Ce este medierea?

Potrivit Legii 192/2006 cu modificările ulterioare (Legislatie mediere),

„Art. 1 – (1) Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate  şi având liberul consimţământ al părţilor.”

Potrivit DEX, acţiunea de a media se numeşte mediaţie, mediere, mijlocire şi este definită ca acţiunea prin care o terţă persoană (un stat, o organizaţie internaţională sau o persoană oficială) intervine pentru rezolvarea paşnică a conflictelor dintre state, luând parte la tratative şi uneori făcând propuneri). A mijloci, potrivit DEX, înseamnă a stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia.

Dar, pentru o întelegere facilă a medierii şi a sensurilor pe care le poartă, se impune a stabili şi ce este conflictul. Apelând din nou la DEX, constatăm: conflictul este definit drept o neînţelegere, un dezacord, o ciocnire de interese, un  antagonism, o ceartă (diferend, discutie).

Din perspectivă sociologică, prin conflict se înţelege o opoziţie, o luptă  între indivizi, grupuri sau partide, clase sociale, comunităţi sau state. Conflictul, lupta, opoziţia au la bază diferenţele privitoare la interese contrare, interese ce pot fi de natură economică sau politică, de natură etnică sau rasială.

Etimologic, termenul conflict derivă din latinescul „conflictus” – a ţine împreună cu forţa.

Cauzele conflictului, aşa cum se afirmă în literatura de specialitate, sunt multiple. Se pot datora discriminării sau inegalităţii sociale, incapacităţii părţilor de a ajunge la un compromis reciproc acceptat legat de poziţia lor in societate. De asemenea, conflictul poate lua naştere şi din competiţia pentru controlul resurselor finite,  din competiţia privind accesul la oportunităţile crescute, dar şi din dorinţa de dominare, de putere, de prestigiu.

Aceste divergenţe au efecte disruptive asupra interacţiunii sociale. Totuşi, trebuie amintit faptul că teoriile mai noi, privitoare la conflict,  pornind de la faptul existenţei pluralităţilor de interese, consideră conflictul ca fiind inevitabil iar abordarea conflictului trebuie să fie una constructivă, ea exprimând de fapt esenţa democraţiei.

Altfel spus, asumarea conflictului, pentru un sistem social, reprezintă un indicator al caracterului său democratic şi, totodată, al nivelului de dezvoltare la care a ajuns societatea în ansamblul ei. Teoriile structural funcţionaliste erau acuzate că privesc conflictul doar prin prisma funcţiei lui negative, ca fenomen marginal, ce are doar un rol de perturbare a armoniei întregului.

Tocmai datorită acestui mod nou de a privi conflictul, pe baza teoriilor elaborate de-a lungul vremii de reputaţi sociologi, psihologi, psihosociologi, pe baza experienţelor acumulate în diferite sisteme sociale, s-au căutat diverse metode de soluţionare a conflictelor, altfel decât pe cale judiciară. S-au căutat permanent metode de păstrare a ordinii sociale altfel decât prin procedurile judiciare, din nevoia de a stinge conflictul şi de a restabili situaţia anterioară de armonie, fapt ce nu se întâmplă odată cu soluţonarea unui litigiu în instanţă deoarece părţile rămân pe poziţii contrare, conflictuale. Deşi, în instanţă, soluţia este dată potrivit legii,  părţile rămân pe poziţii adverse; o parte pierde, alta câştigă, fapt ce nu este de natură să restabilească armonia dintre părţi. Mai mult decât atât, de-a lungul timpului, pentru asigurarea drepturilor şi libertăţilor persoanei, s-au prevăzut anumite reguli general valabile în diferite sisteme de drept – garanţii procesuale – care îngreunează procedurile judiciare şi care nu răspund întotdeauna nevoii unui justiţiabil aflat la un moment dat în conflict.

Ca alternativă la metodele tradiţionale, potrivit cu nivelul de dezvoltare al fiecărei societăţi, în diferite sisteme de drept s-au folosit metode alternative, diferite, de soluţionare amiabilă a conflictelor.

