Legea 192/2006 a fost modificată prin Legea 370 din 26 nov. 2009. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 831 din 3 decembrie 2009.
Odată cu aceste modificări, medierea va deveni o alternativă reală la justiţie.Cu alte cuvinte, odată ce vom cunoaşte avantajele oferite de lege celor ce aleg procedura medierii in locul procesului judiciar, vom prefera tot mai mulţi să alegem calea amiabilă de rezolvare a litigiilor în care ne+am putea afla la un moment dat.
În cele ce urmează, vă vom expune câteva din avantajele medierii, avantaje pe care le-am mai evidenţiat şi în alte articole.
Este de notorietate faptul că aglomerarea instanţelor de judecată din România afectează întreg sistemul judiciar, că procesele aparent simple sunt întârziate peste limite rezonabile iar deciziile instanţelor vin adesea prea târziu pentru justiţiabili.[1]
Ţinând cont de faptul că mijloacele tradiţionale de soluţionare a conflictelor au devenit insuficiente şi greu de parcurs, de faptul că instanţele sunt sufocate de numărul mare de dosare a căror soluţionare finală se poate prelungi pe durata unor ani de zile iar pronunţarea unei sentinţe poate duce, de cele mai multe ori, la agravarea conflictelor dintre părţi[2] şi nicidecum la diminuarea acestora, se impune aplicarea unor soluţii concrete, alternative la justiţie, pentru reducerea costurilor economice şi sociale pe care le presupune un proces în derulare. Mai mult decât atât şi mai mult decât oricând este necesar a se răspunde şi nevoii ce reclamă „o altfel de dreptate”[3].
Un paradox al timpului în care trăim, eră a dezvoltării fără precedent a celor mai moderne mijloace de comunicare, îl constituie tocmai lipsa comunicării – comunicarea fiind un element esenţial în păstrarea bunelor relaţii dintre oameni.
Paradoxal este şi faptul că deşi Biserica se bucură de un grad ridicat de încredere în rândul populaţiei noastre, peste 90% dintre români declarându-se creştini, totuşi dialogul nu este prezent; comunicarea nu se realizează, aşa cum ar fi de aşteptat în rândul unei astfel de societăţi majoritar creştine. De solidaritate ce să mai vorbim?!
Astăzi, conflictele[4] devin tot mai numeroase şi tot mai complexe iar clasica rezolvare a acestora nu oferă soluţiile compatibile cu gradul de dezvoltare al societăţii noastre. Rezolvarea alternativă a conflictelor în afara sistemului judiciar clasic a devenit indispensabilă tocmai datorită unui formalism inevitabil[5] ce caracterizează dreptul procesual civil sau penal, formalism ce impune respectarea unor reguli tot mai complexe, fapt ce naşte multe inconveniente pentru justiţiabil, precum costurile de timp şi/sau de bani iar ca efect in timp, poate deveni generator de stres[6].
Soluţionarea clasică a diferendelor presupune soluţii de tip câştig-pierdere, învingător-învins.În acest context, medierea – modalitate alternativă de soluţionare a conflictelor, poate fi o metodă eficientă şi eficace de răspuns la dificultăţile evocate mai sus, soluţiile oferite de aceasta fiind, în cele mai multe cazuri, de tip câştig-câştig.
1. Importanţa medierii.
Medierea, instituţie modernă în statul de drept, poate contribui substanţial la degrevarea instanţelor de judecată de acele dosare ce pot fi rezolvare prin metode auxiliare justiţiei - metode amiabile. Mai mult decât atât, ea poate readuce dialogul în societate; poate aduce o schimbare în sistemul de valori actual. Or, pentru împlinirea acestui deziderat este necesar ca această procedură să fie cunoscută de tot mai mulţi actori sociali. Se impune o promovare asiduă ce ar aduce multe beneficii societăţii româneşti, beneficii pe care le vom evidenţia şi noi, în cele ce urmează şi care totodată, justifică demersul nostru actual.
Una din modalităţile pe care le considerăm eficiente în implementarea unei instituţii atât de importante pentru societate este şi aceea a introducerii medierii ca disciplină de studiu în învăţământul universitar, în special pentru facultăţile care au specific juridic (pentru început).
Astfel în opinia noastră, fiind o instituţie de importanţă majoră pentru un stat de drept, cu o populaţie al cărei nivel de dezvoltare culturală a crescut în ultimii douăzeci de ani, este necesar ca instituţia medierii să fie cunoscută, încă din timpul facultăţii, cel puţin de către studenţii care urmează studii juridice şi de administraţie. Orice student – viitor avocat, magistrat, notar, consilier juridic, funcţionar public – trebuie să-şi formeze anumite deprinderi, competenţe de comunicare sau negociere care îi pot fi de folos în oricare dintre profesiile mai sus menţionate. Astfel, fiecare va aduce un plus profesiei pe care o va exercita, fapt ce nu este de neglijat. Acest lucru va duce negreşit la creşterea profesionalismului în oricare dintre profesiile juridice enumerate.
