Pagini

sâmbătă, ianuarie 5

Informare obligatorie in procesele declansate dupa 23 decembrie 2012



Dacă, după Crăciun, veți lua decizia de a declanșa un proces judiciar ori ați depus o acțiune deja o acțiune în instanță și a fost stabilit un prim termen pe 1 februarie  2013 sau după această dată,  trebuie să aflați dacă obiectul acțiunii este unul pentru care ședința de informare este obligatorie, pentru a nu avea surpriza respingerii acțiunii ca inadmisibilă. 

Potrivit OUG 90/2012, în procesele declanșate după 23 decembrie 2012 (și au unul din obiectele prevazute de art 60^1 din Legea 192/2206) părtile vor fi obligate să facă dovada participării la ședința de informare cu privire la mediere, dacă au termen începand cu 1 februarie 2013.  

Tipuri de litigii prevăzute de  de art 60^1 din Legea 192/2206 sunt: 

a) domeniul protecţiei consumatorilor,
- când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos,
- a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate,
- a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici, ori a
- încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;
b) materia dreptului familiei, în situaţiile prevăzute la art. 64:
- divort,
- partaj,
- exercitare autoritate părintească (încredințare minori);
- Locuința copiilor după separarea părinților (în caz de divorț sau alte cazuri);
- contribuția părinților la creșterea, educarea și pregătirea profesională a copiilor,
- orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.
c) în domeniul litigiilor privind:
- posesia,
- grăniţuirea,
- strămutarea de hotare,
- precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;
(În materia dreptului familiei, in curand, vom avea cateva prevederi noi care să completeze prevederile legii medierii și care să ajute soții (părinții) în găsirea elor mai bune soluții in special pentru copii. In articole viitoare voi veni cu detalii pe această temă.)
d) domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură;
e) în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă;
„f) in litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la Registrul Comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedura prevazuta la art. 1013-1024 sau la cea prevazuta la art. 1025-1032 din Codul de procedura civila.
g) in cazul infractiunilor pentru care retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima isi exprima consimtamantul  de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul; daca victima refuza sa participe impreuna cu faptuitorul, sedinta de informare se desfasoara separat.
Ca urmare, primele dosare în care se va efectua informarea în mod obligatoriu sunt cele care au ca obiect conflictele de familie.

Conflictele din domeniul familiei pentru care va fi solicitată dovada participării la informare și care au fost deduse judecății după 23 decembrie 2012  sunt conflictele referitoare la: 

a) continuarea căsătoriei;
b) partajul de bunuri comune;
c) exerciţiul drepturilor părinteşti;
d) stabilirea domiciliului copiilor;
e) contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor;
f) orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.

Dovada participării la informare se face prin depunerea ei la dosar, odată cu acțiunea sau până la primul termen stabilit de instanță. Dacă informarea nu se realizează până la acest prim termen, instanța va stabili un nou termen în care părțile să poată participa la ședința de informare. 

În caz de refuz al reclamantului de a participa la ședința de informare în termenul stabilit de instanță, aceasta va respinge acțiunea reclamantului ca inadmisibilă. 

În cauzele de divorț, cunoscut fiind faptul că și pârâtul poate depune o cerere reconventională, dacă soțul pârât va face dovada informării, cererea lui nu va fi respinsă și, ca atare, chiar dacă acțiunea reclamantului se va respinge ca inadmisibilă, procesul va putea continua însă fără să se țină cont  de acțiunea reclamantului. În ipoteza în care nici pârâtul nu va putea face dovada informării până la termenul stabilit de instanță, atunci și cererea acestuia va fi respinsă ca inadmisibilă. 

Prin urmare, în cazurile de divorț, ambii soți trebuie să participe, în mod obligatoriu, la ședința de informare. 

Ramane de vazut ce se va intampla cu ordonanțele presedințiale ce au ca obiect neînțelegerile dintre părinți referitoare la domiciliul minorilor, exercitarea drepturilor parintesti, etc. Este posibil ca în termenele sc
urte date de instanță, aceasta să ceară părinților să se adreseze unui mediator pentru informare, legea nefăcând nicio diferențiere între procesele de fond și cele urgente. Totuși, fiind proceduri urgente și speciale, instanța nu va putea stabili un alt termen numai pentru parcurgerea ședinței de informare. De asemenea, în dosarele de ordonanță președințială sancțiunea inadmisibilității nu va putea fi aplicată. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Puteți solicita informații sau vă puteți programa pentru o primă ședință de informare.
În cel mai scurt timp posibil vă vom răspunde.
În acest sens, vă rugăm să ne furnizați următoarele date:
1. Nume, prenume
2. Telefon – pentru a fi contactat in vederea programării
3. Tip de litigiu/ conflict
4. În ce parte a zilei puteți fi programat/ă.