Divorțul prin acordul soților pe cale judiciară –art. 374 din Noul Cod civil

După cum arătam în articolul anterior, Noul Cod civil reglementează divorțul prin acordul soților.

Începând cu 1 octombrie, soții au la dispoziție trei căi de soluționare a divorțului pe cale amiabilă și anume:

1. Divorțul pe cale judiciară;

2. Divorțul pe cale administrativă;

3. Divorțul pe cale notarială.

 Divorțul prin acordul soților pe cale judiciară.

Această  modalitate de încetare a căsătoriei se realizează pe cale judiciară indiferent dacă soții au sau nu copii din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați.

Art. 374 din Noul Cod civil reglementează condițiile divorțului prin acordul soților pe cale judiciară. Diferit  de vechea reglementare, divorțul prin acordul soților poate fi pronunțat indiferent de durata căsătoriei. De asemenea, nu are importanță dacă din căsătorie au rezultat minori sau nu.

Daca unul dintre soti este pus sub interdicție, divorțul prin acordul soților nu poate fi admis.

Procedura de soluționare pe cale judiciară.

1. Când soții sunt de acord cu privire la desfacerea căsătoriei și a tuturor aspectelor accesorii cum este cazul incredințării minorului, stabilirea domiciliului acestuia, contribuția părinților privind creșterea și educarea minorilor și a altor aspecte obligatorii de soluționat odată cu divorțul, soții pot redacta împreună o cerere prin care solicită instanței desfacerea căsătoriei și să încuviințeze înțelegerea soților ce va fi atașată cererii. Pățile pot include în cuprinsul cererii înțelegerea la care au ajuns înainte de a se adresa instanței.

2. Dacă soții mai au divergențe nesoluționate, pot apela la procedura medierii în vederea ajungerii la un acord, astfel încât aceștia să poată păstra bunele relații ulterioare, acest aspect fiind mai important în cazurile în care există și minori. Astfel, cu sprijinul unui mediator, soții pot încheia un acord de mediere pe care să-l atașeze cererii de divorț. Insă, nimic nu oprește soții ca mai întâi să depună cererea de divorț și mai apoi să încheie acordul de mediere.

La acest punct aș adauga o recomandare. Atunci cand mediatorul apreciază ca poate fi benefic atat pentru parinti cat si pentru minori, dupa o discutie prealabila cu parintii, la o parte din sedinta de mediere pot participa si copiii care au implinit varsta de 10 ani.

3. După depunerea acordului, instanța este obligata sa verifice existenta consimtamantului liber si neviciat al fiecarui sot. De asemenea, instanța are obligația de a verifica respectarea interesului superior al copilului. In acest sens, poate cere efectuarea raortului de anchetă socială și poate asculta copilul.

4. Dacă acordul de mediere se depune după sesizarea isntanței, odată cu cordul de mediere soții pot depune și cererea de restituire a taxei de timbru. Restituirea taxei de timbru se poate obține și separat, in termen de un an de zile de la pronunțarea hotarârii de consfințire a acordului de mediere.

5. Odată îndeplinită procedura, instanța încuviințează acordul de mediere și pronunță desfacerea căsătoriei în condițiile cerute de soți, potrivit celor inscrise in acord.

6. Instanța competentă este este cea de la locul încheierii căsătoriei sau ultimei locuințe comune a soților.

Acordul soților trebuie să cuprindă mențiuni cu privire la:

-         Numele de familie pe care să-l poarte după divorț;

-        Exercitarea autorității părintești (de către ambii părinți);

-        Stabilirea locuinței copiilor după divorț;

-        Modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii;

-        Stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.

-     După caz, acordul poate cuprinde și modalitatea de partajare a bunurilor comune.

Apelarea la mediere nu este obligatorie însă ea conferă câteva avantaje.

- In condițiile legii, procedura este mai rapidă.

- Nu mai este necesară  administrarea de probe prin care să dovedească cine este vinovat de destrămarea căsniciei.