Cănd ne referim la metode alternative de soluţionare a conflictelor avem în vedere toate metodele utilizate prin care se pune capăt unui diferend în afara sălii de judecată. Cu alte cuvinte, metodele ADR sunt alternative la justiţie, la procedura judiciară. (Ghid de mediere pentru magistrati (I). Justitia si ADR. Formele de ADR. Organizarea ADR/Juridice.ro)

Medierea face şi ea parte dintre metodele alternative. Printre cele mai importante metode ADR, pe lângă mediere, mai enumerăm: arbitrajul, negocierea şi concilierea.

O definire unitară a medierii nu s-a reuşit până în prezent întrucât s-au aplicat modele diferite de mediere. Fiecare ţară a adoptat tipuri diferite de mediere, adaptate specificului naţional.

În Europa nu s-a structurat încă un model european de mediere, unanim acceptat de statele membre.

Medierea in dreptul romanesc.

Din textul Legii 192/2006 (Legea medierii), atat potrivit art. 1 din lege cat si a celorlate articole privind procedura medierii, putem spune ca medierea este o modalitate prin care partile unui conflict pot ajunge la un consens, pe cale amiabila, in prezenta unei a treia persoane numita mediator si care este specializata in acest sens. Mediatorul este (trebuie sa fie) o persoana neutra, impartiala, fara putere de decizie dar care are rolul de a asista partile in negocierea dintre ele si de a le usura comunicarea, ajutandu-le astfel sa ajunga la o intelegere acceptata de toate partile aflate la masa negocierii.

Medierea este o procedura voluntara si nu obligatorie. Desi textul legii obliga organele jurisdictionale sa recomande partilor medierea (am scris despre acest fapt aici si aici) acestea nu pot fi obligate sa mearga la mediator. Mai mult decat atat, daca partile aleg sa urmeze procedura medierii nu inseamna ca ele vor fi obligate sa ajunga la o intelegere, nu inseamna ca vor fi obligate sa incheie un acord, tot astfel cum nu pot fi obligate sa se inteleaga asupra tuturor problemelor pentru care se afla in conflict.

Astfel, odata ce partile au ales sa parcurga aceasta procedura amiabila, ele au decis de fapt sa preia controlul in solutionarea conflictului (litigiului, de cele mai multe ori) dintre ele, partile fiind cele care dau solutia in mediere, solutie reciproc avantajoasa (vom explica mai jos ce intelegem prin solutie reciproc avantajoasa) pentru parti.  Desigur ca, in functie de cercetarea prealabila la care este indreptatit mediatorul, in functie de natura conflictului si de complexitatea acestuia,  mediatorul va stabili etapele si modul in care se va derula procedura, el fiind cel care supervizeaza negocierea dintre parti. Mediatorul nu da solutii. El ghideaza partile in gasirea propriilor lor solutii. Aceasta este frumusetea medierii: partile ajung sa reia comunicarea dintre ele, ajung sa tina seama si de nevoile celeilalte parti, totodata gasindu-si rezolvare la propria problema.

Mai mult decat atat, reluandu-se  comunicarea, sansele de a se reinnoda vechile prietenii sunt foarte mari. Solutia fiind stabilita de parti, sansa ca aceasta sa fie respectata de catre fiecare in parte este una foarte mare, de aici si rata de succes a medierii, in tarile care o practica de multa vreme.

Privitor la acest ultim aspect (respectarea acordului de mediere), s-a exprimat indoiala cum ca partile vor incalca mult mai usor un acord de mediere decat o hotarare judecatoreasca.

Sa analizam putin acest aspect.

Ce este un acord de mediere? este o conventie intre parti, asemeni oricarei alte conventii. Acordul de mediere nu este cu nimic mai prejos decat oricare alta conventie, ca orice alt contract prin care doua sau mai multe persoane decid sa colaboreze intre ele pentru a avea un beneficiu. Singura diferenta este data de faptul ca acordul de mediere intervine in urma unei neintelegeri (neintelegerea respectiva putand avea ca izvor chiar un contract anterior), el ramanand o conventie care poate prelungi colaborarea dintre initiala dintre parti sau care nu face altceva decat sa stinga un litigiu nascut intre parti. Odata in plus, pentru a-i da forta necesara, acordul de mediere consfintit prin hotararea de expedient este titlu executoriu, iar in caz de nerespectare a acordului (conventiei) se poate trece la executarea silita, fara a fi necesara investirea cu formula executorie a acordului de mediere.

