Interviu cu Fanuta Lisman

Fănuța Lișman, membru în Consiliul Director al Colegiului Mediatorilor

Pentru mine succesul în mediere înseamnă să te afli pe un trend crescător

Liceul de chimie a fost o “vacanță” cu vedere la munte. Prima facultate, de Teologie și Asistență Socială, a fost prima cărămidă a edificiului medierii, la care lucrează cu pasiune în fiecare zi. Drumul profesional a fost plin de decizii îndrăznețe, de lecții importante și de multe, multe întâlniri cu oameni. De toate felurile și cu toate problemele la care te gândești sau nu.

Când privește în urmă, Fănuța Lișman vede un traseu sinuos, în care nimic nu pare să fi fost întâmplător. Totul a fost (pre)destinat pentru a ajunge, într-o zi, la mediere.   Povestea interesantă abia de aici încolo începe.

Dacă  ne  uităm  la  reperele  educaționale, întâlnirea cu medierea a venit firesc sau este o deviere de la traseu?

Fănuța Lișman

Chimia a fost mai degrabă o dorință de a pleca mai departe de casă. Am ales să merg la Bușteni pentru că nu voiam să rămân la Ploiești, prea aproape de casă. Locuiam în apropierea Ploieștiului, într-o zonă de câmpie, și mi-am dorit foarte tare să fiu mai aproape de munte. Mi-am spus că merg într-o ”vacanță” de

2 ani, să fac liceul de chimie la Bușteni. Odată

cu prima facultate, cea de Teologie și Asistență Socială, a început parcursul pentru mediere. De atunci până la acest moment, parcă totul a venit mănușă din acest punct de vedere. Tot ce am lucrat ca asistent social, de la anchete sociale, discuții cu persoane cu tot felul de probleme, de la dizabilități până la probleme financiare, m-a format în lucrul cu oamenii. A urmat o perioadă de 8 ani în care am stat la catedră. Am schimbat apoi domeniul și am trecut în zona de vânzări, în domeniul asigurărilor şi mai apoi în imobiliare unde am păstrat practica de a lucra cu oamenii. A venit apoi Facultatea de Drept, care a împlinit, pot spune, experiența de până atunci. 

 “Sunt tânără pentru mediere și nu vreau să-mi mai schimb job-ul.”

Mediatorul nu este cel cu 80 de ore de formare initială, ci persoana cu experiența acumulată în spate, cu educația primită și istoria personală. Toate acestea mă ajută acum să abordez diverse tipuri de conflicte, din mai multe perspective. Am trecut de la chestiuni din domeniul familiei, la cele financiare. Am constatat că gestionez cu uşurinţă dispute de vecinătate, unde se punea problema scosului pomilor de pe graniţe, și mi-am dat seama că pot să înțeleg anumite lucruri pe care altfel nu aș fi reușit să le pricep fără această experiență dobândită anterior obținerii calităţii de mediator.

Cum s-a produs întâlnirea cu medierea?

În 2009 eram în anul III de facultate, la Drept și un domn profesor ne-a întrebat: Ați auzit de mediere? Este foarte interesantă, dar nu multă lume știe de ea. Iată că eram studentă la Drept și nu știam nimic despre mediere, deși legea exista din 2006. Am studiat-o și atunci mi-am dat seama că este o activitate care mi se potrivește foarte tare. Mi-a schimbat tot parcursul, pentru că la Drept mă dusesem pentru a deveni notar public. Până în toamna anului 2009 am făcut și cursul de formare în mediere și apoi am urmat parcursul firesc.

Aș vrea să ne întoarcem puțin la perioada petrecută în domeniul asigurărilor. Dacă înainte de acel moment ați învățat să ascultați oamenii, în asigurări ați și învățat să transmiteți ceva celor cu care intrați în contact.