- Taxa de timbru se restituie. După cum știm deja, pentru a încuraja părțile să apeleze la mediere, statul restituie taxa de timbru (care de multe ori este consistentă, spre exemplu de 3% la partaj) în totalitate și nuami dacă părțile încheie un acord de mediere.

- Soții sunt cei ce hotărăsc asupra tuturor aspectelor divorțului și beneficiază sprijinul unui mediator în cndiții de confidențialitate, diferit de instanță cand sedintele sunt publice.

În zilele următoare vom aborda și celelalte proceduri.

Mai puteti lectura pe aceeași temă și Divortul prin acordul partilor in noul Cod civil

Divortul devine obligatoriu a fi rezolvat prin mediere?

Potrivit recentelor modificari propuse de MJ, în procedura divortului se preconizeaza a fi aduse câteva modificari esentiale.

In detaliu, le-am descris aici: Medierea devine obligatorie ... ?

Astfel, potrivit noilor propuneri, dupa inregistrarea cererii de divort pe rolul instantei competente, pasii ce vor fi urmati sunt urmatorii:

1. Instanța, în virtutea rolului activ, va stărui ca soții să ajungă la o înțelegere în ceea ce privește căsătoria și cererile accesorii divorțului.

În cazul acordului soților, instanța va acorda un termen de două luni, termen la care va verifica din nou dacă soții stăruie în desfacerea căsătoriei.

2. În ipoteza în care părțile nu pot ajunge la un acord, instanța va recomanda părților medierea.

În această ipoteză, părțile nu mai au de ales. Ele vor fi nevoite să parcurgă procedura prealabilă a medierii care presupune etapa in care partile sunt informate, etapă la finalul căreia pot lua decizia fie de a solutiona litigiul prin mediere fie de a reveni in instanta.

3. Astfel, pasul trei, pas ce va fi obligatoriu de urmat, este cel de informare cu privire la mediere și obținerea procesului-verbal prin care se constată parcurgerea acestei etape și rezultatul la care părțile au ajuns, de comun acord, indiferent care ar fi acest rezultat.

4. Daca, în urma procedurii de informare, partile se hotarasc sa urmeze procedura propriu-zisa a medierii, impreuna cu mediatorul vor stabili calendarul sedintelor de mediere, în vederea solutionarii litigiului și incheierii acordului de mediere.

Între timp, înainte de împlinirea termenului stabilit de către instanță pentru informare, părțile vor inmana instantei procesul-verbal ce va fi încheiat de mediator, la finalul procedurii de informare.

Desigur că există posibilitatea ca partile să încheie acordul de mediere inainte de implinirea termenului fixat de instanta. In aceasta ipoteza, partile se pot prezenta instantei nu doar cu procesul-verbal ci si cu acordul de mediere care va fi insotit și de procesul-verbal prin care se constata solutionarea medierii (de aceasta data, necesitatea întocmirii procesului-verbal avand drept temei prevederile Legii 192/2006).

5. La încheierea acordului de mediere, soții revin in instanta pentru obținerea hotararii de divorț, in conditiile descrise de alin. 3 ale art. 6131 Cod pr. civ. în forma propusa mai sus.

6. Daca, in urma procedurii de informare, părțile doresc să revina in instanta, sunt libere sa o faca iar instanta va proceda la solutionarea litigiului pe calea clasica. Și in aceasta ipoteza partile trebuie sa prezinte instantei procesul-verbal intocmit de mediator și semnat de parti.

Conchidem astfel ca, în caz de divort, atunci cand instanta va recomanda medierea, soții vor urma, în mod obligatoriu, procedura prealabila a medierii.

În caz contrar, partile risca o amenda, potrivit noilor propuneri de modificare.

Mai pe larg, aici: Medierea devine obligatorie ...

Va asteptam la dezbateri si pe Forum. 

Medierea devine obligatorie in cauzele comerciale și în cele de divorț?

