Ce inseamna obligativitatea medierii de la 1 octombrie 2012

Incepand cu 1 octombrie 2012, vor intra in vigoare dispozitiile Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator 9asa cum a fost modificata si completata prin legea 115/2012) ce instituie obligativitatea informarii cu privire la mediere pentru fiecare persoana (fizica sau juridica) ce-si propune deschiderea unui proces judiciar in anumite domenii expres prevazute de lege. Aceeasi obligativitate este prevazuta si pentru partile ce se afla deja cu o cauza pe rolul instantelor de judecata.

In acest sens, partile sunt tinute sa parcurga o sedinta de informare cu privire la mediere.

Instantele sunt si ele tinute sa ceara, tuturor partilor din dosar, dovada parcurgerii acestei sedinte de informare. Aceasta obligativitate a solicitarii, respectiv prezentarii dovezii se va aplica incepand cu luna ianuarie 2013.

In vederea asigurarii acestei informari a tuturor partilor din dosar, mediatorul va  parcurge  anumite etape specifice medierii, in functie de fiecare cauza in parte. In acest sens, prin lege se instituie o procedura flexibila, ce permite mediatorului sa aplice un model propriu de organizare a procedurii de mediere (in conditiile legii, desigur) pentru a raspunde cat mai bine nevoilor celor ce i se adreseaza.

Prin urmare, incepand cu 1 octombrie, orice persoana care are un proces pe rol sau care doreste sa introduca o actiune in instanta, in domeniile anume prevazute de lege, va fi indrumata catre mediator.

Care sunt pasii de urmat?

1. Alegerea mediatorului.

2. Participarea la o sedinta de informare cu mediatorul ales.

3. Luarea deciziei de a declansa procedura de mediere sau de a reveni in instanta.

4. Obtinerea dovezii ca s-a efectuat informarea.

5. Revenirea la instanta. 

6. Costurile medierii.

Pentru ca fiecare din acesti pasi sa fie mai usor de inteles, mi-am propus sa raspund la cateva intrebari esentiale, specifice fiecarei etape parcurse.

1. Alegerea mediatorului.

Cine alege mediatorul?

- Fiecare parte aflata in litigiu are dreptul sa aleaga mediatorul.

- Partea, partile ce doresc declansarea procedurii judiciare (reclamantul). Paratul va putea, ulterior, sa aleaga si el un mediator.

2. Participarea la o sedinta de informare cu mediatorul ales.

Cine trebuie informat?

- Mediatorul va informa partea/partile ce-i solicita acest lucru.

Ce se intampla cand fiecare parte alege alt mediator?

- Fiecare parte va fi informata de mediatorul ales si va lua decizia: de a reveni in instanta sau de a accepta medierea. Daca accepta medierea va trebui sa aleaga, de comun acord cu cu cealalta parte, daca cei doi mediatori vor intra in co-mediere sau vor alege, de comun acord, pe unul dintre ei. La fel de bine pot alege si un al treilea mediator in vederea derularii sedintelor efective de mediere. 

In ce consta informarea obligatorie? Care este continutul acestei informari? 

- Potrivit legii, mediatorul va prezenta partii/partilor procedura de mediere (pasii de urmat) si beneficiile acesteia in raport cu situatia concreta a parilor, astfel incat acestea sa poata lua o decizie in cunostinta de cauza cu privire la mediere, insa fara a intra in detalii legate de cauza.

Cand are loc informarea?

- Inainte de declansarea procedurii judiciare. Odata cu cererea de chemare in judecata, reclamantul trebuie sa prezinte si dovada ca a fost informat in conditiile legii. Paratul va avea si el aceeasi obligatie, fie ca i-a fost ceruta in mod expres de instanta, fie ca a fost invitat de cealalta parte la mediere.

- Dupa declansarea procesului judiciar, in cauzele aflate deja pe rolul instantelor la data de 1 octombrie.

- Informarea se va realiza ori de cate ori partile unui conflict doresc sa intre in procedura de mediere.

Daca o persoana (fizica ori juridica) doreste sa deschida mai multe procese judiciare, va trebui sa faca dovada informarii pentru fiecare proces in parte?

- Da! Ori de cate ori o persoana  doreste sa cheme in instanta o alta persoana, aceasta va fi tinuta sa faca dovada parcurgerii sedintei de informare pentru fiecare caz in parte.

De ce?

- Pentru ca, asa cum afirmam mai sus, informarea se face potrivit specificului fiecarei cauze. In fiecare situatie avantajele pentru parti pot fi altele iar pasii de urmat pot fi diferiti.  De aceea, desi a fost informata intr-un caz anterior, partea ce doreste derclansarea unui alt proces judiciar va trebui sa participe la o noua sedinta de informare.

3. Luarea deciziei de a declansa procedura de mediere sau de a reveni in instanta. Dovada informarii. 

Cand vor lua partile decizia?

- In urma sedintei de informare, partile trebuie sa fie in masura sa ia o decizie de a continua procedurile judiciare sau de a intra in procedura de mediere. Rolul sedintei de informare este si acela de a raspunde la intrebarile, neclaritatile partilor.

Consilierea partilor in aceasta perioada presupune indrumarea lor in procedura de mediere.

Important! Decizia partilor va fi inserata in procesul-verbal de informare a instantei.

- Partea (sau partile, dupa caz) ce vine la informare poate solicita mediatorului un termen in care sa ia aceasta decizie.

Care este dovada participarii la sedinta de informare?

- Dovada o constituie procesul-verbal eliberat de mediator  prin care este  informata instanta cu privire la efectuarea sedintei de informare si in care va insera decizia partii (a partilor, dupa caz) de a intra sau nu in procedura de mediere.