Hotararea judecatoreasca. Faptul ca un conflict se solutioneaza pe cale judiciara, situatie in care partile nu pot controla in niciun fel decizia instantei iar decizia, de regula, nu multumeste ambele parti, face hotararea judecatoreasca sa fie mai puternica? Poate ca teama de autoritatea ce o are hotararea sa determine persoanele sa o respecte insa, merita oare ca partle sa astepte o hotarare ce este posibil sa nemultumeasca ambele parti? Aici, depinde de fiecare persoana in parte. In plus, desi se se pune solutioneaza litigiul, conflictul interpersonal persista de cele mai multe ori. Partile raman in continuare pe pozitii adverse. In schimb, la mediere, partile ajung efectiv sa se inteleaga, sa comunice  iar posibilitatea reizbucnirii conflictului este cu mult mai mica decat in situatia solutionarii pe cale judiciara.

Concluzionand, medierea pare a fi calea de preferat, prin prisma multiplelor avantaje. In timp, va deveni obisnuointa si greu de conceput ca este de preferat instanta de judecata si nu medierea.

O conditie importanta pentru parti si instituita de legea medierii este si cea privitoare la confidentialitate. Mediatorul este obligat sa pastreze confidentialitatea, sub diferite sanctiuni si totodata are dreptul sa o pasatreze, inclusiv in fata instantei de judecata. Legea medierii prevede la art. 53: "Sustinerile facute pe parcursul medierii de catre partile aflate în conflict, de persoanele prevazute la art. 52 si la art. 55 alin. (1), precum si de catre mediator au caracter confidential fata de terti si nu pot fi folosite ca probe în cadrul unei proceduri judiciare sau arbitrale, cu exceptia cazului în care partile convin altfel ori legea prevede contrariul. Mediatorul va atrage atentia persoanelor care participa la mediere în conditiile art. 52 asupra obligatiei de pastrare a confidentialitatii si le va putea solicita semnarea unui acord de confidentialitate." In consecinta, partile pot renunta la confidentialitate dar pentru aceasta este necesar sa prevada expres renuntarea la confidentialitate.

Pot fi situatii in care nu toate partile conflictului vor sa urmeze procedura medierii, caz in care procesul se desfasoara doar intre cei ce in mod voluntar apeleaza la mediere.

Cu alte cuvinte, medierea este un proces elaborat prin care partile ajung la un consens in mod amiabil, asistati de un profesionist (mediatorul) potrivit propriei lor vointe, dupa o procedura stabilita de mediator, procedura de-a lungul careia nu este obligatoriu ca partile sa ajunga la un acord. Astfel, in urma medierii, se poate ajunge la un acord care sa priveasca toate problemele ce au generat conflictul dupa cum este posibil sa se ajunga la un acord numai asupra unor aspecte sau sa nu se ajunga la un acord.

In situatia in care partile au apelat la mediere dupa declansarea litigiului pe cale judiciara, dupa parcurgerea medierii partile se intorc in instanta si vor cere hotararea de expedient (care se da in camera de consiliu si de indata) sau repun situatia pe rol pentru continuarea procesului in vederea solutionarii capetelor de cerere ramase nesolutionate prin mediere.

In oricare din situatiile de mai sus, odata revenite in instanta, fie pentru hotararea de expedient care consfinteste invoiala partilor fie pentru reluarea procesului, partea interesata (reclamantul) poate cere restituirea taxei de timbru pe care a platit-o pentru cererea pe care a depus-o pe rolul instantei.

Daca partea indeplineste conditiile pentru acordarea ajutorului judiciar, atunci, in aceleasi conditii, va beneficia de ajutor si cu privire la onorariul de mediator.

Astfel, potrivit art. art. 20 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar,  "În cazul în care persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) sau (2) face dovada că, anterior începerii procesului, a parcurs procedura de mediere a litigiului, beneficiază şi de restituirea sumei plătite mediatorului cu titlu de onorariu. De acelaşi drept beneficiază şi persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) sau (2), dacă solicită medierea după începerea procesului, dar înainte de prima zi de înfăţişare. Suma la a cărei restituire partea are dreptul se stabileşte de instanţă, prin încheiere pronunţată potrivit art. 15."

