabil compromisa trebuie sa fie eliminat din mediul sau de afaceri (pe care l-a contaminat deja cu neincredere), activele intreprinderii sale, daca mai exista, urmand a fi redate circuitului economic.”
Daca un debitor se afla intr-o situatie iremediabil compromisa el va fi eliminat de pe piata prin mecanismele specifice. Insa, daca vorbim strict de procedura insolventei, administratorul judiciar este cel care constata daca debitorul aflat in aceasta stare nu are sanse reale de redresare, avand obligatia sa propuna procedura falimentului si va urmari acoperirea creditelor potrivit Legii 85/2006. Asa cum prevede aceasta lege, in cazul in care instanta va confirma propunerea administratorului judiciar, judecatorul sindic va numi un lichidator.
Ceea ce este paradoxal, judecatorul sindic (potrivit aceleiasi legi) poate numi drept lichidator chiar pe administratorul judiciar (art. 24 alin. 3). Astfel ca, prin prisma articolului anterior invocat, ceea ce surprinde la o prima lectura, nu mai surprinde dupa o lecturare mai atenta.
In conditiile in care administratorul judiciar poate sa ajunga chiar lichidatorul entitatii pe care o administreaza in vederea redresarii (reorganizarii), nu ma mai mira faptul ca reorganizarile esueaza.
Departe de mine gandul de a suspecta de rea credinta un administrator judiciar, dar daca tot el este cel care va lichida debitorul insolvent , eu nu pot sa nu ma intreb (ca si debitor) de ce a esuat reorganizarea. Nu pot sa nu ma intreb de ce mi s-a prelungit agonia si nu am intrat direct in procedura falimentului? Nu cumva administratorul judiciar nu a fost suficient de diligent?
In opinia mea, este un conflict de interese ce trebuie reglementat de legiuitor in sensul interzicerii aplicarii procedurii falimentului de catre administratorul judiciar care a esuat in procedura de reorganizare. Chiar de va fi de bune credinta, el va fi suspectat cel putin de faptul ca gandeste precum un lichidator, desi, atat unul cat si celalalt sunt practicieni in insolventa.
In ceea ce priveste esecul rasunator (doar in 1,5% din cazuri debitorul si-a reluat activitatea) in cazurile de reorganizarea judiciara, nu doresc sa trec in extrema cealalta si sa imput administratorilor judiciari intreaga vina pentru aceste rezultate dar nu pot sa nu ma gandesc la faptul ca poarta o raspundere.
Procedura reorganizarii este, intr-adevar, una greoaie. Mai sunt si multi alti factori ce influenteaza rezultatele intr-un sens sau altul precum factorii conjuncturali, procedurali sau chiar factorii umani.
Cu toate acestea, daca un debitor ajunge in stare de insolventa (asa cum am mai spus) poate sa ceara instantei, in conformitate cu art. 2 alin 1 si cu art. 62 alin 1 din Legea 192/2006 coroborate cu art. 242 alin 1, pct. 1 din Codul de procedura civila, suspendarea cauzei.
Avand in vedere ca Legea 85/2006 nu prevede nimic in acest sens si tinand cont de termenele mult prea scurte prevazute de procedura insolventei , veti spune ca nu este posibila alegerea procedurii medierii. Putem cadea de acoprd asupra acestui punct. Totusi, nu era mai simplu sa aducem cateva modificari prezentei legi a insolventei, in sensul in care sa fie prevazuta posibilitatea ca instanta sa suspende cauza pana ce debitorul si creditorii sai parcurg procedura medierii asa cum este ea prevazuta de legea in vigoare(L. 192/2006)? La ce bun o lege care se intoarce, asa cum spuneti, impotriva debitorului? Care este de fapt rostul procedurii semnarii unui concordat preventiv, sa-l ingroape de tot pe debitor ori sa-l salveze de la faliment? De ce trebuie facuta medierea de un specialist in insolventa (pe care, intre noi fie vorba, il voi suspecta permanent ca ar putea fi partinitor si ca ar prefera sa ajunga in lichidare) si nu de un mediator profesionist, impartial si nepartinitor, asa cum prevedelegea medierii?
Pot fi de acord cu faptul ca este necesar sa fie adoptate anumite prevederi care sa ajute debitorul ajuns in insolventa sa se redreseze insa, modalitatile in care acest lucru se poate intampla, pot fi multiple.
Modalitatea pe care dumneavoastra o propuneti pare sortita esecului inca din capul locului. Mai mult decat atat, iertati-mi aprecierea, este si inutila in conditiile existentei unei legi a medierii. Mai mult decat ata, nu facem decat sa contribuim la inmultirea numarului de legi cand de fapt, le-am putea imbunatati pe cele existente.
