Pagini

Se afișează postările cu eticheta invitatia la mediere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta invitatia la mediere. Afișați toate postările

joi, aprilie 3

Invitatia la mediere si informarea obligatorie

Partea I
Procedura medierii - care sunt etapele medierii și cine îndeplinește procedura de mediere, potrivit dispozițiilor în vigoare la acest moment.
Tot mai des,  în activitatea de zi cu zi, întâlnesc tot mai felurite interpretări ale textelor de lege referitoare la “informarea cu  privire la avantajele medierii”,  instituită ca obligativitate prin textul art. 2 din Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator (în continuare Lege, Legea medierii).
Am întâlnit situaţii în care se solicită trimiterea unei invitaţii către cealaltă parte (fără să conteze scopul invitaţiei) doar pentru că se dorește evitarea surprizelor din partea instanţei şi astfel să fie înlăturat riscul  respingerii  cererii ca inadmisibilă.
Am întâlnit situații în care se solicită mediatorului  să trimită o  invitaţie la informare, deoarece s-a  înţeles că nu poate avea loc ședința de informare decât cu toate părțile prezente. În unele situații se așteaptă ca mediatorul să facă aceste demersuri pe spețele proprii. Alteori, și mai rău am putea spune, se acceptă că trebuie achitate mediatorului unele cheltuieli cu redactare și transmitere a unei invitații, eventual pentru purtarea unei minime corespondențe telefonice sau pe mail, cheltuieli minime ce pleacă de la câteva zeci de lei.
Tot mai des, în aceste situații, nu este luată în calcul activitatea mediatorului, serviciile prestate de el ca profesionist pentru că, în cele mai multe situații, aceste servicii nu sunt dorite, fie pentru că nu există nevoie de ele fie pentru că nu este conștientizată această nevoie. De cele mai multe ori se doreste numai parcurgerea ”procedurii  de informare” pentru a se ajunge mai repede la instanță. În cele mai multe din aceste situații, nici mediatorul nu îndrăznește să pună problema unui onorariu serios în condițiile în care nici  Ghidul Consiliului de mediere nu clarifică aceste aspecte ci, dimpotrivă, confundă activitatea de informare - activitate eminamente gratuită potrivit dispozitiilor în vigoare, cu etapa de pregătire a medierii  - etapa în care mediatorul prestează servicii de mediere și pentru care are tot dreptul să pretindă un onorariu.
Sunt şi părţi care, din start, solicită procesul-verbal de informare, deși Legea medierii nu-l mai numește așa în timp ce Codul de procedură civilă păstrează  vechea denumire.
Similar cu situațiile în care se solicită trimiterea unei invitații (indifierent de scopul ei, importantă fiind parcurgerea etapei) se menționează clar că nu se dorește decât  certificatul de informare.
În ambele cazuri (indiferent că se dorește certificat ori proces-verbal), cei ce întâmpină dificultățile sunt justițiabilii (și avocații lor) care află că trebuie să se prezinte, neapărat și de mânuță, în fața mediatorului care va trebui să le țină un discurs despre cât de avantajoasă este medierea (în raport cu cine sau cu ce, din nou,  nu mai contează)  și care nu înțeleg de ce mai trebuie să și plătească pentru asta, atunci când partea adversă nu se lasă adusă decât cu invitație de la mediator.
Dar, se pare că justițiabilul întâmpină dificultăți și din partea instanțelor. Deşi  reclamantul prezintă instanţei dovada că a trecut pe la mediator și s-a informat, aceasta continuă să-i solicite să prezinte dovada invitării celeilalte părţi (fără să fie precizat  care să fie tipul de invitație: la informare sau la mediere).
Pe lângă toate aceste situații, mai pot fi date numeroase alte exemple care ne arată gradul de înțelegere și de acceptare a medierii ca nouă modalitate de soluționare a diferendelor dintre oameni în societatea românească.
Acceptând faptul că încă ne aflăm la început de drum în mediere, putem accepta și faptul că aceste modalități diferite de abordare devin inerente, cu atât mai mult cu cât medierea este o procedură mai puțin formală iar suprareglementarea în domeniu favorizează crearea numeroaselor confuzii.