- Cand numai una din parti vine la informare, decizia acesteia se va referi la decizia de transmitere a invitatiei la mediere catre cealalta parte.

4. Obtinerea dovezii ca s-a efectuat informarea.

Cand se elibereaza procesul-verbal de informare?

- Inainte de modificarile ce au fost aduse prin Legea 115/2012, aceasta intrebare nu-si avea rostul. Daca o persoana apela la serviciile unui mediator, aceasta era informata. Daca se declansa medierea, mediatorul trimitea o invitatie celeilalte parti pentru informare. Pr-vb de informare se elibera atunci cand partile nu conveneau sa intre in procedura efectiva de mediere.

- In acest sens, in urma recentelor modificari, desi nu exista o prevedere expresa, se incearca acreditarea ideii ca mediatorul va trebui sa elibereze procesul-verbal de informare doar in prezenta tuturor partilor implicate.

- Tinand cont de faptul ca numai in situatii exceptionale partile pot (vor)  veni, impreuna, la mediator, personal cred ca pr-vb se va elibera oricareia din partile informate, dupa ce aceasta a luat decizia cu privire la mediere, cu atat mai mult cu cat, conform legii, mediatorul are obligatia informarii instantei, neputand refuza eliberarea documentului.

- In plus, conditionarea eliberararii pr-vb de prezenta partilor poate duce la situatia absurda de "pedepsire" a partii diligente, care si-a indeplinit obligatiile prevazute de lege, prin faptul ca nu poate face dovada in fata instantei ca a depus tot efortul, nu doar de informare, ci chiar de a aduce si cealalta parte la mediere.

Totodata, avand in vedere neajunsurile ce se pot naste pentru toti factorii implicati (justitiabil, instanta, mediator) mi-as dori ca, in viitorul apropiat (cel putin), sa nu fie adoptata o forma de regulament care sa impuna mediatorului eliberarea pr-vb de informare numai in prezenta tuturor partilor conflictului. In practica, exista  o situatie asemanatoare, dificila prin prisma faptului ca legea impune semnarea pr-vb de inchidere a medierii. Desi legea prevede prezenta obligatorie a partilor la inchiderea procedurii, nu in toate situatiile poti aduce ambele parti sa semneze pr-vb. desi au luat cunostinta de aceasta obligativitate, inserata si contractul de mediere. Cand una din parti nu mai doreste continuarea medierii si nu doreste sa mai revina la mediator pentru semnarea pr-vb ce poate face mediatorul?  Nu mai informeaza instanta cu privire la rezultatul medierii desi este obligat in mod expres?

5. Revenirea la instanta. 

Cand revin partile la instanta? 

- Fie imediat dupa informare, daca se preconizeaza depasirea termenului stabilit de instanta pentru a informa instanta si eventual pentru a cere un nou termen in vedera derularii medierii.

- Fie dupa ce se finalizeaza medierea, indiferent in ce forma (cu acord sau nu).

Ce se intampla daca, inainte depunerii cererii la instanta, partile ajung la un acord? 

- Daca  partile incheie un acord de mediere, acestea se pot prezenta in fata instantei cu acordul pentru a fi incuviintat, nemaifiind obligate sa prezinte dovada  efectuarii informarii.

6. Costurile medierii. 

Cand se aplica gratuitatea prevazuta de lege? 

"Pentru activitatea de informare şi consiliere a părţilor cu privire la procedura medierii şi avantajele
acesteia, îndeplinită potrivit legii anterior încheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu." (Art. 26 alin (3) din Legea 192/2006).

Cu alte cuvinte, pentru prima intalnire cu mediatorul in care acesta informeaza partea/partile cu privire la mediere si le indruma cu privire la pasii de urmat, mediatorul nu poate pretinde onorariu.

Poate percepe mediatorul onorariu inainte de incheierea contractului de mediere? 

Dupa cum aratam mai sus, avem o prevedere expresa in lege cu privire la onorariu: pentru informarea si consilierea partilor in alegerea medierii in vederea solutionarii conflictului in care se afla, mediatorul nu poate pretinde onorariu.

Altfel spus, chiar inainte de semnarea contractului de mediere, pentru celelalte activitati mediatorul este indreptatit sa pretinda un onorariu, dupa cum prevede si alin (1) al art. 26 din legea 192/2006.

Mai mult decat atat, sunt opinii potrivit carora, desi nu va fi incasat un onorariu pentru activitatea de informare, pentru redactarea pr-vb de informare mediatorul va putea pretinde suportarea costurilor de redactare din partea solicitantului pr-vb de informare.

S-au conturat si opinii potrivit carora inainte de incheierea contractului de mediere mediatorul nu oate pretinde niciun fel de onorariu. Totusi, tinand cont de prevederile legii si de faptul ca medierea este o profesie liberala, este greu sa pretinzi unui mediator sa desfasoare o intreaga ativitate in procedura prealabila  - invitarea celeilalte parti, discutiile cu partea invitata (altele decat informarea), pregatirea partilor pentru mediere - pe baza de voluntariat.

In derularea acestor pasi, dupa cum am mai aratat, mediatorul se va adapta fiecarei situatii in parte, va fi flexibil si va incerca sa raspunda cat mai bine nevoilor celor ce i se adreseaza, ramanand in cadrul stabilit de lege.

Desi se simte nevoia reglementarii unei anumite proceduri detaliate, medierea trebuie  sa ramana o procedura flexibilia, asa cum prevede legea insasi.

Articol publicat si pe Juridice.ro

SA INTELEGEM MEDIEREA

Autor: Gheorghe Surtea – mediator
Arad

Preluare dupa: Blog Medierea.ro

Despre denumirile cu impact la public si generatoare de confuzie, am scris si eu aici:  Mediatori juridici?!

