Dramele din spatele cauzelor penale

De mai bine de un an, în cadrul biroului, activitatea de mediere în cauzele penale a luat o amploare mai mare şi a devenit tot mai diversificată. Astfel, mai jos, pot împărtăşi, atât cât este posibil, din experienţa acestor cazuri.

În aceste cauze, inclusiv relaţia cu instanţele de judecată a devenit tot mai frecventă. Aşa am ajuns să cunosc mai mulţi magistraţi care judecă în cauzele penale. De cele mai multe ori, oameni deschişi faţă de mediere, unii dintre ei chiar bucuroşi că s-a făcut mediere. Am avut chiar câteva cazuri în care, deşi era cameră de consiliu, magistraţii m-au solicitat să rămân în sală şi chiar mi-au solicitat informaţii. Pot spune că m-am bucurat de aprecierea şi deschiderea acestor magistraţi, atât la instanţele din Bucureşti cât şi la cele din afară.

De asemenea, am ajuns destul de des prin secţiile de poliţie unde sunt ţinuţi făptuitorii arestaţi preventiv, inclusiv la arestul central. În toate situaţiile am fost primită foarte bine, chiar dacă în unele secţii procedura a fost ceva mai încărcată de formalism.

Bine-nţeles că am cunoscut şi numeroşi avocaţi speciaizaţi în cauzele penale, atât avocaţi angajaţi cât şi dintre cei care intră în dosare ca avocaţi din oficiu.

Înainte de a vă zugrăvi puţin din perspectiva mea actuală această lume cu care am luat contact în ultimul an, este necesar să vă împărtăşesc o temere ce am avut-o iniţial în aceste cazuri.

De fapt, deşi am avut câteva cauze penale de soluţionat, de regulă acestea erau în strânsă legătură cu cauzele civile şi erau mai degrabă folosite ca instrumente de şicanare şi presiune în obţinerea unor rezultate pozitive în civil, în special în cauzele de dreptul familiei. Încă mai am astfel de cauze însă nu le-am considerat niciodată ca fiind veritabile cauze penale.

De cele veritabile, aşa cum le consider pe cele de furt, înşelăciune, etc., mărturisesc cu toată răspunderea, m-am ferit. Nu mi-am dat seama la vremea aceea de ce. Acum abia înţeleg: datorită durerii, datorită dramelor care se desfăşoară în spatele faptelor incriminate, în special în ce priveşte victima şi familia acestuia.

Se întâmâmplă ca uneori să identific, inevitabil, şi să înţeleg că o dramă, la alt nivel, se desfăşoară şi în cazul unor persoane vătămate şi familiile acestora să se desfăşoare drame tăcute, ce simţi că mocnesc de multă vreme şi care par să fie nerezolvabile.

Mi s-a întâmplat, într-unul din cazuri, să fac medierea mai degrabă în familia persoanei vătămate, pentru ca medierea să se poată derula ulterior, în condiţii optime, între făptuitor şi persoana vătămată.

De fapt, în astfel de cazuri, după cum aveam să îmi dau seama, un astfel de eveniment pune pe jar întreaga familie şi riscă să răscolească răni emoţionale care au fost reprimate cu multă grijă de-a lungul vremii, caz în care medierea devine extrem de dificilă chiar şi pentru un mediator cu experienţă.

Mă consider norocoasă că m-am lăsat condusă de intuiţie şi m-am format ca psihoterapeut în ultimii ani, pentru că am ajuns să cunosc mult mai în profunzime natura umană şi cauzele reale ale conflictelor noastre permanente, cu noi şi cu ceilalţi. Astfel, am reuşit de multe ori să am un dialog care să permită o mai bună identificare a nevoilor părţilor, nevoi care de regulă nu sunt verbalizate explicit de clienţi pentru că nici ei nu au ştiut să şi le identifice concret.

În spatele multor supărări, frustări, stau nevoi neîmplinite. Odată verbalizate, devin conştiente şi dacă mediatorul poate genera o stare de acceptare fără judecată a acestora, clientul le poate formula şi sintetiza cu o mai mare uşurinţă şi astfel pragul comunicării de suprafaţă este depăşit, permiţând astfel un dialog real, cu şanse mult mai mari de soluţionare a situaţiilor cu care se confruntă fiecare şi. implicit, cu potenţial de a influenţa pozitiv şi rezultatul medierii.

Cum spuneam, adevărate drame se desfăşoară şi în cadrul persoaneor vătămate. Ajung să fie identificate pe măsură ce afli detalii şi este necesar să intri în contact cu familia acestuia.

De regulă, fiind arestaţi, contactul începe cu familia care nu se simte niciodată confortabil pentru faptul că se implică în "salvarea" celui care tot săvârşeşte fapte condamnate de societate. Oamenii se justifică, încercaţi de sentimente de culpă, de teama de a fi judecaţi pentru încercările lor repetate, cu speranţa într-o schimbare cât de mică, în pofida faptului că cel în cauză care promite adesea că se schimbă, în trecut nu au reuşit ca după rezolvarea situaţiei să se menţină pe linia promisă.