Totuși,  constatând cum devine tot mai confuză și implicit formalizată această etapă prealabilă a medierii propriu-zise, am luat decizia abordării acestei teme din dublă perspectivă, cea a mediatorului care a practicat medierea și  înainte de introducerea informării obligatorii (chiar câțiva ani buni) și cea a juristului care a urmărit cu atenție și îndeaproape modificările legislative din domeniu și care înțelege că regulile și principiile de drept nu pot fi încălcate, oricât de flexibilă ar fi o procedură de mediere.
În plină activitate fiind, am avut posibilitatea să constat efectele numeroaselor schimbări legislative și ale interpretărilor acestora asupra activității de zi cu zi din cadrul biroului. Deși se menține trendul crescător sub toate aspectele (atât în ce privește activitatea de mediere cât și din punct de vedere financiar), se simte greutatea generată de confuziile create.  Ca atare, demersul meu, deși  pare să nu fie unul total dezinteresat, este unul prin care doresc să aduc și o altă perspectivă asupra acestor teme atât de controversate și care au stârnit foarte multă emoție de-a lungul timpului. Cu această ocazie, deși în interiorul breslei mi-am făcut cunoscut  punctul de vedere, îmi exprim și regretul că până în prezent nu l-am prezentat public, încercată fiind de temeri ce s-au dovedit ulterior nejustificate, având în vedere evoluția lucrurilor de până acum în material medierii.
În cele ce urmează, vă propun să analizăm etapele medierii, așa cum sunt ele zugrăvite de Lege prin dispoziții care n-au suferit modificări de substanță de-a lungul timpului și cum le-a învățat și înțeles orice mediator în cursurile de formare inițială iar mai apoi să vedem dacă etapa informării, care a fost impusă ca obligatorie de legiuitor, se suprapune în vreun fel cu etapele procedurii de mediere, etape firești și necesare pentru asigurarea celor mai bune condiții pentru reușita medierii, după cum vom vedea.
Prin urmare, vă propun să abordăm următoarele teme, în ordinea mai jos prezentată, iar la final să putem delimita fiecare etapă, așa cum este ea stabilită în lege, la acest moment.
  1.  Procedura medierii - care sunt etapele medierii și cine îndeplinește procedura de mediere, potrivit dispozițiilor în vigoare la acest moment.
  2. Informarea obligatorie  – în ce constă obligativitatea informării, cine poate face informarea,  în ce condiții și cine o atestă.
  3. Invitația la mediere –  în ce constă și cine poate efectua demersurile de invitare. Existența invitației la informare.
În demersul meu voi descrie sumar etapele medierii, făcând corelarea acestor etape cu dispozițiile legale în vigoare.
  1. Procedura medierii, așa cum este ea descrisă de lege în Capitolul V și cum a fost prezentată în orice curs de formare inițială ca mediator, înainte de instituirea obligativității medierii.
Am ales să prezint astfel lucrurile deoarece, inainte de instituirea obligativității informării cu privire la mediere, nu au exsitat divergențe în ce privește etapele procedurii de mediere. Controversele s-au născut după intrarea în vigoare a Legii 115/2012 care instituia obligativitatea justițiabililor de a participa la o ședință de informare cu privire la avantajele medierii.
Orice participant al unui curs de formare inițială în mediere,  înainte de instituirea obligativității informării, află că procedura de mediere presupune două mari etape:
-          Etapa I – etapa de pregătire a medierii (de pre-mediere), denumită de legiuitor ”Procedura prealabilă încheierii contractului de mediere”  și cuprinsă în articolele 43 și 44 din Lege (Cap. V Secțiunea 1). După cum reiese și din textul legii, această etapă se derulează doar dacă există o solicitare din partea uneia dintre părți ca mediatorul să facă demersuri de invitare a celeilalte părți aflate în dispută.
Cu alte cuvinte, numai in condițiile în care o parte dorește efectiv să rezolve situația prin mediere  apelează la mediator să faca el demersurile de invitare a celeilalte parti pentru ca stie ca asa va avea mai mari sanse de acceptare a medierii din partea celui cu care se afla in dispută.
În această etapă, mediatorul depune toate diligențele în vederea acceptării medierii de către partea invitată la mediere și facilitează dialogul dintre părți, înainte de intrarea în ședințele de mediere.
Această etapă nu este obligatorie atunci când părțile, de comun acord, apeleaza la mediator. Într-o astfel de situație, această etapă nu se justifică, părțile putând accepta încă de la inceput intrarea în Etapa a a II-a a medierii.
Totuși, pot fi cazuri în care poate avea loc o astfel de etapă prealabilă medierii, de comun acord cu părțile, în funcție de propria procedura aplicată de mediator și de nevoile identificate într-o speță dată.
