Etapele procesului civil în care părție au posibilitatea recurgerii la mediere. (I)

 

Articol publicat și pe Juridice.ro, aici.

 Dată fiind natura diversificată a conflictelor şi a formelor pe care le poate îmbrăca, soluţionarea, la randul ei, poate fi şi ea diferită în funcţie de posibilităţile conferite de lege şi de gradul de informare, de cunoaştere şi de pregătire al părţilor aflate în conflict.

Astfel, starea conflictuală nefiind o stare de normalitate pentru nicio persoană, fiecare parte tinde a-şi soluţiona conflictul (disputa, diferendul, litigiul) în care se află cât mai repede, pentru a reveni la starea de normalitate anterioară declanşării diferendului.

Factorul subiectiv are un rol important în alegerea căii de soluţionare a disputelor dintre persoane dar, căile alese trebuie să se înscrie într-un cadru permis sau neoprit de lege.

Cu alte cuvinte, părţile îşi pot soluţiona în mod liber disputele, singuri, fără concursul unei a treia persoane. Dar, cum pot exista anumite conflicte ce nu pot fi soluţionate foarte uşor de către părţi, legea medierii oferă o astfel de cale de soluţionare amiabilă a conflictului.

Însă, ţinând cont de contextul actual în care ne aflăm, modul tradiţional de soluţionare a litigiului este ales de cea mai mare parte a celor aflaţi în conflict. Acesta este unul din motivele pentru care Legea medierii încurajează părţile ce au dedus judecăţii un conflict, ca încă din momentul declanşării procesului şi oricând în timpul judecăţii, să aleagă totuşi calea amiabilă de soluţionare a litigiului.

În acest sens sunt şi prevederile art. 2 alin. 1 din Legea 192/2006 care arată că părţile „ ...pot recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv după declanşarea unui proces în fata instanţelor competente...” fără a face referire la un moment procesual anume în care se permite părţilor să apeleze la procedura medierii. De asemena, potrivit art. 6 din Lege “Organele judiciare ... informează părţile asupra posibilităţii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii şi le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluţionarea conflictelor dintre ele.", nici de această dată legiuitorul nefăcând nicio referire la vreun moment procedural.

Neavând o reglementare expres prevăzută în Legea medierii, pentru a ne edifica asupra momentelor în care părţile pot cere instanţei să li se permită a soluţiona litigiul prin procedura amiabilă a medierii, vom recurge la reglementările Codului de procedură civilă ca drept comun ce vine să completeze norma prevăzută de articolele enunţate mai sus.

Prin urmare, în completarea acestora avem în vedere art. 129 alin. 2 Cod. pr. civ. care, deşi se adresează judecătorilor şi instituie în sarcina acestora îndatorirea de a “stărui, în toate fazele procesuale, pentru soluţionarea amiabilă a cauzei”[1], ne permite să înţelegem că legiuitorul a dorit ca oricând în timpul derulării procedurii judiciare părţile să poată pune capăt litigiului pe cale amiabilă.

Sintagma folosită de legiuitor - în toate fazele procesuale – poate avea sensuri multiple.

Astfel, într-un prim sens, putem deduce că legiuitorul a prevăzut posibilitatea recurgerii la mediere în oricare din fazele procesului civil. Cu alte cuvinte, părţile pot recurge la mediere fie în faza judecăţii (atât în primă instanţă cât şi în căile de atac) fie în faza de executare silită.

Un alt sens, prin fazele procesuale, credem că legiuitorul a avut în vedere, de fapt, etapele pe care le parcurge judecata, fie ea în primă instanţă, fie în căile de atac, prin etape procedurale înţelegând, aşa cum se arată în doctrină[2], etapa scrisă a judecăţii, etapa dezbaterilor sau etapa deliberării şi pronunţării.

Pentru a verifica cele afirmate mai sus, în cele ce urmează vom analiza posibilitatea recurgerii la mediere în cele două faze ale procesului civil şi în care din etapele judecăţii se poate soluţiona litigiul prin procedura amiabilă a medierii.

In articolul de față, vom analiza judecata în primă instanță.

Judecata în primă instanţă.

Aceasta parcurge următoarele etape: etapa scrisă, etapa dezbaterilor şi etapa deliberării şi pronunţării hotărârii judecătoreşti.

În cele ce urmează, ne propunem să analizăm fiecare dintre aceste etape şi posibilitatea de a recurge le mediere, pe întreg parcursul acestora.

Etapa scrisă. Este declanşată prin cererea de chemare în judecată şi are rolul, pe de o parte, de a determina cadrul procesual în care se va desfăşura judecata iar pe de altă parte, are rolul de înştiinţare reciprocă a părţilor cu privire la pretenţiile, apărările şi cu probele pe care acestea înţeleg să le utilizeze.[3] În această etapă în care părţile “corespondează[4]” prin intermediul instanţei se pregăteşte etapa următoare a judecăţii şi anume etapa dezbaterilor.