Dupa cum ati spus, daca acest concordat esueaza, se va intoarce fie impotriva debitorului fie impotriva creditorui, in functie de comportamentul acestora. Prin aceasta eu inteleg ca astfel, partile, sunt obligate sa adopte un anumit comportament. Atunci, de ce, de cine si cum ar mai putea fi convinse partile sa aleaga acesta procedura? De ce nu ar alege procedura medierii prevazuta de legea in vigoare, lege care ofera si ea partilor sa rezolve problema tot intr-un cadru contractual?
In loc de concluzie: Pot sa inteleg aceasta propunere legislativa intrucat vine de la un lichidator (practician in insolventa) dar nu pot fi de acord cu ea. O parte din motive le-am expus.
O.K. Toate bune si frumoase. Este laudabila o astfel de initiativa legislativa. Însă, ceea ce nu pot întelege eu este: dacă tot priveste insolventa, de ce nu este o propunere de modificare a Legii 85/2006 (privind procedura insolventei) sau de ce nu o modificare a Legii 192/2006 (privind medierea) daca tot se propune o procedura de mediere?
In fine, trecand la lucruri mai serioase, in urma primei lecturari a articolului m-a izbit tonul folosit de autor la adresa debitorului aflat in stare de insolventa(de buna credinta). Expresii precum:
- „se impune o solutie noua si radicala” în condintiile in care se propune o lege a medierii, menita sa fie deopotriva favorabila debitorilor şi creditorilor;
- „debitor care merita protectie”ceea ce ma duce cu gândul la faptul că trebuie să existe şi debitori care nu merită protecţie;
- debitorul aflat in situatia iremediabil compromisa(probabil în starea de insolventa ;
- trebuie sa fie eliminat din mediul sau de afaceri;
- mediul de afaceri contaminat de către un astfel de debitor.
Dar, trecând şi peste aceste aspecte, m-am trezit comentând. Mai am şi alte comentarii punctuale de facut dar acum este foarte tarziu şi am nevoie de o pauza. Nu de alta dar am ajuns la finalul cursurilor de mediere organizate de HUMAN TOOLKIT în colaborare cu Centrul Avocaţilor Mediatori „Cristian Iordanescu”. Poate că de aceea am fost ceva mai patimaşă când era vorba de mediere, dar despre toate acestea, altă dată.
Redau, în cele ce urmează, comentariul în întregime. Pentru celelalte argumente, sub un alt titlu privind insolvenţa (şi uite aşa v-am trezit curiozitatea şi cu privire la alte articole de pe blog.
S-AUZIM DE BINE!
Comentariul: Jurefani
„Procedurile de insolventa, mai ales in cazul unor afaceri cu un mare grad de risc si notorietate, sunt menite sa protejeze creditul si nu sa salveze orice debitor aflat in insolventa. Sistemul legal si judiciar trebuie sa permita debitorilor sa falimenteze, pentru a-i avertiza, in acest fel, si pe ceilalti debitori, ca acesta este rezultatul practicilor de afaceri nesigure si irationale.”
Trebuie sa marturisesc faptul ca ma surprinde o astfel de apreciere privind procedurile de insolventa venite tocmai din partea unui practician in insolventa. Motivele sunt urmatoarele:
- Noua conceptie a legii insolventei (Legea 85/2006) - prin procedurile pe care le stabileste – nu mai pastreaza acest caracter sanctionator; dimpotriva, legea urmareste mai degraba sa salveze debitorul de la faliment şi aceasta şi in interesul creditorilor acestuia. Ca atare, creditul este mai degraba protejat prin salvarea debitorului si nu prin executarea silita a acestuia. Interesul creditorului este mai degraba acela de a-si pastra un partener de afaceri pe termen lung si nu de a-si satisface creanta imediat (creanta care prin procedura executarii silite poate fi executata imediat dar pot fi multe alte situatii cand nu este posibil). Am convingerea ca un om de afaceri eficient, intr-o astfel de situatie, prefera sa-i acorde un termen de gratie debitorului sau (partener de afaceri) pentru achitarea creditului decat sa piarda un partener pe termen lung.
Mai mult decat atat, salvarea unui debitor de la faliment poate aduce numeroase avantaje si societatii unde acesta isi desfasoara activitatea precum mentinerea (salvarea) locurilor de munca, mentinerea contributiilor la bugetele locale si de stat. Este adevarat ca o astfel de lege are si menirea – pe langa aceea de a pastra un climat al mediului de afaceri cat mai sanatos cu putinta – de a-i avertiza pe debitorii care nu respecta regulile jocului de afaceri dar de aici si pana la sanctiune este distanta mare. Intr-o economie de piata, in conditiile liberei concurente, vom avea entitatati prospere si entitati mai putin prospere. Faptul ca anumite entitati ajung in insolventa nu inseamna ca au desfasurat „afaceri nesigure si irationale”(cred ca ar trebui definite aceste sintagme). Un debitor poate ajunge in insolventa (acea stare a patrimoniului ce se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor ajunse la scadenta) din multe alte cauze. Criza, pe care si noi tocmai o traversam, poate fi una din ele. In acest caz, de ce trebuie sa gandim ca trebuie sa-l sanctionam pe debitor?
