Pagini

Se afișează postările cu eticheta promovare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta promovare. Afișați toate postările

luni, aprilie 11

Medierea, activitate de interes public

Sursa: Juridice.ro

 

In data de 14 aprilie 2011, incepand cu ora 11:30 va avea loc la sediul Consiliului de Mediere lansarea campaniei de promovare a medierii “Medierea, activitate de interes public”. Pe durata a 3 luni, se vor realiza intalniri cu presa in scopul diseminarii unitare a informatiilor despre mediere in randul publicului larg. Vor fi prezentate actiunile intreprinse de catre Consiliul de Mediere de la inceputul mandatului si pana acum, se va prezenta planul de activitati aflat in derulare si se va explica rolul medierii ca si metoda alternativa de rezolvare a disputelor si avantajele pe care le pot avea cei care apeleaza la procedura.


La eveniment vor participa Elisabeta Ciuca, presedintele Consiliului de Mediere, Zeno Sustac, coordonatorul Comisiei de promovare a medierii, alti membri ai Consiliului de Mediere, precum si Cristi Danilet, membru al Consiliului Superior al Magistraturii.


vineri, iunie 25

Andreea Marin - mediator.

Andreea Marin ne va fi colegă!


Andreea Marin urmeaza cursurile de formare profesională pentru a deveni mediator.

Andreea Marin:



“Merg zilnic la cursuri, fac o specializare pe un domeniu destul de nou la noi, dar cu o istorie solidă în societăţile avansate: medierea. Pe scurt, medierea e o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă cu ajutorul unei persoane specializate, numită mediator, care e neutră, imparţială şi care are obligaţia de a respecta principiul confidenţialităţii asupra celor discutate în timpul medierii pe care o coordonează. În alte ţări, medierea e o procedură obligatorie între două părţi aflate în conflict înainte de a ajunge în sala de tribunal. Rolul mediatorului e să faciliteze comunicarea între părţi şi înţelegerea profundă a nevoilor lor, pentru a ajunge la o soluţie comună.”



Sursa: Juridice.ro

Personal, mă bucur din toată inima.


Așa cum am comentat și pe Juridice.ro, fie ea și numai această știre, însemnă pentru mediere mai mult chiar decât a reușit Consiliul de Mediere să facă, în materie de promovare, în ultimii ani.


Mai mult, dacă Andreea Marin crede în viitorul medierii (și nu am motive să cred că nu), am încredere că va da o mână de ajutor în promovarea acestei instituții atât de necesară și benefică societății românești. Cine știe, poate reușim s-o cooptăm în Comisia de Promovare a medierii sau poate ne ajută  măcar cu ceva sfaturi.


Felicitări, Andreea Marin Bănică!


Succes în mediere!









miercuri, februarie 3

Mediatorii trebuie să înveţe să se sprijine reciproc!

Încep cu o invitaţie:


Lansez următoarea invitaţie tuturor mediatorilor


care deţin un sit/blog de mediere.


Pentru că nu am foarte mult timp la dispoziţie să descopăr sit-urile/blogurile de mediere, lansez invitaţia tuturor celor ce au un astfel de sit/blog să ne semnaleze existenţa lui si să lase un mesaj pe email (fanutalisman@yahoo.com) sau chiar mai jos la comentarii.


Ulterior, pe pagina Sit-uri/Bloguri care susţin medierea, le voi menţiona şi eu. De asemenea, îi invit să intre pe forum şi să semnaleze existenţa blogului şi aici:

Recomandaţi saituri ce abordeaza medierea si care credeţi că sunt utile celor interesaţi de mediere


M-aş bucura dacă fiecare mediator ar proceda în acelaşi mod.


Fiind la începuturile ei, medierea este foarte putin cunoscută de cei ce ar putea avea nevoie de această procedură amiabilă pentru a-şi soluţiona conflictele.


De aceea, începuturile sunt foarte grele şi pentru mediatori.


