Pagini

Se afișează postările cu eticheta dialog. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dialog. Afișați toate postările

joi, februarie 18

Mediatorii Bancari vs. Consiliul de Mediere

Mediatorii Bancari vs. Consiliul de Mediere


Comunicat al UMB

Fata de opiniile cuprinse in P.V. al sedintei Consiliului de mediere (CM) din 18.12.2010, comunicatul CM din 6 ianuarie 2001, discutiile de la intalnirea organizata de CM in data de 23 ianuarie si luarile de pozitii ale altor asociatii si mediatori, Consiliul Director (CD) al Uniunii Mediatorilor Bancari (UMB) a hotarat sa exprime urmatoarele puncte de vedere, dupa consultari repetate.


Potrivit unui comunicat al CD al UMB, “in data de 12.02.2010 a avut loc o sedinta a membrilor CD al UMB la care au fost dezbatute probleme actuale privind medierea, activitatea mediatorilor, aplicarea art. 6, 24, 75 si Art. III din Legea nr. 370/2009 pentru modificarea si completarea Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, precum si masuri organizatorice privind UMB.


Intregul comunicat, il puteti vizualiza pe Juridice.ro: Mediatorii Bancari vs. Consiliul de Mediere

luni, februarie 1

Tâmplarul, amicul şi mediatorul.

Despre mediere, în alt mod. Printr-o poveste.


De ce avem nevoie de mediere/mediator?
Ce ne ofera medierea?


M-am gândit să vă răspund altfel. Printr-o poveste clasică.

Intre doi amici, din lipsa de comunicare, apare un conflict.


Existenţa noastră în comunitate presupune colaborarea, într-o mai mică sau mai mare măsură, cu cei cu care interacţionăm. Colaborarea va fi cu atât mai eficientă cu căt vom reuşi să comunicăm mai bine cu ceilalţi.
În măsura în care vom reuşi să ne facem mai bine înţeleşi, în aceeaşi măsură, direct proporţional, vom reuşi să ne realizăm proiectele pe care ni le-am propus spre realizare.
Prin urmare, comunicarea are un rol important.

Iată povestea:





“La mine, tâmplar de meserie, şi nu un oarecare ci unul cu renume, vine un amic ce are nevoie de ajutor in proiectarea mobilei de birou. După lungi adiscuţii şi desene mai mult sau mai puţin cocmplicate, ajungem la o înţelegere.


Eu să-i construiesc mobila conform proiectului, el să-mi plătească manopera şi materialele.


La termenul stabilit, se face recepţia mărfii. Amicul meu constată, cu stupoare, că nu aşa şi-a imaginat el mobila lui de birou.


Până la acest moment, toate bune şi frumoase. Mai ieşeam la o bere, mai făceam un fotbal, mai ieşeam cu copiii in parc - ne distram împreună. După acest moment, orice relaţie cu amicul meu s-a încheiat.


Ne-am supărat şi unul şi celălalt. Eu, pentru că trebuia să fiu plătit, la randul meu avand alte plăţi de făcut, el pentru că-şi dorea mobila la termenul stabilit şi pentru că urma să aibă loc inaugurarea birolului şi nu putea pentru că nu avea mobilerul.


Conflictul s-a acutizat iar comunicarea dintre noi a devenit imposibilă. Nimeni dintre cunoscuţi nu a reusit sa ne mai aduca impreuna la discuţii.


Ce este de facut într-o astfel de situaţie?




1. In instanţă.


Calea cea mai obisnuita este sa merg in instanta sa-mi obţin banii pentru lucrare. Tot astfel poate face şi amicul meu. Este calea tradiţională să apelezi la judecata şi să hotărască instanţa în locul nostru.


a. Pot introduce eu actiunea.


Totuşi, daca apelez la proces, în cazul meu, voi avea următoarele neajunsuri:


- Bunul meu renume, căştigat cu trudă, va fi sifonat, daca nu chiar pierdut.


- Activitatea mea va fi afectată: timpul petrecut în instanţă va duce la întârzierea altor lucrări ce trebuiesc realizate si, de aici, lanţul slăbiciunilor.


- Rezultatul final în instanţă, îmi este necunoscut si ca atare, am o stare de stres suplimentară. Nu ştiu dacă nu cumva instanţa va considera că am şi eu o parte din vină şi astfel, nu-mi voi recupera toţi banii.


b. Amicul meu, poate să introducă el o acţiune şi să mă cheme, el pe mine, în instanţă.


Nici pentru el lucrurile nu sunt tocmai favorabile:


- Stresul de care am eu parte, il are şi el; nici el nu poate fi sigur de soluţia ce o dă instanţa.


- Inaugurarea biroului său nu mai poate avea loc la momentul pe care şi l-a propus.


- Timpul petrecut în instanţă îi va afecta şi lui activitatea.


De relaţia noastră de amiciţie, ce să mai vorbim. După un proces în instanţă, îmi este greu să cred că vom mai ieşi cu copiii în parc, prea curând.


2. Mai avem o soluţie. Medierea.


Dar, ce poate face un mediator, în condiţiile în care noi nu ne mai vorbim? Ba mai mult, atunci când ne mai spunem câte ceva, nu sunt cele mai frumoase vorbe. N-as vrea sa fiu in pielea mediatorului.


Poate mediatorul, într-o astfel de situaţie ce pare fără ieşire, să ne fie de folos?


Ma gandesc asa; daca ma duc eu sa-mi chem amicul la mediere, ma ia drept gata sa cedez. Probabil ca si el gandeste la fel. Iar suntem itr-o situatie fara iesire.


Totusi, ar fi o solutie. Ma duc eu la mediator, cer medierea si-l cheama mediatorul. Perfect. Nici eu, nici el nu vom putea spune ca celalalt e gata sa cedeze. Daca vine, insemna ca vrea s-o rezolvam. Nu pot decat sa ma bucur.


Acum, sa vad eu cum rezolva mediatorul problema asta a noastra. Cam grea sarcina, nu?


Dar, ce sa vezi?! Domnul mediator ne spune ca noi stabilim care ne este solutia. Poftim? Nu mediatorul da verdictul? Pai, credeam ca e un fel de judecator. Va gasi dreptatea pe undeva pe la mijloc, o va gasi repede, noi ne vom impaca si gata!


Cand colo, dumnealui ne ghideaza usor, usor si, ce sa vezi, am gasit solutia. Nu va spun cum. E confidential.


Ah, nu v-am spus? Frumusetea, la mediere, este ca nustie nici vantu’ nici pamantu’ ce facem noi acolo, ce ne intelegem, ce stabilim, decat daca noi vrem. Cand spun noi, trebuie sa intelegeti ca si eu si amicul meu trebuie sa fim de acord sa dezvaluim intelegerea noastra. Ei, mie, treaba asta cu confidentialitatea mi se pare cea mai tare. Ce-ati zice daca afla tot poporu’ ca nu am fost capabil nici cu amicu’ sa ma-nteleg? Asta da treaba buna.


Si, uite-asa, si eu si amicul meu ne-am rezolvat problema.


Sa nu credeti ca am reusit sa trecem chiar foarte usor peste situatie. Ei bine, ne-au mai ajutat si copiii.




Acum, batem iară mingea împreună.”



Cam asta e cu medierea. Cum vi se pare?


Veniţi să comentăm pe forum. Daţi un clik pe imaginea de mai jos.




Vă aşteptăm la dezbatere!






marți, ianuarie 26

Campanie online: EU SUSTIN MEDIEREA.

Bine ati venit!


Vă mulţumim că ne urmăriţi!



Mesajul următor este pentru toţi cei ce mai cred în


- renaşterea solidarităţii între persoane în societatea românească,


- pentru toti cei ce mai cred în dialog,


- pentru toti cei ce cred într-o Românie mai frumoasă,  cu oameni mai veseli şi  mai atenţi la nevoile altora!

- Pentru toti cei ce cred că medierea poate aduce o îmbunătăţire a atmosferei publice din societatea românească!



Vă invităm să fiţi solidari cu noi!


Asa cum aratam intr-un articol precedent, semne bune anul are.  In sprijinul afirmatiilor mele privind viitorul medierii in Romania (si al societatii romanesti in ansamblul ei) aduc si  actiunea ce tocmai a fost declansata si de UNJR - Judecatorii sustin medierea (mai puteti vedea aici si aici).