Dl Surtea promoveaza ideea de colaborare dintre mediatori, idee care in opinia mea este  excelenta.
Fiecare dintre mediatori are o anumita pregatire dar nu poate excela in toate domeniile de activitate.
De asemenea, fiecare mediator are un alt tip de personalitate, fapt ce ne face diferiti iar clientii aleg si in functie de compatibilitate. Cei ce apeleaza la mediere se vor orienta in functie de multi factori.
Asa cum afirma si autorul, este loc sub soare pentru toata lumea.
Motiv pentru care si eu, in repetate randuri, am spus ca este benefic medierii si implicit noua, sa ne sprijinim reciproc si sa gasim modalitati de colaborare.

Colaborarea dintre noi se va rasfrange, benefic, atat asupra clientilor nostri cat si asupra noastra.

Sa ne dea Dumnezeu intelepciunea necesara si sa gasim calea cea mai buna in realizarea obiectivelor privind medierea.

Tot mai mult in ultimul timp, observam o dezbatere, pe diferite bloguri si grupuri, in ceea ce priveste medierea, legat de faptul ca mediatorii care nu au pregatire juridica nu ar fi indreptatiti sa fie mediatori. Iar in legatura cu acest aspect, tot mai multi dintre cei ce sunt mediatori din randurile celor cu pregatire juridica isi asociaza cele doua profesii, dand impresia unei singure profesii foarte speciala.

In primul rand, doresc sa privim la conceptul de mediere si sa intelegem bine ce este medierea. Dincolo de definitia medierii pe care o gasim in Legea medierii 192/2006 si Legea 370/2009 si pe care toti mediatorii o cunosc, medierea tocmai ca nu se bazeaza pe un principiu de drept, ci se bazeaza pe un principiu de interes si intelegere. Probabil ca aici este greutatea de intelegere pentru unii colegi mediatori care au studii juridice si practica dreptul.

Omul cand merge in instanta, merge sa isi caute dreptatea lui si asteapta ca instanta sa ii dea dreptate. Pe de alta parte, atunci cand cineva vine la mediere, el stie si daca nu stie trebuie sa i se explice, ca la mediere nu va mai tinea cu dintii de dreptatea lui, ci va fi ajutat sa-si urmareasca interesul lui trebuind sa tina cont si de interesul celui cu care este in conflict, excedand principiul de drept. El va renunta de bunavoie la unele lucruri, care pana acum faceau parte din dreptatea lui absoluta si va accepta o formula de compromis, de intelegere, dar care ii convine, scutindu-l de dejavantajele din instanta: timp mult pierdut, cheltuieli mai mari, nesiguranta in ceea ce priveste decizia instantei, etc si ajutandu-l si sa pastreze o relatie buna cu cel care i-a fost opozant. Cand toate partile aflate in mediere reusesc sa treaca de la principiul de drept, la principiul de interes si intelegere, atunci se produce medierea. La urma urmelor, in asta consta maiestria mediatorului. La a aduce partile in acest punct.
Mai mult decat atat, in cadrul unei medieri, mai ales in sesiunile separate, se face si foarte multa consiliere socio-psiho-spirituala. Aici nu mai esti la proces doar sa enunti concluzii bazate pe probe, ci vorbesti cu OMUL, cu mintea lui, cu inima lui, il asculti, ai rabdare, il incurajezi.

Aceasta este marea diferenta dintre judecata si mediere si daca cineva, chiar daca este mediator, mai ales cu studii juridice si practician in drept, nu tine cont de toate aceste aspecte, va avea probleme in a media.

Tinand cont tocmai de acest concept de baza a medierii, mediator poate fi orice persoana cu studii superioare, care are o pregatire specifica in domeniul medierii, fara a avea neaparat nevoie de studii juridice, dar avand nevoie de multe calitati innascute, sau dobandite pe parcursul vietii.

Bineinteles ca in unele aspecte ale medierii, mediatorul cu studii juridice va avea un avantaj, cum in alte aspecte, avantajat va fi cel cu studii sociale, psihologice, economice, teologice, medicale, tehnice, etc. Dar nici un mediator nu le poate avea pe toate.

Atunci, intervin doua aspecte care il ajuta pe mediator sa fie cat mai eficient.

In primul rand, intervine colaborarea. Nici un mediator nu va putea sa lucreze singur, indiferent ce studii are. Fiecare mediator are nevoie de un cerc de colaboratori. Ca o sugestie, cred ca din cercul de colaboratori a unui mediator nu poate sa lipseasca un notar public, un expert evaluator, un expert contabil, un consilier juridic, un sociolog, un psiholog si indraznesc sa spun, un teolog. Sigur fiecare mediator isi va face cercul de colaboratori dupa propriile necesitati si in viitor dupa specializarea pe care va merge.

Asa ca pe viitor vom putea vorbi de mediatori specializati in domeniul bancar si de asigurari, comercial, familial si drepturile copilului, penal, civil, etc. Dar toti sunt MEDIATORI si nimic mai mult. Nu exista mediator-avocat, sau mediator-jurist, sau mediator-inginer, sau mediator-preot, sau mediator-economist, etc. Asocierea profesiei de mediator cu alte profesii pe care mediatorul le practica in prezent este impotriva legii medierii, impotriva Codului de etica si deontologie profesionala a mediatorilor si impotriva Regulilor de publicitate a formelor de exercitare a profesiei de mediator. Consider ca si atunci cand cineva interesat de mediere, sau care vine la mediere ne intreaba de pregatirea noastra, sa fim cinstiti si sa spunem ca suntem mediatori in baza unei pregatiri specifice si nu pe baza unei alte profesii. Faptul ca legea 370/2009 permite anumitor categorii profesionale cu pregatire juridica sa profeseze si medierea in acelasi spatiu, nu confunda cele doua profesii. Cu toate ca reducand acest drept doar pentru profesiile juridice este o discriminare si iata, da loc la multe confuzii. Dar nu mi-am propus ca in acest articol sa vorbesc despre acest aspect.

