Dramele din spatele cauzelor penale

De mai bine de un an, în cadrul biroului, activitatea de mediere în cauzele penale a luat o amploare mai mare şi a devenit tot mai diversificată. Astfel, mai jos, pot împărtăşi, atât cât este posibil, din experienţa acestor cazuri.

În aceste cauze, inclusiv relaţia cu instanţele de judecată a devenit tot mai frecventă. Aşa am ajuns să cunosc mai mulţi magistraţi care judecă în cauzele penale. De cele mai multe ori, oameni deschişi faţă de mediere, unii dintre ei chiar bucuroşi că s-a făcut mediere. Am avut chiar câteva cazuri în care, deşi era cameră de consiliu, magistraţii m-au solicitat să rămân în sală şi chiar mi-au solicitat informaţii. Pot spune că m-am bucurat de aprecierea şi deschiderea acestor magistraţi, atât la instanţele din Bucureşti cât şi la cele din afară.

De asemenea, am ajuns destul de des prin secţiile de poliţie unde sunt ţinuţi făptuitorii arestaţi preventiv, inclusiv la arestul central. În toate situaţiile am fost primită foarte bine, chiar dacă în unele secţii procedura a fost ceva mai încărcată de formalism.

Bine-nţeles că am cunoscut şi numeroşi avocaţi speciaizaţi în cauzele penale, atât avocaţi angajaţi cât şi dintre cei care intră în dosare ca avocaţi din oficiu.

Înainte de a vă zugrăvi puţin din perspectiva mea actuală această lume cu care am luat contact în ultimul an, este necesar să vă împărtăşesc o temere ce am avut-o iniţial în aceste cazuri.

De fapt, deşi am avut câteva cauze penale de soluţionat, de regulă acestea erau în strânsă legătură cu cauzele civile şi erau mai degrabă folosite ca instrumente de şicanare şi presiune în obţinerea unor rezultate pozitive în civil, în special în cauzele de dreptul familiei. Încă mai am astfel de cauze însă nu le-am considerat niciodată ca fiind veritabile cauze penale.

De cele veritabile, aşa cum le consider pe cele de furt, înşelăciune, etc., mărturisesc cu toată răspunderea, m-am ferit. Nu mi-am dat seama la vremea aceea de ce. Acum abia înţeleg: datorită durerii, datorită dramelor care se desfăşoară în spatele faptelor incriminate, în special în ce priveşte victima şi familia acestuia.

Se întâmâmplă ca uneori să identific, inevitabil, şi să înţeleg că o dramă, la alt nivel, se desfăşoară şi în cazul unor persoane vătămate şi familiile acestora să se desfăşoare drame tăcute, ce simţi că mocnesc de multă vreme şi care par să fie nerezolvabile.

Mi s-a întâmplat, într-unul din cazuri, să fac medierea mai degrabă în familia persoanei vătămate, pentru ca medierea să se poată derula ulterior, în condiţii optime, între făptuitor şi persoana vătămată.

De fapt, în astfel de cazuri, după cum aveam să îmi dau seama, un astfel de eveniment pune pe jar întreaga familie şi riscă să răscolească răni emoţionale care au fost reprimate cu multă grijă de-a lungul vremii, caz în care medierea devine extrem de dificilă chiar şi pentru un mediator cu experienţă.

Mă consider norocoasă că m-am lăsat condusă de intuiţie şi m-am format ca psihoterapeut în ultimii ani, pentru că am ajuns să cunosc mult mai în profunzime natura umană şi cauzele reale ale conflictelor noastre permanente, cu noi şi cu ceilalţi. Astfel, am reuşit de multe ori să am un dialog care să permită o mai bună identificare a nevoilor părţilor, nevoi care de regulă nu sunt verbalizate explicit de clienţi pentru că nici ei nu au ştiut să şi le identifice concret.

În spatele multor supărări, frustări, stau nevoi neîmplinite. Odată verbalizate, devin conştiente şi dacă mediatorul poate genera o stare de acceptare fără judecată a acestora, clientul le poate formula şi sintetiza cu o mai mare uşurinţă şi astfel pragul comunicării de suprafaţă este depăşit, permiţând astfel un dialog real, cu şanse mult mai mari de soluţionare a situaţiilor cu care se confruntă fiecare şi. implicit, cu potenţial de a influenţa pozitiv şi rezultatul medierii.

Cum spuneam, adevărate drame se desfăşoară şi în cadrul persoaneor vătămate. Ajung să fie identificate pe măsură ce afli detalii şi este necesar să intri în contact cu familia acestuia.