După îndeplinirea formalităţilor din etapa scrisă, deîndată ce preşedintele constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, fixează termenul de judecată, dă termen în cunoştinţă şi citează celelalte părţi, potrivit art. 1141 din Cod. pr. civ. Primul termen de judecată stabilit de instanţă poate să nu coincidă cu prima zi de înfăţişare (art. 134 Cod. pr. civ.), după cum este posibil ca la primul termen de judecată părţile să poată pună concluzii în condiţiile art. 134 Cod. pr. civ. şi astfel să fie declanşată cea de a doua etapă a judecăţii – etapa dezbaterilor. Astfel, etapa scrisă se derulează până la prima zi de înfăţişare, moment procedural ce poate fi precedat de alte termene de judecată.

Aşa cum prevede Legea 192/2006, părţile pot apela la mediere fie din proprie iniţiativă, fie la recomandarea instanţei pe rolul căreia se află cauza dedusă judecăţii.

Din perspectiva părţilor, fiind vorba de propria lor voinţă, oricând pe parcursul acestei etape, acestea pot hotărî să parcurgă procedura medierii, alegând şi modalitatea procedurală pe care o vor adopta de comun acord, legea neîngrădind în niciun fel dreptul acestora de a stinge litigiul dintre ele pe calea medierii, ca procedura extrajudiciara.

Pentru ca instanţa să poată face o recomandare părţilor şi pentru ca recomandarea să fie efectivă, considerăm că este necesar ca instanţa să fie edificată asupra cadrului procesual stabilit de părţi iar părţile să fie prezente personal şi nu prin reprezentanţi.

Este important ca instanţa să cunoască aspectele esenţiale ale pricinii pentru a putea face recomandările în cunoştinţă de cauză, pentru a sublinia avantajele de care părţile pot beneficia, în funcţie de speţa dedusă judecăţii. De asemenea, pentru ca recomandarea să-şi poată atinge scopul – acela de a convinge părţile să încerce soluţionarea litigiului pe cale amiabilă – este necesar ca instanţa să se adreseze direct părţilor iar ambele părţi să fie prezente pentru a reuşi realizarea acordului de voinţă privind parcurgerea procedurii medierii. În aceste sens, art. 131 alin. 1 din Cod. pr. civ. Dă posibilitatea instanţei de a solicita înfăţişarea personală a părţilor, chiar dacă acestea sunt reprezentate.

Prin urmare, după ce instanţa a luat la cunoştinţă de cadrul procesual stabilit de părţi, chiar dacă ulterior acesta poate fi lărgit sau restrâns, din acest moment şi până la prima zi de judecata, instanţa poate cere părţilor să se înfăţişeze personal. Acest prim termen în care părţile sunt chemate a se înfăţişa împreună instanţei poate coincide şi cu prima zi de înfăţişare (în cond art. 134) dar înainte de a avea loc dezbaterile, dat fiind faptul că părţile pot beneficia de anumite avantaje conferite de lege numai dacă îndeplinesc anumite condiţii înainte de acest moment procedural. Ca atare, se cuvine ca şi instanţa să ţină cont de acest moment procedural al primei zile de înfăţişare. În acest sens avem în vedere beneficiile acordate de OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar[5] în materie civilă care stabileşte că persoana ce îndeplineşte condiţiile pentru acordarea ajutorului public judiciar va beneficia şi de restituirea sumei plătite mediatorului cu titlu de onorariu, dacă cererea de a parcurge procedura medierii este făcută înainte de prima zi de înfăţişare.

Ca o consecinţă a celor de mai sus şi în virtutea rolului activ, se recomandă ca instanţa cel puţin să informeze părţile asupra acestor avantaje conferite de lege celor care încearcă soluţionarea litigiului prin procedura medierii, chiar dacă litigiul a fost dedus judecăţii. Se impune această soluţie tocmai pentru a încuraja şi pentru viitor pe cei ce se află într-un conflict să aleagă o cale amiabilă de soluţionare. Mai mult decât atât, suntem de părere că instanţa, înainte de prima zi de înfăţişare, poate acorda un termen de gândire părţilor, pentru ca acestea să poată hotărî dacă doresc să parcurgă procedura medierii şi pentru a nu fi private de drepturile conferite de lege, cum este cazul ajutorului public judiciar menţionat mai sus.

Etapa dezbaterilor. Această etapă debutează la prima zi de înfăţişare şi este etapa în care părţile îşi susţin pretenţiile, apărările, în care administrează probe, pun concluzii (fie cu privire la excepţiile procesuale, fie pe fondul pretenţiilor deduse judecăţii)[6].