În plus, în condiţiile în care studenţii vor avea cunoştinţe despre mediere încă de pe băncile şcolii, putem avea garanţia că nu vor fi reticenţi în a apela la această procedură atunci când ei înşişi se află într-un diferend sau au fost mandataţi de către clienţii lor să rezolve conflicte pentru care au ajuns sau urmează să ajungă în instanţă.
Avem în vedere următoarele posibile situaţii:a) Magistratul, în virtutea rolului său activ[7], când va considera utilă o astfel de procedură, va putea recomanda[8] părţilor să apeleze, cu încredere, la un mediator pentru rezolvarea unui anumit tip de conflict.
b) Avocatul, în funcţie de speţele ce-i sunt supuse spre rezolvare, fiind familiarizat cu medierea şi cunoscând avantajele alegerii acestei căi alternative de soluţionare, va şti când este bine pentru clientul său să recurgă la această metodă alternativă şi oportună în acelaşi timp. Mai mult decât atât, avocatul îl poate reprezenta[9] pe clientul său pe parcursul procedurii întrucât legea în vigoare îi permite acest lucru. De multe ori este chiar recomandat, avocatul fiind cel ce cunoaşte cel mai bine situaţia juridică a clientului său.
c) Consilierul juridic sau funcţionarul public vor şti când se impune ghidarea instituţiilor pe care le reprezintă către rezolvarea diferendelor în care se află pe căi alternative[10], atât în beneficiul entităţii respective cât şi în beneficiul celor cu care se află în conflict (instituţii partenere, contribuabili sau consumatori ce se consideră lezaţi în drepturile sau interesele proprii), fapt ce duce, indubitabil, la păstrarea bunelor relaţii.
Treptat, se va ajunge la o practică generalizată, datorită numeroaselor avantaje pe care le poate aduce medierea pentru orice persoană care apelează la ea. Pe parcursul studierii procedurii de mediere şi ulterior prin recurgerea la o astfel de procedură, se vor crea anumite obişnuinţe, anumite deprinderi ce vor creşte calitatea serviciilor oferite clienţilor de către viitorii jurişti.
Mai mult decât atât, cu excepţia magistraţilor, oricare altă profesie este compatibilă cu cea de mediator, potrivit legii în vigoare[11]. În viitor, oricare dintre cei angrenaţi, cel puţin odată, într-o astfel de procedură, având în vedere rata de succes şi beneficiile medierii[12], vor prefera dialogul, vor prefera comunicarea şi negocierea, altor forme de rezolvare a diferendelor. Astfel se pot pune bazele pentru dezvoltarea unei societăţi ce va avea ca regulă de funcţionare şi de rezolvare a diferendelor – DIALOGUL.
O societate în care dialogul, comunicarea este o regulă de bază pentru membrii săi, pentru instituţiile sale, o astfel de societate se află pe scara cea mai de sus a dezvoltării sale.
Cu alte cuvinte, putem spune că medierea poate readuce în societate dialogul care lipseşte societăţii româneşti de prea multă vreme. Ne lipseşte comunicarea nu doar la nivel instituţional, fapt ce se observă cu ochiul liber, ci şi la nivel interpersonal. Dialogul este fecund, el înalţă exigenţa gândirii. Dialogul este calea spre evoluţie a unei persoane, a unei instituţii, a unei societăţi. Cel aflat în dialog se îmbogăţeşte cu sensurile pe care i le descoperă ceilalţi şi astfel, vom putea spune că membrii unei astfel de societăţi sunt cel puţin mulţumiţi. Astfel se poate ajunge la creşterea gradului de solidaritate dintre membri, cel atât de necesar dezvoltării, evoluţiei unei societăţi.
Aşadar, medierea nu este doar o instituţie modernă a dreptului ci este şi o instituţie care arată nivelul de dezvoltare al unei societăţi.
2. Ce este medierea.
Ca instituţie de drept, medierea este o metodă alternativă[13] de rezolvare a conflictelor, după o procedură generală prevăzută de lege, în condiţii de confidenţialitate totală, de autodeterminare a părţilor, de neutralitate şi imparţialitate a mediatorului profesionist (ales în mod voluntar de părţi) şi cu multe avantaje (pecuniare şi nu numai) pentru părţile care au disponibilitatea să ajungă la un acord, pe cale amiabilă.
Aşa cum legea însăşi o spune[14] medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele si să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente si durabile.