Suntem tentaţi să-i judecăm pe oameni, foarte repede, la suprafaţă, fără a înţelege ce stă în spatele faptelor şi gesturilor lor. În măsura în care suntem deschişi şi dispuşi să ascultăm, realizăm că problemele familiei au început cu mult timp în urmă, de regulă în copilărie.

În unele cazuri, am întâlnit tineri pentru care am mediat cu privire la fapte de furt însa, în spatele acestor fapte stăteau diferite dependenţe, de alcool sau alte substanţe. În altele, am constatat dorinţa de a simţi adrenalina, de a simţi că trăiesc. Alteori am observat nevoia unui trai uşor.

Curiozitatea m-a împins să fac o "cercetare" mai aprofundată, permisă de oameni care aveau nevoie să-şi spună păsul.

În cele mai multe situaţii am observat o mare discrepanţă între modul acestor tineri de a vedea lumea şi viaţa, faţă de propria lor familie. Adesea, am văzut familii cu probleme emoţionale aflate în extreme. De regulă, familii monoparentale în care părintele supravieţuitor s-a simţit nevoit să asigure cele necesare traiului de zi cu zi, blocând accesul emoţional sau, trecând în altă extremă, devenit copleşit emoţional, dezorganizat, nemaiputând oferi suport sufletesc copiilor lor.

Poate că o să voi se pară puţin paradoxal ce va spun acum dar cred că se aplică în multe cazuri. Aceşti copii crescuţi în condiţiile descrise mai sus au fost/sunt copii mai sensibili din punct de vedere emoţional, cu nevoie mai mare de atenţie şi afecţiune din partea părinţilor, nevoie ce creşte când unul dintre părinţi părăseşte lumea aceasta iar celălalt se simte nevoit să se concentreze pe aspectele materiale ale existenţei. De fapt, în cazul acestor copii putem vorbi de o dublă pierdere, greu de înţeles adesea de către părintele supravieţuitor. De regulă, pierderea majoră, cu părinţi în viaţă sau nu, este cea de pierdere a afecţiunii.

Cele mai multe răni cu care se confruntă aceste persoane, potrivit propriei opinii, sunt generate de trăirea intensă a unor stări de abandon şi trădare din partea celor dragi iar din partea familiilor, sentimentul cel mai greu de suportat este cel de vinovăţie care, de regulă, nu-i ajută să se raporteze adecvat la situaţia celui/celor care le provoacă atâta suferinţă prin faptele repetate.

Nu împărtăşesc toate acestea pentru a impresiona ci, pur şi simplu, pentru a zugrăvi şi o altă perspectivă asupra lucrurilor.

Această perspectivă poate fi utilă tuturor factorilor implicaţi, fiecăruia din perspectiva proprie.

În cazul meu, am observat că a fost util şi m-a ajutat să duc cu succes la capăt medierile, următoarea abordare:
- să ascult pe fiecare cu înţelegere/compasiune pentru situaţia cu care se confruntă fiecare;
- să privesc fără vreun fel de judecată, către fapte, către caz în sine, către oameni şi să accept că nimeni nu este fără greşeală;
- să identific aceleaşi tipuri de nevoi pe care le-am întâlnit şi în cauzele de familie, în special în divorţuri;
- să accept că unii oameni sunt mai sensibili şi au mai multă nevoie de atenţie pentru a schimba direcţia în viaţă;
- să învăţ cum să mă protejez emoţional, mai degrabă cum să nu-mi epuizez resursele şi totodată să pot oferi suportul necesar în astfel de cazuri.

În ce priveşte ultimul punct, în timp mă voi gândi la unul sau mai multe articole în care să arăt implicaţiile emoţionale ale mediatorului în cauzele conflictuale, un aspect care ştiu că nu a mai fost abordat până acum în mediere şi care, aşa cum aveam să-mi dau seama după toate transformările din viaţa mea din ultimii ani. Este valabil în toate cazurile, fiind vorba de comunicare, însă cred că cei ce oferă servicii de soluţionare a conflictelor cred că este necesar să caute informaţii sub acest aspect.

Mă gândesc ca din toamnă să organizez unele întâlniri scurte, pe astfel de teme.
Medierea penală are provocările proprii şi prezintă şi un potenţial important la acest moment pentru activitatea de mediator.

Furt calificat, acord de mediere, înlăturare răspundere penală și eliberare inculpat

Deși am stat departe, pentru mai multă vreme, de cauzele penale (cauze al căror obiect principal îl constituie latura penală, pentru că incidențe penale au fost numeroase dar subsidiare laturii civile, în special în cauzele de familie), datorită solicitărilor din ultima perioadă, am inaugurat cu succes și domeniul penalului, în cauze în care solicitanți ai medierii erau persoane arestate.