Articol publicat si pe Juridice.ro

În Expunerea de motive la Proiectul Legii privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor), se admite faptul că:

„Dintre disfuncţionalităţile majore ale justiţiei din România, cel mai aspru criticată a fost lipsa de celeritate în soluţionarea cauzelor. Întrucât procedurile judiciare se dovedesc deseori greoaie, formaliste, costisitoare şi de lungă durată, s-a conştientizat faptul că eficacitatea administrării actului de justiţie constă în mare măsură şi în celeritatea cu care drepturile şi obligaţiile consfinţite prin hotărâri judecătoreşti intră în circuitul juridic, asigurându-se astfel stabilitatea raporturilor juridice deduse judecăţii.

Prin reformarea codurilor de procedură, civilă şi penală – recent adoptate – s-a urmărit, ca obiectiv esenţial, crearea în materia procedurilor judiciare a unui cadru legislativ modern care să răspundă pe deplin imperativelor funcţionării unei justiţii moderne, adaptate aşteptărilor sociale, precum şi necesităţii creşterii calităţii acestui serviciu public.”

În urmărirea acestor deziderate, s-a resimțit nevoia instituirii unor norme procedurale care să aibă efecte imediate, și în ideea pregătirii implementării noilor coduri.

Astfel, au fost propuse și câteva norme privind medierea prin care, pe de o parte, se urmărește armonizarea Legii medierii (Legea 192/2006) cu anumite prevederi din Codul familiei și din Codul de procedură civilă iar pe de altă parte, se urmărește atât degrevarea instanțelor de judecată cât și asigurarea celerității procedurilor judiciare.

Aceste norme vizează cauzele de dreptul familiei, în special procedura de divorț și posibilele cereri accesorii, și cauzele comerciale.

După cum se arată în expunerea de motive, mai sus amintită, au fost propuse aceste modificări „Pentru stimularea părţilor de a încerca soluţionarea unor conflicte în afara cadrului judiciar”, dând încă odată posibiliatea magistratului de a recomanda părților medierea chiar și atunci când nu s-a împlinit un an de la încheierea căsătoriei, chiar și când au rezultat copii minori.

De asemenea, și în materie comercială se aduc modificări, în sensul că se înlocuiește procedura prealabilă a concilierii (așa cum este ea statuată în prezent în cuprinsul art. 720 indice 1 din Cod. pr. civ.) cu procedura medierii, ca procedură prealabilă unui litigiu.

Noutatea, în ambele cazuri, este dată de faptul că atunci când instanța recomandă părților medierea, acestea trebuie să apeleze la un mediator, în vederea informării, în acest sens instanța acordând un anumit termen. Astfel, din redactarea textului, reiese faptul că părțile vor fi nevoite să urmeze procedura prealabilă a medierii și abia la finalul acesteia părțile pot decide dacă aleg să parcurgă procedura propriu-zisă a medierii sau revin în instanță.

Prin urmare, putem afirma că atunci când instanța va recomanda medierea în cauzele de divorț sau în cauzele comerciale, părțile litigiului vor fi obligate să aleagă un mediator, de comun acord, în vederea informării. Această informare se va realiza în cadrul procedurii prealabile a medierii așa cum este ea prevăzută de Legea 192/2006 (art. 43 și 44), procedură ce se poate finaliza fie cu încheierea unui contract de mediere (situație în care partile vor incerca solutionarea litigiului pe parcursul următoarelor ședințe de mediere) fie vor reveni în instanță.

În oricare dintre situații, la finalul ședințelor de informare, mediatorul va elibera părților un proces-verbal prin care va informa instanța cu privire la rezultatul acestor ședințe, proces verbal ce va trebui depus în termenul stabilit de instanță.

Astfel, putem spune că procedura prealabilă a medierii va deveni obligatorie ori de câte ori instanța va recomada medierea, atât  în cauzele de divorț cât și în cele comerciale.