3. Avantajele medierii.
Pe termen scurt, avantajele medierii sunt uşor de prevăzut şi de cuantificat.
Un prim avantaj ce poate fi perceput ca atare de către orice persoana care decide să pună capăt unui conflict prin mediere este determinat de factorul timp. Dacă în instanţă este cunoscut momentul de început al procesului, cel de final este greu de prevăzut, fie din cauza procedurilor greoaie ce trebuiesc îndeplinite, fie din cauza numărului mare de dosare aflate pe rol[15]. La mediere, timpul de rezolvare a conflictului este cu mult redus iar procedura este simplă. Astfel, economia de timp poate duce şi la o economie de natură pecuniară.
Stresul generat fie de şedinţele de judecată (de aglomeraţie, de aşteptare, de imposibilitatea de a fi ascultat pentru tot ce ai de spus) fie de imposibilitatea de a prevedea rezultatul (favorabil sau nu) este cu mult redus, dacă nu chiar înlăturat.
Un alt avantaj imediat resimţit de către persoanele (fizice sau juridice) care aleg procedura medierii este cel al diminuării costurilor. Costurile în procedura medierii pot fi sensibil mai mici decât în instanţa de judecată. Mai mult decât atât, dacă părţile ajung să încheie un acord, rezolvând un conflict aflat pe rolul instanţelor, legiuitorul a prevăzut posibilitatea restituirii taxei judiciare de timbru, indiferent de momentul în care părţile au decis suspendarea procesului. Astfel, odată ce acordul de mediere a ajuns în instanţă, aceasta, la cererea părţii interesate, va dispune restituirea taxei de timbru (în cauzele civile).
Este cunoscut faptul că majoritatea şedinţelor de judecată sunt publice[16] iar şansele ca anumite informaţii să apară în media şi să producă efecte negative asupra persoanelor implicate sunt foarte mari. Tocmai de aceea, confidenţialitatea este un alt avantaj pentru oricare dintre situaţiile în care părţile nu-şi doresc o publicitate negativă, nu doresc a fi cunoscute aspecte private ale vieţii lor personale sau anumite aspecte ce ţin de bunul mers al afacerilor pe care acestea le derulează.
Faptul că părţile participă direct la găsirea soluţiilor asigură o rată mare de succes a medierii. Totodată, medierea păstrează relaţiile dintre părţi. Flexibilitatea procedurii de mediere este ea însăşi un avantaj care produce efecte benefice prin alegerea acestei metode. Nu este de neglijat rata mare de succes a medierii.
Din perspectiva unui avocat, avantajele pot fi următoarele:~ spiritul combativ poate fi dezlănţuit în timpul medierii, fără constrângeri ori sancţiuni cum se întâmplă în cazul instanţei de judecată.
~ Un verdict negativ în instanţă ar putea duce la pierderea unor clienţi sau a unor potenţiali clienţi. Un succes în mediere poate însemna nu doar păstrarea unui client (mulţumit) ci şi păstrarea unui client ce poate aduce alţi clienţi.
~ La mediere, onorariul de avocat poate fi ceva mai mare decât în instanţă. Mai mult decât atât, se poate negocia şi primi un onorariu de succes.
~ Procedura medierii poate oferi acelaşi grad de satisfacţie ca şi câştigarea unui proces în instanţă.În ceea ce priveşte statul, avantajele (bine cunoscute de către statele ce au implementat această procedură cu mult înaintea României) pot fi: degrevarea instanţelor de judecată, creşterea calităţii actului de justiţie şi implicit creşterea încrederii cetăţeanului în actul de justiţie, scăderea costurilor aferente organizării judiciare şi altele asemenea. Astfel, cu un număr mai mic de dosare pe rol, magistraţii vor putea afecta un timp mai mare atât studiului individual cât şi studiului dosarelor ce-i revin spre soluţionare iar soluţiile ce vor fi pronunţate au toate şansele să conţină tot mai puţine erori judiciare. Mai mult decât atât, tot mai puţini justiţiabili vor fi nemulţumiţi de serviciile oferite de stat în materie de justiţie.
Pe termen lung, dincolo de toate avantajele imediate menţionate, putem vorbi de alte avantaje, cu mult mai importante, în plan social. Fiind o metodă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, medierea poate aduce o îmbunătăţire a climatului social actual din România. Putem vorbi astfel de o îmbunătăţire a comunicării la nivel instituţional şi dintre instituţiile statului şi cetăţeni. O bună comunicare dintre instituţiile statului presupune şi asigurarea bunelor servicii pentru cetăţean şi astfel se asigură un climat de încredere şi respect faţă de instituţiile satului.
