Importanţa medierii.

Este de notorietate faptul că aglomerarea instanţelor de judecată din România afectează întreg sistemul judiciar, că procesele aparent simple sunt întârziate peste limite rezonabile iar  deciziile instanţelor vin adesea prea târziu pentru justiţiabili.[1]

Ţinând cont de faptul că mijloacele tradiţionale de soluţionare a conflictelor au devenit insuficiente şi greu de parcurs, de faptul că instanţele sunt sufocate de numărul mare de dosare a căror soluţionare finală se poate prelungi pe durata unor ani de zile iar pronunţarea unei sentinţe poate duce, de cele mai multe ori, la agravarea conflictelor dintre părţi[2] şi nicidecum la diminuarea acestora, se impune aplicarea unor soluţii concrete, alternative la justiţie, pentru reducerea costurilor economice şi sociale pe care le presupune un proces în derulare. Mai mult decât atât şi mai mult decât oricând este necesar a se răspunde şi nevoii ce reclamă „un alt fel de dreptate”[3].

Un paradox al timpului în care trăim, eră a dezvoltării fără precedent a celor mai moderne mijloace de comunicare, îl constituie tocmai lipsa comunicării – element esenţial în păstrarea bunelor relaţii dintre oameni.

Paradoxal este şi faptul că deşi Biserica se bucură de un grad ridicat de încredere în rândul populaţiei noastre, peste 90% dintre români declarându-se creştini, totuşi dialogul nu este prezent; comunicarea nu se realizează, aşa cum ar fi de aşteptat în rândul unei astfel de societăţi majoritar creştine. De solidaritate ce să mai vorbim?!

Astăzi, conflictele[4] devin tot mai numeroase şi tot mai complexe iar clasica rezolvare a acestora nu oferă soluţiile compatibile cu gradul de dezvoltare al societăţii noastre. Rezolvarea alternativă a conflictelor în afara sistemului judiciar clasic a devenit indispensabilă tocmai datorită unui formalism inevitabil[5] ce caracterizează dreptul procesual civil sau penal, formalism ce impune respectarea unor reguli tot mai complexe, fapt ce naşte multe inconveniente pentru justiţiabil, precum costurile de timp şi/sau  de bani iar ca efect in timp, poate deveni generator de stres[6]. 

Soluţionarea clasică a diferendelor presupune soluţii de tip câştig-pierdere, învingător-învins.

În acest context, medierea – modalitate alternativă de soluţionare a conflictelor, poate fi o metodă eficientă şi eficace de răspuns la dificultăţile evocate mai sus, soluţiile oferite de aceasta fiind, în cele mai multe cazuri,  de tip câştig-câştig.

1.     Importanţa medierii.

Medierea, instituţie modernă în statul de drept, poate contribui substanţial la degrevarea instanţelor de judecată de acele dosare ce pot fi rezolvare  prin metode auxiliare justiţiei. Mai mult decât atât, ea poate readuce dialogul în societate; poate aduce o schimbare în sistemul de valori actual. Or, pentru împlinirea acestui deziderat este necesar ca această procedură să fie cunoscută de tot mai mulţi actori sociali. Se impune o promovare asiduă ce ar aduce multe beneficii societăţii româneşti, beneficii pe care le vom evidenţia şi noi, în cele ce urmează şi care totodată, justifică demersul nostru actual.

Una din modalităţile pe care le considerăm eficiente în implementarea unei instituţii atât de importante pentru societate este şi aceea a introducerii medierii ca disciplină de studiu în învăţământul universitar, în special pentru facultăţile care au specific juridic (pentru început).

Astfel în opinia noastră, fiind o instituţie de importanţă majoră pentru un stat de drept, cu o populaţie al cărei nivel de dezvoltare culturală a crescut în ultimii douăzeci de ani, este necesar ca instituţia medierii să fie cunoscută, încă din timpul facultăţii, cel puţin de către studenţii care urmează studii juridice şi de administraţie. Orice student – viitor avocat, magistrat, notar, consilier juridic, funcţionar public – trebuie să-şi formeze anumite deprinderi, competenţe de comunicare sau negociere care îi pot fi de folos în oricare dintre profesiile mai sus menţionate. Astfel, fiecare va aduce un plus profesiei pe care o va exercita, fapt ce nu este de neglijat. Acest lucru va duce negreşit la creşterea profesionalismului în oricare dintre profesiile juridice enumerate.

În plus, în condiţiile în care studenţii vor avea cunoştinţe despre mediere încă de pe băncile şcolii, putem avea garanţia că nu vor fi reticenţi în a apela la această procedură atunci când ei înşişi se află într-un diferend sau au fost mandataţi de către clienţii lor să rezolve conflicte pentru care au ajuns sau urmează să ajungă în instanţă.

