S-a facut un prim pas important. S-a lucrat la conținutul unui pliant de promovare ce va fi distribuit in tara.
Cu acest prilej, felicit pe toti colegii participanti la aceasta ședinta (atat membri ai Comisiei cat si participanti) pentru modul in care am colaborat, deși nu ne cunoșteam între noi foarte bine, in cea mai mare parte, iar cu unii dintre colegi chiar deloc.
Felicitari tuturor pentru contributia adusa.
Iata cateva imagini surprinse de colegul Radu Savalache.





- Pe ordinea de zi am avut un prim punct important: pliantele de promovare a medierii.
Am stabilit un continut pentru pliantele ce vor fi impartite in tara. Vor fi in numar de 10.000 de exemplare ce au menirea sa promoveze medierea.
Cand se vor finaliza, vom face public și conținutul.
- Cel de-al doilea punct: repartizarea sarcinilor privind relatia cu institutii importante ale statului prin care sa stabilim punti de legatura necesare in promovarea medierii.
In acest sens, așteptam pe dl Zeno Șuștag - Coordonator al Comisiei de promovare a medierii - să afișeze, pentru fiecare instituție, pe cei desemnati sa initieze dialogul cu acestea.
Ceea ce este important, pentru fiecare instituție în parte, este faptul că orice coleg mediator poate contribui la realizarea unui parteneriat sau in vederea initierii dialogului cu oricare dintre institutiile avute in vedere. In acest sens, cred ca este util și benefic sa se ia legatura cu cel desemnat pentru fiecare institutie in parte.
În ceea ce mă privește, voi stabili o punte de legatură cu Secretariatul de stat pentru culte din cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.
Voi face demersurile necesare pentru a stabili un mod de colaborare permanentă cu Patriarhia Română. De asemenea, am în vedere, totodată, și celelalte culte mai importante.
Ar fi de lucrat și pe relatia cu Ministerul Invatamantului, in special cu Inspectoratele Scolare.
Daca pe aceste domenii este cineva care doreste să se implice, astept propuneri, cu draga inimă.
Știți unde mă găsiți. Datele de contact le gasiti aici: Contact.
Componența Comisiei de promovare a medierii, de pe lângă CdM o găsiți aici: Comisia.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Puteți solicita informații sau vă puteți programa pentru o primă ședință de informare.
În cel mai scurt timp posibil vă vom răspunde.
În acest sens, vă rugăm să ne furnizați următoarele date:
1. Nume, prenume
2. Telefon – pentru a fi contactat in vederea programării
3. Tip de litigiu/ conflict
4. În ce parte a zilei puteți fi programat/ă.