Întrucât totul s-a derulat cu multă rapiditate, înțelegând urgența, ne-am mobilizat și noi însă am primit și concursul organelor de poliție și, ulterior, al instanței de judecată, descriem mai jos unul din cazuri în care includem și propriile observații care se aplică nu doar acestui caz.

Descrierea contextului:

Fapta săvârșită - furt calificat, așa cum a fost încadrat de către organele judiciare.

Solicitarea de mediere a venit din partea persoanei aflate în stare de arest.

La momentul solicitării medierii, persoana care a săvârșit fapta se afla sub arest preventiv la Secția de Poliție. O primă solicitare mi-a fost făcută de către un aparținător al persoanei arestate pe care, în continuare o voi numi Solicitant al medierii.

Dialogul cu persoana arestată a fost facil. Organele de poliție mi-au acordat accesul și permisiunea de a vorbi cu Solicitantul medierii în baza legitimației de mediator și a unei solicitări scrise, fără alte formalități. Lucrurile s-au derulat rapid, ori de câte ori a fost necesar. Un exemplu de bună practică l-am considerat, fapt pentru care i-am felicitat personal pe cei cu care am intrat în contact și voi face și alte demersuri pentru ca acesta să devină un model și pentru alte secții de poliție, cu încrederea că îi vom încuraja să treacă și la pasul următor: acela de a recomanda chiar ei procedura de mediere și, de ce nu, să aibă la dispoziție un tablou al mediatorilor din București.

Pe parcursul derulării etapei de pregătire a medierii, persoana solicitantă a medierii a fost trimisă în judecată, între timp prelungindu-se și măsura arestării preventive.

Dialogul în procedura de mediere. Deși fapta nu este una foarte complicată, dialogul în general, în cauze penale, când nu există o relație anterioară între părți, dialogul este mult mai dificil de construit iar negocierile mult mai grele. În astfel de cazuri este necesară multă creativitate a mediatorului pentru a construi pe un fundament foarte șubred. De asemenea, este necesară o sensibiliatte aparte a mediatorului la nevoile părților, nevoi pe care de multe ori trebuie să le intuiească, ele nefiind exprimate explicit.

Acest demers al mediatorului, în cauzele penale, este îngreunat și din cauza urgenței impuse de starea de arest, Nu mai vorbesc de suferința familiei și așteptările lor de la mediere și mediator.

După cum aveam să constat, mediatorul trebuie să facă față tot mai mult tensiunii ce se acumulează la nivelul familiei, pe tot parcursul medierii, când trebuie să facă eforturi financiare de reparare atât a prejudiciului material cât și a celui moral, convenit de părțile implicate în mediere. Supimentar, pe măsură ce se stabilesc și termenele judiciare, tensiunea se amplifică.

În această etapă, mediatorul este nevoit să devină un bun manager în gestionarea tuturor acestor emoții acumulate, rol care, de regulă, consumă foarte multă energie.

Procedura de mediere și ajungerea la acord. Arestată fiind una dintre părți, procedura de mediere este ușor atipică și îngreunată de acest fapt însă, cu un mediator pregătit și cu o viziune de ansamblu, care privește și în perspectivă situația (cred că și optimismul, aici, devine o calitate :) ), lucrurile se pot simplifica.

În cadrul medierii s-au făcut oferte reciproce iar acordul de voință al părților s-a realizat în etape. În cazul descris, acordul sa realizat verbal, în întâlniri separate cu părțile și telefonic, iar semnarea acordului de mediere s-a făcut în etape. Primul, prezent în biroul mediatorului, a semnat partea cu privire la care a fost săvârșită fapta. Pentru semnătura părții arestate era necesară deplasarea mediatorului la penitenciar (între timp persoana fiind mutată la Penitenciarul Rahova).

Accesul la penitenciar: unul facil, fără să fie nevoie ca persoana arestată să facă demersuri suplimentare, fiind necesară doar soicitarea mediatorului de a-și vedea clientul. Este o evoluție deosebită sub acest aspect, având în vedere situația din penitenciare de acum cinci - șase ani.

Semnarea acordului de mediere de către persoana aflată sub arest: în cazul descris, am ales să semnăm acordul de mediere a doua zi, când în dosar era stabilit un termen pentru Camera preliminară iar persoana arestată - în calitate de inculpat, urma să fie prezentă.

Solicitare adresată instanței de judecată în vedera finalizării medierii. Ca mediator, m-am prezentat personal și, la momentul aducerii arestaților, am solicitat instanței să-mi permită să discut cu clintul meu - arestat, în vederea finalizăriimedierii prin semnarea Acordului de mediere și a procesului verbal de închidere a procedurii prin acord total. Totodată, am informat instanța că un acord de voință a fost în prealabil realizat, urmând ca, în sala de judecată, clientul să citească documentele emise de mediator și să le semneze, în măsura în care își menține poziția.