In al doilea rand, fiecare mediator trebuie sa-si faca o minima cultura in foarte multe domenii,prin autoeducatie, prin diferite cursuri, etc. Pe masura ce fiecare mediator se va specializa pe una sau doua specializari va fi tot mai usor sa stapanesti domeniile respective si sa fii tot mai eficient.

De aceea, haide-ti sa ne dam toti, tuturor sanse egale la acest inceput, sa nu ne mai dam cu parerea care este mai bun mediator, iar timpul si interesul fiecarui mediator autorizat pentru mediere va cerne si va aseza lucrurile.

Iar acum ma apropii de ceea ce am vrut sa spun in al doilea rand legat de articolele si parerile care apar pe internet referitor la a incerca sa se spuna ca cei cu studii juridice sunt buni ca si mediatori, iar ceilalti, nu.

Legea medierii este foarte clara, din acest punct de vedere, si specifica foarte clar cine poate sa fie mediator. Da, am inteles ca unii dintre avocati in special, ar vrea sa modifice aceasta lege, in sensul ca mediatori sa fie doar cei cu studii juridice. Vreau sa ii asigur pe domnii avocati de doua lucruri.

In primul rand, acest lucru nu va fi posibil, pentru ca nicaieri in lume nu este asa ceva, iar Uniunea Europeana nu va permite niciodata asa o aberatie.

Iar in al doilea rand, ii asigur pe domnii avocati, ca practica medierii in Romania nu le va scadea veniturile, dar le va da mai mult de lucru. Adica, vor trebui sa aplice principiul „mai putin de la mai multi”. Ce vreau sa spun este ca multi dintre cei care vor veni la mediere nu vor renunta la serviciile unui avocat. Totul este ca domnii avocati sa inteleaga că, medierea durand mult mai putin decat un proces in instanta, avocatul isi permite sa ia un onorariu mult mai mic, dar sa aiba mult mai multi clienti intr-o unitate de timp, sa zicem intr-un an. Ceea ce per ansamblu s-ar putea nu numai sa nu scada veniturile avocatilor, ci dimpotriva sa creasca. Si cu toate ca intr-o sedinta de mediere se poate sta pana la trei ore, avocatul are o sarcina mult mai usoara decat in instanta, pentru ca nu trebuie sa-l convinga pe mediator ca clientul lui are dreptate, ci colaboreaza cu mediatorul pentru binele clientului sau. Pe de alta parte, are ocazia sa stea intr-un mediu confortabil si este bine tratat. Asa ca sugerez domnilor avocati sa-si cantareasca bine avantajele care decurg prin implementarea medierii.

Iata ca, zic eu, pentru unii „am vandut” in acest articol niste intelegeri despre mediere, dar va asigur ca este loc sub soare pentru toti, mediatori, avocati, judecatori, etc.
De aceea doresc succes tuturor.

Gheorghe Surtea – mediator
Arad

Din 3 martie 2010 intra in vigoare obligatia de informare despre mediere

Din 3 martie 2010 intra in vigoare obligatia de informare despre mediere

Incepand din data de 6 martie 2010, conform prevederilor Legii 370/2009, magistratii vor avea obligatia de a informa partile cu privire la mediere. Principala preocupare a Consiliului de medire in acest moment si in perioada imediat urmatoare este de a asigura o cat mai buna informare a justitiabililor cu privire la mediatori si unde pot fi gasiti.

Pana la finalul acestei saptamani va fi finalizata si pusa la dispozitia celor interesati o aplicatie soft pentru generarea in format unitar a Tabloului mediatorilor, pentru fiecare judet.  Programul se afla deja in faza de testare.

In acelasi timp au fost facute demersuri oficiale pentru a primii sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii pentru gasirea celor mai eficiente modalitati de informare a justitiabililor cu privire la mediatori si modul de contactare a acestora.

Speram ca prin aceste demersuri medierea sa intre in cel mai scurt timp in practica instantelor si sa conduca la scaderea rapida a cauzelor aflate pe rol.

Anca Elisabeta Ciuca

Presedinte al Consiliului de mediere

C O N F E R I N Ţ A MEDIEREA – MODALITATE ALTERNATIVĂ DE SOLUŢIONARE A CONFLICTELOR

• 
  

  5 martie 2010, orele 14.00

  
  

  C  O  N  F  E  R  I  N  Ţ  A

  
  

  MEDIEREA – MODALITATE ALTERNATIVĂ

  
  

  DE SOLUŢIONARE A CONFLICTELOR

  
  

  PE CALE AMIABILĂ

  
  

Detalii, aici: Conferinta

Ce este medierea?

Potrivit Legii 192/2006 cu modificările ulterioare (Legislatie mediere),

„Art. 1 – (1) Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate  şi având liberul consimţământ al părţilor.”

Potrivit DEX, acţiunea de a media se numeşte mediaţie, mediere, mijlocire şi este definită ca acţiunea prin care o terţă persoană (un stat, o organizaţie internaţională sau o persoană oficială) intervine pentru rezolvarea paşnică a conflictelor dintre state, luând parte la tratative şi uneori făcând propuneri). A mijloci, potrivit DEX, înseamnă a stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia.