Prin această procedură, părţile vor căuta împreună soluţiile care să-i unească, vor alege acele soluţii care să le păstreze relaţiile şi nu ca să-i dezbine, cum se întâmplă în instanţă.
Diferit de instanţă, în cadrul medierii nu se caută vinovaţi. În cadrul acestei proceduri se caută soluţii reciproc avantajoase, mutual acceptate de toate părţile aflate în conflict.Cu cât un număr tot mai mare de persoane va alege medierea pentru a pune capăt divergenţelor dintre ele, cu atât vom avea o comunicare mai bună între membrii societăţii, la orice nivel. Se va realiza astfel un climat general bazat pe respect şi încredere reciprocă şi între membrii societăţii. Un climat în care membrii comunităţilor mai mari sau mai mici, in realizarea propriilor obiective, vor tine cont si de interesele celorlalţi. Treptat, gradul de solidaritate al membrilor societăţii va fi tot mai crescut şi mai prezent decât este perceput astăzi.
4. Domeniile în care poate fi aplicată cu succes medierea.
Domeniile în care medierea poate avea succes sunt diverse. Se poate aplica în afara şi în relaţie cu justiţia, în domeniul disputelor dintre agenţi economici şi consumatori, dintre membrii familiei, a celor de la locul de muncă, intra şi interorganizaţionale, între cetăţeni şi administraţia publică, în comunitate, etc.
Domeniile pe care le menţionează Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt următoarele (art. 2 alin. 1 şi 2):
~ Drept civil: partaje, revendicări, pretenţii
~ Dreptul familiei: divorţuri, partaje de bunuri comune, încredinţarea minorului
~ Drept comercial: pretenţii, revendicare, somaţii de plată
~ Drept penal: plângeri prealabile
~ Domeniul protecţiei consumatorilor: prejudicii, nerespectarea clauzelor contractuale ori a garanţiilor acordate, clauzele abuzive.Daca v-am fost de folos, votati-ne pe:
[1] Rapotul Consiliului Superior al Magistraturii privind starea justiţiei în România pe anul 2008. A se vedea pe saitul CSM la adresa - www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=24.[2] Fl. A. Baias, V. Belegante, Medierea – un alt fel de a face justiţie, Rev. de Drept Comercial nr 7-8/2002, p. 67.[3] Ibidem, p. 67.[4] Conflict – opozitie deschisă, luptă între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comuităţi, state ... . ca termen, conflict vine din latinescul „conflictus” care înseamnă „a ţine cu forţa”, în Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993, p. 129.[5] M. Tăbârcă, Dr. Procesual Civil, Vol. I, Editura Univesul Juridic, Bucureşti, 2005, p. 10.[6] Stres – răspuns nespecific al organismului la orice solicitare (engl. stress – presiune, apăsare, încărcare, solicitare), în Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993, p. 618.[7] M. Tăbârcă, op. cit., p. 68-74.[8] ART. 61, alin. (1) În cazul în care conflictul a fost dedus judecatii, solutionarea acestuia prin mediere poate avea loc din initiativa partilor ori la recomandarea instantei,(...). (Legea 192/2006 privind medierea şi profesia de mediator).[9] ART. 52 alin. (1) Partile aflate în conflict au dreptul sa fie asistate de avocat sau de alte persoane, în conditiile stabilite de comun acord. .(Legea 192/2006).[10] ART. 2. alin. (1) Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv dupa declansarea unui proces în fata instantelor competente, convenind sa solutioneze pe aceasta cale orice conflicte în materie civila, comerciala, de familie, în materie penala, precum si în alte materii, în conditiile prevazute de prezenta lege.[11] ART. 13 Exercitarea profesiei de mediator este compatibila cu orice alta activitate sau profesie, cu exceptia incompatibilitatilor prevazute prin legi speciale. (Legea 192/2006 privind medierea şi formarea profesiei de mediator.)[12] Z. Şuştag, C. Ignat, Modalităţi alternative de soluţionare a conflictelor [ADR], Editura Universitară, Bucureşti, 2008, Cap. Statistici despre mediere, p. 116-120.[13] „Alternative Dispute Resolution” sau mai nou, „Apropriate Dispute Resolution” , în Z. Şuştag, C. Ignat, op. cit., p. 101 – 120.[14] Art. 1, alin. 2 din Legea 192/2006.[15] Raportul Consiliului Superior al Magistraturii privind starea justiţiei din România pe anul 2008. Relevante sunt şi celealte documente făcute publice de către CSM pe saitul său privind starea justiţiei precum Raportul pe 2007 şi pe anii anteriori acestuia, pe http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=24.[16] Potrivit art. 126 din Constituţie, şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege. Similar, art. 121 alin 1 din Codul de procedură civilă şi art. 11 alin. 1 teza I din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Postări