O veste bună pentru părțile aflate în conflict este dată de faptul că mediatorul va face această informare fără să perceapă un onorariu. Acest lucru este impus prin lege. Ca atare, procedura prealabilă se va derula fără niciun cost pentru justitiabilul ce a fost trimis de către instanță la mediere.

În susținerea celor afirmate mai sus, se impune o analiză a textelor ce au fost propuse.

1. Propunerile ce vizează desfacerea căsătoriei.

a. Modificările propuse pentru Codul familiei. Astfel, alin. 2 al art. 38 din Cod. fam se va modifica în sensul următor:

„(2) Divorţul poate fi pronunţat şi numai pe baza acordului ambilor soţi, în oricare din următoarele cazuri:

a) până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei şi nu există copii minori rezultaţi din căsătorie;

b) acordul părţilor este încheiat ca urmare a medierii, indiferent de durata căsătoriei şi chiar dacă din căsătorie au rezultat copii minori.”

Cu alte cuvinte, divorțul se poate pronunța:

1. doar prin acordul părților, dar după împlinirea a cel puțin un an de la căsătorie cu condiția să nu fi rezultat copii minori din căsătorie (fără a fi necesar a recurge la mediere, fiind suficient a prezenta instantei  acordul sotilor)

sau

2. ori de câte ori soții urmează procedura medierii și ajung la un acord, indiferent că a trecut sa nu un an de la încheierea casatoriei, fiind totodată indiferent faptul ca au rezultat ori nu copii minori din căsătorie.

Altfel spus, atunci când din căsătorie rezultă copii minori, se poate divorța amiabil numai dacă se va încheia un acord de mediere. De asemenea, în cazul căsătoriilor ce au durat mai puțin de un an, divorțul se poate prin acordul soților  decât dacă soții urmează procedura medierii și încheie un acord de mediere prin care se consfințește învoiala acestora.

Desigur, în cazul acordului de mediere, părțile trebuie să se prezinte instanței competente pentru a pronunța hotărârea de divorț, în condițiile legii.

b. Modificările propuse pentru Codul de procedură civilă:

• Articolul 613¹ se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 613¹. - În cazul în care cererea de divorţ se întemeiază pe acordul părţilor, ea va fi semnată de ambii soţi. Atunci când este cazul, în acţiunea de divorţ, soţii vor stabili şi modalităţile în care au convenit să fie soluţionate cererile accesorii divorţului.

Primind cererea de divorţ, în cazul prevăzut de art. 38 alin. (2) lit. a) din Codul familiei, preşedintele instanţei va verifica existenţa consimţământului soţilor,  după care,  va fixa un termen de două luni în şedinţă publică. La termenul de judecată, instanţa verifică dacă soţii stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor şi, în caz afirmativ, va trece la judecarea cererii, fără a administra probe cu privire la motivele de divorţ.

În cazul cererii de divorţ prin acordul părţilor prevăzut de art. 38 alin. (2) lit.b) din Codul familiei (prin mediere, asa cum am aratat mai sus), instanţa verifică dacă soţii stăruie în desfacerea căsătoriei conform acordului de mediere şi, în caz afirmativ, pronunţă divorţul  fără a administra probe cu privire la motivele de divorţ. Instanţa poate lua act de învoiala soţilor cu privire la încredinţarea copiilor numai după avizarea acordului de mediere, la cererea părţilor sau la solicitarea instanţei, de către autoritatea tutelară şi ascultarea minorului, potrivit legii. Instanţa poate administra orice probă consideră necesar pentru ocrotirea interesului superior al minorului.

Pentru soluţionarea cererilor accesorii privind numele pe care soţii îl vor purta după divorţ, pensia de întreţinere şi atribuirea locuinţei, instanţa va putea dispune, atunci când consideră necesar, administrarea probelor prevăzute de lege.”

Observăm un avantaj ce conferă legiuitorul celor ce înțeleg să apeleze la mediere și anume, în cazul încheierii acordului de mediere, instanța va verifica stăruința soților în ceea ce privește divorțul fără a mai acorda termenul de două luni, așa cum este impus în ipoteza prevăzută la alin. 2, pct. a din art. 38 Cod. fam.