Avantajele medierii sunt multiple.


Ele vizeaza nu doar pe cel ce apeleaza efectiv la mediere ci vizeaza societate romaneasca in ansamblul ei.


Am enumerat cateva dintre aceste avantaje aici >>> . Unele imediate, altele se vor vedea pe termen lung.



In masura in care veti considera ca aceste informatii pot fi utile si altora, in masura in care credeti in schimbare:


Vă invităm să contribuiţi la promovarea medierii şi în România!


Aveti intreaga libertate de alegere a modului in care doriti sa sustineti medierea.

Noi ne permitem numai sa va dam cateva sugestii.


  • Una dintre posibilitati:




Alegeti un site/blog ce aduce in discutie teme privind medierea si care astfel promoveaza aceasta institutie atat de necesara societatii romanesti (justitiei si justitiabilor ei).
Desigur, sta in puterea dumneavoastra sa promovati mai mult de un site/blog.

Prin aceasta promovare nu urmarim sa aducem trafic pe aceste sit-uri/bloguri ci urmarim efectiv ca tot mai multe persoane sa cunoasca aceasta institutie ce are menirea de a pastra bunele relatii intre oameni, pe langa faptul ca solutioneaza conflictele intr-un mod avantajos pentru toti cei implicati, cu costuri minime.

Pentru început, suntem bucuroşi dacă ne puteţi trece la blogroll (legaturi) cu o mică descriere sau pur si simplu, cu un mesaj de genul: (Eu) Sustin medierea.
Ne puteţi trece la categoria forumuri/situri/bloguri preferate sau macar interesante. Alegerea va apartine.
Pentru cei ce doresc, pot prelua o imagine si pot face o legatura către forum de la imaginea ce v-o putem oferi noi.
In aceasta situatie, va vom mentiona atat pe Forum, in pagina special dedicata sustinatorilor, cat si pe blogul Mediere si mediatori, atât în această pagină cât şi la blogroll.




    • O altă posibilitate:




    Promovaţi Forum-Mediere şi mediatori!


    (http://mediere.forumvalue.com/forum.htm)



    Textul HTML ptr. imagine:


    <a href="http://mediere.forumvalue.com/forum.htm"><img title="banner forum 5" src="http://medierea.files.wordpress.com/2010/01/banner-forum-5.jpg" alt="" width="195" height="47" /></a>



    Dati posibilitate si altora sa cunoasca avantajele medierii pentru a lua decizii in cunostinta de cauza.


    Am ales sa promovam Forum - Mediere si mediatori intrucat acesta da posibilitatea celor interesati sa se inscrie si sa adreseze intrebari privitoare la mediere sau chiar privitoare la anumite spete in care sunt implicati sau despre care au cunostinta.


    Pe forum activeaza nu doar mediatori ci si juristi sau chiar juristi mediatori ce vor putea raspunde intrebarilor ce vor fi supuse atentiei.


    De asemenea, cei ce sunt mai putin curajosi si care nu adreseaza direct intrebarile, vor gasi pe forum multe informatii despre care avem increderea ca le vor fi utile.


    De asemenea, forumul se adreseaza inclusiv profesiilor juridice care pot avea tangenta cu procedura de mediere, fie ca reprezentanti ai clientilor lor, fie ca negociatori ai acestora.


    Avand in vedere faptul ca magistratii au un rol important in promovarea medierii (avand datoria sa indrume justitiabilul la mediere, au chiar indatorirea de a starui in acest sens, dupa cum aratam aici >>>) ii asteptam si pe acestia.


    Iată şi o imagine:



    Textul HTML ptr. imagine:


    <a href="http://mediere.forumvalue.com/forum.htm"><img title="sigla forum tot" src="http://medierea.files.wordpress.com/2010/01/sigla-forum-tot.jpg" alt="" width="223" height="101" /></a>


    Un alt banner de promovare, de dimensiune diferită, în functie de pozitia în blog ce o veti alege pentru a promova forumul.



    textul html ptr. imagine


    <a href="http://mediere.forumvalue.com/forum.htm"><img title="banner 3" src="http://medierea.files.wordpress.com/2010/01/banner-31.jpg" alt="" width="314" height="38" /></a>


    Vizualizaţi forumul aici:


    http://mediere.forumvalue.com/forum.htm


    Procedura de inserare a imaginii (banner-ului) intr-un wiget, pentru cei mai putin familiarizati cu aspectele tehnice:


    Selectati textul HTML, dati copy si apoi, in wigetul ales (care trebuie sa fie si ptr. text HTML), dati paste si salvati.

    .......
    Dacă dumneavoastra ne veti promova cu o imagine, ne puteti trimite un banner, o imagine cu care să vă promovam şi noi. Si, ca sa nu fim intelesi gresit si sa credeti ca suntem lipsiti de modestie, desi probabil ca nu veti avea mare nevoie de promovarea noastra, noi fiind abia la inceput de drum (blogul/sit-ul dvoastra situandu-se probabil in topuri cu notorietate, pe pozitii importante) acesta este modul nostru de a va multumi pentru sustinere. Daca aveti si alte sugestii, suntem deschisi dialogului.
    Imaginea (banner-ul) ce ne-o veti furniza, asa cum probabil va si asteptati, trebuie sa indeplineasca anumite conditii: sa fie in format jpeg, jpg, să nu fie imagini ofensatoare, să nu incite la violenta sau alte tipuri de comportament ce poate încălca normele de morală. Pentru mai multe detalii, ne puteti contacta pe fanutalisman@yahoo.com.
    Daca ne-ati trecut deja la blogroll, este suficient să ne lasati un mesaj şi link-ul către blogul dumneavoastră şi vom răspunde în cel mai scurt timp posibil.




    ALEGAND SA PROMOVATI MEDIEREA,


    ALEGETI SA PROMOVATI DIALOGUL,


    ALEGETI SA CONTRIBUITI


    LA


    REFORMAREA SOCIETATII ROMANESTI.


    Mulţumim tuturor pentru sustinere.

    miercuri, ianuarie 6

    Avantajele medierii

    Legea 192/2006 a fost modificată prin Legea 370 din 26 nov. 2009. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 831 din 3 decembrie 2009.


    Odată cu aceste modificări, medierea va deveni o alternativă reală la justiţie.

    Cu alte cuvinte, odată ce vom cunoaşte avantajele oferite de lege celor ce aleg procedura medierii in locul procesului judiciar, vom prefera tot mai mulţi să alegem calea amiabilă de rezolvare a litigiilor în care ne+am putea afla la un moment dat.


    În cele ce urmează, vă vom expune câteva din avantajele medierii, avantaje pe care le-am mai evidenţiat şi în alte articole.


    Este de notorietate faptul că aglomerarea instanţelor de judecată din România afectează întreg sistemul judiciar, că procesele aparent simple sunt întârziate peste limite rezonabile iar deciziile instanţelor vin adesea prea târziu pentru justiţiabili.[1]




    Ţinând cont de faptul că mijloacele tradiţionale de soluţionare a conflictelor au devenit insuficiente şi greu de parcurs, de faptul că instanţele sunt sufocate de numărul mare de dosare a căror soluţionare finală se poate prelungi pe durata unor ani de zile iar pronunţarea unei sentinţe poate duce, de cele mai multe ori, la agravarea conflictelor dintre părţi[2] şi nicidecum la diminuarea acestora, se impune aplicarea unor soluţii concrete, alternative la justiţie, pentru reducerea costurilor economice şi sociale pe care le presupune un proces în derulare. Mai mult decât atât şi mai mult decât oricând este necesar a se răspunde şi nevoii ce reclamă „o altfel de dreptate[3].


    Un paradox al timpului în care trăim, eră a dezvoltării fără precedent a celor mai moderne mijloace de comunicare, îl constituie tocmai lipsa comunicării – comunicarea fiind un element esenţial în păstrarea bunelor relaţii dintre oameni.


    Paradoxal este şi faptul că deşi Biserica se bucură de un grad ridicat de încredere în rândul populaţiei noastre, peste 90% dintre români declarându-se creştini, totuşi dialogul nu este prezent; comunicarea nu se realizează, aşa cum ar fi de aşteptat în rândul unei astfel de societăţi majoritar creştine. De solidaritate ce să mai vorbim?!