După ce am părăsit zona de asistență socială, am ajuns în vânzări. Aici am învățat să ascult, dar   să   și   identific   nevoia   oamenilor.   Am învățat că nimeni nu dorește să apeleze la un serviciu dacă nu are nevoie de el, dacă nu-și identifică nevoia. Am stat în această activitate peste 3 ani, am ajuns Unit Manager, am coordonat o echipă de oameni și o pregăteam să facă vânzări de asigurări. Identificarea nevoii și încrederea erau elemente esenţiale în vânzări. Sunt două elemente foarte utile şi în mediere, iar aceste elemente cred că mă ajută să reușesc şi ca mediator.

După ce ați terminat cursul de formare în mediere v-ați gândit că o să faceți doar asta sau o vedeați ca o activitate complementară?

Din start mi-am dat seama că este o profesie grea, aflată la început, dar am intuit și oportunitățile. Însă pentru a le valorifica trebuia să mă concentrez 100% pe această activitate. Am investit de la început timp, bani și tot ce a mai fost nevoie. Cred că de aceea sunt astăzi încă în mediere, pentru că mi-am propus din prima clipă să fiu mediator cu normă întreagă.

V-ați stabilit un termen în care să reușiți în această profesie?

Mărturisesc că nu am avut curajul să stabilesc un termen clar, pentru că mi-am dorit foarte tare să fiu mediator, simțeam că mi se potrivește. Știam ce am de făcut și mi-am spus că trebuie să fac tot posibilul să reușesc. Am avut şi suportul familiei, mai ales în momentele grele, care nu au lipsit. Dar nu am avut momente de deznădejde, de renunțare. Mi-a dat curaj faptul că, an de an, am crescut. Trendul era încurajator. Așa că nu mi-am mai pus problema termenelor, ci să rezist până când voi ajunge la nivelul la care să mă pot întreține din această activitate. Pentru mine succesul în mediere înseamnă să te afli pe un trend crescător. Din punct de vedere al veniturilor pot spune că ”a trăi din mediere” a însemnat în primul an să-mi plătesc cheltuielile biroului. În al doilea an am plătit cheltuielile și am adus și ceva bani în casă. În al treilea, standardul a crescut și sper ca în anii următori  creșterea să  însemne  ajungerea  la nivelul la care să poți să-ți satisfaci nevoia de concedii sau să investeşti ori să te ocupi de propriile hobby-uri. Medierea este o profesie mai specială și nu putem să o definim strict ca un business. Însă cred că ar trebui privită activitatea și din această perspectivă, pentru că titularul unui birou de mediere este, sau ar trebui să fie, și un manager. Trebuie să știe să- și gestioneze activitatea astfel încât să-și acopere cheltuielile și să-și asigure venituri pentru el și familie.

V-ați concentrat până acum pe un anume tip de dispute în medierile avute? A contat pregătirea și experiența anterioară în alegerea medierilor?

Fără să vreau, experiența și pregătirea de asistent social m-au îndreptat către domeniul familiei. A mai fost însă un motiv: a fost singurul domeniu în care s-a conștientizat mai uşor nevoia de a apela la un mediator. Când promovam medierea şi vorbeam de beneficiile ei, ne așteptam ca zona de comercial să fie prima care să apeleze la mediere. Nu a fost așa, din zona familiei s-a conștientizat mai bine această nevoie și recomandările celor care au apelat la această metodă au venit mult mai repede, în special pe zona “custodiei” copiilor, în cazurile divorțurilor cu minori. Am însă un interes deosebit și pentru zona conflictelor comerciale. Am și participat, recent, la un eveniment despre insolvență. Cunosc domeniul şi am și lucrat cu colegi care au înțeles că se poate folosi medierea cu succes și aici.

Se vor specializa mediatorii în timp?

Pe mine, aşa cum vă spuneam, experiența anterioară mă ajută în mediere. Legea nu ne spune că trebuie să ne specializăm, dar mediatorul are nevoie să înțeleagă domeniul în care a apărut disputa supusă medierii. Ca să înțelegem un domeniu, să identificăm nevoile, interesele oamenilor, trebuie să avem un minim de cunoștințe specifice. Se vorbește de mediatorul nejurist. Soțul meu nu este jurist și își depune în această perioadă actele pentru autorizarea ca mediator. Simte lipsa studiilor juridice ca un handicap și este conștient că trebuie să se pregătească pe anumite aspecte. Pentru că a lucrat în domeniul imobiliar, cunoaște foarte bine aspectele juridice din acel tip de activitate şi probabil că se va “specializa” în gestionarea acestor tipuri de dispute. Și în cazul mediatorilor se va realiza în timp o specializare, ca și la avocați. Este o cerință a pieței însă, să sperăm, nu impusă prin lege.