Această etapă se declanșează odată cu semnarea unui contract de prestări servicii, contract ce nu a fost reglementat în mod expres de lege dar pe care practica l-a denumit contract de pregătire a medierii (sau de pre-mediere). În baza acestui contract, în funcție de cele convenite între mediator și partea solicitantă a medierii, se definește obiectul medierii și se stabilesc drepturile și obligațiile părților din contract (mediatorul, pe de o parte și partea solicitantă, pe de altă parte).
Etapa se închide fie prin semnarea Contractului de mediere (acceptarea medierii și negocierea aspectelor privind derularea ședințelor de mediere,  aspecte referitoare la onorariu, durată a medierii, reprezentare ori asistare a părților în ședințele de mediere, etc.) fie  prin constatarea faptului că medierea propriu-zisă nu va avea loc, din diferite motive.  Spre exemplu, mediatorul poate constata că au eșuat negocierile de semnare a contractului de mediere.  În alte cazuri, deși răspunde invitației la mediere, se prezintă la intalnirea cu mediatorul dar refuză intrarea în mediere.
Un aspect important de subliniat pentru această etapă este faptul că legiuitorul instituie în sarcina mediatorului o obligație de informare a părților care apelează sau acceptă medierea, pentru ca acestea să poată lua decizii in cunostință de cauză. Obligația este una firească, în condițiile în care procedura medierii este foarte puțin cunoscută în societatea românească iar efectele ei, cu atât mai puțin.
Așa cum vom arăta la momentul potrivit, aceasta îndatorire, care a rămas și astăzi în vigoare și este în sarcina mediatorului, a dat naștere interpretărilor  controversate și a făcut ca această obligație reglementată în art. 43 să fie confundată cu obligația instituită de art. 2 din Lege în sarcina părților. Apreciem că legiuitorul a instituit această obligație de informare specifică etapei de pregătire a medierii, inconfundabilă cu o alta, pentru ca mediatorul, în demersurile sale, să asigure un echilibru între părți, acestea având astfel același tip de informație care să le ajute să ia decizii în cunoștință de cauză. În plus, o astfel de obligație instituită în sarcina mediatorului este de natură să pondereze dorințele de a aduce cu orice preț părțile în mediere,  asigurându-se astfel climatul propice soluționării amiabile, de tip ”win-win”.
Acestei obligații de informare, specifică etapei prealabile a medierii, legiuitorul i-a dat o importanță deosebită și cred că trebuie apreciată ca atare de către profesioniști. Având în vedere importanța acestei informări a părților înainte ca acestea să ia decizia de intrare în ședințele de mediere, legiuitorul a instituit o clauză obligatorie în contractul de mediere prin care părțile declară că au fost informate de mediator cu privire la procedura și efectele medierii și că au luat decizia în cunoștință de cauză.
Făcând o analiză sumară a acestei obligații, fiind prevăzută în această etapă de pregătire a medierii, ne indreptățește să apreciem că această informare nu este una generală ci este o informare specializată, aplicată speței ca atare. După cum vom observa, informarea se face fiecăreia dintre părți, separat în cele mai multe dintre situații.
În condițiile în care mediatorul informează, în mod firesc și de fiecare dată, partea solicitantă a medierii, era firesc ca legiuitorul să instituie în mod expres și obligația informării părții invitate (pentru echilibrul dintre părți, cum subliniam anterior). Astfel, potrivit art. 43 alin (1) din Lege, mediatorul va trimite o invitație scrisă ”învederea informării şi acceptării  medierii”, conștientizând încă de la început partea invitată de faptul că are dreptul să fie informată de mediator cu privire la procedura medierii și a posibilelor sale efecte.
Ca atare, pentru un consimțământ în cunoștință de cauză și pentru respectarea principiilor medierii, această informare apreciem că este una detaliată, de la caz la caz, în funcție de speță și de părți, informare ce apreciem că diferă de informarea obligatorie instituită de art. 2 din lege, pe care o vom analiza ceva mai târziu.