    Astăzi, conflictele[4] devin tot mai numeroase şi tot mai complexe iar clasica rezolvare a acestora nu oferă soluţiile compatibile cu gradul de dezvoltare al societăţii noastre. Rezolvarea alternativă a conflictelor în afara sistemului judiciar clasic a devenit indispensabilă tocmai datorită unui formalism inevitabil[5] ce caracterizează dreptul procesual civil sau penal, formalism ce impune respectarea unor reguli tot mai complexe, fapt ce naşte multe inconveniente pentru justiţiabil, precum costurile de timp şi/sau de bani iar ca efect in timp, poate deveni generator de stres[6].


    Soluţionarea clasică a diferendelor presupune soluţii de tip câştig-pierdere, învingător-învins.

    În acest context, medierea – modalitate alternativă de soluţionare a conflictelor, poate fi o metodă eficientă şi eficace de răspuns la dificultăţile evocate mai sus, soluţiile oferite de aceasta fiind, în cele mai multe cazuri, de tip câştig-câştig.




    1. Importanţa medierii.


    Medierea, instituţie modernă în statul de drept, poate contribui substanţial la degrevarea instanţelor de judecată de acele dosare ce pot fi rezolvare prin metode auxiliare justiţiei - metode amiabile. Mai mult decât atât, ea poate readuce dialogul în societate; poate aduce o schimbare în sistemul de valori actual. Or, pentru împlinirea acestui deziderat este necesar ca această procedură să fie cunoscută de tot mai mulţi actori sociali. Se impune o promovare asiduă ce ar aduce multe beneficii societăţii româneşti, beneficii pe care le vom evidenţia şi noi, în cele ce urmează şi care totodată, justifică demersul nostru actual.


    Una din modalităţile pe care le considerăm eficiente în implementarea unei instituţii atât de importante pentru societate este şi aceea a introducerii medierii ca disciplină de studiu în învăţământul universitar, în special pentru facultăţile care au specific juridic (pentru început).


    Astfel în opinia noastră, fiind o instituţie de importanţă majoră pentru un stat de drept, cu o populaţie al cărei nivel de dezvoltare culturală a crescut în ultimii douăzeci de ani, este necesar ca instituţia medierii să fie cunoscută, încă din timpul facultăţii, cel puţin de către studenţii care urmează studii juridice şi de administraţie. Orice student – viitor avocat, magistrat, notar, consilier juridic, funcţionar public – trebuie să-şi formeze anumite deprinderi, competenţe de comunicare sau negociere care îi pot fi de folos în oricare dintre profesiile mai sus menţionate. Astfel, fiecare va aduce un plus profesiei pe care o va exercita, fapt ce nu este de neglijat. Acest lucru va duce negreşit la creşterea profesionalismului în oricare dintre profesiile juridice enumerate.


    În plus, în condiţiile în care studenţii vor avea cunoştinţe despre mediere încă de pe băncile şcolii, putem avea garanţia că nu vor fi reticenţi în a apela la această procedură atunci când ei înşişi se află într-un diferend sau au fost mandataţi de către clienţii lor să rezolve conflicte pentru care au ajuns sau urmează să ajungă în instanţă.


    Avem în vedere următoarele posibile situaţii:

    a) Magistratul, în virtutea rolului său activ[7], când va considera utilă o astfel de procedură, va putea recomanda[8] părţilor să apeleze, cu încredere, la un mediator pentru rezolvarea unui anumit tip de conflict.


    b) Avocatul, în funcţie de speţele ce-i sunt supuse spre rezolvare, fiind familiarizat cu medierea şi cunoscând avantajele alegerii acestei căi alternative de soluţionare, va şti când este bine pentru clientul său să recurgă la această metodă alternativă şi oportună în acelaşi timp. Mai mult decât atât, avocatul îl poate reprezenta[9] pe clientul său pe parcursul procedurii întrucât legea în vigoare îi permite acest lucru. De multe ori este chiar recomandat, avocatul fiind cel ce cunoaşte cel mai bine situaţia juridică a clientului său.


    c) Consilierul juridic sau funcţionarul public vor şti când se impune ghidarea instituţiilor pe care le reprezintă către rezolvarea diferendelor în care se află pe căi alternative[10], atât în beneficiul entităţii respective cât şi în beneficiul celor cu care se află în conflict (instituţii partenere, contribuabili sau consumatori ce se consideră lezaţi în drepturile sau interesele proprii), fapt ce duce, indubitabil, la păstrarea bunelor relaţii.


    Treptat, se va ajunge la o practică generalizată, datorită numeroaselor avantaje pe care le poate aduce medierea pentru orice persoană care apelează la ea. Pe parcursul studierii procedurii de mediere şi ulterior prin recurgerea la o astfel de procedură, se vor crea anumite obişnuinţe, anumite deprinderi ce vor creşte calitatea serviciilor oferite clienţilor de către viitorii jurişti.


    Mai mult decât atât, cu excepţia magistraţilor, oricare altă profesie este compatibilă cu cea de mediator, potrivit legii în vigoare[11]. În viitor, oricare dintre cei angrenaţi, cel puţin odată, într-o astfel de procedură, având în vedere rata de succes şi beneficiile medierii[12], vor prefera dialogul, vor prefera comunicarea şi negocierea, altor forme de rezolvare a diferendelor. Astfel se pot pune bazele pentru dezvoltarea unei societăţi ce va avea ca regulă de funcţionare şi de rezolvare a diferendelor – DIALOGUL.


    O societate în care dialogul, comunicarea este o regulă de bază pentru membrii săi, pentru instituţiile sale, o astfel de societate se află pe scara cea mai de sus a dezvoltării sale.


    Cu alte cuvinte, putem spune că medierea poate readuce în societate dialogul care lipseşte societăţii româneşti de prea multă vreme. Ne lipseşte comunicarea nu doar la nivel instituţional, fapt ce se observă cu ochiul liber, ci şi la nivel interpersonal. Dialogul este fecund, el înalţă exigenţa gândirii. Dialogul este calea spre evoluţie a unei persoane, a unei instituţii, a unei societăţi. Cel aflat în dialog se îmbogăţeşte cu sensurile pe care i le descoperă ceilalţi şi astfel, vom putea spune că membrii unei astfel de societăţi sunt cel puţin mulţumiţi. Astfel se poate ajunge la creşterea gradului de solidaritate dintre membri, cel atât de necesar dezvoltării, evoluţiei unei societăţi.


    Aşadar, medierea nu este doar o instituţie modernă a dreptului ci este şi o instituţie care arată nivelul de dezvoltare al unei societăţi.



    2. Ce este medierea.


    Ca instituţie de drept, medierea este o metodă alternativă[13] de rezolvare a conflictelor, după o procedură generală prevăzută de lege, în condiţii de confidenţialitate totală, de autodeterminare a părţilor, de neutralitate şi imparţialitate a mediatorului profesionist (ales în mod voluntar de părţi) şi cu multe avantaje (pecuniare şi nu numai) pentru părţile care au disponibilitatea să ajungă la un acord, pe cale amiabilă.


    Aşa cum legea însăşi o spune[14] medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele si să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente si durabile.



    3. Avantajele medierii.




    Pe termen scurt, avantajele medierii sunt uşor de prevăzut şi de cuantificat.


    Un prim avantaj ce poate fi perceput ca atare de către orice persoana care decide să pună capăt unui conflict prin mediere este determinat de factorul timp. Dacă în instanţă este cunoscut momentul de început al procesului, cel de final este greu de prevăzut, fie din cauza procedurilor greoaie ce trebuiesc îndeplinite, fie din cauza numărului mare de dosare aflate pe rol[15]. La mediere, timpul de rezolvare a conflictului este cu mult redus iar procedura este simplă. Astfel, economia de timp poate duce şi la o economie de natură pecuniară.


    Stresul generat fie de şedinţele de judecată (de aglomeraţie, de aşteptare, de imposibilitatea de a fi ascultat pentru tot ce ai de spus) fie de imposibilitatea de a prevedea rezultatul (favorabil sau nu) este cu mult redus, dacă nu chiar înlăturat.


    Un alt avantaj imediat resimţit de către persoanele (fizice sau juridice) care aleg procedura medierii este cel al diminuării costurilor. Costurile în procedura medierii pot fi sensibil mai mici decât în instanţa de judecată. Mai mult decât atât, dacă părţile ajung să încheie un acord, rezolvând un conflict aflat pe rolul instanţelor, legiuitorul a prevăzut posibilitatea restituirii taxei judiciare de timbru, indiferent de momentul în care părţile au decis suspendarea procesului. Astfel, odată ce acordul de mediere a ajuns în instanţă, aceasta, la cererea părţii interesate, va dispune restituirea taxei de timbru (în cauzele civile).