Instanța îmi acordă această permisiune însă solicită și prezența avocatului din oficiu în acest demers. Importanța acestui aspect o voi sublinia ulterior.

Importanța depunerii acordului de mediere la termenul stabilit pentru Cameră preliminară. Odată semnate documentele emise de mediator prin care se sting pretențiile reciproce ale părților și depuse pe masa instanței la acest termen, instanța va putea da soluția chiar la acest termen, nemaipierzându-se alt timp cu stabilirea și judecarea cauzei sub acest aspect intervenit, situație în care și persoana arestată având șanse de a fi eliberată în aceeași zi și nu ulterior.

În caul descris, așa s-au și petrecut lucrurile.

Înlăturarea răspunderii penale. Odată ce instanța consfințește acordul de mediere, dat fiind termenul la care a fost depus, dispune: revocă măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul AB, (….date….). Dispune punerea în libertate a inculpatului AB, dacă nu e arestat în altă cauză, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Măsura luată se comunică administraţiei locului de deţinere, care este obligată să o aducă la cunoştinţă inculpatului.

16.11.2016 Ora estimata: 10:00Complet: C2 Penal - Cameră PreliminarăTip solutie: ÎncheiereSolutia pe scurt: În temeiul art. 348 C.pr.pen. rap. la art. 207 alin. 6 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului AB, (….date…..). Admite cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul AB, prin avocat. În baza art. 242 alin. 1 din C.p.p. rap. la art. 231 alin. 2 C.pen. revocă măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul AB, (….date….). Dispune punerea în libertate a inculpatului AB, dacă nu e arestat în altă cauză, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Măsura luată se comunică administraţiei locului de deţinere, care este obligată să o aducă la cunoştinţă inculpatului. În temeiul art. 275 alin 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunțare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 16.11.2016, ora 12.35. Document: Încheiere finală (dezinvestire) 16.11.2016

Dificultăți întâmpinate. Fiind un caz ușor atipic, am les să rămân în sală până la judecarea cauzei. Surprinzătoare pentru mine a fost poziția procurorului care arată instanței că părțile nu au fost asistate de avocați în procedura medierii. Cu permisiunea instanței am intervenit din sală, arătând că Legea medierii permite acest lucru părților, în măsura în care părțile solicită expres acest lucru. De asemenea, am rătat instanței că această mențiune este făcută și în procesul-verbal de inchidere a medierii.

Fără să mai fie nevoie de intervenția avocatului din oficiu sau a mediatorului, instanța a constatat că, totuși, semnarea acordului de mediere s-a făcut în sala de judecată, prin intermediul avocatului prezent care și-a consiliat clientul. Personal, pe această cale, felicit instanța pentru poziția exprimată, din oficiu. Desigur, se datoreaza și alegerii pe care am făcut-o, ca mediator, aceea de a fi semnat acordul de mediere în fața instanței de judecată și nu în penitenciar. În caz contrar, inculpatul ar fi trebuit să mai aștepte câteva zile până ce erau îndeplinite toate condițiile legale solicitate de dna procuror.

Subliniez faptul că soluția ar fost aceeași, numai că s-ar mai fi intârziat în cauzăpână la, cel mult 20 de zile. Ori, după cum știm, fiecare zi are importanța ei iar așteptarea, într-o astfel de situație, poate deveni foarte dificilă, mai ales dacă sunt și probleme de sănătate la mijloc.

Concluzionând, cauzele penale penale au un grad de dificulatte mărit și solicită, cum spuneam multă sensibilitate, disponibilitate și creativitate din partea mediatorului. Cu toate acestea, pot aduce satisfacții profesionale pe măsură, mai ales când se reușește scurtarea timpului de soluționare a cauzei.

Interviu cu Fanuta Lisman

Fănuța Lișman, membru în Consiliul Director al Colegiului Mediatorilor

Pentru mine succesul în mediere înseamnă să te afli pe un trend crescător

Liceul de chimie a fost o “vacanță” cu vedere la munte. Prima facultate, de Teologie și Asistență Socială, a fost prima cărămidă a edificiului medierii, la care lucrează cu pasiune în fiecare zi. Drumul profesional a fost plin de decizii îndrăznețe, de lecții importante și de multe, multe întâlniri cu oameni. De toate felurile și cu toate problemele la care te gândești sau nu.

Când privește în urmă, Fănuța Lișman vede un traseu sinuos, în care nimic nu pare să fi fost întâmplător. Totul a fost (pre)destinat pentru a ajunge, într-o zi, la mediere.   Povestea interesantă abia de aici încolo începe.