De asemenea, un alt avantaj este dat de faptul că, după încheierea acordului, părțile pot cere ele însele avizul autorității tutelare, fără a mai aștepta împlinirea termenului impus de instanță.

• După articolul 614 ^, se introduce un articol nou, art.614¹ cu următorul cuprins:

„Art. 614¹. - În faţa instanţei de fond, aceasta va stărui pentru soluţionarea divorţului, în tot sau în parte, prin înţelegerea părţilor.

În cazul în care judecătorul recomandă medierea, părţile se vor prezenta la mediator, în vederea informării lor cu privire la avantajele medierii. Mediatorul nu poate solicita plata onorariului pentru informarea părţilor. După informare, părţile decid dacă acceptă sau nu soluţionarea divorţului prin mediere.

Până la termenul fixat de instanţă, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, părţile depun procesul – verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul şedinţei de informare.

Prevederile alin. 2 şi 3 nu sunt aplicabile în cazul în care părţile au încercat soluţionarea divorţului prin mediere anterior introducerii acţiunii.”

Din coroborarea art. 6 din Legea 192/2006, prin care magistratul are obligația de a recomanda părților medierea, cu această nouă reglementare,  rezultă că legiuitorul conferă magistratului posibilitatea de a stărui ca divorțul să se soluționeze în mod amiabil iar în cazul în care soții nu pot ajunge singuri la un acord, instanța va recomanda acestora medierea, situație în care soții vor fi nevoiți să apeleze la mediere în vederea informării iar în termenul impus de instanță să obțină, din partea mediatorului ales, procesul-verbal necesar informării instanței cu privire la rezultatul informării.

Prin urmare, pașii ce vor fi urmați sunt următorii:

1. Instanța, în virtutea rolului activ, va stărui ca soții să ajungă la o înțelegere în ceea ce privește căsătoria și cererile accesorii divorțului.

În cazul acordului soților, instanța va acorda un termen de două luni, termen la care va verifica din nou dacă soții stăruie în desfacerea căsătoriei.

2. În ipoteza în care părțile nu pot ajunge la un acord, instanța va recomanda părților medierea.

În această ipoteză, părțile nu mai au de ales. Ele vor fi nevoite să parcurgă procedura prealabilă a medierii care presupune etapa in care partile sunt informate, etapă la finalul căreia pot lua decizia fie de a solutiona litigiul prin mediere fie de a reveni in instanta.

3. Astfel, pasul trei este cel de informare cu privire la mediere și obținerea procesului-verbal prin care se constată parcurgerea acestei etape și rezultatul la care părțile au ajuns, de comun acord, indiferent care ar fi acest rezultat.

4. Daca, în urma procedurii de informare, partile se hotarasc sa urmeze procedura propriu-zisa a medierii, impreuna cu mediatorul vor stabili calendarul sedintelor de mediere, în vederea solutionarii litigiului și incheierii acordului de mediere.

Între timp, înainte de împlinirea termenului stabilit de către instanță pentru informare, părțile vor inmana instantei procesul-verbal ce va fi încheiat de mediator, la finalul procedurii de informare.

Desigur că există posibilitatea ca partile să încheie acordul de mediere inainte de implinirea termenului fixat de instanta. In aceasta ipoteza, partile se pot prezenta instantei nu doar cu procesul-verbal ci si cu acordul de mediere care va fi insotit și de procesul-verbal prin care se constata solutionarea medierii (de aceasta data, necesitatea întocmirii procesului-verbal  avand drept temei prevederile Legii 192/2006).

5. La încheierea acordului de mediere, soții revin in instanta pentru obținerea hotararii de divorț, in conditiile descrise de alin. 3 ale art. 613¹ Cod pr. civ. în forma propusa mai sus.