    Este cunoscut faptul că majoritatea şedinţelor de judecată sunt publice[16] iar şansele ca anumite informaţii să apară în media şi să producă efecte negative asupra persoanelor implicate sunt foarte mari. Tocmai de aceea, confidenţialitatea este un alt avantaj pentru oricare dintre situaţiile în care părţile nu-şi doresc o publicitate negativă, nu doresc a fi cunoscute aspecte private ale vieţii lor personale sau anumite aspecte ce ţin de bunul mers al afacerilor pe care acestea le derulează.


    Faptul că părţile participă direct la găsirea soluţiilor asigură o rată mare de succes a medierii. Totodată, medierea păstrează relaţiile dintre părţi. Flexibilitatea procedurii de mediere este ea însăşi un avantaj care produce efecte benefice prin alegerea acestei metode. Nu este de neglijat rata mare de succes a medierii.


    Din perspectiva unui avocat, avantajele pot fi următoarele:

    ~ spiritul combativ poate fi dezlănţuit în timpul medierii, fără constrângeri ori sancţiuni cum se întâmplă în cazul instanţei de judecată.


    ~ Un verdict negativ în instanţă ar putea duce la pierderea unor clienţi sau a unor potenţiali clienţi. Un succes în mediere poate însemna nu doar păstrarea unui client (mulţumit) ci şi păstrarea unui client ce poate aduce alţi clienţi.


    ~ La mediere, onorariul de avocat poate fi ceva mai mare decât în instanţă. Mai mult decât atât, se poate negocia şi primi un onorariu de succes.


    ~ Procedura medierii poate oferi acelaşi grad de satisfacţie ca şi câştigarea unui proces în instanţă.

    În ceea ce priveşte statul, avantajele (bine cunoscute de către statele ce au implementat această procedură cu mult înaintea României) pot fi: degrevarea instanţelor de judecată, creşterea calităţii actului de justiţie şi implicit creşterea încrederii cetăţeanului în actul de justiţie, scăderea costurilor aferente organizării judiciare şi altele asemenea. Astfel, cu un număr mai mic de dosare pe rol, magistraţii vor putea afecta un timp mai mare atât studiului individual cât şi studiului dosarelor ce-i revin spre soluţionare iar soluţiile ce vor fi pronunţate au toate şansele să conţină tot mai puţine erori judiciare. Mai mult decât atât, tot mai puţini justiţiabili vor fi nemulţumiţi de serviciile oferite de stat în materie de justiţie.


    Pe termen lung, dincolo de toate avantajele imediate menţionate, putem vorbi de alte avantaje, cu mult mai importante, în plan social. Fiind o metodă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, medierea poate aduce o îmbunătăţire a climatului social actual din România. Putem vorbi astfel de o îmbunătăţire a comunicării la nivel instituţional şi dintre instituţiile statului şi cetăţeni. O bună comunicare dintre instituţiile statului presupune şi asigurarea bunelor servicii pentru cetăţean şi astfel se asigură un climat de încredere şi respect faţă de instituţiile satului.


    Prin această procedură, părţile vor căuta împreună soluţiile care să-i unească, vor alege acele soluţii care să le păstreze relaţiile şi nu ca să-i dezbine, cum se întâmplă în instanţă.


    Diferit de instanţă, în cadrul medierii nu se caută vinovaţi. În cadrul acestei proceduri se caută soluţii reciproc avantajoase, mutual acceptate de toate părţile aflate în conflict.

    Cu cât un număr tot mai mare de persoane va alege medierea pentru a pune capăt divergenţelor dintre ele, cu atât vom avea o comunicare mai bună între membrii societăţii, la orice nivel. Se va realiza astfel un climat general bazat pe respect şi încredere reciprocă şi între membrii societăţii. Un climat în care membrii comunităţilor mai mari sau mai mici, in realizarea propriilor obiective, vor tine cont si de interesele celorlalţi. Treptat, gradul de solidaritate al membrilor societăţii va fi tot mai crescut şi mai prezent decât este perceput astăzi.



    4. Domeniile în care poate fi aplicată cu succes medierea.


    Domeniile în care medierea poate avea succes sunt diverse. Se poate aplica în afara şi în relaţie cu justiţia, în domeniul disputelor dintre agenţi economici şi consumatori, dintre membrii familiei, a celor de la locul de muncă, intra şi interorganizaţionale, între cetăţeni şi administraţia publică, în comunitate, etc.


    Domeniile pe care le menţionează Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt următoarele (art. 2 alin. 1 şi 2):


    ~ Drept civil: partaje, revendicări, pretenţii


    ~ Dreptul familiei: divorţuri, partaje de bunuri comune, încredinţarea minorului


    ~ Drept comercial: pretenţii, revendicare, somaţii de plată


    ~ Drept penal: plângeri prealabile


    ~ Domeniul protecţiei consumatorilor: prejudicii, nerespectarea clauzelor contractuale ori a garanţiilor acordate, clauzele abuzive.

    Daca v-am fost de folos, votati-ne pe:






    [1] Rapotul Consiliului Superior al Magistraturii privind starea justiţiei în România pe anul 2008. A se vedea pe saitul CSM la adresa - www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=24.

    [2] Fl. A. Baias, V. Belegante, Medierea – un alt fel de a face justiţie, Rev. de Drept Comercial nr 7-8/2002, p. 67.

    [3] Ibidem, p. 67.

    [4] Conflict – opozitie deschisă, luptă între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comuităţi, state ... . ca termen, conflict vine din latinescul „conflictus” care înseamnă „a ţine cu forţa”, în Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993, p. 129.

    [5] M. Tăbârcă, Dr. Procesual Civil, Vol. I, Editura Univesul Juridic, Bucureşti, 2005, p. 10.

    [6] Stres – răspuns nespecific al organismului la orice solicitare (engl. stress – presiune, apăsare, încărcare, solicitare), în Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993, p. 618.

    [7] M. Tăbârcă, op. cit., p. 68-74.

    [8] ART. 61, alin. (1) În cazul în care conflictul a fost dedus judecatii, solutionarea acestuia prin mediere poate avea loc din initiativa partilor ori la recomandarea instantei,(...). (Legea 192/2006 privind medierea şi profesia de mediator).

    [9] ART. 52 alin. (1) Partile aflate în conflict au dreptul sa fie asistate de avocat sau de alte persoane, în conditiile stabilite de comun acord. .(Legea 192/2006).

    [10] ART. 2. alin. (1) Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv dupa declansarea unui proces în fata instantelor competente, convenind sa solutioneze pe aceasta cale orice conflicte în materie civila, comerciala, de familie, în materie penala, precum si în alte materii, în conditiile prevazute de prezenta lege.

    [11] ART. 13 Exercitarea profesiei de mediator este compatibila cu orice alta activitate sau profesie, cu exceptia incompatibilitatilor prevazute prin legi speciale. (Legea 192/2006 privind medierea şi formarea profesiei de mediator.)

    [12] Z. Şuştag, C. Ignat, Modalităţi alternative de soluţionare a conflictelor [ADR], Editura Universitară, Bucureşti, 2008, Cap. Statistici despre mediere, p. 116-120.

    [13]Alternative Dispute Resolution” sau mai nou, „Apropriate Dispute Resolution” , în Z. Şuştag, C. Ignat, op. cit., p. 101 – 120.

    [14] Art. 1, alin. 2 din Legea 192/2006.

    [15] Raportul Consiliului Superior al Magistraturii privind starea justiţiei din România pe anul 2008. Relevante sunt şi celealte documente făcute publice de către CSM pe saitul său privind starea justiţiei precum Raportul pe 2007 şi pe anii anteriori acestuia, pe http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=24.

    [16] Potrivit art. 126 din Constituţie, şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege. Similar, art. 121 alin 1 din Codul de procedură civilă şi art. 11 alin. 1 teza I din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

    marți, decembrie 8

    Medierea - procedură obligatorie sau facultativă? (I)

    Prin demersul ce-l vom urma (pe parcursul a trei articole) ne propunem să răspundem următoarelor întrebări:


    I.     Potrivit ultimelor modificări aduse Legii 192/2006, putem afirma că procedura medierii devine una obligatorie?


    II.    Poate fi procedura medierii o procedură obligatorie ce trebuie urmată ca o procedură prealabilă a procesului civil, asemeni procedurii prealabile din Contenciosul administrativ?