Dar, pentru o întelegere facilă a medierii şi a sensurilor pe care le poartă, se impune a stabili şi ce este conflictul. Apelând din nou la DEX, constatăm: conflictul este definit drept o neînţelegere, un dezacord, o ciocnire de interese, un  antagonism, o ceartă (diferend, discutie).

Din perspectivă sociologică, prin conflict se înţelege o opoziţie, o luptă  între indivizi, grupuri sau partide, clase sociale, comunităţi sau state. Conflictul, lupta, opoziţia au la bază diferenţele privitoare la interese contrare, interese ce pot fi de natură economică sau politică, de natură etnică sau rasială.

Etimologic, termenul conflict derivă din latinescul „conflictus” – a ţine împreună cu forţa.

Cauzele conflictului, aşa cum se afirmă în literatura de specialitate, sunt multiple. Se pot datora discriminării sau inegalităţii sociale, incapacităţii părţilor de a ajunge la un compromis reciproc acceptat legat de poziţia lor in societate. De asemenea, conflictul poate lua naştere şi din competiţia pentru controlul resurselor finite,  din competiţia privind accesul la oportunităţile crescute, dar şi din dorinţa de dominare, de putere, de prestigiu.

Aceste divergenţe au efecte disruptive asupra interacţiunii sociale. Totuşi, trebuie amintit faptul că teoriile mai noi, privitoare la conflict,  pornind de la faptul existenţei pluralităţilor de interese, consideră conflictul ca fiind inevitabil iar abordarea conflictului trebuie să fie una constructivă, ea exprimând de fapt esenţa democraţiei.

Altfel spus, asumarea conflictului, pentru un sistem social, reprezintă un indicator al caracterului său democratic şi, totodată, al nivelului de dezvoltare la care a ajuns societatea în ansamblul ei. Teoriile structural funcţionaliste erau acuzate că privesc conflictul doar prin prisma funcţiei lui negative, ca fenomen marginal, ce are doar un rol de perturbare a armoniei întregului.

Tocmai datorită acestui mod nou de a privi conflictul, pe baza teoriilor elaborate de-a lungul vremii de reputaţi sociologi, psihologi, psihosociologi, pe baza experienţelor acumulate în diferite sisteme sociale, s-au căutat diverse metode de soluţionare a conflictelor, altfel decât pe cale judiciară. S-au căutat permanent metode de păstrare a ordinii sociale altfel decât prin procedurile judiciare, din nevoia de a stinge conflictul şi de a restabili situaţia anterioară de armonie, fapt ce nu se întâmplă odată cu soluţonarea unui litigiu în instanţă deoarece părţile rămân pe poziţii contrare, conflictuale. Deşi, în instanţă, soluţia este dată potrivit legii,  părţile rămân pe poziţii adverse; o parte pierde, alta câştigă, fapt ce nu este de natură să restabilească armonia dintre părţi. Mai mult decât atât, de-a lungul timpului, pentru asigurarea drepturilor şi libertăţilor persoanei, s-au prevăzut anumite reguli general valabile în diferite sisteme de drept – garanţii procesuale – care îngreunează procedurile judiciare şi care nu răspund întotdeauna nevoii unui justiţiabil aflat la un moment dat în conflict.

Ca alternativă la metodele tradiţionale, potrivit cu nivelul de dezvoltare al fiecărei societăţi, în diferite sisteme de drept s-au folosit metode alternative, diferite, de soluţionare amiabilă a conflictelor.

Cănd ne referim la metode alternative de soluţionare a conflictelor avem în vedere toate metodele utilizate prin care se pune capăt unui diferend în afara sălii de judecată. Cu alte cuvinte, metodele ADR sunt alternative la justiţie, la procedura judiciară. (Ghid de mediere pentru magistrati (I). Justitia si ADR. Formele de ADR. Organizarea ADR/Juridice.ro)

Medierea face şi ea parte dintre metodele alternative. Printre cele mai importante metode ADR, pe lângă mediere, mai enumerăm: arbitrajul, negocierea şi concilierea.

O definire unitară a medierii nu s-a reuşit până în prezent întrucât s-au aplicat modele diferite de mediere. Fiecare ţară a adoptat tipuri diferite de mediere, adaptate specificului naţional.

În Europa nu s-a structurat încă un model european de mediere, unanim acceptat de statele membre.

Medierea in dreptul romanesc.

Din textul Legii 192/2006 (Legea medierii), atat potrivit art. 1 din lege cat si a celorlate articole privind procedura medierii, putem spune ca medierea este o modalitate prin care partile unui conflict pot ajunge la un consens, pe cale amiabila, in prezenta unei a treia persoane numita mediator si care este specializata in acest sens. Mediatorul este (trebuie sa fie) o persoana neutra, impartiala, fara putere de decizie dar care are rolul de a asista partile in negocierea dintre ele si de a le usura comunicarea, ajutandu-le astfel sa ajunga la o intelegere acceptata de toate partile aflate la masa negocierii.

Medierea este o procedura voluntara si nu obligatorie. Desi textul legii obliga organele jurisdictionale sa recomande partilor medierea (am scris despre acest fapt aici si aici) acestea nu pot fi obligate sa mearga la mediator. Mai mult decat atat, daca partile aleg sa urmeze procedura medierii nu inseamna ca ele vor fi obligate sa ajunga la o intelegere, nu inseamna ca vor fi obligate sa incheie un acord, tot astfel cum nu pot fi obligate sa se inteleaga asupra tuturor problemelor pentru care se afla in conflict.