Așa cum reiese din dispozițiile ce reglementează această etapă de pregătire a medierii și cum în mod firesc se întâmplă în practică, mediatorul nu face doar o informare a părților ci prestează servicii de mediere. El depune diligențe în vederea acceptării medierii de către partea invitată (partea solicitantă dându-și acordul de principiu la momentul solicitării medierii și contractării serviciilor mediatorului printr-un contract denumit și el de practică – contract de pregatire a medierii ). În această etapă mediatorul facilitează dialogul dintre părți în vederea declanșării medierii, face o analiză de conflict, sprijină părțile în dentificarea unui obiect comun de mediat dar nu numai. În practică, se întâmplă ca de multe ori, datorită facilitării realizate de mediator in această etapă, părțile să reușească să depășeseacă anumite bariere de comunicare și ajung să negocieze singure, fără sprijinul mediatorului, soluționând  astfel  disputa, nemaifiind necesară derularea etapei următoare – medierea propriu-zisă.
Ceea ce este important de înțeles și acceptat, atât de către mediatori cât și de toți ceilalți profesioniști implicați, este faptul că această etapă de pregătire a medierii este o etapă ce face parte din procedura medierii, este o etapă în care mediatorul prestează servicii de mediere și este greu de acceptat că în această etapă mediatorul nu face altceva decât o simplă informare a părților, una generală, cu informații seci, extrase din lege, prezentând numai avantajele medierii. În această etapă se observă foarte bine expertiza mediatorului, expertiză ce se manifestă de la caz la caz și pentru care, de multe ori, mediatorul  este ales intuitu personae.  
Sumarizând, etapa de pregătire a medierii este etapa în care mediatorul, la solicitarea uneia dintre părți (potrivit voinței sale, fără a putea fi obligat de cineva sau de vreun text de lege în mod expres) mediatorul declanșează procedura de mediere în cadrul căreia începe prin a pregăti partea solicitantă pentru mediere, face demersuri de invitare a celeilalte părți, de informare, face demersuri de pregătire pentru mediere a părții invitate și, în măsura acceptării medierii și de partea invitată, face demersuri de pregătire a medierii propriu-zise, cea de a doua etapă a procedurii de mediere.
Această primă etapă din procedura de mediere se încheie prin semnarea contractului de mediere .
-          Etapa a II-a  – etapa medierii propriu-zise, declanșată odată cu semnarea contractului de mediere (contract numit, reglementat de Lege, de la  art. 45 până la art. 49 inclusiv), este etapa în care părțile participă la ședințele comune de mediere, conduse de mediator, în vederea soluționării amiabile a disputei/neintelegerilor dintre ele, etapă în care mediatorul conduce un proces structurat, cu pași bine definiți ce urmează a fi parcurși pentru reușita medierii.
Această a II-a etapă este descrisă de legiuitor la Secțiunea 3 din cap. V (art. 50-55).
Părțile intră în această etapă a medierii propriu-zise  atunci când acestea își dau acordul expres prin contractul de mediere și când mediatorul apreciază și el că părțile sunt pregătite de mediere, mediatorul fiind una din părțile contractului de mediere.
Așa cum menționam anterior, în această a doua etapă se poate intra și fără a fi parcursă etapa I – cea de pregătire a medierii, dacă părțile și mediatorul acceptă că nu mai este necesară parcurgerea acestei etape. Se derulează atunci când părțile cunosc beneficiile medierii, își doresc soluționarea amiabilă a neînțelegerilor dintre ele (de cele mai multe ori, în astfel de situații mai degrabă se dorește prevenirea unui conflict) și apelează împreună la serviciile mediatorului, solicitând direct intrarea în mediere.
În practică, ponderea acestor situații este una foarte mică, în raport cu situațiile în care apelează numai o singură parte la mediator.
După cum am mai arătat, în contractual de mediere există obligația pentru mediator de a informa părțile cu privire la procedura medierii și a efectelor întocmirii si semnării oricăror acte cadrul procedurii de mediere  (contract de mediere, proces-verbal, acord de mediere, etc.). Cu alte cuvinte, chiar dacă nu se parcurge etapa de pregătire a medierii, mediatorul tot trebuie să realizeze informarea părților, așa cum va trebui să reiasă și din clauza instiuită de legiuitor ca fiind obligatorie în contractual de mediere. Acesta, așa cum vom arăta ulterior, este un alt argument în susținerea opiniei potrivit căreia această informare este una specifică, adaptată obiectului medierii și situației concrete a părților, diferită de informarea obligatorie instituită de legiuitor în art. 2 din Lege. Această informare este una necesară, așa cum arătam mai sus, în luarea unei decizii în cunoștință de cauză din partea potențialilor beneficiari ai medierii și este o obligație a mediatorului de a realiza această informare și nu o obligație a părților de a se informa.