    III.     Poate fi utilă societăţii româneşti instituirea obligativităţii parcurgerii procedurii medierii, înainte de declanşarea unui proces judiciar?


    În cuprinsul acestui articol ne propunem să răspundem întrebării de la punctul I, urmând ca în articole ulterioare să formulăm câteva răspunsuri şi la celelalte întrebări.


    Pentru aceasta, este necesar a prezenta câteva consideraţii generale, preliminare.



    Consideraţii preliminare.


    Potrivit recentelor modificări aduse Legii 192/2006 privind medirea şi exercitarea profesiei de mediator (în continuare – Lege/-a) aduse prin Legea 370/2009, sintagma "facultativă" a fost eliminată din cuprinsul art. 1 care definea medierea ca o “modalitate facultativă de solutionare a conflictelor pe cale amiabilă”.


    Datorită acestui fapt au fost voci care au afirmat că în urma acestor modificări procedura a devenit obligatorie iar părţile aflate în conflict fiind obligate să parcurgă procedura medierii.


    Să plecăm de la definiţia dată de Legea 192/2006 (aşa cum ea a fost modificată), potrivit căreia  „ Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor. (Art. 1 alin. 1).


    Pentru o analiză aprofundată şi pertinentă, este necesară evidenţierea paşilor ce trebuie făcuţi pentru parcurgerea medierii.


    1. Primul pas: procedura prealabilă a medierii.


    Acest prim pas este parcurs în mod obligatoriu de părţile aflate în conflict întrucât, aşa cum este stabilit în Lege, anterior derulării procedurii propriu-zise a medierii, este necesar a fi încheiat contractual de mediere, aşa cum imperativ a fost reglementat art. 44 alin. 1 din Lege.


    Prin urmare, este necesară convenţia părţilor de a urma procedura medierii, convenţie concretizată prin contractul încheiat de părţi pe de o parte, cu meditorul pe de altă parte, denumit de Legea 192/2006 contract de mediere, potrivit art. 44 alin. 2 şi în condiţiile stabilite de art. 45-47, aşa cum recent au fost modificate.


    Ca atare, pentru încheierea contractului de mediere este necesară parcurgerea procedurii prealabile a medierii, procedură ce se finalizează fie prin încheierea contractului de mediere (când se realizează acordul de voinţă l părţilor) fie prin refuzul uneia din părţile conflictului, situaţie în care contractual de mediere nu se va încheia iar pasul doi nu va fi urmat.


    2. Pasul doi: parcurgerea procedurii medierii.


    Pentru a fi declanşat acest pas, aşa cum am arătat, este necesar ca în prelabil să fie încheiat contractul de mediere. În urma parcurgerii procedurii propriu-zise de mediere, părţile pot ajunge la o înţelegere sau nu. Acordul părţilor, dacă s-a  realizat, poate fi total sau parţial iar consfinţirea acordului se va face prin încheierea aşa numitului acord de mediere, potrivit art. 58 alin. 1 din Lege.


    Închiderea procedurii medierii, potrivit Legii 192/2006, se constată – în oricare dintre cazuri - prin procesul-verbal întocmirt şi semnat de către mediator, de asemenea semnat şi de părţi (personal sau prin reprezentant), aşa cum se arată în art. 57 din Lege.


    Este procedura medierii o procedură obligatorie?



    La o primă vedere, din definiţia dată de art. 1 din Lege, am putea afirma faptul că legiuitorul a dorit ca părţile să parcurgă în mod obligatoriu procedura prealabilă a medierii, prin eliminarea din cuprinsul textului a sintagmei de mediere facultativă“. Cu alte cuvinte, prin eliminarea acestei sintagme, putem deduce voinţa legiuitorului ca, înainte de a deduce cauza judecăţii, părţile unui conflict să parcurgă mai întâi de toate procedura medierii şi doar în situaţia în care acestea nu pot ajunge la un acord sau acordul lor este unul parţial, atunci, şi numai atunci părţile pot apela la instanţă pentru stingerea conflictului dintre ele.


    Dacă admitem că aceasta este voinţa legiuitorului, atunci care mai este raţiunea pentru care acesta a prevăzut obligativitatea încheierii unui contract de mediere (la art. 44)[1], contract încheiat prin convenţia părţilor? În această ipoteză, convenţia părţilor devine una formală, în condiţiile în care părţile trebuie să parcurgă în mod obligatoriu procedura medierii, indiferent de voinţa lor. Mai mult decât atât, convenţia părţilor este lipsită de valoare; este lipsită de efecte.


    De asemenea, în sensul celor expuse în paragraful de mai sus, avem şi prevederile art. 45 litera d) care, sub sancţiunea nulităţii absolute, în ton imperativ statuează că în contractul de mediere trebuie să fie prevăzută şi  clauza ce priveşte ,,declaratia partilor, în sensul ca doresc declansarea medierii si ca sunt decise sa coopereze în acest scop;”.


    Mai mult decât atât, potrivit art. 43 din Lege alin 3 este prevăzută posibilitatea ca una din părţi să refuze medierea.[2]


    Ca atare, este greu de crezut că legiuitorul a dorit ca procedura medierii să devină obligtorie întrucât, într-o astfel de ipoteză, ar fi trebuit să existe o prevedere expresă.


    Prin urmare, drept răspuns la întrebare, credem că în forma actuală a Legii[3] nu putem vorbi încă de o procedură obligatorie, prealabilă procedurii judiciare, asemănătoare procedurii prealabile specifice contenciosului administrativ.


    Ca o consecinţă a acestui fapt, medierea rămâne o modalitate facultativă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă.


    În sprijinul acestei afirmaţii s-a mai adus şi argumentul potrivit cu care, în finalul articolului 1 din Lege, legiutorul a prevăzut că medierea se desfăşoară în condiţiile exprimării liberului consimţământ al părţilor.


    Potrivit cu propria opinie, argumentul este doar parţial în favoarea ideii de procedură facultativă întrucât, textul face referire la condiţiile în care trebuie să se desfăşoare procedura medierii; întreaga procedură este guvernată de acest principiu, părţile fiind cele care au decizia în ce le priveşte, mediatorul neavând decât rolul de a le ghida în găsirea celor mai bune soluţii care să mulţumească toate părţile aflate în conflict.


    Cu alte cuvinte, din interpretarea gramaticală a textului de lege, rostul adăugării acestei ultime condiţii, prin alăturare,  la celelate principii ce guvernează procedura propriu-zisă a medierii, înţelegem  că liberul consimţământ al părţilor priveşte în mod special modul în care trebuie să se desfăşoare procedura medierii şi mai puţin dreptul de opţiune al părţilor privitor la mediere.


    În plus, art. 1 la care facem referire are menirea de a îmcerca o definiţie a medierii, care transpare din întreg cuprinsul Legii 192/2006.


    Un alt argument, foarte puternic, este dat de Raportul comisiei juridice a Camerei deputaţilor privitoare la acest text. Din Raport observăm că această condiţie a fost adăugată cu motivarea următoare:




    Medierea nu se poate desfăşura fără acordul părţilor.


    Se face distincţia între etapa procedurală de soluţionare amiabila prin mediere, care poate fi obligatorie sau facultativa şi medierea propriu-zisă care nu poate fi decât voluntară.


    Principiile sunt similare concilierii. Caracterul voluntar al medierii este obligatoriu.


    Legea 192/2006 reglementează condiţiile aplicării medierii conform principiilor acesteia si nu se limitează la un singur domeniu (de ex in sistemul judiciar) .


    Caracterul voluntar face parte dintre principiile medierii si este un principiu general acceptat, prevăzut inclusiv in documentele europene. Medierea nu poate avea loc decât daca este acceptata de toate părţile.


    Medierea este o metoda de rezolvare/soluţionare alternativa a disputelor. Rezolvarea conflictelor este un alt concept.”



    Observăm că se face distincţia între cele două etape (numite de noi paşi) arătându-se care dintre acestea pot fi obligatorii.  Prin urmare, referitor la această normă cuprinsă în art. 1 din Lege se vorbeşte de liberul consimţământ al părţilor ca principiu general acceptat ce caracterizează procedura medierii şi nu priveşte niciuna din etapele medierii.