Astfel, odata ce partile au ales sa parcurga aceasta procedura amiabila, ele au decis de fapt sa preia controlul in solutionarea conflictului (litigiului, de cele mai multe ori) dintre ele, partile fiind cele care dau solutia in mediere, solutie reciproc avantajoasa (vom explica mai jos ce intelegem prin solutie reciproc avantajoasa) pentru parti.  Desigur ca, in functie de cercetarea prealabila la care este indreptatit mediatorul, in functie de natura conflictului si de complexitatea acestuia,  mediatorul va stabili etapele si modul in care se va derula procedura, el fiind cel care supervizeaza negocierea dintre parti. Mediatorul nu da solutii. El ghideaza partile in gasirea propriilor lor solutii. Aceasta este frumusetea medierii: partile ajung sa reia comunicarea dintre ele, ajung sa tina seama si de nevoile celeilalte parti, totodata gasindu-si rezolvare la propria problema.

Mai mult decat atat, reluandu-se  comunicarea, sansele de a se reinnoda vechile prietenii sunt foarte mari. Solutia fiind stabilita de parti, sansa ca aceasta sa fie respectata de catre fiecare in parte este una foarte mare, de aici si rata de succes a medierii, in tarile care o practica de multa vreme.

Privitor la acest ultim aspect (respectarea acordului de mediere), s-a exprimat indoiala cum ca partile vor incalca mult mai usor un acord de mediere decat o hotarare judecatoreasca.

Sa analizam putin acest aspect.

Ce este un acord de mediere? este o conventie intre parti, asemeni oricarei alte conventii. Acordul de mediere nu este cu nimic mai prejos decat oricare alta conventie, ca orice alt contract prin care doua sau mai multe persoane decid sa colaboreze intre ele pentru a avea un beneficiu. Singura diferenta este data de faptul ca acordul de mediere intervine in urma unei neintelegeri (neintelegerea respectiva putand avea ca izvor chiar un contract anterior), el ramanand o conventie care poate prelungi colaborarea dintre initiala dintre parti sau care nu face altceva decat sa stinga un litigiu nascut intre parti. Odata in plus, pentru a-i da forta necesara, acordul de mediere consfintit prin hotararea de expedient este titlu executoriu, iar in caz de nerespectare a acordului (conventiei) se poate trece la executarea silita, fara a fi necesara investirea cu formula executorie a acordului de mediere.

Hotararea judecatoreasca. Faptul ca un conflict se solutioneaza pe cale judiciara, situatie in care partile nu pot controla in niciun fel decizia instantei iar decizia, de regula, nu multumeste ambele parti, face hotararea judecatoreasca sa fie mai puternica? Poate ca teama de autoritatea ce o are hotararea sa determine persoanele sa o respecte insa, merita oare ca partle sa astepte o hotarare ce este posibil sa nemultumeasca ambele parti? Aici, depinde de fiecare persoana in parte. In plus, desi se se pune solutioneaza litigiul, conflictul interpersonal persista de cele mai multe ori. Partile raman in continuare pe pozitii adverse. In schimb, la mediere, partile ajung efectiv sa se inteleaga, sa comunice  iar posibilitatea reizbucnirii conflictului este cu mult mai mica decat in situatia solutionarii pe cale judiciara.

Concluzionand, medierea pare a fi calea de preferat, prin prisma multiplelor avantaje. In timp, va deveni obisnuointa si greu de conceput ca este de preferat instanta de judecata si nu medierea.

O conditie importanta pentru parti si instituita de legea medierii este si cea privitoare la confidentialitate. Mediatorul este obligat sa pastreze confidentialitatea, sub diferite sanctiuni si totodata are dreptul sa o pasatreze, inclusiv in fata instantei de judecata. Legea medierii prevede la art. 53: "Sustinerile facute pe parcursul medierii de catre partile aflate în conflict, de persoanele prevazute la art. 52 si la art. 55 alin. (1), precum si de catre mediator au caracter confidential fata de terti si nu pot fi folosite ca probe în cadrul unei proceduri judiciare sau arbitrale, cu exceptia cazului în care partile convin altfel ori legea prevede contrariul. Mediatorul va atrage atentia persoanelor care participa la mediere în conditiile art. 52 asupra obligatiei de pastrare a confidentialitatii si le va putea solicita semnarea unui acord de confidentialitate." In consecinta, partile pot renunta la confidentialitate dar pentru aceasta este necesar sa prevada expres renuntarea la confidentialitate.

Pot fi situatii in care nu toate partile conflictului vor sa urmeze procedura medierii, caz in care procesul se desfasoara doar intre cei ce in mod voluntar apeleaza la mediere.

Cu alte cuvinte, medierea este un proces elaborat prin care partile ajung la un consens in mod amiabil, asistati de un profesionist (mediatorul) potrivit propriei lor vointe, dupa o procedura stabilita de mediator, procedura de-a lungul careia nu este obligatoriu ca partile sa ajunga la un acord. Astfel, in urma medierii, se poate ajunge la un acord care sa priveasca toate problemele ce au generat conflictul dupa cum este posibil sa se ajunga la un acord numai asupra unor aspecte sau sa nu se ajunga la un acord.

In situatia in care partile au apelat la mediere dupa declansarea litigiului pe cale judiciara, dupa parcurgerea medierii partile se intorc in instanta si vor cere hotararea de expedient (care se da in camera de consiliu si de indata) sau repun situatia pe rol pentru continuarea procesului in vederea solutionarii capetelor de cerere ramase nesolutionate prin mediere.

In oricare din situatiile de mai sus, odata revenite in instanta, fie pentru hotararea de expedient care consfinteste invoiala partilor fie pentru reluarea procesului, partea interesata (reclamantul) poate cere restituirea taxei de timbru pe care a platit-o pentru cererea pe care a depus-o pe rolul instantei.

Daca partea indeplineste conditiile pentru acordarea ajutorului judiciar, atunci, in aceleasi conditii, va beneficia de ajutor si cu privire la onorariul de mediator.