Sumarizând, această etapă se poate declanșa numai prin semnarea contractului de mediere și se închide după derularea uneia sau mai multor ședințe de mediere, în condițiile prevăzute de Lege (Cap. V, secțiunea 4 – art. 56-60.), prin încheierea unui acord (total sau parțial) de soluționare a disputei, prin neajungerea la acord (eșuare a medierii după cum o denumește legiuitorul) sau prin denunțarea contractului de mediere.
Potrivit celor mai sus prezentate, putem concluziona, fără putință de tăgadă, faptul că aceste două etape ale medierii, așa cum sunt ele reglementate de legiuitor la Cap. V din Lege, intitulat „Procedura de mediere” (de la art. 43 la art. 60, Secțiunile 1, 2, 3, și 4, celelalte secțiuni reglementând aceeași procedură de mediere dar în raport cu instanța de judecată, în diferite tipuri de litigii – civile, penale, de familie), sunt etape ce pot fi derulate doar de mediator.
Cu alte cuvinte, așa cum vom continua să argumentăm și în partea a doua a acestui articol, dacă etapa de pregătire a medierii  este etapa în care se prestează servicii de mediere și este o etapă ce face parte din procedura de mediere așa cum este ea reglementată de Legea medierii, însemnă că această etapă nu poate fi derulată decât de un mediator, înțelegând prin mediator orice persoana autorizata, in condițiile legii, să presteze servicii de mediere, fie că este la bază inginer, avocat, notar, asitent social ori practică oricare altă profesie compatibilă cu medierea.
Altfel spus, în situațiile în care este necesară desfășurarea acestei etape, derulată numai la solicitarea uneia dintre părți, oricare ar fi ea, invitarea la mediere derulându-se numai atunci când partea solicitantă își dorește medierea și este dispusă să încheie cu mediatorul un contract de prestări servicii aferent acestei etape, înseamnă că doar mediatorul poate face demersurile de invitare la mediere a părții invitate, invitarea la mediere derulându-se în condițiile stabilite de art. 43 și  44 din Legea medierii.
Vom reveni cu partea a doua a acestui articol în care vom aborda celelalte două aspecte neanalizate:
  1. Informarea obligatorie  – în ce constă obligativitatea informării, cine poate face informarea,  în ce condiții și cine o atestă.
  2. Invitația la mediere –  în ce constă și cine poate efectua demersurile de invitare. Existența invitației la informare.

marți, octombrie 2

Ce inseamna obligativitatea medierii de la 1 octombrie 2012


Incepand cu 1 octombrie 2012, vor intra in vigoare dispozitiile Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator 9asa cum a fost modificata si completata prin legea 115/2012) ce instituie obligativitatea informarii cu privire la mediere pentru fiecare persoana (fizica sau juridica) ce-si propune deschiderea unui proces judiciar in anumite domenii expres prevazute de lege. Aceeasi obligativitate este prevazuta si pentru partile ce se afla deja cu o cauza pe rolul instantelor de judecata.
In acest sens, partile sunt tinute sa parcurga o sedinta de informare cu privire la mediere.
Instantele sunt si ele tinute sa ceara, tuturor partilor din dosar, dovada parcurgerii acestei sedinte de informare. Aceasta obligativitate a solicitarii, respectiv prezentarii dovezii se va aplica incepand cu luna ianuarie 2013.
In vederea asigurarii acestei informari a tuturor partilor din dosar, mediatorul va  parcurge  anumite etape specifice medierii, in functie de fiecare cauza in parte. In acest sens, prin lege se instituie o procedura flexibila, ce permite mediatorului sa aplice un model propriu de organizare a procedurii de mediere (in conditiile legii, desigur) pentru a raspunde cat mai bine nevoilor celor ce i se adreseaza.
Prin urmare, incepand cu 1 octombrie, orice persoana care are un proces pe rol sau care doreste sa introduca o actiune in instanta, in domeniile anume prevazute de lege, va fi indrumata catre mediator.
Care sunt pasii de urmat?
1. Alegerea mediatorului.
2. Participarea la o sedinta de informare cu mediatorul ales.
3. Luarea deciziei de a declansa procedura de mediere sau de a reveni in instanta.
4. Obtinerea dovezii ca s-a efectuat informarea.
5. Revenirea la instanta. 
6. Costurile medierii.
Pentru ca fiecare din acesti pasi sa fie mai usor de inteles, mi-am propus sa raspund la cateva intrebari esentiale, specifice fiecarei etape parcurse.