Altfel spus, persoana care face dovada ca indeplineste conditiile acordarii ajutorului public judiciar poate cere instantei restituirea onorariului ce l-a paltit mediatorului, indiferent daca a apelat la mediere inainte de declansarea procesului sau dupa, cu conditia ca, in cel din urma caz, sa fi acceptat sa urmeze procedura medierii inainte de prima zi de infatisare.

Recapituland, putem spune ca medierea este o procedura:

- extrajudiciara,

- de solutionare a conflictelor,

- amiabila (energiile negative sunt indreptate spre gasirea solutiilor reciproc avantajoase),

- confidentiala (se poate renunta la confidentialitate doar prin acordul unanim al partilor din contractul de mediere - mediator, pe de o parte si parti pe de alta parte),

- la care partile apeleaza in mod voluntar si care se deruleaza intr-u climat de incredere fata de mediator,

- prin care partile stabilesc solutia reciproc avantajoasa, potrivit propriei lor vointe,

- prin care mediatorul ghideaza partile in gasirea solutiilor si le ajuta in comunicarea dintre ele,dupa o procedura de el stabilita,

- in care mediatorul este si ramane impartial si neutru pe parcursul intregii proceduri (nimic nu opreste partile sa renunte la serviile mediatorului care incalca aceste principii de neutralitate sau impartialitate), alegand un alt mediator,

- ce se deruleaza intr-un timp relativ scurt, in functie de complexitatea cauzei, natura litigiului si vointa partilor,

- mai putin costisitoare, in raport de calea judiciara,

- prin care se pot restabili bunele relatii existente intre parti, inainte de declansarea conflictului, fapt deloc de neglijat.

Avand in vedere cele de mai sus, ne-am bucura daca ne-ati impartasi impresiile dumneavoastra privind medierea.

Dac este prima data cand vedeti altfel medierea decat pana acum, va invitam sa ne spuneti daca vi se pare o procedura pe care sa o recomandati cunostintelor dumneavoastra.

De asemenea, va invitam la dezbatere pe

Forum - Mediere si mediatori.

Magistratii, medierea si principiul rolului activ al judecatorului

Avand in vedere faptul ca au fost aduse modificari Legii 192/2006 privind medierea, am considerat util sa aduc modificarile ce se impuneau.

Sunt discutii privitoare la faptul ca magistratii nu trebuie sa fie obligati sa trimita oamenii la mediere.

Dupa lecturarea articolului, va invit la discutii.

Articolul de fata are menirea de a sublinia rolul activ al judecătorului pe parcursul desfăşurării unui proces civil din perspectiva instituţiei medierii, aşa cum este ea prevăzută de Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator[1], asa cum aceasta a fost modificata prin Legea 370 din 26 nov. 2006 si publicata in Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 831 din 3 decembrie 2009.

Într-un articol anterior am arătat care sunt avantajele pe care le poate aduce medierea pentru stat în general si pentru justitie în special, motiv pentru care nu le vom relua în articolul de faţă ci doar subliniem faptul că medierea poate fi instituţia care să ajute la degrevarea instanţelor de numărul mare de dosare aflate pe rol si, implicit, poate aduce o imbunatatire a actului de justitie.

Pentru acest motiv, am dorit să arătăm care este rolul activ al judecătorului în procesul civil şi care este corelaţia cu procedura medierii.

Un aspect foarte putin abordat în literatura de specialitate este cel privitor la conţinutul principiului rolului activ al judecătorului prin prisma art. 129 alin 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care "Judecătorul ... va stărui, în toate fazele procesuale, pentru soluţionarea amiabilă a cauzei.".

Astfel, potrivit art. 129 alin. 2 Cod pr. civ., în exercitatrea rolului său activ, judecătorul are îndatorirea de a stărui pentru soluţionarea amiabilă a cauzei. Această prevedere are forma actuală încă din 2005 (potrivit modificării aduse de Legea 219/2005 şi anterior de OUG 138/2000), adică dinainte de apariţia Legii medierii (L. 192/2006).

