Postări
Iată motivele expuse de aceştia aici: http://www.unjr.ro/evenimente.htm
Mă aflu în cea de a doua săptămână de practică (la final de an III) în peroada de vacanţă judecătorească şi în plin protest al judecătorilor, la una din judecătoriile din Bucureşti.
Am ocazia să văd cum funcţionează sistemul din interior. Este greu de descris. Nu ştiu cu ce să încep; voi încerca să merg cronologic.
Primul contact cu clădirea: o clădire veche ce probabil nu a fost revendicată sau a cărei revendicre a fost amânată. O clădire ce nu a mai cunoscut zugrăveala de ani buni, cu holuri strâmte şi întunecoase, aerisite prin ventilarea uşilor de la capetele culoarelor. Scările pe care ajungi la etajul superior, uşor spiralate şi care îţi dau senzaţia, dacă nu eşti foarte tânăr, că poţi aluneca oricând.
În interior, birouri improprii, mici, nefuncţionale. Deşi o parte din personal este în vacanţă, cu 3 studenţi practicieni în birou se aglomerează şi este greu de lucrat.
Personalul rămas se luptă cu maldărul de dosare, până târziu în noapte. Chiar în ziua de luni, o persoană de la arhivă spunea că a stat sâmbătă seara la birou ca să termine de legat dosare, împreună cu o altă colegă, până la miezul nopţii. Mai mult decât atât, pentru că nu terminase, a mai luat şi acasă din dosare şi povestea cum a ajutat-o familia. Şi asta părea a fi o obişnuinţă.
Ce să mai vorbim de dosare. Da, dosarele cartonate, obişnuite, legate cu sfoară şi cărate în braţe de personal sau pentru care se mai apelează uneori la badiguarzi când sunt prea grele. Se pare că cele cu şine nu sunt cunoscute. De asemenea nici căruciarele cu care să transporte dosarele.
La arhivă, ce să mai spun. Un minimum de investiţie. Ar zice bunica mea, de ar vedea, "două lemne hodolemne şi un braţ de surcele". Acestea sunt rafturile. De estetica lor nu mă leg dar de funcţionalitate pot. Ca să lucrezi la arhivă, trebie să ai o constituţie fizică sănătoasă dacă nu chiar atletică. Rezistenţă maximă la alergii. Deşi se încearcă punerea lor în ordine, pentru a scoate un dosar din maldăr trebuie să fi mâncat ceva carbohidraţi de dimineaţă altfel nu ai forţă să extragi dosarul, să pui acolo un document şi mai apoi, să-l aşezi cât de cât la locul lui.
Ne mai mirăm de ce uneori aceşti oameni nu au răbdare cu justiţiabilii? Nu le caut o scuză dar după ce cauţi un dosar, încerci să-l scoţi şi-ţi vin vreo sută peste tine, numai freş nu mai poţi fi.
Am lucrat şi eu astăzi la arhivă. Nu s-a lucrat cu publicul. O oră şi jumătate de lucru în arhivă a valorat cu o oră de efort intens la sală. Am spus-o celor de acolo şi când au auzit au râs: "La sală, noi nu avem timp să ajungem la sală!"
Despre mobilier vă spun atât: mi-aduce aminte de o parte din mobila bunicii care stătea printr-un atelier pentru că nu prea mai era funcţională. Pe lângă mobilele vechi, birourile şi ele asemenea, se mai vede câte un scaun mai modern dar ponosit şi el.
Doar calculatoarele (cu monitoarele lor imense) şi imprimantelede pe birouri te fac să te gândeşti că nu te afli în prima perioadă a secolului trecut.
Să vă mai spun că vin de acasă cu săpun şi hârtie igienică? Dar de coli de scris ce să mai vorbim? Şi asta, în Bucureşti.
În sălile de judecată, ceva mai bine; din punct de vedere al mobilierului vorbesc. Oricât de vechi ar fi, conferă o oarece maestuozitate sălii.
Judecătorii. Am sistat la mai multe şedinţe de judecată, cu mai mulţi judecători. Judecătorii sunt calzi, atenţi cu oamenii, severi pe alocuri (dar justificat; spre exemplu a avut obiecţii privind ţinuta unui petiţionar).
Cam acestea sunt impresiile după o săptămână şi două zile petrecute într-o judecătorie din Bucureşti. Să ne mai întrebăm ce se întâmplă în ţară?
Lipsa de bani în justiţie are repercursiuni nu doar asupra magistraţilor şi a personalului auxiliar ci şi asupra justiţiabilului. Şi acesta este afectat în actul de justiţie prin întârzierea ce se produce în rezolvarea dosarului său.
a2a_linkname_escape=1;a2a_linkurl="";