1. Alegerea mediatorului.
Cine alege mediatorul?
- Fiecare parte aflata in litigiu are dreptul sa aleaga mediatorul.
- Partea, partile ce doresc declansarea procedurii judiciare (reclamantul). Paratul va putea, ulterior, sa aleaga si el un mediator.
2. Participarea la o sedinta de informare cu mediatorul ales.
Cine trebuie informat?
- Mediatorul va informa partea/partile ce-i solicita acest lucru.
Ce se intampla cand fiecare parte alege alt mediator?
- Fiecare parte va fi informata de mediatorul ales si va lua decizia: de a reveni in instanta sau de a accepta medierea. Daca accepta medierea va trebui sa aleaga, de comun acord cu cu cealalta parte, daca cei doi mediatori vor intra in co-mediere sau vor alege, de comun acord, pe unul dintre ei. La fel de bine pot alege si un al treilea mediator in vederea derularii sedintelor efective de mediere. 
In ce consta informarea obligatorie? Care este continutul acestei informari? 
- Potrivit legii, mediatorul va prezenta partii/partilor procedura de mediere (pasii de urmat) si beneficiile acesteia in raport cu situatia concreta a parilor, astfel incat acestea sa poata lua o decizie in cunostinta de cauza cu privire la mediere, insa fara a intra in detalii legate de cauza.
Cand are loc informarea?
- Inainte de declansarea procedurii judiciare. Odata cu cererea de chemare in judecata, reclamantul trebuie sa prezinte si dovada ca a fost informat in conditiile legii. Paratul va avea si el aceeasi obligatie, fie ca i-a fost ceruta in mod expres de instanta, fie ca a fost invitat de cealalta parte la mediere.
- Dupa declansarea procesului judiciar, in cauzele aflate deja pe rolul instantelor la data de 1 octombrie.
- Informarea se va realiza ori de cate ori partile unui conflict doresc sa intre in procedura de mediere.
Daca o persoana (fizica ori juridica) doreste sa deschida mai multe procese judiciare, va trebui sa faca dovada informarii pentru fiecare proces in parte?
- Da! Ori de cate ori o persoana  doreste sa cheme in instanta o alta persoana, aceasta va fi tinuta sa faca dovada parcurgerii sedintei de informare pentru fiecare caz in parte.
De ce?
- Pentru ca, asa cum afirmam mai sus, informarea se face potrivit specificului fiecarei cauze. In fiecare situatie avantajele pentru parti pot fi altele iar pasii de urmat pot fi diferiti.  De aceea, desi a fost informata intr-un caz anterior, partea ce doreste derclansarea unui alt proces judiciar va trebui sa participe la o noua sedinta de informare.
3. Luarea deciziei de a declansa procedura de mediere sau de a reveni in instanta. Dovada informarii. 
Cand vor lua partile decizia?
- In urma sedintei de informare, partile trebuie sa fie in masura sa ia o decizie de a continua procedurile judiciare sau de a intra in procedura de mediere. Rolul sedintei de informare este si acela de a raspunde la intrebarile, neclaritatile partilor.
Consilierea partilor in aceasta perioada presupune indrumarea lor in procedura de mediere.
Important! Decizia partilor va fi inserata in procesul-verbal de informare a instantei.
- Partea (sau partile, dupa caz) ce vine la informare poate solicita mediatorului un termen in care sa ia aceasta decizie.
Care este dovada participarii la sedinta de informare?
- Dovada o constituie procesul-verbal eliberat de mediator  prin care este  informata instanta cu privire la efectuarea sedintei de informare si in care va insera decizia partii (a partilor, dupa caz) de a intra sau nu in procedura de mediere.
- Cand numai una din parti vine la informare, decizia acesteia se va referi la decizia de transmitere a invitatiei la mediere catre cealalta parte.
4. Obtinerea dovezii ca s-a efectuat informarea.
Cand se elibereaza procesul-verbal de informare?
- Inainte de modificarile ce au fost aduse prin Legea 115/2012, aceasta intrebare nu-si avea rostul. Daca o persoana apela la serviciile unui mediator, aceasta era informata. Daca se declansa medierea, mediatorul trimitea o invitatie celeilalte parti pentru informare. Pr-vb de informare se elibera atunci cand partile nu conveneau sa intre in procedura efectiva de mediere.