Cu alte cuvinte, încă dinaninte de a avea o reglementare specială care să permită părţilor recurgerea la o anumită procedură pentru rezolvarea unui conflict pe cale amiabilă, în exercitarea rolului activ, judecătorii aveau dreptul şi totodată obligaţia nu doar de a informa părţile că pot stinge litigiul dintre ele oricând pe parcursul procesului („în toate fazele procesuale”, după cum se exprimă legiuitorul) ci şi de a stărui ca părţile să recurgă la soluţionarea conflictului pe cale amiabilă.

Altfel spus, în conţinutul principiului rolului activ al judecătorului intră şi obligaţia (desigur şi dreptul) acestuia de a depune toate diligenţele ca părţile să aleagă o altă cale de soluţionare a conflictul dintre ele, şi anume calea amiabilă.

Dacă această obligaţie (de diligenţă) a judecătorului există încă dinainte de intrarea în vigoare a Legii 192/2006 privind medierea, prin prevederea expresă a articolului 6 din lege[2], această îndatorire a judecătorului este întărită prin noua reglementare şi, totodată, i se stabileşte un conţinut mai clar.

Potrivit art. 6 din Lege, in forma sa initiala, "Organele judiciare si arbitrale, precum si alte autoritati cu atributii jurisdictionale vor informa partile asupra posibilitatii si avantajelor folosirii procedurii medierii si le pot îndruma sa recurga la aceasta pentru solutionarea conflictelor dintre ele."

Potrivit propriei opinii, art. 6 (mai sus evocat) trebuie interpretat prin prisma normei prevăzută la art. 4 alin. 1 din Legea 192/2006 care stabileşte că medierea este o activitate de interes public. Prin prisma acestei prevederi, legiuitorul instituie pentru organele judiciare o obligaţie imperativa si concisa, aceea de a informa părţile cu privire la procedura medierii.

După modul în care este formulată de legiuitor şi ţinând totodată cont de faptul că medierea este o activitate de interes public (art. 4 alin. 1 din Lege) , credem că această normă este una imperativă, de la care nu se poate deroga. Prin această formulare, legiuitorul impune magistratului obligaţia informării părţilor cu privire la mediere şi, completând cu norma generală (şi ea imperativă) a Codului de procedură civilă (art. 129 alin. 2), impune magistratului obligaţia de a stărui pentru soluţionarea diferendului pe cale amiabilă.

Altfel spus, judecatorul (presedintele instantei), in toate fazele procesuale (art. 129 alin 2 Cod pr. Civ), trebuie ca dintru inceput sa informeze partile asupra faptului ca au posibilitatea alegerii unei alte cai de solutionare a conflictului, ca aceasta cale este una amiabila si care le ofera anumite avantaje, situatie in care procesul se va suspenda[3] iar partile, intr-un anumit interval de timp, se pot intoarce in instanta fie pentru a pune capat litigiului fie pentru a continua procesul.

In exercitarea rolului sau activ, judecatorul trebuie sa arate partilor si care sunt avantajele recurgerii la o astfel de procedura. Printre avantajele pe care judecatorul trebuie sa le aduca la cunostinta partilor avem in vedere restituirea taxei de timbru (art. 63 alin 2 din Legea 192/2006), reducerea timpului petrecut in instanta, posibilitatea pastrarii bunelor relatii cu partea aflat in conflict.

Mai mult decat atat, manifestarea rolului activ al judecatorului trebie sa ia forma staruintei, presedintele insatntei fiind obligat de legiuitor (art. 129 alin. 2) sa insiste, in mod repetat (DEX, staruinta = a ruga insistent si in mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista) ca partile sa puna capat conflictului pe cale amiabila.

Ceea ce lasa legiuitorul la latitudinea judecatorului (potrivit normei speciale dinainte de modificarea adusa prin Legea 370/2009) este dreptul celui din urma de a hotărî daca va recomanda sau nu partilor alegerea procedurii – „...si le pot îndruma sa recurga la aceasta (la mediere) pentru solutionarea conflictelor dintre ele.”