6. Daca, in urma procedurii de informare, părțile doresc să revina in instanta, sunt libere sa o faca iar instanta va proceda la solutionarea litigiului pe calea clasica. Și in aceasta ipoteza partile trebuie sa prezinte instantei procesul-verbal intocmit de mediator și semnat de parti.

Observație. Este foarte important menționat faptul că, prin prisma noilor modificari ce se preconizeaza a fi aduse si art. 38 din codul familiei, asa cum am aratat mai sus, instanta va putea recomanda partilor solutionarea amiabila a divortului doar in ipoteza in care a trecut cel putin un an de la incheierea casatoriei si din casatorie nu au rezultat copii minori. În restul cazurilor, coroborand si cu art. 6 din Legea 192/2006 (asa cum a fost modificat prin Legea 370/2009), instanta va recomanda medierea.

Acesta este sensul pe care cred ca trebuie sa-l dam acestor noi reglementari, acesta fiind și cel mai util în vederea realizarii dezideratelor mentionate in Expunerea de motive la care am facut referire.

Conchidem astfel ca, în caz de divort, atunci cand instanta va recomanda medierea, soții vor urma, în mod obligatoriu, procedura prealabila a medierii.

De  fapt, asa cum am mai afirmat și cu alte ocazii, este singurul mod în care medierea poate fi prevazuta ca procedura obligatorie, nimeni si nimic neputand impune partilor sa parcurga procedura propriu-zisa a medierii sau sa incheie un acord de mediere.

Procedura prealabila,  fiind de fapt o etapa de informare a partilor cu privire la mediere, este o procedura in care mediatorul are obligația de informare pentru ca părțile sa inteleaga scopul, limitele si efectele medierii, astfel ca numai aceasta etapa poate fi prevazuta ca obligatorie fara a aduce atingere drepturilor si intereselor persoanelor.

Tot astfel se pune problema si in cauzele comerciale.

Astfel, se propun urmatoarele modificari:

• Articolul 720⁷ se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 720⁷ – În cursul judecăţii asupra fondului procesului, instanţa va stărui pentru soluţionarea lui, în tot sau în parte, prin înţelegerea părţilor.

În cazul în care judecătorul recomandă medierea, părţile se vor prezenta la mediator, în vederea informării lor cu privire la avantajele medierii. Mediatorul nu poate solicita plata onorariului pentru informarea părţilor. După informare, părţile decid dacă acceptă sau nu soluţionarea litigiului prin mediere.

Până la termenul fixat de instanţă, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, părţile depun procesul-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul şedinţei de informare.

Prevederile alin. 2 şi 3 nu sunt aplicabile în cazul în care părţile au încercat soluţionarea litigiului prin mediere anterior introducerii acţiunii.

Înţelegerea părţilor se constată prin hotărâre irevocabilă şi executorie.”

Dupa cum usor se poate observa, se reia conținutul art. 614¹ analizat mai sus. Astfel, și in cauzele comerciale ,raționamentul este identic cu cel descris anterioriar pasii de urmat sunt cei evidentiati mai sus .

Prin urmare, și în cauzele comerciale, cand instanta va recomanda părtilor medierea, acestea vor parcurge in mod obigatoriu procedura prealabila a medierii. In urma parcurgerii acestei etape, partile pot continua medierea, cu sanse mari de a ajunge la un cord, sau pot reveni in instanta dupa ce, in urma sedintei/sedintelor de informare, mediatorul va intocmi procesul-verbal prin care se constata rezultatul la care partile au ajuns.

Dat fiind faptul ca sunt aceeasi pasi de urmat ca si in cazul cererii de divort, nu vor fi reluati.

• Articolul 720¹ se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 720¹. - În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, părţile pot încerca soluţionarea litigiului prin mediere.

Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspendă pe durata acestei proceduri, dar nu mai mult de trei luni de la începerea ei.”

În prezent, art. 720¹ alin. 1 prevede:

„În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, părţile vor încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.”