”Nebunia” scrisului

Când ați simțit nevoia să și scrieți despre profesia de mediator și problemele ei?

”Nebunia” asta cu scrisul a început înainte (râde). Până în 2009, când am luat contact cu medierea, începusem deja să scriu în domeniul juridic,  pe  blogul  meu.  Domnul  Andrei Săvescu, cel care coordonează site-ul Juridice.ro, m-a invitat să scriu acolo, în paralel cu blogul personal. Am studiat Legea medierii, din perspectivă juridică, timp de aproape un an. Eram în anul IV la Drept, am descoperit procedura civilă și, când a trebuit să fac lucrarea de licență, am ales ”Medierea în procesul civil”. În primă fază am împărtășit cu colegii de facultate chestiunile teoretice. Uitându-mă  acum  pe  blog  la  postările  din 2010,   îmi   dau   seama   ce   novice   eram   în mediere.  Îmi  lipsea  practica  și  vorbeam  de ”avantajele medierii”. Între timp am acumulat experiență, dar nu mai am timpul necesar să scriu. Am găsit însă o altă supapă. Cadru didactic de atâția ani, am simțit permanent nevoia să împărtășesc și altora din experiența mea. Mă încarc pozitiv când fac asta. Așa că m- am îndreptat către formare și am început să împărtășesc  la  cursurile  de  formare  în mediere experiențele proprii. O experiență, chiar  și  într-o  singură  mediere,  este  deja  o experiență   enormă   pentru   mediatorul   la început de drum.

Sunteți la biroul de mediere, sunteți formator, participați la evenimente specializate.  Cum vă împărțiți timpul unei zile cu familia?

Fiica mea mă sună mai mereu după ora 6 seara și mă întreabă când vin acasă. Eu cu soțul meu încercăm să ne împărțim timpul și să facem cu rândul. La sfârșit de săptămână stăm mai mult împreună, facem teme, gătim, ne plimbăm, astfel încât să compensăm orele pierdute în timpul săptămânii.

Spuneați că soțul dumneavoastră urmează să devină și el mediator. L-ați influențat sau a fost o decizie venită din proprie convingere?

Ca în multe alte situații, eu am fost promotorul, sunt ca o săgeată ce țintește ceva, iar soțul meu vine și așează lucrurile.Este un tip mai așezat, foarte bun în negociere și pe care îl aștept în această profesie de multă vreme, pentru că va fi un suport real. Nu mă gândesc neapărat că vom lucra în echipă, în co-medieri, ci mai degrabă în coordonarea activităţii. Pe de-o parte este bună o echipă mixtă de co- mediatori, când te știi de-o viață cu cealaltă persoană. Dar după o astfel de co-mediere este posibil să avem discuțiile de rigoare, pe ce-a fost bine sau nu. Este bine, dar asta poate să însemne un consum mare de energie. Rămâne să vedem. I-am pregătit însă alte echipe în care să lucreze. (râde)

Dincolo de momentele petrecute la final de săptămână cu fata dumneavoastră și cu soțul, ce hobby-uri mai aveți când găsiți puțin timp liber?

Mai bine spus ”mi-ar plăcea să mai fac”. Pe vremuri îmi plăcea să tricotez. De regulă stăteam seara la televizor, vedeam un film și tricotam. Mai nou, îmi place goblenul. Din păcate, astfel de momente nu mai am decât în vacanțele de vară. Dacă ajungem la munte și am o zi, doar a mea, stau la umbra pomilor din livada noastră și reiau lucrul la un goblen început în urmă cu mai bine de un an de zile. Este o activitate care cere migală, dar mă relaxează foarte mult și permite gândurilor să zboare. Tot vara, mai fug la o mănăstire pe care o știu și unde găsesc o oază de liniște și unde mă încarc cu energie.