Potrivit recentelor modificari[4] „Organele judiciare şi arbitrale, precum şi alte autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale informează părţile asupra posibilităţii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii şi le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluţionarea conflictelor dintre ele.".

Observam ca se inlocuieste sintagma „pot îndruma” (partile) cu urmatoarea: (organele judiciare si alte organe) „îndrumă”( partile). Astfel ca ne indreptateste sa afirmam faptul ca legiuitorul impune magistratului (si celorlalte organe mentionate de Lege) obligatia de a indruma partile spre solutionarea diferendului lor pe cale amiabila. Prin modificarile aduse legii, magistratul nu mai are posibilitatea de a alege daca sa indrume sau nu partile in a recurge la procedura medierii. Potrivit textului mentionat, asa cum a fost el modificat, organele judiciare, dupa informarea prealabila asupra „posibilităţii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii” vor indruma partile sa urmeze aceasta procedura.

Prin urmare, presedintele instantei, in exercitarea rolului sau activ (in stransa corelatie cu alte principii fundamentale ale dreptului procesual civil, precum cel al contradictorialitatii sau al dreptului la aparare) va pune in discutia partilor acest fapt.

Prin transpunere in plan procesual, aceasta indatorire a organelor judiciare trebuie exercitata, asa cum am mai afirmat, inainte de etapa dezbaterilor (pana la prima zi de infatisare).

Motivele sunt urmatoarele:

a. Dat fiind faptul ca legiuitorul a prevazut ca este indatorirea organelor judiciare de a informa partile cu privire la avantajele medierii, prin prisma reglementarilor art. 20 teza a II-a din OUG 51/2008 (ajutorul public judiciar in materie civilă), pentru ca avantajele sa fie resimtite efectiv de catre parti, aceasta informare credem ca trebuie facuta inainte de prima zi de infatisare.

Art. 20 din OUG 51/2008 prevede: „În cazul în care persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) sau (2) face dovada că, anterior începerii procesului, a parcurs procedura de mediere a litigiului, beneficiază şi de restituirea sumei plătite mediatorului cu titlu de onorariu. „De acelaşi drept beneficiază şi persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) sau (2), dacă solicită medierea după începerea procesului, dar înainte de prima zi de înfăţişare. Suma la a cărei restituire partea are dreptul se stabileşte de instanţă, prin încheiere pronunţată potrivit art. 15.”.

Astfel, prin raportare la articolul mai sus mentionat (avem in vedere in mod special teza a II-a), in ipoteza in care una din parti nu este asistata de avocat si face o cerere de acordare a ajutorului public judiciar, judecatorul, potrivit rolului sau activ, trebuie sa arate partilor ca pot beneficia si de restituirea sumei plătite mediatorului cu titlu de onorariu, daca vor solicita medierea inainte de prima zi de infatisare.

Prin urmare, pentru ca ajutorul judiciar sa fie unul efectiv, in ipoteza descrisa mai sus, instanta trebuie sa arate partilor si sa puna in discutie, inca din prima zi de judecata (inainte de etapa dezbaterilor – in situatiile in care este posibil ca prima zi de infatisare sa coincida cu prima zi de judecata), posibilitatea recurgerii la mediere si totodata sa arate partilor care sunt drepturile de care pot beneficia in urma parcurgerii medierii.

Desi nu face obiectul analizei noastre, dar pentru ca este un element de interes general, fiind si un element de noutate, trebuie subliniat faptul ca legiuitorul a avut in vedere atat situatia in care partile ajung la un acord dupa ce au parcurs etapa medierii, cat si ipoteza in care partile nu au incheiat acordul de mediere. In ambele situatii partile, dupa ce au parcurs procedura medierii revin in instanta fie pentru hotararea de expedient fie pentru reluarea procesului din stadiul in care a ramas, la momentul suspendarii. Ca atare, restituirea sumei plătite mediatorului cu titlu de onorariu nu este conditionata de incheierea acordului ci numai de indeplinirea conditiilor cerute de art. 8 din OUG 51/2008.

b. Un alt argument ce vine sa intareasca opinia potrivit cu care organul judiciar trebuie sa informeze si sa arate partilor posibilitatea si avantejele recurgerii la mediere inainte de prima zi de infatisare, este dat de faptul ca acesta este momentul cel mai potrivit pentru reducerea costurilor atat in ceea ce-i priveste pe justitiabili cat si in ceea ce priveste costurile cu asigurarea serviciului public judiciar.