Astfel, potrivit art. art. 20 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar,  "În cazul în care persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) sau (2) face dovada că, anterior începerii procesului, a parcurs procedura de mediere a litigiului, beneficiază şi de restituirea sumei plătite mediatorului cu titlu de onorariu. De acelaşi drept beneficiază şi persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) sau (2), dacă solicită medierea după începerea procesului, dar înainte de prima zi de înfăţişare. Suma la a cărei restituire partea are dreptul se stabileşte de instanţă, prin încheiere pronunţată potrivit art. 15."

Altfel spus, persoana care face dovada ca indeplineste conditiile acordarii ajutorului public judiciar poate cere instantei restituirea onorariului ce l-a paltit mediatorului, indiferent daca a apelat la mediere inainte de declansarea procesului sau dupa, cu conditia ca, in cel din urma caz, sa fi acceptat sa urmeze procedura medierii inainte de prima zi de infatisare.

Recapituland, putem spune ca medierea este o procedura:

- extrajudiciara,

- de solutionare a conflictelor,

- amiabila (energiile negative sunt indreptate spre gasirea solutiilor reciproc avantajoase),

- confidentiala (se poate renunta la confidentialitate doar prin acordul unanim al partilor din contractul de mediere - mediator, pe de o parte si parti pe de alta parte),

- la care partile apeleaza in mod voluntar si care se deruleaza intr-u climat de incredere fata de mediator,

- prin care partile stabilesc solutia reciproc avantajoasa, potrivit propriei lor vointe,

- prin care mediatorul ghideaza partile in gasirea solutiilor si le ajuta in comunicarea dintre ele,dupa o procedura de el stabilita,

- in care mediatorul este si ramane impartial si neutru pe parcursul intregii proceduri (nimic nu opreste partile sa renunte la serviile mediatorului care incalca aceste principii de neutralitate sau impartialitate), alegand un alt mediator,

- ce se deruleaza intr-un timp relativ scurt, in functie de complexitatea cauzei, natura litigiului si vointa partilor,

- mai putin costisitoare, in raport de calea judiciara,

- prin care se pot restabili bunele relatii existente intre parti, inainte de declansarea conflictului, fapt deloc de neglijat.

Avand in vedere cele de mai sus, ne-am bucura daca ne-ati impartasi impresiile dumneavoastra privind medierea.

Dac este prima data cand vedeti altfel medierea decat pana acum, va invitam sa ne spuneti daca vi se pare o procedura pe care sa o recomandati cunostintelor dumneavoastra.

De asemenea, va invitam la dezbatere pe

Forum - Mediere si mediatori.

Mediatorii Bancari vs. Consiliul de Mediere

Mediatorii Bancari vs. Consiliul de Mediere

Comunicat al UMB

Fata de opiniile cuprinse in P.V. al sedintei Consiliului de mediere (CM) din 18.12.2010, comunicatul CM din 6 ianuarie 2001, discutiile de la intalnirea organizata de CM in data de 23 ianuarie si luarile de pozitii ale altor asociatii si mediatori, Consiliul Director (CD) al Uniunii Mediatorilor Bancari (UMB) a hotarat sa exprime urmatoarele puncte de vedere, dupa consultari repetate.

Potrivit unui comunicat al CD al UMB, “in data de 12.02.2010 a avut loc o sedinta a membrilor CD al UMB la care au fost dezbatute probleme actuale privind medierea, activitatea mediatorilor, aplicarea art. 6, 24, 75 si Art. III din Legea nr. 370/2009 pentru modificarea si completarea Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, precum si masuri organizatorice privind UMB.

Intregul comunicat, il puteti vizualiza pe Juridice.ro: Mediatorii Bancari vs. Consiliul de Mediere

Medierea devine obligatorie începând cu data de 3 martie?

Ştirea de săptămâna trecută  din Evz.ro, ştire ce a fost preluată ulterior,  privitoare la modificările aduse Legii medierii lasă să se înţeleagă faptul cum că medierea va deveni obligatorie din data de 3 martie 2010. Ştirea a fost difuzata chir sub  titlul:  "Medierea- obligatorie din 3 martie".

Nu este prima dată când constat că o informaţie jurnalistică este luată drept o informaţie certă ce nu trebuie verificată şi care nu poate fi pusă la îndoială.

Desigur că în contextul actual din România aş considera că este oportun a fi reglementată medierea ca procedură prealabilă obligatorie. Mai mult decât atât, m-aş bucura să fie prevăzută ca obligatorie nu doar pentru faptul că sunt (voi fi) şi mediator ci şi pentru efectele curative ale medierii în societate.  Cu toate acestea, chiar dacă unora nu ne place, trebuie să spunem că procedura medierii nu va deveni obligatorie din 3 martie!

Aşa cum am arătat şi cu altă ocazie (Magistraţii, medierea şi principiul rolului activ în procesul civil), din data de 3 martie devine obligatorie îndatorirea magistraţilor şi a celorlalte organe jurisdicţionale de a recomanda părţilor medierea şi de a le face cunoscute avantajele acestei proceduri amiabile!.

Cu alte cuvinte, magistratii (procurorii, organele de cercetare penală, etc.), potrivit art. 6 din Legea 192/2006 aşa cum a fost modificat prin Legea 370/2009, vor fi obligaţi să recomande părţilor implicate în conflict să recurgă la mediere pentru soluţionarea amiabilă a cauzei lor.

Prin urmare, ceea ce devine obligatorie este doar obligatia de recomandare ce o vor avea în sarcină toate organele jurisdicţionale. Medierea nu este obligatorie pentru părţi. Părţile sunt libere să aleagă sau nu cale amedierii pentru soluţionarea cauzei ce o au pe rolul instanţei!