Cei care stăpânesc medierea o duc uneori și în familie, la nivelul conflictelor cotidiene. E un avantaj pentru viața personală?

Enorm. Dacă soțul meu se necăjea la un moment dat pentru că eram mai colerică și mai vocală, acum se supără că sunt prea calmă (râde). Fără să vrei aplici tehnici din mediere. Devine felul tău de a fi, în orice abordare, nu doar în familie. Inclusiv cu copilul. Eu venind din vânzări și având aceste abilități formate, le-am transmis și fetița mea a început să negocieze de la 3 ani: Mami, dacă fac asta, îmi dai asta?

Ar   fi   utilă   predarea   unor   tehnici   de mediere în școală, pentru rezolvarea conflictelor specifice?

Ar fi extraordinar! În clasa a IV-a, la ora de educație civică, copilul meu și colegii abordau probleme de comunicare și de conflict și mi-a plăcut modul în care puneau copiii problema. Personal, chiar am încercat la o grupă de clasa a VII-a, un experiment de genul acesta și copiii s-au dovedit extrem de receptivi. Au capacitatea să identifice și să înțeleagă aceste tehnici de rezolvare a conflictelor. Noi nu am fost  obișnuiți  să-l  ascultăm  pe  celălalt și  să abordăm constructiv o opinie diferită de a noastră. Dacă vom începe din școli cu educația despre soluționarea conflictelor, probabil că vom avea o generație de oameni care vor aborda altfel problemele de acest gen și le vor rezolva constructiv.

Postura de membru în Consiliul Director înseamnă răspundere

Fănuța Lișman

“Parcă a fost cineva acolo, sus, care mi-a spus: Tu trebuie să treci pe aici, pe aici și pe aici, ca să poți face bine medierea.”

Cum  ați  aderat  la  Colegiul  Mediatorilor?

”Am găsit leadership, am găsit spirit de echipă, transparență, management pe bază de proiecte”, spuneați într-o declarație, vorbind despre Colegiu.

A fost o chestiune de alegere, după studierea altor oferte de la momentul respectiv. Legea îmi dădea la acel moment aceast răgaz, fără a condiționa asta de obținerea autorizării. Acum este mai dificil și îi sfătuiesc pe cei care vin la cursurile de formare să înceapă să identifice mai din timp o asociație, în funcție de nevoile pe care le au. În cazul Colegiului Mediatorilor am studiat statutul asociației și am vrut apoi

să-i cunosc liderii. A fost ușor aici să descopăr asta. Ideea de leadership și de proiecte, promovată de Colegiu, mi-a permis mie să fiu

cunoscută în profesie și între colegi, dar și în exterior. După ce am intrat în asociație, dacă am avut o idee de proiect, am propus-o și am și pus-o apoi în aplicare. Mi-am făcut o echipă și am coordonat acel proiect. Orice membru al asociației poate, la un moment dat, să gândească un proiect și să-l pună în practică, fiind la fel de puternic ca și președintele Colegiului pe proiectul respectiv. Deciziile se iau în mod democratic, în Consiliul Director, sau  prin  consultarea  membrilor.  Uneori reușim mai bine în armonizarea opiniilor membrilor, alteori mai puțin, important este că ne străduim.

Acum sunteți membru în Consiliul Director al Colegiului Mediatorilor. Vă doriți în viitor un rol mai important?

Postura de membru în Consiliul Director înseamnă răspundere, implicare și o permanentă atenție la ce se întâmplă la nivelul legislației sau al Consiliului de mediere. În acest moment, mărturisesc că nu mă tentează o răspundere mai mare, pentru că îmi iau foarte în serios rolul în asociație. Atâta timp cât pot să-mi pun în aplicare o idee, ca simplu membru, nu am nevoie de o poziție mai înaltă. M-aș bucura să se schimbe garda și să vină alți colegi, care să vadă ce înseamnă activitatea la nivelul Consiliului Director al Colegiului şi să sprijine dezvoltarea asociaţiei.