Dupa cum lesne se poate observa, sintagma „părțile VOR încerca” din actuala reglementare se propune a fi  înlocuită cu sintagma „părțile POT încerca”, dând astfel caracter facultativ reglementarii noi.

Prin urmare, daca in actuala reglementare concilierea este prevazuta ca procedura prealabila obligatorie inainte ca partile sa recurga la instanta de judecata, pentru solutionarea litigiului dintre ele, potrivit noilor propuneri, partile nu mai sunt obligate   sa incerce nici concilierea nici medierea. Astfel, înainte de sesizarea instantei, partile conflictului de natura comerciala vor apela la mediere doar in mod facultativ.

Este de apreciat faptul ca s-a dorit inlocuirea concilierii cu medierea insa, asa cum este textul formulat, inlocuirea in mod real nu se realizeaza. Dat fiind acest fapt, apreciez ca mai degraba a fost o scapare a legiuitorului și ca, la momentul trecerii prin Parlament, formularea va fi una imperativa, ca si in actuala reglementare.

Astfel, de lege ferenda, alin. 1 al art. 720¹ ar trebui formulat în felul următor:

„În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, părţile VOR încerca soluţionarea litigiului prin mediere.”

Recapituland, putem afirma ca medierea devine obligatorie atat in caz de divort cat si in cauzele comerciale, atunci cand instanta recomanda partilor medierea.

In ceea ce priveste cauzele comerciale, pana la instituirea medierii ca procedura  obligatorie prealabila sesizarii instantei (asemeni concilierii),  nu mai este decat un pas.

APDATE.

F.F. Important, o propunere legislativa ce mi-a scapat la prima lecturare, este cea de la punctul 6 din proiect, care nu lasa fara finalitate obligativitatea parcurgerii etapei de informare cu privire la mediere.

Astfel, la punctul 1 al alineatului 1 al articolului 108 indice 1, după litera e), se introduce o nouă literă, litera f), care va avea următorul cuprins:
[108 indice 1 alin 1. „Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte savârșite în legătură cu procesul, astfel:
1. cu amendă judiciară de la 50 lei la 700lei:]
….

„f) refuzul părţii de a se prezenta la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în situaţiile în care, potrivit legii, participarea la şedinţa de informare este obligatorie.”

Prin urmare, nu doar ca vor fi obligate partile sa parcurga procedura prealabila a medierii dar, vor putea fi si sanctionate, potrivit aprecierii instantei, cu amenda judiciara.

Încredinţare minor prin mediere, la divorţ. Ancheta socială. (I)

Dacă, potrivit art. 38 alin 2 din codul familiei, soţii puteau divorţa prin acordul lor numai în anumite condiţii expres prevăzute de lege, astăzi, potrivit Legii 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, soţii pot divorţa prin acordul lor fără să mai fie necesară îndeplinirea cumulativă a condiţilor privind durata căsătoriei şi cea privitoare la existenţa copiilor minori rezultaţi din căsătorie.

Ca absolvent de teologie, consider că legiuitorul permite mult prea uşor părţilor să divorţeze, înainte ca soţii să facă anumite demersuri, eforturi spre împăcare, aşa cum face referire art. 613 din Codul de procedură civilă, articol care acum devine, în parte, inoperabil. Prin art. 613 din Cod. Pr. civ., magistratul dă sfaturi de împăcare soţilor iar prin art. 613¹ alin. 2 din Cod judecătorul stabileşte termenul de două luni pentru judecata în şedinţă publică. Din nou, după cele două luni, instanţa verifica dacă soţii stăruie în desfacerea căsătoriei.

În opinia mea, această stăruinţă avea rolul de a ajuta soţii să conştientizeze că sunt pe cale de a face un pas important, cu efecte majore pentru fiecare dintre ei şi mai ales pentru copiii lor, dacă este cazul.