Dacă  ne  uităm  la  reperele  educaționale, întâlnirea cu medierea a venit firesc sau este o deviere de la traseu?

Fănuța Lișman

Chimia a fost mai degrabă o dorință de a pleca mai departe de casă. Am ales să merg la Bușteni pentru că nu voiam să rămân la Ploiești, prea aproape de casă. Locuiam în apropierea Ploieștiului, într-o zonă de câmpie, și mi-am dorit foarte tare să fiu mai aproape de munte. Mi-am spus că merg într-o ”vacanță” de

2 ani, să fac liceul de chimie la Bușteni. Odată

cu prima facultate, cea de Teologie și Asistență Socială, a început parcursul pentru mediere. De atunci până la acest moment, parcă totul a venit mănușă din acest punct de vedere. Tot ce am lucrat ca asistent social, de la anchete sociale, discuții cu persoane cu tot felul de probleme, de la dizabilități până la probleme financiare, m-a format în lucrul cu oamenii. A urmat o perioadă de 8 ani în care am stat la catedră. Am schimbat apoi domeniul și am trecut în zona de vânzări, în domeniul asigurărilor şi mai apoi în imobiliare unde am păstrat practica de a lucra cu oamenii. A venit apoi Facultatea de Drept, care a împlinit, pot spune, experiența de până atunci. 

 “Sunt tânără pentru mediere și nu vreau să-mi mai schimb job-ul.”

Mediatorul nu este cel cu 80 de ore de formare initială, ci persoana cu experiența acumulată în spate, cu educația primită și istoria personală. Toate acestea mă ajută acum să abordez diverse tipuri de conflicte, din mai multe perspective. Am trecut de la chestiuni din domeniul familiei, la cele financiare. Am constatat că gestionez cu uşurinţă dispute de vecinătate, unde se punea problema scosului pomilor de pe graniţe, și mi-am dat seama că pot să înțeleg anumite lucruri pe care altfel nu aș fi reușit să le pricep fără această experiență dobândită anterior obținerii calităţii de mediator.

Cum s-a produs întâlnirea cu medierea?

În 2009 eram în anul III de facultate, la Drept și un domn profesor ne-a întrebat: Ați auzit de mediere? Este foarte interesantă, dar nu multă lume știe de ea. Iată că eram studentă la Drept și nu știam nimic despre mediere, deși legea exista din 2006. Am studiat-o și atunci mi-am dat seama că este o activitate care mi se potrivește foarte tare. Mi-a schimbat tot parcursul, pentru că la Drept mă dusesem pentru a deveni notar public. Până în toamna anului 2009 am făcut și cursul de formare în mediere și apoi am urmat parcursul firesc.

Aș vrea să ne întoarcem puțin la perioada petrecută în domeniul asigurărilor. Dacă înainte de acel moment ați învățat să ascultați oamenii, în asigurări ați și învățat să transmiteți ceva celor cu care intrați în contact.

După ce am părăsit zona de asistență socială, am ajuns în vânzări. Aici am învățat să ascult, dar   să   și   identific   nevoia   oamenilor.   Am învățat că nimeni nu dorește să apeleze la un serviciu dacă nu are nevoie de el, dacă nu-și identifică nevoia. Am stat în această activitate peste 3 ani, am ajuns Unit Manager, am coordonat o echipă de oameni și o pregăteam să facă vânzări de asigurări. Identificarea nevoii și încrederea erau elemente esenţiale în vânzări. Sunt două elemente foarte utile şi în mediere, iar aceste elemente cred că mă ajută să reușesc şi ca mediator.

După ce ați terminat cursul de formare în mediere v-ați gândit că o să faceți doar asta sau o vedeați ca o activitate complementară?

Din start mi-am dat seama că este o profesie grea, aflată la început, dar am intuit și oportunitățile. Însă pentru a le valorifica trebuia să mă concentrez 100% pe această activitate. Am investit de la început timp, bani și tot ce a mai fost nevoie. Cred că de aceea sunt astăzi încă în mediere, pentru că mi-am propus din prima clipă să fiu mediator cu normă întreagă.

V-ați stabilit un termen în care să reușiți în această profesie?