De regulă, fiind arestaţi, contactul începe cu familia care nu se simte niciodată confortabil pentru faptul că se implică în "salvarea" celui care tot săvârşeşte fapte condamnate de societate. Oamenii se justifică, încercaţi de sentimente de culpă, de teama de a fi judecaţi pentru încercările lor repetate, cu speranţa într-o schimbare cât de mică, în pofida faptului că cel în cauză care promite adesea că se schimbă, în trecut nu au reuşit ca după rezolvarea situaţiei să se menţină pe linia promisă.

Suntem tentaţi să-i judecăm pe oameni, foarte repede, la suprafaţă, fără a înţelege ce stă în spatele faptelor şi gesturilor lor. În măsura în care suntem deschişi şi dispuşi să ascultăm, realizăm că problemele familiei au început cu mult timp în urmă, de regulă în copilărie.

În unele cazuri, am întâlnit tineri pentru care am mediat cu privire la fapte de furt însa, în spatele acestor fapte stăteau diferite dependenţe, de alcool sau alte substanţe. În altele, am constatat dorinţa de a simţi adrenalina, de a simţi că trăiesc. Alteori am observat nevoia unui trai uşor.

Curiozitatea m-a împins să fac o "cercetare" mai aprofundată, permisă de oameni care aveau nevoie să-şi spună păsul.

În cele mai multe situaţii am observat o mare discrepanţă între modul acestor tineri de a vedea lumea şi viaţa, faţă de propria lor familie. Adesea, am văzut familii cu probleme emoţionale aflate în extreme. De regulă, familii monoparentale în care părintele supravieţuitor s-a simţit nevoit să asigure cele necesare traiului de zi cu zi, blocând accesul emoţional sau, trecând în altă extremă, devenit copleşit emoţional, dezorganizat, nemaiputând oferi suport sufletesc copiilor lor.

Poate că o să voi se pară puţin paradoxal ce va spun acum dar cred că se aplică în multe cazuri. Aceşti copii crescuţi în condiţiile descrise mai sus au fost/sunt copii mai sensibili din punct de vedere emoţional, cu nevoie mai mare de atenţie şi afecţiune din partea părinţilor, nevoie ce creşte când unul dintre părinţi părăseşte lumea aceasta iar celălalt se simte nevoit să se concentreze pe aspectele materiale ale existenţei. De fapt, în cazul acestor copii putem vorbi de o dublă pierdere, greu de înţeles adesea de către părintele supravieţuitor. De regulă, pierderea majoră, cu părinţi în viaţă sau nu, este cea de pierdere a afecţiunii.

Cele mai multe răni cu care se confruntă aceste persoane, potrivit propriei opinii, sunt generate de trăirea intensă a unor stări de abandon şi trădare din partea celor dragi iar din partea familiilor, sentimentul cel mai greu de suportat este cel de vinovăţie care, de regulă, nu-i ajută să se raporteze adecvat la situaţia celui/celor care le provoacă atâta suferinţă prin faptele repetate.

Nu împărtăşesc toate acestea pentru a impresiona ci, pur şi simplu, pentru a zugrăvi şi o altă perspectivă asupra lucrurilor.

Această perspectivă poate fi utilă tuturor factorilor implicaţi, fiecăruia din perspectiva proprie.

În cazul meu, am observat că a fost util şi m-a ajutat să duc cu succes la capăt medierile, următoarea abordare:
- să ascult pe fiecare cu înţelegere/compasiune pentru situaţia cu care se confruntă fiecare;
- să privesc fără vreun fel de judecată, către fapte, către caz în sine, către oameni şi să accept că nimeni nu este fără greşeală;
- să identific aceleaşi tipuri de nevoi pe care le-am întâlnit şi în cauzele de familie, în special în divorţuri;
- să accept că unii oameni sunt mai sensibili şi au mai multă nevoie de atenţie pentru a schimba direcţia în viaţă;
- să învăţ cum să mă protejez emoţional, mai degrabă cum să nu-mi epuizez resursele şi totodată să pot oferi suportul necesar în astfel de cazuri.

În ce priveşte ultimul punct, în timp mă voi gândi la unul sau mai multe articole în care să arăt implicaţiile emoţionale ale mediatorului în cauzele conflictuale, un aspect care ştiu că nu a mai fost abordat până acum în mediere şi care, aşa cum aveam să-mi dau seama după toate transformările din viaţa mea din ultimii ani. Este valabil în toate cazurile, fiind vorba de comunicare, însă cred că cei ce oferă servicii de soluţionare a conflictelor cred că este necesar să caute informaţii sub acest aspect.

Mă gândesc ca din toamnă să organizez unele întâlniri scurte, pe astfel de teme.
Medierea penală are provocările proprii şi prezintă şi un potenţial important la acest moment pentru activitatea de mediator.