    Ca atare, conchidem prin a spune că procedura medierii este una ce rămâne facultativă, părţile având un drept de opţiune în privinţa deciziei de a parcurge procedura medierii.


    De lege ferenda, se impune ca pentru viitor, dacă se doreşte ca procedura medierii să devină una obligatorie, să existe prevedere expresă în acest sens.


    Dar, iau naştere alte întrebări:




    1. Poate fi procedura medierii o procedură obligatorie ce trebuie urmată ca o procedură prealabilă a procesului civil, asemeni procedurii prealabile din contenciosul administrativ?

    2. Obligativitatea poate privi doar procedura prealabilă a medierii, aşa cum este stabilită de art. 43 din Lege, sau există posibilitatea ca şi etapa propriu-zisă a procedurii medierii să fie prevăzută de legiuitor ca fiind obligatorie?


    Vom încerca să răspundem la aceste întrebări în articolele ce vor urma (II) şi (III).



    [1] (1) Este interzisa desfasurarea sedintelor de mediere înainte de încheierea contractului de mediere.




    [2] Art. 43 alin. (3) ,,Dacă una din părţi refuză în scris, în mod explicit, medierea ori nu răspunde invitaţiei menţionate la alin. (1) sau nu se prezintă de două ori la rând la datele fixate pentru semnarea contractului de mediere, medierea se consideră neacceptată."

    [3] Potrivit cu ultimele modificări aduse de Legea 370/2009, publicată în M. Of al României, nr. 831 din 3 decembrie 2009.

    <a href="http://www.addtoany.com/bookmark"><img src="http://static.addtoany.com/buttons/share_save_171_16.gif" width="171" height="16" border="0" alt="Share/Save/Bookmark"/></a><script type="text/javascript">a2a_linkname=document.title;a2a_linkurl=location.href; a2a_init('page'); </script>

    miercuri, noiembrie 11

    Nou. Forum - "Mediere si mediatori".

    Forumul


    "Mediere si mediatori!"



    A fost lansat din necesitatea si dorinta de a crea o comunitate care sa fie utila tuturor celor ce sunt interesati de mediere.


    Temele abordate aici pot fi utile, in egala masura, mediatorilor, juristilor si chiar persoanelor care se pot afla la un moment dat intr-un conflict si doresc sa apeleze la procedura medierii pentru rezolvarea acestuia.
    Puteti formula un subiect de discutie, puteti adresa intrebari, puteti face comentarii.


    Toti cei dispusi sa ofere si altora din preaplinul inimii şi pregatirii lor, sunt asteptati sa o faca.


    Asteptam sugestii.


    Va multumim!


    Dintre obiectivele forumului:


    - declanşarea unui dialog constructiv;
    - promovarea medierii ca alternativa la procedurile judiciare;
    - cunoasterea avantajelor medierii;
    - imbunatatirea activitatii de mediere;
    - facilitarea schimbului de informatii si experiente privitoare la mediere (pentru orice participant la mediere: mediator, reprezentant sau parte a conflictului);
    - imbunatatirea comunicarii dintre mediator si cei ce apeleaza la mediere.




    miercuri, octombrie 28

    Altora le pasă, nouă nu!

    O recentă dezbatere s-a desfasurat la University of Maryland pe tema “Trust and Civic Engagement” ca elemente ale culturii politice post-comuniste.
    S-au discutat teme de stringenta actualitate precum relatia dintre incredere si cadrele institutionale ale democratiei, mostenirile comuniste si suspiciunea ca factor al climatului public, neincrederea in politica, dimensiunile definitorii ale spiritului civic, educatie si democratie.

    Astfel de dezabteri ar trebui să aibă loc si la noi şi nu doar în universităţi. Pate că de aici ar trebui să începem, măcar acum. Astfel de chestiuni precum cele ce privesc spiritul civic, solidaritatea membrilor societăţii, neîncrederea cetăţenilor în instituţiile statului ar trebui să ne preocupe pe fiecare dintre noi. La astfel de probleme trebuie reflecteze toţi cei ce conştientizează aceste carenţe ce caracterizează societatea noastră şi care pot contribui, într-o măsură mai mare sau mai mică la îmbunătăţirea climatului social din România.

    Se pare că altora le pasă, sunt preocupaţi de astfel de chestiuni, caută soluţii pentru însănătoşirea unei societăţi care nu mai cunoaşte dialogul şi efectele benefice ale folosirii lui, nu mai ştie ce înseamnă să ai încredere în instituţiile statului.

    În societatea românescă, membrii săi nu mai au încredere nici unul în celălalt, de instituţiile statului, ce să mai vorbim. Când o persoană primeşte un ajutor, se întreabă dacă nu cumva cel ce-i acordă ajutorul are un interes ascuns.

    Un punct de plecare în rezolvarea acestor probleme ce caracterizează nu doar societatea românească îl poate constitui punerea în aplicare a unei legi care aşteaptă de prin 2006 să fie aplicată de fapt şi de drept.

    Desigur, mă refer la instituţia medierii a cărei reglementare este stabilită de Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator. Deşi este de atâta vreme în vigoare, această procedură nu este promovată, cu toate că poate contribui substanţial la însănătoşirea sociatăţii noastre. Medierea ar putea fi medicamentul miraculos de vindecare a nepăsării, a neîncrederii şi de redare a suflului societăţii româneşti. Medierea ar putea fi medicamentul care să ne redea solidaritatea care, deşi este specifică fiinţelor umane (persoanelor), noi nu o manifestăm.

    Dacă vom reînvăţa că prin dialog ne putem rezolva conflictele, treptat va renaşte şi spiritul civic. Va fi precum mersul copilului la un an. Mai întâi plecăm la drum sprijiniţi şi ghidaţi, pentru ca mai apoi să ne alegem singuri drumul.

    Să ne sprijine, s-au oferit alţii. Dar noi încă nu avem curajul nici sprijiniţi să pornim la drum.

    Legea am adoptat-o pe genunchi, cu ochii spre UE, aşa cum am procedat cu multe alte legi importante care ar fi adus progres şi în România. Ne-am obişnuit să facem legi pentru că aşa ni se cere; pentru că ne-am asumat obligaţii în acest sens şi nu pentru că aşa ar fi util ţării şi societăţii în care trăim!

    aşa cum am afirmat mai sus, medierea ar putea fi acel medicament miraculos care aduce vindecare, dar nu este suficient să descoperim existenţa medicamentului (l-au descoperit alţii şi l-au şi pus în aplicare), trebuie să-l şi administrăm.

    Ca orice medicament, s-ar putea să nu aibă un gust prea plăcut (este necesar efortul concertat al multor factori de decizie) dar odată începută administrarea, semnele însănătoşirii vor începe a fi perceptibile.

    Puţini factori politici au făcut eforturi  în promovarea medierii.

    Media a preluat, timid, şi pentru scurt timp, această sarcină. Astfel de teme nu fac rating!

    Mediatorii înşişi aşteaptă ajutor de la cineva; nu ştiu de la cine.

    Cu toţii aşteptăm să înceapă altcineva, în locul nostru.

    Ce este de făcut totuşi? Ce aşteptăm?

    Ce ne trebuie pentru a ne schimba mentalităţile şi a ieşi din inerţie?

    Probabil că doar VOINŢĂ sau mai degrabă - BUNĂVOINŢĂ.


    Share/Save/Bookmarka2a_linkname_escape=1;a2a_linkurl="";

    vineri, octombrie 23

    Medierea în opinia câtorva magistrati inimoşi

    Pe Forumul Juridice.ro  puteti vedea care sunt opiniile acestora privitoare la


    implementarea procedurii medierii in Romania.


    Puteti urma acest link http://www.juridice.ro/Medierea. Poate fi sustinuta de magistrati?

    acord peste masa

    joi, octombrie 22

    Liberul acces la justitie, privit prin prisma Legii nr. 276/2009 de modificare a legii taxelor judiciare de timbru

    Astă seară am citit un articol interesant pe Juridice.ro un articol privitor la incalcarea dreptului de acces la  justitie, intitulat "Incalcarile aduse dreptului de acces la justitie si dreptului de proprietate prin legea nr. 276/2009 de modificare a legii taxelor judiciare de timbru".