Avem în vedere următoarele posibile situaţii:

a)   Magistratul, în virtutea rolului său activ[7], când va considera utilă o astfel de procedură, va putea recomanda[8] părţilor să apeleze, cu încredere, la un mediator pentru rezolvarea unui anumit tip de conflict.

b)    Avocatul, în funcţie de speţele ce-i sunt supuse spre rezolvare, fiind familiarizat cu medierea şi cunoscând avantajele alegerii acestei căi alternative de soluţionare, va şti când este bine pentru clientul său să recurgă la această metodă alternativă şi oportună în acelaşi timp. Mai mult decât atât, avocatul îl poate reprezenta[9] pe clientul său pe parcursul procedurii întrucât legea în vigoare îi permite acest lucru. De multe ori este chiar recomandat, avocatul fiind cel ce cunoaşte cel mai bine situaţia juridică a clientului său.

c)    Consilierul juridic sau funcţionarul public vor şti când se impune ghidarea instituţiilor pe care le reprezintă către rezolvarea diferendelor în care se află pe căi alternative[10], atât în beneficiul entităţii respective cât şi în beneficiul celor cu care se află în conflict (instituţii partenere, contribuabili sau consumatori ce se consideră lezaţi în drepturile sau interesele proprii), fapt ce duce, indubitabil, la păstrarea bunelor relaţii.

Treptat, se va ajunge la o practică generalizată, datorită numeroaselor avantaje pe care le poate aduce medierea pentru orice persoană care apelează la ea. Pe parcursul studierii procedurii de mediere şi ulterior prin recurgerea la o astfel de procedură, se vor crea anumite obişnuinţe, anumite deprinderi ce vor creşte calitatea serviciilor oferite clienţilor de către viitorii jurişti.

Mai mult decât atât, cu excepţia magistraţilor, oricare altă profesie este compatibilă cu cea de mediator, potrivit legii în vigoare[11]. În viitor, oricare dintre cei angrenaţi, cel puţin odată, într-o astfel de procedură, având în vedere rata de succes şi beneficiile medierii[12], vor prefera dialogul, vor prefera comunicarea şi negocierea, altor forme de rezolvare a diferendelor. Astfel se pot pune bazele pentru dezvoltarea unei societăţi ce va avea ca regulă de funcţionare şi de rezolvare a diferendelor – DIALOGUL.

O societate în care dialogul, comunicarea este o regulă de bază pentru membrii săi, pentru instituţiile sale, o astfel de societate se află pe scara cea mai de sus a dezvoltării sale. 

Cu alte cuvinte, putem spune că medierea poate readuce în societate dialogul care lipseşte societăţii româneşti de prea multă vreme. Ne lipseşte comunicarea nu doar la nivel instituţional, fapt ce se observă cu ochiul liber, ci şi la nivel interpersonal. Dialogul este fecund, el înalţă exigenţa gândirii. Dialogul este calea spre evoluţie a unei persoane, a unei instituţii, a unei societăţi. Cel aflat în dialog se îmbogăţeşte cu sensurile pe care i le descoperă ceilalţi şi astfel, vom putea spune că membrii unei astfel de societăţi sunt cel puţin mulţumiţi. Astfel se poate ajunge la creşterea gradului de solidaritate dintre membri, cel atât de necesar dezvoltării, evoluţiei unei societăţi.

Aşadar, medierea nu este doar o instituţie modernă a dreptului ci este şi o instituţie care arată nivelul de dezvoltare al unei societăţi.

   Pentru a putea să observăm mai bine care sunt motivele pentru care este de dorit ca această instituţie să fie cunoscută încă din timpul facultăţii, vom evidenţia, în cele ce urmează, câteva din avantajele pe care le poate aduce medierea.      

---

[1] Rapotul Consiliului Superior al Magistraturii privind starea justiţiei în România  pe anul 2008. A se vedea pe saitul CSM la adresa - www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=24.

[2] Fl. A. Baias,  V. Belegante, Medierea – un alt fel de a face justiţie, Rev. de Drept Comercial nr 7-8/2002, p. 67.

[3] Ibidem, p. 67.

[4] Conflict – opozitie deschisă, luptă între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comuităţi, state ... . ca termen, conflict vine din latinescul „conflictus” care înseamnă „a ţine cu forţa”, în Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993, p. 129.

[5] M. Tăbârcă, Dr. Procesual Civil, Vol. I, Editura Univesul Juridic, Bucureşti, 2005, p. 10.

[6] Stres – răspuns nespecific al organismului la orice solicitare (engl. stress – presiune, apăsare, încărcare, solicitare), în Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993, p. 618.

[7] M. Tăbârcă, op. cit., p. 68-74.

[8] ART. 61, alin. (1) În cazul în care conflictul a fost dedus judecatii, solutionarea acestuia prin mediere poate avea loc din initiativa partilor ori la recomandarea instantei,(...). (Legea 192/2006 privind medierea şi profesia de mediator).

[9] ART. 52 alin. (1) Partile aflate în conflict au dreptul sa fie asistate de avocat sau de alte persoane, în conditiile stabilite de  comun acord. .(Legea 192/2006).

[10] ART. 2. alin. (1) Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv dupa declansarea unui proces în fata instantelor competente, convenind sa solutioneze pe aceasta cale orice conflicte în materie civila, comerciala, de familie, în materie penala, precum si în alte materii, în conditiile prevazute de prezenta lege.

[11] ART. 13 Exercitarea profesiei de mediator este compatibila cu orice alta activitate sau profesie, cu exceptia incompatibilitatilor prevazute prin legi speciale. (Legea 192/2006 privind medierea şi formarea profesiei de mediator.)

[12] Z. Şuştag, C. Ignat, Modalităţi alternative de soluţionare a conflictelor [ADR], Editura Universitară, Bucureşti, 2008, Cap. Statistici despre mediere, p. 116-120.