Dat fiind specificul acestei etape, părţile pot cere instanţei (din proprie iniţiativă) să li se permită a recurge la procedura medierii, pentru a încerca soluţionarea litigiului prin încheierea unui acord amiabil. De asemenea, nimic nu opreşte instanţa să recomande părţilor să recurgă la mediere, dacă va constata că există o astfel de posibilitate în speţa ce a fost dedusă judecăţii şi asupra căreia este chemată să se pronunţe.

Mai mult decât atât, este de datoria instanţei să procedeze astfel, mai ales în acele situaţii în care fie nu a făcut o astfel de recomandare înainte de prima zi de înfăţişare, fie, chiar dacă a îndrumat părţile către mediere, acestea au refuzat-o.

Suntem de părere că această soluţie se impune întrucât, pe de o parte art. 6 din Legea 192/2006 stabileşte în sarcina magistraţilor îndatorirea nu doar de a informa părţile cu privire la mediere ci şi pe cea de a sublinia avantajele recurgerii la mediere, ori, pentru ca medierea să se constituie într-un real avantaj pentru părţi, este de presupus că procedura medierii este cu atât mai avantajoasă cu cât părţile înţeleg să apeleze cât mai repede la mediere. Pe de altă parte, având în vedere prevederile art. 129 alin. 2 din Cod. pr. civ., instanţa are îndatorirea de a stărui pe lângă părţi (oricând, în timpul derulării procesului) pentru soluţionarea amiabilă a litigiului dedus judecăţii. Ca atare, a stărui presupune a insista în mod repetat ca părţile să aleagă o cale amiabilă (medierea) pentru a pune capăt conflictului. Desigur că acesta nu presupune ca instanţa, ori de câte ori îşi aminteşte de procedura medierii, mai pune în vedere părţilor că au această posibilitate la îndemână pentru a pune capăt litigiului.

Dimpotrivă, credem că acest lucru trebuie făcut cu mult tact din partea instanţei. Magistratul chemat să judece cauza trebuie să dea dovadă de o bună înţelegere a naturii umane pentru a identifica momentele prielnice în care să poată face recomandarea, cu maximum de eficienţă. Însă, având în vedere că acesta este un factor subiectiv în funcţie de care instanţa va hotărî care sunt momentele prielnice pentru a stărui în recomandarea sa, este de preferat ca la prima zi de înfăţişare, preşedintele instanţei, după ce informează din nou părţile (dacă nu a făcut acest lucru anterior) cu privire la mediere şi la avantajele ce decurg, să pună în discuţia părţilor posibilitatea recurgerii la mediere iar în situaţia în care acestea nu sunt prezente, acesta le poate convoca (potrivit art. 131 alin 1) fie pentru a încerca împăcarea acestora fie pentru a le îndruma către mediere.

Altfel spus, la prima zi de înfăţişare, instanţa va informa părţile şi le va arăta avantajele de care vor beneficia dacă acestea vor înţelege să încerce soluţionarea conflictului prin mediere. Pasul următor, ce trebuie făcut de către instanţă, este de a îndruma[7] părţile către mediere, stăruind[8] chiar în recomandarea ce o face.

Dar, cum părţile sunt cele care decid dacă vor alege sau nu procedura medierii, acestea pot alege să mergă mai departe şi să dorească soluţionarea litigiului în procedura judiciară. În această ipoteză, credem că judecătorul, respectând voinţa părţilor, nu va fi absolvit de îndatorirea de a insista ca părţile să aleagă totuşi calea medierii. Astfel, când instanţa apreciază că apare un moment prielnic spre a readuce în atenţia părţilor posibilitatea recurgerii la mediere, o poate face, întrucât, în opinia noastră, îndatorirea impusă de lege este totodată şi un drept al instanţei, de a stărui ca părţile să pună capăt litigiului printr-o procedură amiabilă.

Un argument în plus care să sprijine cele afirmate mai sus îl constituie prevederile art. 4 din Legea 192/2006 care stabileşte că medierea este o activitate de interes public, statul având un interes major în asigurarea unui grad de satisfacţe al justiţiabililor, cu privire la actul de justiţie, cunoscând fiind faptul că acest lucru este mai bine realizat prin procedurile alternative la justiţia tradiţională.

Etapa deliberării şi pronunţării hotărârii.

În momentul în care instanţa se va considera pe deplin lămurită, preşedintele va declara închise dezbaterile[9]. Din acest moment, după etapa dezbaterilor, urmează ultima etapă a procesului în primă instanţă şi anume etapa deliberării şi pronunţării hotărârii.