    Asa cum am si argumentat acolo, in opinia mea, consider ca nu se incalca dreptul fundamental invocat.


    Mai mult decat atat, prevad faptul ca prin masurile luate membrii societatii noastre vor fi nevoiti sa caute si alte cai de solutionare a conflictelor si am incredera ca vor cunoaste, mai curand decat ma asteptam, beneficiile unei institutii prea putin cunoscute de romani - MEDIEREA.



    Comentariul:


    Daca ma uit bine si analizez cu atentie prevedrile legii ce face obiectul articolului de faţă, as spune ca le-a dat Dumnezeu gandul cel bun domnilor guvernanti si ca, in sfarsit, guvernantii nostri se gandesc la binele societatii noastre, se gandesc ca e vremea ca noi, cetătenii Romaniei de astazi, sa recurgem la dialog pentru a ne rezolva problemele ce ne dezbină, că e vremea să devenim mai putin conflictuali si totodata solidari.
    Totusi, daca ne uitam in istoria noastra recenta, as spune ca altele sunt motivele ce i-au determinat sa creasca taxele dar, indiferent de motive, cred ca trebuie sa intelegem ca altfel (decat prin impunere), in Romania, nu se poate gasi o solutie de degrevare a instantelor de judecata, nu poate fi obisnuit cetateanul nostru sa recurga la metode alternative de solutionare a conflictelor, la metode amiabile, reciproc avantajoase.
    În ceea ce priveste incalcarea liberului acces la justitie, as dori sa mentionez urmatoarele:
    1. Demersul autorilor este laudabil si cu siguranta unul de buna credinta insa, cred ca analiza cuantumului taxelor de timbru, mai mari sau mai mici, stabilite la un moment dat de catre stat, trebuie facuta in stransa corelatie cu OUG nr. 51 din 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă .
    2. Organizarea justiţiei se află în administrarea statului. Cheltuielile pentru administrarea justiţiei sunt astfel în sarcina acestuia. Conform Constituţiei, art. 138 coroborat cu art. 74 alin. 2 şi cu art. 111 alin. 1 teza a II-a, şi legii (Codul fiscal, L 146/1997) statul stabileşte nivelul de impozite şi taxe necesare alcătuirii bugetului naţional ca mai apoi să-l poată redistribui şi să efectueze cheltuielile necesare din diferitele domenii de activitate pe care statul le administrează conform legii bugetare anuale.
    3. Faptul ca incasarile din taxele timbru nu se reîntorc pentru finantarea justitiei, poate face obiectul unei alte discutii la fel de ample si de grele ca si cea de fata.
    4. Privitor la neconstitutionalitatea normelor ce stabilesc taxe prea mari (ce ingradesc accesul la justitie), aduc in discutie o decizie a Curtii Constitutionale, Decizia nr. 178 din 16 noiembrie 1999 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2–8 din Legea nr.105/1997 (…) şi a dispoziţiilor art.1 şi 2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prin care Curtea a respins ca fiind inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.1 şi 2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ce a fost ridicată de S. C. „Betania Impex” – S.R.L. din Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, în Dosarul nr.985/CA/1999 al Curţii de Apel Timişoara. În motivarea deciziei, Curtea arată că <> Ca atare, este de prevazut rezultatul si in acest caz.
    5. În aceeaşi ordine de idei, procesul civil presupune şi alte cheltuieli precum onorariile avocaţilor, onorarii de expertiză, cheltuieli pentru administrarea probelor şi altele. Existenţa acestor cheltuieli nu impietează, pe de o parte, liberul acces la justiţie iar pe de altă parte, nu anulează principiul gratuităţii justiţiei deoarece, pe temeiul art. 18 din recent adoptata O.U.G. 51/2008 , cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale. Partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume.
    Este drept ca poate fi împovărător, de aceasta dată, apentru cel căzut în pretentii, însă acest fapt îi va face pe oameni sa reflecteze si totodata sa caute cai alternative de solutionare a conflictului, ceea poate aduce beneficii atat partilor aflate in conflict cat si statului.
    6. Mai mult decât atât, oricând în cursul judecăţii, se acordă ajutorul public judiciar şi se menţine pe tot parcursul etapei procesuale în care a fost solicitat, dacă nu intervine decesul titularului cererii sau nu mai sunt îndeplinite condiţiile de acorare a ajutorului conform O.U.G. 51/2008, cum ar fi, spre exemplu, îmbunătăţirea situaţiei financiare. Totodată, art. 12 al ordonanţei menţionate, la alin 2, prevede că cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar este scutită de taxă de timbru ceea ce justifică, încă o dată, cele menţionate mai sus. Aceste dispoziţii ale legii au menirea evidentă de a facilita accesul la justiţie al oricărei persoane, putând chiar beneficia de gratuitate dacă situaţia sa financiară – dovedită şi supusă instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de acordare a ajutorului judiciar – nu-i permite să suporte cheltuielile necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi a-i fi recunoscute interesele sale.
    7. În plus, ce-l opreste pe justitiabilul nostru sa caute alte cai de iesire din impas? Faptul ca legea prevede restituirea taxei de timbru in situatiile in care partile contrare incheie o tranzactie (un acord), pe cale amiabila, ma face pe mine sa inteleg ca mai degraba se urmareste descurajarea cetatenilor de a apela la justitie in orice situatie si incurajarea acestora sa apeleze la cai alternative de solutionare a diferendelor.
    8. Totdata, trebuie sa avem in vedere faptul ca prin adoptarea OUG nr. 51 din 21.04. 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, România a urmat recomandările Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 8 din 2003 /CE conform căreia avea obligaţia adoptării de norme interne pentru acordarea asistenţei juridice de stat prin transpunerea prevederilor din Directiva mai sus menţionată, privind îmbunătăţirea accesului la justitie în cazul litigiilor transfrontaliere, menirea acestei ordonanţe fiind de a asigura dreptul la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justitie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, în condiţii egale pentru orice persoană fizică ce are domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene (art. 2 alin. 1) care solicită acordarea ajutorului public judiciar. Ordonanţa de urgenţă se aplică nu numai cetăţenilor români şi cetaţenilor din statele membre care solicită acordarea ajutorului public judiciar (art. 2 alin 1) ci şi apatrizilor care au reşedinţa într-unul din statele membre.
    9. Ajutorul public judiciar prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă se acordă în cauze civile, comerciale, administrative, de muncă şi asigurări sociale, precum şi în alte cauze, cu excepţia celor penale (art. 3).
    Astfel, orice persoană fizică, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale, va putea beneficia de ajutor din partea statului (art.4), prin familie – în accepţiunea dată de ordonanţă la art. 5 – înţelegând soţul/soţia şi persoana care are domiciliul ori reşedinţa comună şi gospodăreşte împreună cu solicitantul, copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă ai acestora şi care sunt în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea solicitantului, precum şi copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor şi în întreţinerea solicitantului.
    Se poate acorda ajutor pentru:
     plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu, denumită în continuare asistenţă prin avocat;
     plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviinţarea instanţei sau a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;
     plata onorariului executorului judecătoresc;
     scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.
    Astfel, putem conchide ca mai degraba ne aflam la inceputul unei noi etape ce trebuie parcursa de societatea româneasca, etapa care, in opinia mea, va aduce numeroase avantaje atat pentru societate in ansamblu cat si pentru fiecarte dintre membrii sai.
    De acum putem spera ca vom uita cu totii de zicala „sa moara si capra vecinului” si vom deveni solidari, vom relua dialogul interpersonal si interinstitutional, astfel incat sa mai urcam o treapta pe scara evolutiei societatii noastre.
    Din pacate, nu stiu ce alte metode i-ar putea determina pe cetatenii nostri sa apeleze la justitie doar in acele situatii in care au epuizat toate celelalte cai de rezolvare a diferendelor in care se afla.
    S-a ales, in opinia mea, o cale care sa ofere mai multe avantaje (si de interes public) dacat dezavantaje iar prin prisma celor invocate mai sus, va fi greu sa argumentam o posibila incalcare a liberului acces la justitie.







    Share/Save/Bookmarka2a_linkname_escape=1;a2a_linkurl="";

    Mediere versus taxe de timbru marite

    Astă seară am citit un articol interesant pe Juridice.ro un articol privitor la incalcarea dreptului de acces la  justitie, intitulat "Incalcarile aduse dreptului de acces la justitie si dreptului de proprietate prin legea nr. 278/2009 de modificare a legii taxelor judiciare de timbru".


