Înţelegerile în caz de divorţ

Ghid de mediere pentru magistrati (II). Solutionarea amiabila a litigiilor in Romania

Articol preluat de pe Juridice.ro:


Autor: Cristi Danileţ - judecator

Sectiune din articol: Înţelegerile în caz de divorţ

a. Împăcarea

In materie de divort, conform art. 613 C. pr. civ, presedintele instantei are obligatia ca la primirea cererii de divort sa dea reclamantului sfaturi de impacare (conciliere prealabila judiciara). In cazul cererii de divort prin acordul sotilor, instanta va verifica conform art. 6131 din acelasi cod, daca sotii staruie in desfacerea casatoriei. In caz de impacare, actiunea de divort se stinge. Potrivit art. 618 alin. 2 C. pr. civ, actiunea de divort se va stinge prin impacarea sotilor in orice faza a procesului, chiar daca intervine in instanta de apel sau de recurs iar apelul ori recursul nu sunt timbrate conform legii.

Asadar, legiuitorul a considerat ca in materie de divort este preferabila renuntarea la actiune pentru a mentine unita familia, ceea ce implica, cel putin intr-o faza de inceput al conflictului judiciar, interventia efectiva a judecatorului. Insa, cum acesta, de regula, nu beneficiaza de o pregatire speciala, asemenea sfaturi sunt doar formale, ele rezumandu-se la incunostintarea partilor asupra existentei unor posibilitati legale.

Daca sfaturile de impacare ale presedintelui instantei judecatoresti au ramas fara rezultat si procesul de divort continua, revine judecatorului de caz obligatia de a incerca sa convinga partile sa ajunga la o intelegere, potrivit normelor de drept comun, dupa cum vom arata mai jos.

b. Numele

In caz de divort, sotii se pot intelege asupra numelui pe care sa il poarte ulterior cel care isi schimbase numele la incheierea casatoriei. Astfel, potrivit art. 40 C. fam., la desfacerea casatoriei prin divort, sotii se pot invoi ca sotul care, potrivit art. 27, a purtat in timpul casatoriei numele de familie al celuilalt sot, sa poarte acest nume si dupa desfacerea casatoriei. Instanta nu poate cenzura aceasta intelegere, de care este obligata sa ia act prin hotararea de divort.

Ea va putea insa interveni atunci cand partile nu se inteleg. Astfel, dispozitiile aceluiasi articol din Codul familiei prevede ca instanta, pentru motive temeinice, poate sa incuviinteze acest drept, chiar in lipsa unei invoieli intre soti. In fine, daca nu a intervenit o invoiala sau daca instanta nu a dat incuviintarea, fiecare dintre fostii soti va purta numele ce avea inainte de casatorie.

c. Încredinţarea şi întreţinerea minorilor

In cazul in care din casatoria sotilor care divorteaza au rezultat copii minori, parintii se pot intelege cu privire la incredintarea copiilor si la contributia fiecaruia la cheltuielile de intretinere a acestora. Dar aceasta invoiala va produce efecte numai daca a fost incuviintata de instanta judecatoreasca (art. 42 alin. 4 C. fam.).

Indiferent daca exista sau nu o intelegere intre parinti in privinta acestor aspecte, instanta este obligata sa decida, conform art. 42 din acelasi cod, odata cu pronuntarea divortului, caruia dintre parinti vor fi incredintati copiii minori (alin. 1) si totodata va stabili contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor (alin. 3).

Asa cum am facut recent un comentariu pe blogul dlui Danileţ (comentarii aici privind divorţul prin mediere), Una din profesiile mele anterioare a fost cea de asistent social si ceea ce m-a socat cel mai mult la spetele de dreptul familiei pe care le-am studiat au fost tocmai anchetele sociale care nu faceau altceva decat sa releve ce?! Starea materiala a parintelui! Asistentul social punea accentul pe latura materiala, rareori pe legatura dintre minor si parinti, pe latura afectiva a acesteia care cred ca este esentiala in cresterea copilului.
De ce este mai putin de apreciat acordul parintilor privitor la cresterea copilului pe care ei au hotarat cand si daca sa-l aduca pe lume, pe care ei au hotarat pana la un moment dat cum sa-l educe si cum sa-i asigure cresterea, in conditiile in care chiar codul familiei statueaza dreptul acestora de a ajunge la o intelegere ce-si va produce efectele dupa incuviintarea instantei (cf. art. 42 alin 4 din Cod. fam.)?
Faptul ca intervine o ruptura precum divortul, de ce trebuie sa accentuam acea ruptura prin proces, in instanta cand este de preferat ca partile sa se inteleaga in continuare cu privire la cresterea minorului, in conditiile in care art. 101 Cod. fam. instituie obligatia de crestere in sarcina ambilor parinti, daca noi nu mai acem puterea sa vedem dincolo de reglementarile legii si sa vedem datoria morala ce ne-am asumat-o cand am adus pe lume un copil?

Legea medierii vine sa redea parintilor dreptul de a decide ei cum vor creste in continuare copilul, la cine va locui, care este contributia fiecaruia dintre parinti, pastrand totodata bunele relatii intre ei, în apărarea interesului major al copilului!