Astăzi, aşa cum am afirmat mai sus, dacă soţii hotărăsc de comun acord desfacerea căsătoriei, o pot face într-un timp foarte scurt, chiar şi atunci când au rezultat copii din căsătorie, indifrent dacă a trecut sau nu un an de la încheierea ei.

Problema ce se ridică, este cea privitoare la efectuarea anchetei sociale.

Instanţa mai trebuie să ceară efectuarea anchetei sociale în cazul în care soţii se înţeleg asupra tuturor aspectelor privitoare la minor?

În opinia mea, nu!

Potrivit dispoziţiilor speciale privind conflictele de familie ce sunt cuprinse în articolele 64, 65 şi 66 din Legea medierii[1], legiuitorul dă în sarcina mediatorului o mare responsabilitate şi anume, aceea de a veghea la respectarea interesului superior al copilului.

Potrivit art. 64 din Legea medierii, pot fi rezolvate prin mediere:

-          neîntelegerile dintre soti privind continuarea casatoriei,

-          exercitiul drepturilor parintesti,

-          stabilirea domiciliului copiilor,

-          contributia parintilor la întretinerea copiilor,

-          precum si orice alte neîntelegeri care apar în raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.

Din cele de mai sus, rezultă că soţilor le aparţine decizia în totalitate, mediatorul având rolul de a-i ajuta pe soţi să se concentreze mai întâi asupra nevoilor minorului (minorilor) şi asupra reponsabilităţii ce o au în creşterea şi educarea acestuia (acestora) în continuare, veghind totodată la respectarea interesului superior al copilului.

Astfel, odată încheiat acordul de mediere, soţii aduc la cunoştinţa instanţei acordul lor, după ce vor semna împreună cererea de divorţ, urmând ca instanţa să pronunţe divorţul prin acordul părţilor.

Instanţa este obligată să verifice dacă cei doi soţi sunt de acord asupra celor trecute în acord şi dacă cele convenite corespund prevederilor legale în vigoare. Simplu.

Cine altcineva este mai în măsură să hotărască asupra viitorului copiilor, dacă nu părinţii? Faptul că ajung la divorţ, îi face pe părinţi mai puţin capabili să hotărască în ceea ce priveşte creşterea şi educarea propriilor copii? Este divorţul un handicap? Sunt părinţii mai puţin responsabili după divorţ?

[Despre răspunderea părinţilor, am scris câte ceva, cu referire la faptele copiilor pentru care parintii au obligatia sa răspundă, aici: FUNDAMENTUL RĂSPUNDERII PĂRINŢILOR PENTRU FAPTA PREJUDICIABILĂ A MINORULUI. Argumentele pentru care părinţii sunt responsabili sunt general valabile si sunt analizate în secţiunea B.  -  Analiza obligaţiei stabilite de textul art. 101 C. fam.]

Ceea ce vine să facă acum legea medierii, este să redea părinţilor încrederea că pot hotărî în continuare viitorul propriilor copii, în bună înţelegere, fără să creeze drame inutile!

Legea medierii vine să schimbe concepţii, să schimbe mentalităţi greşite!

Desigur că sunt şi situaţii excepţionale în care instituţiile statului trebuie să intervină. Însă, doar în acele situaţii în care părinţii nu au capacitatea de a-şi exercita în mod responsabil drepturile şi obligaţiile ce şi le-au asumat atunci când au hotărât să aducă pe lume un copil. 

Prin mediere, cei doi părinţi vor reuşi să păstreze bunele relaţii privind creşterea minorilor, tocmai pentru că este în interesul superior al copilului. Este posibil.

Prin urmare, în opinia mea, instanţa nu are de ce să mai ceară efectuarea anchetei sociale, câtă vreme părinţii se înţeleg amiabil asupra tuturor aspectelor ce privesc minorii cu privire la care părinţii au atât dreptul căt şi obligaţia de creştere a acestora, aşa cum este ea înţeleasă de Codul familiei.

Va asteptam la dezbatere si pe  Forum.

---

[1] Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completarile ulterioare. A se vedea pagina de Legislatie.