Mărturisesc că nu am avut curajul să stabilesc un termen clar, pentru că mi-am dorit foarte tare să fiu mediator, simțeam că mi se potrivește. Știam ce am de făcut și mi-am spus că trebuie să fac tot posibilul să reușesc. Am avut şi suportul familiei, mai ales în momentele grele, care nu au lipsit. Dar nu am avut momente de deznădejde, de renunțare. Mi-a dat curaj faptul că, an de an, am crescut. Trendul era încurajator. Așa că nu mi-am mai pus problema termenelor, ci să rezist până când voi ajunge la nivelul la care să mă pot întreține din această activitate. Pentru mine succesul în mediere înseamnă să te afli pe un trend crescător. Din punct de vedere al veniturilor pot spune că ”a trăi din mediere” a însemnat în primul an să-mi plătesc cheltuielile biroului. În al doilea an am plătit cheltuielile și am adus și ceva bani în casă. În al treilea, standardul a crescut și sper ca în anii următori  creșterea să  însemne  ajungerea  la nivelul la care să poți să-ți satisfaci nevoia de concedii sau să investeşti ori să te ocupi de propriile hobby-uri. Medierea este o profesie mai specială și nu putem să o definim strict ca un business. Însă cred că ar trebui privită activitatea și din această perspectivă, pentru că titularul unui birou de mediere este, sau ar trebui să fie, și un manager. Trebuie să știe să- și gestioneze activitatea astfel încât să-și acopere cheltuielile și să-și asigure venituri pentru el și familie.

V-ați concentrat până acum pe un anume tip de dispute în medierile avute? A contat pregătirea și experiența anterioară în alegerea medierilor?

Fără să vreau, experiența și pregătirea de asistent social m-au îndreptat către domeniul familiei. A mai fost însă un motiv: a fost singurul domeniu în care s-a conștientizat mai uşor nevoia de a apela la un mediator. Când promovam medierea şi vorbeam de beneficiile ei, ne așteptam ca zona de comercial să fie prima care să apeleze la mediere. Nu a fost așa, din zona familiei s-a conștientizat mai bine această nevoie și recomandările celor care au apelat la această metodă au venit mult mai repede, în special pe zona “custodiei” copiilor, în cazurile divorțurilor cu minori. Am însă un interes deosebit și pentru zona conflictelor comerciale. Am și participat, recent, la un eveniment despre insolvență. Cunosc domeniul şi am și lucrat cu colegi care au înțeles că se poate folosi medierea cu succes și aici.

Se vor specializa mediatorii în timp?

Pe mine, aşa cum vă spuneam, experiența anterioară mă ajută în mediere. Legea nu ne spune că trebuie să ne specializăm, dar mediatorul are nevoie să înțeleagă domeniul în care a apărut disputa supusă medierii. Ca să înțelegem un domeniu, să identificăm nevoile, interesele oamenilor, trebuie să avem un minim de cunoștințe specifice. Se vorbește de mediatorul nejurist. Soțul meu nu este jurist și își depune în această perioadă actele pentru autorizarea ca mediator. Simte lipsa studiilor juridice ca un handicap și este conștient că trebuie să se pregătească pe anumite aspecte. Pentru că a lucrat în domeniul imobiliar, cunoaște foarte bine aspectele juridice din acel tip de activitate şi probabil că se va “specializa” în gestionarea acestor tipuri de dispute. Și în cazul mediatorilor se va realiza în timp o specializare, ca și la avocați. Este o cerință a pieței însă, să sperăm, nu impusă prin lege.

”Nebunia” scrisului

Când ați simțit nevoia să și scrieți despre profesia de mediator și problemele ei?

”Nebunia” asta cu scrisul a început înainte (râde). Până în 2009, când am luat contact cu medierea, începusem deja să scriu în domeniul juridic,  pe  blogul  meu.  Domnul  Andrei Săvescu, cel care coordonează site-ul Juridice.ro, m-a invitat să scriu acolo, în paralel cu blogul personal. Am studiat Legea medierii, din perspectivă juridică, timp de aproape un an. Eram în anul IV la Drept, am descoperit procedura civilă și, când a trebuit să fac lucrarea de licență, am ales ”Medierea în procesul civil”. În primă fază am împărtășit cu colegii de facultate chestiunile teoretice. Uitându-mă  acum  pe  blog  la  postările  din 2010,   îmi   dau   seama   ce   novice   eram   în mediere.  Îmi  lipsea  practica  și  vorbeam  de ”avantajele medierii”. Între timp am acumulat experiență, dar nu mai am timpul necesar să scriu. Am găsit însă o altă supapă. Cadru didactic de atâția ani, am simțit permanent nevoia să împărtășesc și altora din experiența mea. Mă încarc pozitiv când fac asta. Așa că m- am îndreptat către formare și am început să împărtășesc  la  cursurile  de  formare  în mediere experiențele proprii. O experiență, chiar  și  într-o  singură  mediere,  este  deja  o experiență   enormă   pentru   mediatorul   la început de drum.

Sunteți la biroul de mediere, sunteți formator, participați la evenimente specializate.  Cum vă împărțiți timpul unei zile cu familia?

Fiica mea mă sună mai mereu după ora 6 seara și mă întreabă când vin acasă. Eu cu soțul meu încercăm să ne împărțim timpul și să facem cu rândul. La sfârșit de săptămână stăm mai mult împreună, facem teme, gătim, ne plimbăm, astfel încât să compensăm orele pierdute în timpul săptămânii.

Spuneați că soțul dumneavoastră urmează să devină și el mediator. L-ați influențat sau a fost o decizie venită din proprie convingere?