2. „O solutie noua si radicala de tratament al dificultatilor intreprinderii, mai putin ipocrita decat cele experimentate de legiuitorul roman pana in prezent” ar reprezenta mai degraba o intoarcere in evul mediu, cand debitorul trebuia pus la stalpul infamiei, si nu o metoda demna de secolul in care traim.
3. „debitorul a carei intreprindere traverseaza o criza remediabila trebuie sa ceara creditorilor sai sansa de a se redresa, printr-un mecanism si o procedura exterioara procedurii insolventei, ba chiar exterioara tribunalului;”
Nici o lege, in momentul de fata, nu opreste debitorul sa ceara ingaduinta creditorilor sai. Ba, mai mult, desi Legea 85/2006 (privind procedura insolventei) nu prevede nimic in acest sens, debitorul de buna credinta are posibilitatea sa ceara instantei sa uzeze de procedura medierii asa cum este ea prevazuta de Legea 192/2006 in prezenta unui mediator profesionist. Medierea este o procedura exterioara procedurii insolventei si chiar exterioara tribunalului si confera numeroase avantaje atat debitorului cat si creditorilor sai.
In ceea ce priveste criza in care se poate afla la un moment dat o anumita entitate, daca este remediabila sau nu o stabileste administratorul judiciar dupa examinarea situatiei economice a debitorului aflat in stare de insolventa prin intocmirea unui raport care trebuie sa arate daca exista posibilitatea reorganizarii si poate fi, sau nu, confirmata de instanta. Ca atare, nu debitorul este cel care stabileste daca intra in reorganizare sau nu. Astfel, chiar daca el cere sa intre in reorganizare si creditorii lui sunt de acord, reorganizarea este facuta de catre administratorul judiciar si prin urmare, nu-i poate fi imputabila debitorului esuarea reorganizarii ci mai degraba administratorului judiciar.
Tinand cont de cele expuse mai sus, de ce n-ar accepta partile implicate in procedura insolventei o procedura precum medierea (evitand stresul, economisind timp si bani, pastrand partenerii de afaceri, contribuind la mentinerea unui climat economic bazat pe incredere)si trebuie sa astepte aparitia unei noi legi care sa le ofere o alternativa la procedura greoaie a insolventei? Cine are de pierdut daca se alege medierea? (Ultima intrebare este retorica.)
4. „debitorul aflat in situatia iremediabil compromisa trebuie sa fie eliminat din mediul sau de afaceri (pe care l-a contaminat deja cu neincredere), activele intreprinderii sale, daca mai exista, urmand a fi redate circuitului economic.”
Daca un debitor se afla intr-o situatie iremediabil compromisa el va fi eliminat de pe piata prin mecanismele specifice. Insa, daca vorbim strict de procedura insolventei, administratorul judiciar este cel care constata daca debitorul aflat in aceasta stare nu are sanse reale de redresare, avand obligatia sa propuna procedura falimentului si va urmari acoperirea creditelor potrivit Legii 85/2006. Asa cum prevede aceasta lege, in cazul in care instanta va confirma propunerea administratorului judiciar, judecatorul sindic va numi un lichidator.
Ceea ce este paradoxal, judecatorul sindic (potrivit aceleiasi legi) poate numi drept lichidator chiar pe administratorul judiciar (art. 24 alin. 3). Astfel ca, prin prisma articolului anterior invocat, ceea ce surprinde la o prima lectura, nu mai surprinde dupa o lecturare mai atenta.
In conditiile in care administratorul judiciar poate sa ajunga chiar lichidatorul entitatii pe care o administreaza in vederea redresarii (reorganizarii), nu ma mai mira faptul ca reorganizarile esueaza.
Departe de mine gandul de a suspecta de rea credinta un administrator judiciar, dar daca tot el este cel care va lichida debitorul insolvent , eu nu pot sa nu ma intreb (ca si debitor) de ce a esuat reorganizarea. Nu pot sa nu ma intreb de ce mi s-a prelungit agonia si nu am intrat direct in procedura falimentului? Nu cumva administratorul judiciar nu a fost suficient de diligent?
In opinia mea, este un conflict de interese ce trebuie reglementat de legiuitor in sensul interzicerii aplicarii procedurii falimentului de catre administratorul judiciar care a esuat in procedura de reorganizare. Chiar de va fi de bune credinta, el va fi suspectat cel putin de faptul ca gandeste precum un lichidator, desi, atat unul cat si celalalt sunt practicieni in insolventa.
