Încredinţare minor prin mediere, la divorţ. Ancheta socială.

Dacă, potrivit art. 38 alin 2 din codul familiei, soţii puteau divorţa prin acordul lor numai în anumite condiţii expres prevăzute de lege, astăzi, potrivit Legii 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, soţii pot divorţa prin acordul lor fără să mai fie necesară îndeplinirea cumulativă a condiţilor privind durata căsătoriei şi cea privitoare la existenţa copiilor minori rezultaţi din căsătorie.

Ca absolvent de teologie, consider că legiuitorul permite mult prea uşor părţilor să divorţeze, înainte ca soţii să facă anumite demersuri, eforturi spre împăcare, aşa cum face referire art. 613 din Codul de procedură civilă, articol care acum devine, în parte, inoperabil. Prin art. 613 din Cod. Pr. civ., magistratul dă sfaturi de împăcare soţilor iar prin art. 613¹ alin. 2 din Cod judecătorul stabileşte termenul de două luni pentru judecata în şedinţă publică. Din nou, după cele două luni, instanţa verifica dacă soţii stăruie în desfacerea căsătoriei.

În opinia mea, această stăruinţă avea rolul de a ajuta soţii să conştientizeze că sunt pe cale de a face un pas important, cu efecte majore pentru fiecare dintre ei şi mai ales pentru copiii lor, dacă este cazul.

Astăzi, aşa cum am afirmat mai sus, dacă soţii hotărăsc de comun acord desfacerea căsătoriei, o pot face într-un timp foarte scurt, chiar şi atunci când au rezultat copii din căsătorie, indifrent dacă a trecut sau nu un an de la încheierea ei.

Problema ce se ridică, este cea privitoare la efectuarea anchetei sociale.

Instanţa mai trebuie să ceară efectuarea anchetei sociale în cazul în care soţii se înţeleg asupra tuturor aspectelor privitoare la minor?

În opinia mea, nu!

Potrivit dispoziţiilor speciale privind conflictele de familie ce sunt cuprinse în articolele 64, 65 şi 66 din Legea medierii[1], legiuitorul dă în sarcina mediatorului o mare responsabilitate şi anume, aceea de a veghea la respectarea interesului superior al copilului.

Potrivit art. 64 din Legea medierii, pot fi rezolvate prin mediere:
-          neîntelegerile dintre soti privind continuarea casatoriei,
-          exercitiul drepturilor parintesti,
-          stabilirea domiciliului copiilor,
-          contributia parintilor la întretinerea copiilor,

-          precum si orice alte neîntelegeri care apar în raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.

Din cele de mai sus, rezultă că soţilor le aparţine decizia în totalitate, mediatorul având rolul de a-i ajuta pe soţi să se concentreze mai întâi asupra nevoilor minorului (minorilor) şi asupra reponsabilităţii ce o au în creşterea şi educarea acestuia (acestora) în continuare, veghind totodată la respectarea interesului superior al copilului.

Astfel, odată încheiat acordul de mediere, soţii aduc la cunoştinţa instanţei acordul lor, după ce vor semna împreună cererea de divorţ, urmând ca instanţa să pronunţe divorţul prin acordul părţilor.

Instanţa este obligată să verifice dacă cei doi soţi sunt de acord asupra celor trecute în acord şi dacă cele convenite corespund prevederilor legale în vigoare. Simplu.

Cine altcineva este mai în măsură să hotărască asupra viitorului copiilor, dacă nu părinţii? Faptul că ajung la divorţ, îi face pe părinţi mai puţin capabili să hotărască în ceea ce priveşte creşterea şi educarea propriilor copii? Este divorţul un handicap? Sunt părinţii mai puţin responsabili după divorţ?

[Despre răspunderea părinţilor, am scris câte ceva, cu referire la faptele copiilor pentru care parintii au obligatia sa răspundă, aici: FUNDAMENTUL RĂSPUNDERII PĂRINŢILOR PENTRU FAPTA PREJUDICIABILĂ A MINORULUI. Argumentele pentru care părinţii sunt responsabili sunt general valabile si sunt analizate în secţiunea B.  -  Analiza obligaţiei stabilite de textul art. 101 C. fam.]

Ceea ce vine să facă acum legea medierii, este să redea părinţilor încrederea că pot hotărî în continuare viitorul propriilor copii, în bună înţelegere, fără să creeze drame inutile!

Legea medierii vine să schimbe concepţii, să schimbe mentalităţi greşite!

Desigur că sunt şi situaţii excepţionale în care instituţiile statului trebuie să intervină. Însă, doar în acele situaţii în care părinţii nu au capacitatea de a-şi exercita în mod responsabil drepturile şi obligaţiile ce şi le-au asumat atunci când au hotărât să aducă pe lume un copil. 

Prin mediere, cei doi părinţi vor reuşi să păstreze bunele relaţii privind creşterea minorilor, tocmai pentru că este în interesul superior al copilului. Este posibil.

Prin urmare, în opinia mea, instanţa nu are de ce să mai ceară efectuarea anchetei sociale, câtă vreme părinţii se înţeleg amiabil asupra tuturor aspectelor ce privesc minorii cu privire la care părinţii au atât dreptul căt şi obligaţia de creştere a acestora, aşa cum este ea înţeleasă de Codul familiei.

Va asteptam la dezbatere si pe  Forum.

---

[1] Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completarile ulterioare. A se vedea pagina de Legislatie.