Vă provoc la un exercițiu de imaginație: Dacă mâine ați fi președinte al Consiliului de mediere, care ar fi una dintre primele măsuri luate pentru profesie, cunoscând contextul actual?

Cred că în momentul aceasta este important să vorbim   de   promovarea   instituțională.   În cadrul Colegiului  Mediatorilor am făcut mai multe proiecte în care am încercat să aduc la aceeași   masă   profesioniști   din   mai   multe domenii. Cred că este timpul pentru Consiliul de mediere să inițieze un dialog instituţional real cu fiecare dintre categoriile profesionale implicate în actul de justiţie dar nu numai. Ce s-a întâmplat până acum nu cred că a fost un dialog real cu barourile, Consiliul Superior al Magistraturii, cu instanțele ori cu Ministerul Justiției. Oamenii nu au înțeles ce este medierea și ce face mediatorul. Noi nu soluționăm doar conflicte și atât. Mediatorul este un factor de echilibru, un factor de încredere, este un terț neutru, care poate să sprijine dialogul în societatea românească. Pentru ca oamenii să capete încredere în mediere trebuie să capete încredere și în Consiliul de mediere. În inițierea acestui dialog instituţional trebuie cooptate și asociațiile de mediatori, mediatorii care au dovedit până acum că se implică şi pot sprijini acest demers.

Au mediatorii repere reale în profesie?

Fiecare mediator știe de ce are nevoie, fiecare își identifică reperul. Nu cred că neapărat în mediere trebuie să ne căutăm repere, dar cred că sunt și aici, dar nu cred că sunt vizibile. Pentru că nu au fost încurajate să iasă la suprafață.

Au fost medieri care, prin rezultatul final, v-au surprins?

Mă puteau surprinde la începutul activității de mediator. Atunci aveam așteptări de la medieri. Însă asta mi-a trecut după primele medieri finalizate, pentru că am conștientizat că rezultatul poate să fie oricare, pentru că nu eu îl influențez, soluția nu vine de la mine și resorturile sunt de toate tipurile. Acum nu mai am așteptări nici măcar să ajung la un acord, cu atât mai puţin la un anumit tip de acord. Poate să surprindă pe cineva faptul că oamenii nu pot ajunge la un acord. Important este ca mediatorul să-și facă treaba și tot ce ţine de el, rămânând neutru și imparţial.

De la fiecare mediere

învăț ceva

Care  este  cea  mai  mare  calitate  pe  care considerați că o aveți ca mediator?

Cred că în ceea ce privește empatia. Empatizez destul de repede și înțeleg ușor omul din fața mea. Astfel, construiesc încrederea ceva mai repede.

Unde trebuie să mai lucrați la profilul de mediator?

Ca mediator trebuie să muncești tot timpul. De la fiecare mediere învăț ceva, îmi dau seama că trebuie mai mult… Poate pe zona de înțelegere a naturii umane. Gândesc deja o colaborare pe un proiect cu un coleg mediator specializat pe această zonă. Ca prim lucru, pentru că sunt multe altele de îmbunătățit, permanent.

Este acum medierea pe drumul pe care l-ați imaginat atunci când ați început să lucrați ca mediator?

Cred că am înțeles foarte bine medierea și mă bucur că s-a întâmplat aşa. Asta m-a ajutat să rămân în profesie. Experiența anterioară și-a spus cuvântul și m-a ajutat să lucrez mai bine ca mediator și să-mi perfecționez abilitățile. Privind în urmă, cred că da, în contextul dat, medierea fiind încă la începuturile ei.

O să ajungeți la un moment dat să acordați mai mult timp activității de formare decât celei de mediere?

Nu. Aș simți nevoia să existe un echilibru. Mă simt bine ca mediator, îmi doresc, evident, anumite tipuri de spețe, mai complexe. 

Și pe partea de formare mă simt bine, pentru că pot să-mi împărtășesc experiențele practice. Sunt un practician, inclusiv pe partea de formare.

Interviu realizat de  Clubmediatori.ro