După ce declară dezbaterile încheiate, instanţa poate proceda diferit. Astfel, din punct de vedere procedural, instanţa are mai multe posibilităţi pentru deliberare şi pronunţare.

* Una din posibilităţi este ca imediat, înainte de ridicarea şedinţei, să delibereze asupra cauzei respective, chiar în şedinţă, şi să pronunţe soluţia de îndată.

În această ipoteză, este greu de presupus că părţile pot conveni să recurgă la mediere. Însă, teoretic, înainte de pronunţarea hotărârii, părţile, de comun acord pot cere instanţei să li se permită să parcurgă procedura medierii. Într-o astfel de situaţie, deşi pare absurd, instanţa nu pote refuza părţile, urmând să suspende cauza potrivit cu art. 242 alin. 1, pct. 1 din Cod. pr. civ., părţilor nemairămânându-le altă posibilitate, cu excepţia amânării cauzei prin voinţa părţilor[10], dacă nu au uzat de acest termen anterior.

Astfel, deşi paradoxal, putem admite această posibiliate din perspectiva părţilor. Totuşi, trebuie subliniat faptul că odată ce hotărârea a fost pronunţată, părţile nu mai au nicio altă posibilitate decât să atace hotărârea, potrivit căii de atac permise de lege şi, în calea de atac să ceară instanţei permisiunea de a recurge la mediere.

Cu alte cuvinte, odată ce instanţa declară dezbaterile închise, părţile nu mai au posibilitatea să ceară parcurgerea procedurii medierii. Totuşi, în anumite situaţii, instanţa poate repune cauza pe rol reluând dezbaterile[11], situaţie în care părţile au din nou posibilitatea de a ajunge la un acord prin mediere şi astfel, deşi au ajuns în această etapă procesuală, să pună capăt litigiului dintre ele pe calea medierii.

* O altă posibilitate a instanţei este de a declara închise dezbaterile şi să rămână în pronunţare, anunţând în şedinţă ziua şi ora stabilită pentru pronunţarea rezultatelor deliberării.

Într-o astfel de ipoteză, rămân valabile posibilităţile descrise mai sus.

* În ipoteza repunerii pe rol a cauzei, etapa dezbaterilor se va relua iar posibilităţile recurgerii la mediere sunt aceleaşi, cum au fost prezentate cu prilejul analizei etapei dezbaterilor. Oricând în acestă etapă este posibilă recurgerea la mediere fie din iniţiativa părţilor fie din cea a instanţei.

Concluzii privind judecata în primă instanţă.

- Oricând, în timpul judecării pricinii, părţile pot pune capăt litigiului pe cale amiabilă, cerând instanţei să pronunţe o hotărâre în acest sens. Astfel, începând cu etapa scrisă şi până la încheierea dezbaterilor, dacă părţile vor reuşi să încheie acordul de mediere, pot cere instanţei să ia act de înţelegerea lor.

- Părţile pot încheia prin mediere şi un acord parţial cu privire la litigiul aflat pe rolul instanţei. În această situaţie, potrivit art. 270 Cod. pr. civ., instanţa va pronunţa o hotărâre parţială, iar pentru celelalte capete de cerere rămase nesoluţionate, cauza rămâne pe rol, urmând a fi soluţionată de către instanţă.

- Pentru a beneficia de ajutorul public judiciar şi cu privire la mediere este necesar ca părţile să parcurgă procedura medierii înainte de prima zi de înfăţişare.

- Partea interesată va beneficia de ajutorul public judiciar, în condiţiile art. OUG. 51/2008 chiar şi în situaţia în care nu se ajunge la un acord ori se încheie numai un acord parţial.

- Dacă părţile vor urma procedura medierii, indiferent de rezultatul ei, partea interesată va putea cere restituirea taxei de timbru cu care a învestit instanţa.

- În ipoteza în care cauza a fost suspendată pentru a se parcurge procedura medierii, repunerea pe rol a cauzei va fi scutită de taxa judiciară de timbru, potrivit art. 62 alin. 3 din Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

In articolele urmatoare vom analiza judecata în căile de atac.

[1] Art. 129, alin. 2 Cod pr. civ.

[2] M. Tăbârcă, Drept procesual civil, Vol I, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008, p. 32.

[3] I. Les, Tratat de drept procesual civil, p. 366.

[4] I. Deleanu, Tratat de procedura civila, Vol. I, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2007, p. 750.

[5] Art. 20 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar.

[6] M. Tăbârcă, op. cit., p. 33.

[7] Art. 6 din Legea 192/2006, cum a fost modificat prin Legea 370/2009.

[8] Art. 129 alin. 5 Cod. pr. civ.

[9] Art. 150 Cod. pr. civ.

[10] 155

[11] În condiţiile art. 151 Cod. pr. civ.