Ca în multe alte situații, eu am fost promotorul, sunt ca o săgeată ce țintește ceva, iar soțul meu vine și așează lucrurile.Este un tip mai așezat, foarte bun în negociere și pe care îl aștept în această profesie de multă vreme, pentru că va fi un suport real. Nu mă gândesc neapărat că vom lucra în echipă, în co-medieri, ci mai degrabă în coordonarea activităţii. Pe de-o parte este bună o echipă mixtă de co- mediatori, când te știi de-o viață cu cealaltă persoană. Dar după o astfel de co-mediere este posibil să avem discuțiile de rigoare, pe ce-a fost bine sau nu. Este bine, dar asta poate să însemne un consum mare de energie. Rămâne să vedem. I-am pregătit însă alte echipe în care să lucreze. (râde)

Dincolo de momentele petrecute la final de săptămână cu fata dumneavoastră și cu soțul, ce hobby-uri mai aveți când găsiți puțin timp liber?

Mai bine spus ”mi-ar plăcea să mai fac”. Pe vremuri îmi plăcea să tricotez. De regulă stăteam seara la televizor, vedeam un film și tricotam. Mai nou, îmi place goblenul. Din păcate, astfel de momente nu mai am decât în vacanțele de vară. Dacă ajungem la munte și am o zi, doar a mea, stau la umbra pomilor din livada noastră și reiau lucrul la un goblen început în urmă cu mai bine de un an de zile. Este o activitate care cere migală, dar mă relaxează foarte mult și permite gândurilor să zboare. Tot vara, mai fug la o mănăstire pe care o știu și unde găsesc o oază de liniște și unde mă încarc cu energie.

Cei care stăpânesc medierea o duc uneori și în familie, la nivelul conflictelor cotidiene. E un avantaj pentru viața personală?

Enorm. Dacă soțul meu se necăjea la un moment dat pentru că eram mai colerică și mai vocală, acum se supără că sunt prea calmă (râde). Fără să vrei aplici tehnici din mediere. Devine felul tău de a fi, în orice abordare, nu doar în familie. Inclusiv cu copilul. Eu venind din vânzări și având aceste abilități formate, le-am transmis și fetița mea a început să negocieze de la 3 ani: Mami, dacă fac asta, îmi dai asta?

Ar   fi   utilă   predarea   unor   tehnici   de mediere în școală, pentru rezolvarea conflictelor specifice?

Ar fi extraordinar! În clasa a IV-a, la ora de educație civică, copilul meu și colegii abordau probleme de comunicare și de conflict și mi-a plăcut modul în care puneau copiii problema. Personal, chiar am încercat la o grupă de clasa a VII-a, un experiment de genul acesta și copiii s-au dovedit extrem de receptivi. Au capacitatea să identifice și să înțeleagă aceste tehnici de rezolvare a conflictelor. Noi nu am fost  obișnuiți  să-l  ascultăm  pe  celălalt și  să abordăm constructiv o opinie diferită de a noastră. Dacă vom începe din școli cu educația despre soluționarea conflictelor, probabil că vom avea o generație de oameni care vor aborda altfel problemele de acest gen și le vor rezolva constructiv.

Postura de membru în Consiliul Director înseamnă răspundere

Fănuța Lișman

“Parcă a fost cineva acolo, sus, care mi-a spus: Tu trebuie să treci pe aici, pe aici și pe aici, ca să poți face bine medierea.”

Cum  ați  aderat  la  Colegiul  Mediatorilor?

”Am găsit leadership, am găsit spirit de echipă, transparență, management pe bază de proiecte”, spuneați într-o declarație, vorbind despre Colegiu.

A fost o chestiune de alegere, după studierea altor oferte de la momentul respectiv. Legea îmi dădea la acel moment aceast răgaz, fără a condiționa asta de obținerea autorizării. Acum este mai dificil și îi sfătuiesc pe cei care vin la cursurile de formare să înceapă să identifice mai din timp o asociație, în funcție de nevoile pe care le au. În cazul Colegiului Mediatorilor am studiat statutul asociației și am vrut apoi

să-i cunosc liderii. A fost ușor aici să descopăr asta. Ideea de leadership și de proiecte, promovată de Colegiu, mi-a permis mie să fiu

cunoscută în profesie și între colegi, dar și în exterior. După ce am intrat în asociație, dacă am avut o idee de proiect, am propus-o și am și pus-o apoi în aplicare. Mi-am făcut o echipă și am coordonat acel proiect. Orice membru al asociației poate, la un moment dat, să gândească un proiect și să-l pună în practică, fiind la fel de puternic ca și președintele Colegiului pe proiectul respectiv. Deciziile se iau în mod democratic, în Consiliul Director, sau  prin  consultarea  membrilor.  Uneori reușim mai bine în armonizarea opiniilor membrilor, alteori mai puțin, important este că ne străduim.