In ceea ce priveste esecul rasunator (doar in 1,5% din cazuri debitorul si-a reluat activitatea) in cazurile de reorganizarea judiciara, nu doresc sa trec in extrema cealalta si sa imput administratorilor judiciari intreaga vina pentru aceste rezultate dar nu pot sa nu ma gandesc la faptul ca poarta o raspundere.
Procedura reorganizarii este, intr-adevar, una greoaie. Mai sunt si multi alti factori ce influenteaza rezultatele intr-un sens sau altul precum factorii conjuncturali, procedurali sau chiar factorii umani.
Cu toate acestea, daca un debitor ajunge in stare de insolventa (asa cum am mai spus) poate sa ceara instantei, in conformitate cu art. 2 alin 1 si cu art. 62 alin 1 din Legea 192/2006 coroborate cu art. 242 alin 1, pct. 1 din Codul de procedura civila, suspendarea cauzei.
Avand in vedere ca Legea 85/2006 nu prevede nimic in acest sens si tinand cont de termenele mult prea scurte prevazute de procedura insolventei , veti spune ca nu este posibila alegerea procedurii medierii. Putem cadea de acoprd asupra acestui punct. Totusi, nu era mai simplu sa aducem cateva modificari prezentei legi a insolventei, in sensul in care sa fie prevazuta posibilitatea ca instanta sa suspende cauza pana ce debitorul si creditorii sai parcurg procedura medierii asa cum este ea prevazuta de legea in vigoare(L. 192/2006)? La ce bun o lege care se intoarce, asa cum spuneti, impotriva debitorului? Care este de fapt rostul procedurii semnarii unui concordat preventiv, sa-l ingroape de tot pe debitor ori sa-l salveze de la faliment? De ce trebuie facuta medierea de un specialist in insolventa (pe care, intre noi fie vorba, il voi suspecta permanent ca ar putea fi partinitor si ca ar prefera sa ajunga in lichidare) si nu de un mediator profesionist, impartial si nepartinitor, asa cum prevedelegea medierii?
Pot fi de acord cu faptul ca este necesar sa fie adoptate anumite prevederi care sa ajute debitorul ajuns in insolventa sa se redreseze insa, modalitatile in care acest lucru se poate intampla, pot fi multiple.
Modalitatea pe care dumneavoastra o propuneti pare sortita esecului inca din capul locului. Mai mult decat atat, iertati-mi aprecierea, este si inutila in conditiile existentei unei legi a medierii. Mai mult decat ata, nu facem decat sa contribuim la inmultirea numarului de legi cand de fapt, le-am putea imbunatati pe cele existente.
Dupa cum ati spus, daca acest concordat esueaza, se va intoarce fie impotriva debitorului fie impotriva creditorui, in functie de comportamentul acestora. Prin aceasta eu inteleg ca astfel, partile, sunt obligate sa adopte un anumit comportament. Atunci, de ce, de cine si cum ar mai putea fi convinse partile sa aleaga acesta procedura? De ce nu ar alege procedura medierii prevazuta de legea in vigoare, lege care ofera si ea partilor sa rezolve problema tot intr-un cadru contractual?
In loc de concluzie: Pot sa inteleg aceasta propunere legislativa intrucat vine de la un lichidator (practician in insolventa) dar nu pot fi de acord cu ea. O parte din motive le-am expus.
vineri, octombrie 2
joi, octombrie 1
Mediere si mediatori
16 iulie 2009/ "Mediul de afaceri mediat", The Money Channel (VIDEO).
O emisiune ce merita a fi urmarita nu doar de oamenii de afaceri.
Mihai Ghervase, Director Uniunea Nationala a Mediatorilor din Romania - prezent in platoul TMC Bucuresti
Ion Dedu, Presedintele Patronatului de Turism, Comert, Industrie si Servicii din Romania si Vicepresedinte Uniunea Nationala a Mediatorilor din Romania - prezent in platoul TMC Bucuresti
Zeno Sustac, Co-PRESEDINTE al Uniunii Nationale al Mediatorilor din Romania – prezent in studioul Realitatea TV Timisoara
Emisiunea are drept scop promovarea medierii in randul mediului de afaceri dar nu numai.
O emisiune ce merita a fi urmarita nu doar de oamenii de afaceri.
Mihai Ghervase, Director Uniunea Nationala a Mediatorilor din Romania - prezent in platoul TMC Bucuresti
Ion Dedu, Presedintele Patronatului de Turism, Comert, Industrie si Servicii din Romania si Vicepresedinte Uniunea Nationala a Mediatorilor din Romania - prezent in platoul TMC Bucuresti
Zeno Sustac, Co-PRESEDINTE al Uniunii Nationale al Mediatorilor din Romania – prezent in studioul Realitatea TV Timisoara
Emisiunea are drept scop promovarea medierii in randul mediului de afaceri dar nu numai.