Înainte ca oamneii sa vina la mediere, trebuie ca mai întăi să cunoscă această instituţie şi avantajele ei.


Am lansat Forum - Mediere şi mediatori pentru a incuraja pe cei doritori să cunoasca mai mult şi mai aplicat medierea, în dialog cu mediatorii, pentru ca treptat oamenii sa capete incredere şi să apeleze la mediatori.Mai mult decât atât, cred că este un prilej foarte bun ca fiecare dintre mediatorii inscrisi sa se faca si ei cunoscuti oamenilor.


Din pacate, alta posibilitate ca cineva sa ne cunoasca inainte de a apela la mediere nu avem .


Mediul online este unul propice si fertil. Poate fi foarte bine utilizat atât în promovarea medierii cât şi în promovarea mediatorilor.


În acest sens, am făcut câteva sugestii aici: Cum se pot promova mediatorii? Astfel de recomandări veti găsi şi pe sit-ul Medierea.ro, administrat cu multă dăruire de dl Şuştag Zeno.


Momentan, pare a fi un "monolog" pe Forum - Mediere şimediatori, după cum sugerează colegul nostru Dediu Nicolae, aici: Forum-Mediere si mediatori.......un forum al clicurilor pentru trafic! dar este doar începutul.Deja au fost deschise subiecte importante, de larg interes şi am primit şi susţinerea unor specialişti în drept.


Imi pare rău să o spun dar acest gen de acţiuni fac rău celui ce le lansează şi implicit medierii.


Nu voi răspunde acestor atacuri. Am dat un răspuns aici http://www.medierea.ro/forum/viewtopic.php?f=25&t=588&p=2302#p2300 şi cred că este suficient.


Prin urmare, cred că putem începe prin a învăţa să fim solidari, prin a învăţa să ne sprijinim reciproc.


Personal, am început să fac acest lucru trecând la blogroll sit-uri/bloguri care promovează medierea şi ulterior am deschis pagina Sit-uri/Bloguri care ne susţin. Cred că voi schimba denumirea paginii în Sit-uri/Bloguri care susţin medierea, pentru a nu mai da naştere la interpretări.



Doar împreună vom reuşi!


Succes tuturor!



joi, noiembrie 19

Baroul Bucuresti. La examenul de definitivat au promovat 10,8% dintre candidati

Baroul Bucuresti. La examenul de definitivat au promovat 10,8% dintre candidati

INCREDIBIL!

Ce se întâmplă oare?
Ori exigenta profesorilor a crescut ori nivelul de pregatire al avocatilor a scăzut!
Din două, una.
1. Dacă a crescut exigenţa, e un lucru foarte bun. Justiţiabilii români vor avea parte de servicii mai bune, oferite de oameni bine pregătiţi.
Totuşi, se naşte întrebarea: cu cei ce au scăpat de această exigenţă ce facem?
2. Dacă nivelul de pregătire al avocaţilor a scăzut, se naşte un şir de alte întrebări, legitime în opinia mea.
Cine i-a pregătit pe aceşti avocaţi stagiari?
Cei care i-au pregătit nu au nici o responsabilitate în acest sens?

În oricare dintre situaţii ne-am afla, conchidem, fără echivoc şi fără urmă de îndoială, că este nevoie de o regândire a modului de pregătire a viitorilor avocaţi.
De fapt, cred că în orice alt domeniu este nevoie de o reformă.
Mă bucur că s-a început din interiorul acestei profesii deoarece avocaţii (prin prisma faptului că munca lor presupune o apropiere foarte mare de oameni) pot contribui, cu şanse mari de reuşită, la progresul societăţii româneşti.
Şi, pentru că nu pot să nu pomenesc şi de mediere, când tot mai mulţi avocaţi vor accepta că au un rol important în reaşezarea dialogului în societate, vor accepta şi alte metode de rezolvare a conflictelor şi astfel vom asigura un progres durabil al societăţii româneşti în ansamblu şi al fiecăruia dintre noi, în parte.