Medierea - Negocierea facilitată

Autor: Fănuţa LIŞMAN

Articol prezentat la Conferinţa Bursa:  „Codul Insolvenței”

Desi Legea 192/2006 defineşte medierea ca modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate,  confidenţialitate  şi având liberul consimţământ al părţilor, în cele ce urmează vă propunem o altă abordare, în special benefică mediului de business.

Vă propunem să priviţi medierea ca o negociere facilitată de către o persoană neutră, de încredere - mediatorul, care acordă sprijin partenerilor de afaceri în căutarea soluţiilor fie de ieşire din dificultate, fie pentru a preveni dificultăţile preconizate, în condiţii de confidenţialitate și imparțialitate.

Potrivit acestei abordări, putem sublinia câteva caracteristici ale medierii ce ar putea să o facă aractivă pentru mediul de afaceri.

Medierea, ca negociere

Intr-o negociere, atât debitorul cât şi creditorul, intră în mod voluntar. Cu alte cuvinte, vorbim de o autodeterminare a părţilor.

Atunci când celelalte metode de soluţionare a situaţiilor dificile eşuează, se va putea apela la o negociere asitată, respectiv la mediere. În mediere, ca şi în negociere, părţile pot fi multiple, în special în situaţiile în care putem vorbi de o interdependenţă între părţi, spre exemplu când un debitor depinde la rândul său de un altul şi tot aşa.

Negocierea, facilitată

În mediere, părţile primesc sprijin din partea mediatorului care facilitează negocierea dintre ele, le asistă şi le acordă sprijin în generearea soluţiilor şi alegerea celei/celor mai bune dintre ele, în cunoştinţă de cauză, după o informare şi o analiză specializată, după caz. Astfel, atunci când apar dificultăţi, înainte de identificarea  tipurilor de soluţii prin care toate părţile implicate să-şi realizeze cât mai bine interesul, în cadrul medierii părţile pot apela şi la experţi din diferite domenii de activitate.

Medierea, măsură de prevenire

Desi adesea se vorbeşte despre  mediere ca alternativă la instanţă, astăzi vă propunem să vedeţi medierea ca metodă de prevenire şi nu doar a instanţei.

Medierea îşi poate avea utilitatea chiar înainte de intrarea în dificultate a unui debitor şi, implicit a partenerilor săi de business. Spre exemplu, un manager diligent care, potrivit analizelor efectuate, prevede posibilitatea de a intra in dificultate de efectuare a plăţilor poate apela la procedura medierii şi o poate declanşa prin invitarea la negociere a acelor parteneri faţă de care sau împreună cu care ar putea preveni intrarea în dificultate, putând fi prevenită astfel chiar insolvenţa.

Medierea poate interveni şi în prevenirea unui conflict, cu costuri mult reduse faţă de momentele ulterioare declanşării conflictului. În această etapă, a unor dispute latente, şansele de dialog şi de salvgardare a relaţiilor de afaceri sunt cu mult mai mari.

În final abia, medierea poate preveni şi un litigiu, atunci când apelarea la instanţă devine iminentă, când celalte metode de soliţionare amiabilă au eşuat. În ipoteza în care litigiul este declanşat, se află pe rolul instanţei de judecată, se poate apela la mediere insă costurile, de toate tipurile, sunt deja mai mari, cu toate că legiuitorul acordă  în prezent facilităţi în situaţiile în care litigiul se stinge amiabil şi avem în vedere restituirea taxelor de timbru ce au fost plătite la depunerea cererii.

Mediatorul, un facilitator

Facilitator al negocierii dintre părţi, mediatorul asistă negocierea acestora, le acordă tot sprijinul în identificarea dificultăţilor, prezente sau viitoare, le sprijină în generarea de opţiuni şi în alegerea celei  mai bune soluţii, în cunoştinţă de cauză, într-un proces structurat, transparent, într-un climat de încredere, în condiţii de confidenţialitate.

Mediatorul este un facilitator. El nu poate impune soluţiile însă poate fi (de regulă este) un cunoscător al domeniului în care se mediază, pentru a acorda un sprijin real părţilor implicate.

Medierea, factor de echilibru pentru un mediu de afaceri mai sigur

În multe din situaţiile în care un debitor aflat în dificultate intră într-o negociere directă şi se află într-un dezechilibru evident, medierea ar putea fi o soluţie viabilă în condiţiile în care mediatorul poate fi un factor de echilibru.

Potrivit reglementărilor în vigoare, medierea este una facilitativă. Se încearcă, în mediul de business în special, acreditarea ideii că ar fi de preferat ca medierea să fie una evaluativă, în care mediatorul este chiar un specialist al domeniului şi poate da sfaturi pertinente părţilor în procedura de mediere. Intervenind, ca mediator, în numeroase cauze din cele mai diverse domenii de activitate, am mari îndoieli că medierea evaluativă ar putea avea succes în România. În mediere adesea părţile solicită opinia mediatorului, în special cand gradul de încredere în mediator este unul ridicat. Paradoxal însă, atunci când mediatorul exprimă o opinie, chiar dacă este şi a unor specialişti recunoscuţi (conform legislaţiei actuale mediatorul poate face acest lucru in cauzele cu minori), încrederea în mediator scade drastic, uneori se pierde total şi de regulă din partea celui care posibil să fi fost defavorizat de opinia exprimată şi astfel scad drastic şansele de a se găsi soluţii viabile, favorabile tuturor părţilor.

Prin urmare, în ce ne priveşte, apreciem că este de preferat ca mediatorul să fie un profesionist al domeniului ca să poată gestiona medierea în domeniul cerut, dar să rămână un facilitator pe durata întregului proces, păstrând astfel un climat de încredere, poziţie de pe care poate avea o mai mare rază de acţiune, utilizând tehnici specifice de comunicare şi negociere, facilitând astfel identificarea acelor soluţii reciproc  avantajoase pentru părţi. În numeroase cazuri, în special în cauzele dintre profesionişti, impactul mediatorului poate fi foarte mare încă din etapa de pregătire a medierii, existând şanse reale ca părţile să-şi finalizeze singure negocierile, evitând astfel costuri substanţiale.

Medierea în insolvenţă

Faţă de procedurile pe care le putem aprecia ca amiabile şi premergătoare în procedura de insolvenţă, mandatul ad-hoc ori concordatul preventiv, medierea este o procedură flexibilă, fără restricţii şi fără alte formalităţi impuse de lege, ce poate fi abordată inclusiv în cadrul acestor proceduri, mediatorul putând fi un sprijin fie pentru mandatarul ad-hoc fie pentru conciliator. 

Totodată, medierea poate fi abordată în mod independent în orice moment al procedurii de insolvenţă, putând contribui la succesul procedurii, fie că este vorba de salvarea afacerii debitorului şi reluarea businessului şi relaţiilor contractuale, fie că este vorba numai de maximizarea patrimoniului şi acoperirea crenţelor, pentru creditori.

În loc de concluzii

Medierea, privită ca negociere facilitată/asistată, procedură flexibilă fiind, va putea căpăta încrederea profesioniştilor, acceptând totodată faptul că medierea nu poate fi un panaceu universal, în măsura în care şi mediatorul va putea fi privit ca un sprijin nu doar pentru partenerii de afaceri ci şi pentru profesioniştii implicaţi, chemaţi să aplice procedurile impuse de lege, conlucrând astfel în echipe inter-disciplinare, spre beneficiul părţilor implicate, contribuind astfel şi la îmbunătăţirea mediului de afaceri.