Mai mult decat atat, se va putea realiza efectiv dezideratul de a reduce numarul dosarelor aflate pe rolul instantelor. Daca tot vor fi indrumate partile catre mediere, de ce sa nu se intample acest lucru inca de la inceput, inainte de a se cheltui si de o parte si de alta sume de bani pe care, uneori, tot statul trebuie sa le suporte, in ipoteza acordarii ajutorului public judiciar?

Totusi, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca instanta poate oricand pune in vedere partilor ca pot apela la mediere.

Cu toate acestea, nu este afectat in niciun chip dreptul partilor de a cere instantei, oricand pe parcursul procesului, suspendarea acestuia pentru a li se permite sa parcurga procedura medierii. Desi legiuitorul nu prevede care este momentul procesual in care organul judiciar trebuie sa informeze partile, potrivit art. 129 alin 2 Cod de pr. Civ, judecatorul va starui in toate fazele procesului pentru solutionarea conflictului pe cale amiabila. Asa cum se arata in cuprinsul art. 61 alin. 1 din Legea 192/2006, conflictul dedus judecatii poate fi solutionat prin mediere fie la initiativa partilor fie la recomandarea instantei.

c. Intr- o ordine logica, firesc ar fi ca mai intai sa fie parcursa procedura medierii si mai apoi, daca partile nu ajung la o solutie amiabila, reciproc avantajoasa, partile sa revina in instanta pentru solutionarea diferendului pe cale judiciara. Mai mult decat atat, Legea medierii prevede ca partile pot ajunge si la un acord partial, ceea ce justifica inca o data faptul ca este firesc sa se incerce initial rezolvarea conflictului prin mediere.

Daca s-ar proceda altfel, ar trebui sa admitem si faptul ca exista posibilitatea ca la un moment dat – dupa parcurgerea mai multor etape procesuale, cand presedintele instantei se hotaraste sa recomande partilor sa aleaga o cale amiabila de solutionare a litigiului – partile, apeland la mediator, sa ajunga la un acord. Intr-o astfel de ipoteza putem spune ca eforturile depuse de toti participantii procesului au fost inutile, cu atat mai mult cu cat rata de solutionare a conflictului prin mediere este una foarte mare.

Conchidem prin a spune că magistratul are atât dreptul cât şi îndatorirea de a informa părţile despre existenţa procedurii medierii şi a avantajelor recurgerii la mediere şi totodată are dreptul şi îndatotirea de a stărui pentru soluţionarea conflictului pe cale amiabilă. Şi toate acestea, magistratul le îndeplineşte în exercitarea rolului său activ, lărgind astfel conţinutul acestui principiu fundamental al procedurii judiciare.

Acest rol activ trebuie să se manifeste, aşa cum prevede atât art. 129 alin 2 din Codul de procedură civilă cât şi art. 2 alin 1 din Legea 192/2006, în toate fazele procesuale.

Având în vedere faptul că legiuitorul a prevăzut la art. 2 alin (1) din Legea 192/2006 că "... persoanele fizice sau persoanele juridice, pot recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv dupa declansarea unui proces în fata instantelor competente, convenind sa solutioneze pe aceasta cale orice conflicte..." , înţelegem că legiuitorul a avut în vedere faptul că părţile ce se află în conflict pot recurge la mediere şi inainte de declanşarea litigiului pe cale judecătorească. În această situaţie nu putem vorbi de existenţa rolului activ al judecătorului, întrucât există posibilitatea ca prin procedura medierii să se pună capăt conflictului înainte ca părţile să ajungă în instanţă.

Desigur că există şi posibilitatea (în cazuri rare, potrivit statisticilor) ca părţile să nu ajungă la un acord sau acordul lor să fie unul parţial, situaţie în care, pentru soluţionrea conflictului, acestea trebuie să apeleze la instanţă.