Acum sunteți membru în Consiliul Director al Colegiului Mediatorilor. Vă doriți în viitor un rol mai important?

Postura de membru în Consiliul Director înseamnă răspundere, implicare și o permanentă atenție la ce se întâmplă la nivelul legislației sau al Consiliului de mediere. În acest moment, mărturisesc că nu mă tentează o răspundere mai mare, pentru că îmi iau foarte în serios rolul în asociație. Atâta timp cât pot să-mi pun în aplicare o idee, ca simplu membru, nu am nevoie de o poziție mai înaltă. M-aș bucura să se schimbe garda și să vină alți colegi, care să vadă ce înseamnă activitatea la nivelul Consiliului Director al Colegiului şi să sprijine dezvoltarea asociaţiei.

Vă provoc la un exercițiu de imaginație: Dacă mâine ați fi președinte al Consiliului de mediere, care ar fi una dintre primele măsuri luate pentru profesie, cunoscând contextul actual?

Cred că în momentul aceasta este important să vorbim   de   promovarea   instituțională.   În cadrul Colegiului  Mediatorilor am făcut mai multe proiecte în care am încercat să aduc la aceeași   masă   profesioniști   din   mai   multe domenii. Cred că este timpul pentru Consiliul de mediere să inițieze un dialog instituţional real cu fiecare dintre categoriile profesionale implicate în actul de justiţie dar nu numai. Ce s-a întâmplat până acum nu cred că a fost un dialog real cu barourile, Consiliul Superior al Magistraturii, cu instanțele ori cu Ministerul Justiției. Oamenii nu au înțeles ce este medierea și ce face mediatorul. Noi nu soluționăm doar conflicte și atât. Mediatorul este un factor de echilibru, un factor de încredere, este un terț neutru, care poate să sprijine dialogul în societatea românească. Pentru ca oamenii să capete încredere în mediere trebuie să capete încredere și în Consiliul de mediere. În inițierea acestui dialog instituţional trebuie cooptate și asociațiile de mediatori, mediatorii care au dovedit până acum că se implică şi pot sprijini acest demers.

Au mediatorii repere reale în profesie?

Fiecare mediator știe de ce are nevoie, fiecare își identifică reperul. Nu cred că neapărat în mediere trebuie să ne căutăm repere, dar cred că sunt și aici, dar nu cred că sunt vizibile. Pentru că nu au fost încurajate să iasă la suprafață.

Au fost medieri care, prin rezultatul final, v-au surprins?

Mă puteau surprinde la începutul activității de mediator. Atunci aveam așteptări de la medieri. Însă asta mi-a trecut după primele medieri finalizate, pentru că am conștientizat că rezultatul poate să fie oricare, pentru că nu eu îl influențez, soluția nu vine de la mine și resorturile sunt de toate tipurile. Acum nu mai am așteptări nici măcar să ajung la un acord, cu atât mai puţin la un anumit tip de acord. Poate să surprindă pe cineva faptul că oamenii nu pot ajunge la un acord. Important este ca mediatorul să-și facă treaba și tot ce ţine de el, rămânând neutru și imparţial.

De la fiecare mediere

învăț ceva

Care  este  cea  mai  mare  calitate  pe  care considerați că o aveți ca mediator?

Cred că în ceea ce privește empatia. Empatizez destul de repede și înțeleg ușor omul din fața mea. Astfel, construiesc încrederea ceva mai repede.

Unde trebuie să mai lucrați la profilul de mediator?

Ca mediator trebuie să muncești tot timpul. De la fiecare mediere învăț ceva, îmi dau seama că trebuie mai mult… Poate pe zona de înțelegere a naturii umane. Gândesc deja o colaborare pe un proiect cu un coleg mediator specializat pe această zonă. Ca prim lucru, pentru că sunt multe altele de îmbunătățit, permanent.

Este acum medierea pe drumul pe care l-ați imaginat atunci când ați început să lucrați ca mediator?

Cred că am înțeles foarte bine medierea și mă bucur că s-a întâmplat aşa. Asta m-a ajutat să rămân în profesie. Experiența anterioară și-a spus cuvântul și m-a ajutat să lucrez mai bine ca mediator și să-mi perfecționez abilitățile. Privind în urmă, cred că da, în contextul dat, medierea fiind încă la începuturile ei.

O să ajungeți la un moment dat să acordați mai mult timp activității de formare decât celei de mediere?

Nu. Aș simți nevoia să existe un echilibru. Mă simt bine ca mediator, îmi doresc, evident, anumite tipuri de spețe, mai complexe. 

Și pe partea de formare mă simt bine, pentru că pot să-mi împărtășesc experiențele practice. Sunt un practician, inclusiv pe partea de formare.

Interviu realizat de  Clubmediatori.ro