- In acest sens, in urma recentelor modificari, desi nu exista o prevedere expresa, se incearca acreditarea ideii ca mediatorul va trebui sa elibereze procesul-verbal de informare doar in prezenta tuturor partilor implicate.
- Tinand cont de faptul ca numai in situatii exceptionale partile pot (vor)  veni, impreuna, la mediator, personal cred ca pr-vb se va elibera oricareia din partile informate, dupa ce aceasta a luat decizia cu privire la mediere, cu atat mai mult cu cat, conform legii, mediatorul are obligatia informarii instantei, neputand refuza eliberarea documentului.
- In plus, conditionarea eliberararii pr-vb de prezenta partilor poate duce la situatia absurda de "pedepsire" a partii diligente, care si-a indeplinit obligatiile prevazute de lege, prin faptul ca nu poate face dovada in fata instantei ca a depus tot efortul, nu doar de informare, ci chiar de a aduce si cealalta parte la mediere.
Totodata, avand in vedere neajunsurile ce se pot naste pentru toti factorii implicati (justitiabil, instanta, mediator) mi-as dori ca, in viitorul apropiat (cel putin), sa nu fie adoptata o forma de regulament care sa impuna mediatorului eliberarea pr-vb de informare numai in prezenta tuturor partilor conflictului. In practica, exista  o situatie asemanatoare, dificila prin prisma faptului ca legea impune semnarea pr-vb de inchidere a medierii. Desi legea prevede prezenta obligatorie a partilor la inchiderea procedurii, nu in toate situatiile poti aduce ambele parti sa semneze pr-vb. desi au luat cunostinta de aceasta obligativitate, inserata si contractul de mediere. Cand una din parti nu mai doreste continuarea medierii si nu doreste sa mai revina la mediator pentru semnarea pr-vb ce poate face mediatorul?  Nu mai informeaza instanta cu privire la rezultatul medierii desi este obligat in mod expres?
5. Revenirea la instanta. 
Cand revin partile la instanta? 
- Fie imediat dupa informare, daca se preconizeaza depasirea termenului stabilit de instanta pentru a informa instanta si eventual pentru a cere un nou termen in vedera derularii medierii.
- Fie dupa ce se finalizeaza medierea, indiferent in ce forma (cu acord sau nu).
Ce se intampla daca, inainte depunerii cererii la instanta, partile ajung la un acord? 
- Daca  partile incheie un acord de mediere, acestea se pot prezenta in fata instantei cu acordul pentru a fi incuviintat, nemaifiind obligate sa prezinte dovada  efectuarii informarii.
6. Costurile medierii. 
Cand se aplica gratuitatea prevazuta de lege? 
"Pentru activitatea de informare şi consiliere a părţilor cu privire la procedura medierii şi avantajele
acesteia, îndeplinită potrivit legii anterior încheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu." (Art. 26 alin (3) din Legea 192/2006).
Cu alte cuvinte, pentru prima intalnire cu mediatorul in care acesta informeaza partea/partile cu privire la mediere si le indruma cu privire la pasii de urmat, mediatorul nu poate pretinde onorariu.
Poate percepe mediatorul onorariu inainte de incheierea contractului de mediere? 
Dupa cum aratam mai sus, avem o prevedere expresa in lege cu privire la onorariu: pentru informarea si consilierea partilor in alegerea medierii in vederea solutionarii conflictului in care se afla, mediatorul nu poate pretinde onorariu.
Altfel spus, chiar inainte de semnarea contractului de mediere, pentru celelalte activitati mediatorul este indreptatit sa pretinda un onorariu, dupa cum prevede si alin (1) al art. 26 din legea 192/2006.
Mai mult decat atat, sunt opinii potrivit carora, desi nu va fi incasat un onorariu pentru activitatea de informare, pentru redactarea pr-vb de informare mediatorul va putea pretinde suportarea costurilor de redactare din partea solicitantului pr-vb de informare.
S-au conturat si opinii potrivit carora inainte de incheierea contractului de mediere mediatorul nu oate pretinde niciun fel de onorariu. Totusi, tinand cont de prevederile legii si de faptul ca medierea este o profesie liberala, este greu sa pretinzi unui mediator sa desfasoare o intreaga ativitate in procedura prealabila  - invitarea celeilalte parti, discutiile cu partea invitata (altele decat informarea), pregatirea partilor pentru mediere - pe baza de voluntariat.