Suntem de părere că, deşi părţile au trecut mai întâi prin procedura medierii, judecătorul trebuie să-şi exercite şi în aceste situaţii rolul său activ şi să recomande părţilor solutionarea conflictului pe cale amiabilă, întrucât legiuitorul nu a prevăzut o derogare de la acest principiu, în astfel de situaţii. Mai mult decat atat, prin raportare si la art. 131 alin. 1 din Cod. pr. civ., judecatorii au chiar datoria sa incerce ei insisi impacarea partilor.

Cu alte cuvinte, părţile unui diferend au posibilitatea de a alege iniţial procedura medierii şi mai apoi procedura judiciară (dacă mai este cazul) sau pot apela mai întâi la instanţa de judecată pentru a pune capăt diferendului. În oricare din situaţii ne-am afla, judecătorul trebuie să-şi manifeste rolul său activ, obligaţia sa fiind una ce apără un interes public(art. 4 alin. 1).

Prin prisma celor evidenţiate, conchidem că rolul judecătorului în alegerea procedurii medierii este unul esenţial. În măsura în care se va înţelege acest lucru de către fiecare magistrat în parte, putem spera că lucrurile vor evolua în sensul implementării cu adevărat a instituţiei medierii şi implicit vom asista şi la o reformă a sistemului judiciar din România.

Trebuie observat ca magistratul este cel dintai precursor al medierii. Magistratul este cel ce pregateste, prin activitatea sa, ternul fertil pentru mediere in societatea romaneasca.

Iata o noua responsabilitate pe umerii magistratului. Desi este forte greu sa fii cel care desteleneste un teren nelucrat, am incredere ca magistratii se vor ridica la nivelul asteptarilor pe care le are societatea in ansamblul ei, si chiar mai mult.

Imi exprim aceasta convingere cu atat mai mult cu cat, prin promovarea institutiei medierii, se va imbunatati semnificativ actul de justitie si totodata gradul de satisfactie al cetateanului in raport cu serviciul public al justitiei.

Dar, am ferma comvingere ca nu poate fi lasat totul pe umerii magistratilor. Toate celelalte profesii juridice au si ele un rol important in implementarea acestei institutii vitale pentru imbunatatirea ctului de justitie si atingerea unui anumit grad de satisfactie al cetateanului in raport cu serviciul public al justitieisi, in final, pentru reluarea dialogului in societatea romaneasca.

---

[1] Legea 192 din 16 mai 2006 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 441 din 22.05.2006

[2] In forma sa, dinainte de modificare.

[3] Potrivit art. 242 alin. 1 pct. 1 din Cod. pr. civ. – suspendarea cand ambele parti o cer.

[4] Asa cum art. 6 a fost modificat prin Legea 370/2006, publicata in M. Of. Nr. 831 din 3 dec. 2009.

NOU. Forum - Mediere şi mediatori.

Forum - Mediere şi mediatori.

A fost lansat din necesitatea si dorinta de a crea o comunitate care sa fie utila tuturor celor ce sunt interesati de mediere.

Temele abordate aici pot fi utile, in egala masura, mediatorilor, juristilor si chiar persoanelor care se pot afla la un moment dat intr-un conflict si doresc sa apeleze la procedura medierii pentru rezolvarea acestuia.

Puteti formula un subiect de discutie,

puteti adresa intrebari,

puteti face comentarii.

Toti cei dispusi sa ofere si altora din preaplinul inimii şi pregatirii lor, sunt asteptati sa o faca.

Am deschis şi o pagina în care să puteţi face recomandări ale saiturilor de mediere pe care le apreciaţi sau pe care doriţi să le promovaţi.

În speranţa că în timp vom putea fi utili cât mai multor persoane,

Asteptam sugestii.

Vă mulţumim!

Dintre obiectivele forumului:

- declanşarea unui dialog constructiv;
- promovarea medierii ca alternativa la procedurile judiciare;
- cunoasterea avantajelor medierii;
- imbunatatirea activitatii de mediere;
- facilitarea schimbului de informatii si experiente privitoare la mediere (pentru orice participant la mediere: mediator, reprezentant sau parte a conflictului);
- imbunatatirea comunicarii dintre mediator si cei ce apeleaza la mediere.