    Asa cum am si argumentat acolo, in opinia mea, consider ca nu se incalca dreptul fundamental invocat.


    Mai mult decat atat, prevad faptul ca prin masurile luate, membrii societatii noastre vor fi nevoiti sa caute si alte cai de solutionare a conflictelor si am incredera ca vor cunoaste, mai curand decat ma asteptam, beneficiile unei institutii prea putin cunoscute de romani - MEDIEREA.


    masa mediere



    Comentariul:


    Daca ma uit bine si analizez cu atentie prevedrile legii ce face obiectul articolului de faţă, as spune ca le-a dat Dumnezeu gandul cel bun domnilor guvernanti si ca, in sfarsit, guvernantii nostri se gandesc la binele societatii noastre, se gandesc ca e vremea ca noi, cetătenii Romaniei de astazi, sa recurgem la dialog pentru a ne rezolva problemele ce ne dezbină, că e vremea să devenim mai putin conflictuali si totodata solidari.
    Totusi, daca ne uitam in istoria noastra recenta, as spune ca altele sunt motivele ce i-au determinat sa creasca taxele dar, indiferent de motive, cred ca trebuie sa intelegem ca altfel (decat prin impunere), in Romania, nu se poate gasi o solutie de degrevare a instantelor de judecata, nu poate fi obisnuit cetateanul nostru sa recurga la metode alternative de solutionare a conflictelor, la metode amiabile, reciproc avantajoase.
    În ceea ce priveste incalcarea liberului acces la justitie, as dori sa mentionez urmatoarele:
    1. Demersul autorilor este laudabil si cu siguranta unul de buna credinta insa, cred ca analiza cuantumului taxelor de timbru, mai mari sau mai mici, stabilite la un moment dat de catre stat, trebuie facuta in stransa corelatie cu OUG nr. 51 din 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă .
    2. Organizarea justiţiei se află în administrarea statului. Cheltuielile pentru administrarea justiţiei sunt astfel în sarcina acestuia. Conform Constituţiei, art. 138 coroborat cu art. 74 alin. 2 şi cu art. 111 alin. 1 teza a II-a, şi legii (Codul fiscal, L 146/1997) statul stabileşte nivelul de impozite şi taxe necesare alcătuirii bugetului naţional ca mai apoi să-l poată redistribui şi să efectueze cheltuielile necesare din diferitele domenii de activitate pe care statul le administrează conform legii bugetare anuale.
    3. Faptul ca incasarile din taxele timbru nu se reîntorc pentru finantarea justitiei, poate face obiectul unei alte discutii la fel de ample si de grele ca si cea de fata.
    4. Privitor la neconstitutionalitatea normelor ce stabilesc taxe prea mari (ce ingradesc accesul la justitie), aduc in discutie o decizie a Curtii Constitutionale, Decizia nr. 178 din 16 noiembrie 1999 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2–8 din Legea nr.105/1997 (…) şi a dispoziţiilor art.1 şi 2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prin care Curtea a respins ca fiind inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.1 şi 2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ce a fost ridicată de S. C. „Betania Impex” – S.R.L. din Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, în Dosarul nr.985/CA/1999 al Curţii de Apel Timişoara. În motivarea deciziei, Curtea arată că <> Ca atare, este de prevazut rezultatul si in acest caz.
    5. În aceeaşi ordine de idei, procesul civil presupune şi alte cheltuieli precum onorariile avocaţilor, onorarii de expertiză, cheltuieli pentru administrarea probelor şi altele. Existenţa acestor cheltuieli nu impietează, pe de o parte, liberul acces la justiţie iar pe de altă parte, nu anulează principiul gratuităţii justiţiei deoarece, pe temeiul art. 18 din recent adoptata O.U.G. 51/2008 , cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale. Partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume.
    Este drept ca poate fi împovărător, de aceasta dată, apentru cel căzut în pretentii, însă acest fapt îi va face pe oameni sa reflecteze si totodata sa caute cai alternative de solutionare a conflictului, ceea poate aduce beneficii atat partilor aflate in conflict cat si statului.
    6. Mai mult decât atât, oricând în cursul judecăţii, se acordă ajutorul public judiciar şi se menţine pe tot parcursul etapei procesuale în care a fost solicitat, dacă nu intervine decesul titularului cererii sau nu mai sunt îndeplinite condiţiile de acorare a ajutorului conform O.U.G. 51/2008, cum ar fi, spre exemplu, îmbunătăţirea situaţiei financiare. Totodată, art. 12 al ordonanţei menţionate, la alin 2, prevede că cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar este scutită de taxă de timbru ceea ce justifică, încă o dată, cele menţionate mai sus. Aceste dispoziţii ale legii au menirea evidentă de a facilita accesul la justiţie al oricărei persoane, putând chiar beneficia de gratuitate dacă situaţia sa financiară – dovedită şi supusă instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de acordare a ajutorului judiciar – nu-i permite să suporte cheltuielile necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi a-i fi recunoscute interesele sale.
    7. În plus, ce-l opreste pe justitiabilul nostru sa caute alte cai de iesire din impas? Faptul ca legea prevede restituirea taxei de timbru in situatiile in care partile contrare incheie o tranzactie (un acord), pe cale amiabila, ma face pe mine sa inteleg ca mai degraba se urmareste descurajarea cetatenilor de a apela la justitie in orice situatie si incurajarea acestora sa apeleze la cai alternative de solutionare a diferendelor.
    8. Totdata, trebuie sa avem in vedere faptul ca prin adoptarea OUG nr. 51 din 21.04. 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, România a urmat recomandările Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 8 din 2003 /CE conform căreia avea obligaţia adoptării de norme interne pentru acordarea asistenţei juridice de stat prin transpunerea prevederilor din Directiva mai sus menţionată, privind îmbunătăţirea accesului la justitie în cazul litigiilor transfrontaliere, menirea acestei ordonanţe fiind de a asigura dreptul la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justitie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, în condiţii egale pentru orice persoană fizică ce are domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene (art. 2 alin. 1) care solicită acordarea ajutorului public judiciar. Ordonanţa de urgenţă se aplică nu numai cetăţenilor români şi cetaţenilor din statele membre care solicită acordarea ajutorului public judiciar (art. 2 alin 1) ci şi apatrizilor care au reşedinţa într-unul din statele membre.
    9. Ajutorul public judiciar prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă se acordă în cauze civile, comerciale, administrative, de muncă şi asigurări sociale, precum şi în alte cauze, cu excepţia celor penale (art. 3).
    Astfel, orice persoană fizică, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale, va putea beneficia de ajutor din partea statului (art.4), prin familie – în accepţiunea dată de ordonanţă la art. 5 – înţelegând soţul/soţia şi persoana care are domiciliul ori reşedinţa comună şi gospodăreşte împreună cu solicitantul, copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă ai acestora şi care sunt în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea solicitantului, precum şi copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor şi în întreţinerea solicitantului.
    Se poate acorda ajutor pentru:
     plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu, denumită în continuare asistenţă prin avocat;
     plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviinţarea instanţei sau a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;
     plata onorariului executorului judecătoresc;
     scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.
    Astfel, putem conchide ca mai degraba ne aflam la inceputul unei noi etape ce trebuie parcursa de societatea româneasca, etapa care, in opinia mea, va aduce numeroase avantaje atat pentru societate in ansamblu cat si pentru fiecarte dintre membrii sai.
    De acum putem spera ca vom uita cu totii de zicala „sa moara si capra vecinului” si vom deveni solidari, vom relua dialogul interpersonal si interinstitutional, astfel incat sa mai urcam o treapta pe scara evolutiei societatii noastre.
    Din pacate, nu stiu ce alte metode i-ar putea determina pe cetatenii nostri sa apeleze la justitie doar in acele situatii in care au epuizat toate celelalte cai de rezolvare a diferendelor in care se afla.
    S-a ales, in opinia mea, o cale care sa ofere mai multe avantaje (si de interes public) dacat dezavantaje iar prin prisma celor invocate mai sus, va fi greu sa argumentam o posibila incalcare a liberului acces la justitie.







    Share/Save/Bookmarka2a_linkname_escape=1;a2a_linkurl="";