In derularea acestor pasi, dupa cum am mai aratat, mediatorul se va adapta fiecarei situatii in parte, va fi flexibil si va incerca sa raspunda cat mai bine nevoilor celor ce i se adreseaza, ramanand in cadrul stabilit de lege.
Desi se simte nevoia reglementarii unei anumite proceduri detaliate, medierea trebuie  sa ramana o procedura flexibilia, asa cum prevede legea insasi.
Articol publicat si pe Juridice.ro

joi, mai 5

"Medierea in procesul civil" - lucrare aparuta la Editura Universitara.

       Autor: Fanuta Lisman
       Editura: Editura Universitara
      Anul publicării: 2011
      Ediţia: I
      Pagini: 257
      Format: A5
      Categoria: Drept
Lucrarea "Medierea in procesul civil" abordeaza institutia medierii din perspectiva strict juridica evidentiind pe de o parte, momenle in care poate avea loc medierea prin raportare la procesul civil  iar pe de alta parte, efectele juridice ale medierii, distinct, in relatie cu aceleasi doua momente privitoare la existenta procesului civil.
De asemenea, este analizata procedura medierii - ambele etape - contractul si acordul de mediere, precum si procesele-verbale.
Ca atare, in cuprinsul lucrarii, veti regasi:
- Medierea inainte de declansarea procesului civil;
- Medierea in timpul derularii unui proces aflat pe rolul instantelor de judecata;
  • Fazele si etapele procesului civil si posibilitatea recurgerii la mediere (Judecata in prima instanta, judecata in caile de atac).
  • Mijloacele procedurale prin care partile pot apela la mediere (suspendarea procesului, perimarea, repunerea cauzei pe rol).
- Procedura medierii (etapa prealabila si etapa propriu-zisa).
- Contractul de mediere si de pregatire a medierii (caractere juridice, efecte).
- Invitatia la mediere.
- Procesul-verbal de informare si procesul-verbal de inchidere a medierii (efecte).
- Acordul de mediere (notiune, caractere juridice, efecte).
  • Incuviintarea acordului de mediere de catre instanta.
  • Autentificarea acordului prin procedura notariala.
Pe parcursul lucrarii veti regasi si cateva consideratii privind restituirea taxei de timbru, cu privire la efectele si avantajele medierii.
De asemenea, pot fi regasite si cateva modele de formulare ce pot fi eliberate de catre un  mediator.
Cuvantul inainte a fost realizat de catre dna Prof.  Univ. Dr. Mihaela Tabarca, indrumatorul de lucrare.
Iata cateva consideratii ale doamnei profesor:
" ...
Lucrarea „Medierea în procesul civil” aduce o contribuţie de luat în seamă în clarificarea unor aspecte de ordin teoretic şi practic, raportate la procesul civil, necesare organizării activităţii oricărui mediator, astfel încât serviciile de mediere oferite să releve utiliatatea acestora în relaţie cu organele judiciare.
Noile reglementări, precum şi necesitatea implementării instituţiei medierii (instituţie ce poate contribui substanţial la îmbunătăţirea sistemului judiciar) demonstrează actualitatea temei abordate, lucrarea punând în evidenţă rolul fiecărei profesii juridice care ar putea avea un rol deosebit în promovarea medierii, spre beneficiul justiţiabililor.
...
Totodată, în contextul în care sunt destul de puţine lucrări care să trateze medierea din perspectivă juridică, „Medierea în procesul civil” prezintă interes, teoretic şi practic, şi pentru alte profesii ce activează în domeniul dreptului, chemate să sprijine instituţia medierii (judecători, avocaţi, notari publici, consilieri juridici) dar şi celor ce doresc să urmeze o carieră în domeniul dreptului ori al medierii, cum este cazul studenţilor şi masteranzilor ce urmează studii de profil.
„Medierea în procesul civil” constituie o lucrare originală, bine structurată şi documentată, în care interpretarea dată textelor de lege folosite este corectă şi originală, de natură să o impună în literatura de specialitate."
                                                      Profesor univ. dr. Mihaela Tăbârcă

Imi doresc din toata inima ca aceasta lucrare sa fie de folos atat celor ce se afla la inceput de drum in cariera de medi ator cat si altor profesii juridice care au sau pot avea un rol in promovarea unei institutii atat de necesara societatii romanesti.