Am asistat la începutul acestei grele activităţi de asistenţă socială a Părintelui Tănase. Început greu dar cu foarte mult optimism din partea Părintelui, aş spune cu multă forţă şi putere pe care cu siguranţă Dumnezeu i-o dă.
Nu ştiu câţi dintre noi avem puterea să facem sacrificiile pe care am văzut că le face Părintele Tănase.
îmi amintesc de o vară pe care am petrecut-o ca student în vacanţă la Valea Plopului. Cred că era vara lui ‘92 când, pe la miezul nopţii, vine părintele şi ne aduce, în mijlocul atelierului de tâmplărie din centrul satului, un ghemotoc pe care cu greu l-am identificat a fi un copil. Îl adusese de la Bucureşti. Era un copil ce până atunci trăise prin canale, care nu mai văzuse apă şi săpun de luni de zile, ce să mai vorbim de mâncare şi altele asemenea. Avea bietul copil un păr pe care, deşi spălat nu putea fi descurcat şi desigur deratizat. Greu de povestit ce a trebuit să facem ca să dăm de urma unei pieli albe şi frumoase, de un copil timorat care nu prea ştia ce se întâmplă cu el, de un copil ca oricare altul care avea dreptul la o viaţă normală.
La Valea Plopului i s-a dat o astfel de şansă şi de atunci multor altora.
Mărturisesc că nu am prevăzut amploarea pe care o va lua acest proiect pe care mai degrabă l-aş numi fenomen.
Trebuie să menţionez că şi oamenii din satele în care părintele şi-a desfăşurat activitatea şi care l-au înconjurat sunt oameni pe care i-am cunoscut. Sunt oameni ca noi toţi dar cu suflet extraordinar. este ceea ce-i face diferiţi de mulţi dintre noi.
Sufletul mi-e plin de duioşie şi de speranţă că lumea în care trăim se va schimba şi cu toţii vom învăţa câte ceva privind la acest model de dăruire pentru altul.
Cred că am uitat, mulţi dintre noi, că trăind pentru altul ne trăim propria viaţă.
Mai cred că putem începe asta trăind pentru cei de lângă noi şi mai apoi, sper, vom învăţa să-i iubim şi pe ceilalţi mainăpăstuiţi ca noi.
Doamne ajută-ne să învăţăm să iubim!
Puteţi vedea imagini Apologeticum.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Puteți solicita informații sau vă puteți programa pentru o primă ședință de informare.
În cel mai scurt timp posibil vă vom răspunde.
În acest sens, vă rugăm să ne furnizați următoarele date:
1. Nume, prenume
2. Telefon – pentru a fi contactat in vederea programării
3. Tip de litigiu/ conflict
4. În ce parte a zilei puteți fi programat/ă.