În opinia mea, în funcţie de gradul de informare al acestora şi în măsura în care magistratul sau alt organ jurisdicţional le va convinge de utilitatea medierii, părţile aflate în conflict vor alege procedura amiabilă a medierii. Altfel, părţile pot refuza procedura medierii. Desigur că magistratului îi va reveni sarcina (potrivit art. 129 Cod pr. civ.) să stăruie ca părţile să încerce soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, în virtutea rolului său activ pe care, să fim corecţi, în această privinţă nu l-au prea exercitat.

Trebuie să mai atragem atenţia şi asupra faptului că avocaţii vor avea şi ei un rol foarte important în decizia ce părţile o vor lua cu privire la mediere. În măsura în care nu vor percepe medierea ca o activitate concurentă, de natură să le diminueze veniturile, vor ajuta părţile să aleagă soluţionarea litigiului prin mediere. Aşa ar fi şi deontologic: să arate părţilor calea cea mai potrivită pentru cei implicaţi în conflict. Problema este că şi până acum avoacţii, prin Legea 51/1995 aveau această obligaţie de a ajuta părţile să ajungă la o soluţionare pe cale amiabilă însă, prea puţini avocaţi şi-au îndeplinit această îndatorire. Dacă prin legea medierii s-a atras atenţia asupra acestei reglementări potrivit căreia avocaţii au atât dreptul cât şi îndatorirea de a sugera părţilor soluţionarea pe cale amiabilă, nu poate fi decât benefică o astfel de constatare, pentru toţi cei implicaţi, cu efecte pe termen lung asupra actului de justiţie şi a evoluţiei societăţii în ansamblul ei.

Am mai spus-o, o repet şi o s-o tot spun, cu riscul de a plictisi: dincolo de efectele benefice imediate pe care le vor simţi direct cei implicaţi, efectele profunde şi de durată ale medierii se vor resimţi în actul de justiţie şi asupra societăţii româneşti în ansamblul ei.

Se preconizează ca în viitorul apropiat să se prevadă medierea ca procedură prealabilă obligatorie.

În opinia mea, în contextul actual de la noi, cred că ar fi benefică o astfel de reglementare.

Însă, pe această temă, vă invit să lecturaţi acest articol Medierea – procedură obligatorie sau facultativă? (I) şi să pornim o dezbatere pe această temă. 

Pe această temă am dezbătut şi aici: Medierea a devenit obligatorie?

Tâmplarul, amicul şi mediatorul.

Despre mediere, în alt mod. Printr-o poveste.

De ce avem nevoie de mediere/mediator?
Ce ne ofera medierea?

M-am gândit să vă răspund altfel. Printr-o poveste clasică.

Intre doi amici, din lipsa de comunicare, apare un conflict.

Existenţa noastră în comunitate presupune colaborarea, într-o mai mică sau mai mare măsură, cu cei cu care interacţionăm. Colaborarea va fi cu atât mai eficientă cu căt vom reuşi să comunicăm mai bine cu ceilalţi.
În măsura în care vom reuşi să ne facem mai bine înţeleşi, în aceeaşi măsură, direct proporţional, vom reuşi să ne realizăm proiectele pe care ni le-am propus spre realizare.
Prin urmare, comunicarea are un rol important.

Iată povestea:

“La mine, tâmplar de meserie, şi nu un oarecare ci unul cu renume, vine un amic ce are nevoie de ajutor in proiectarea mobilei de birou. După lungi adiscuţii şi desene mai mult sau mai puţin cocmplicate, ajungem la o înţelegere.

Eu să-i construiesc mobila conform proiectului, el să-mi plătească manopera şi materialele.

La termenul stabilit, se face recepţia mărfii. Amicul meu constată, cu stupoare, că nu aşa şi-a imaginat el mobila lui de birou.

Până la acest moment, toate bune şi frumoase. Mai ieşeam la o bere, mai făceam un fotbal, mai ieşeam cu copiii in parc - ne distram împreună. După acest moment, orice relaţie cu amicul meu s-a încheiat.

Ne-am supărat şi unul şi celălalt. Eu, pentru că trebuia să fiu plătit, la randul meu avand alte plăţi de făcut, el pentru că-şi dorea mobila la termenul stabilit şi pentru că urma să aibă loc inaugurarea birolului şi nu putea pentru că nu avea mobilerul.

Conflictul s-a acutizat iar comunicarea dintre noi a devenit imposibilă. Nimeni dintre cunoscuţi nu a reusit sa ne mai aduca impreuna la discuţii.

Ce este de facut într-o astfel de situaţie?

1. In instanţă.

Calea cea mai obisnuita este sa merg in instanta sa-mi obţin banii pentru lucrare. Tot astfel poate face şi amicul meu. Este calea tradiţională să apelezi la judecata şi să hotărască instanţa în locul nostru.

a. Pot introduce eu actiunea.

Totuşi, daca apelez la proces, în cazul meu, voi avea următoarele neajunsuri:

- Bunul meu renume, căştigat cu trudă, va fi sifonat, daca nu chiar pierdut.

- Activitatea mea va fi afectată: timpul petrecut în instanţă va duce la întârzierea altor lucrări ce trebuiesc realizate si, de aici, lanţul slăbiciunilor.

- Rezultatul final în instanţă, îmi este necunoscut si ca atare, am o stare de stres suplimentară. Nu ştiu dacă nu cumva instanţa va considera că am şi eu o parte din vină şi astfel, nu-mi voi recupera toţi banii.

b. Amicul meu, poate să introducă el o acţiune şi să mă cheme, el pe mine, în instanţă.

Nici pentru el lucrurile nu sunt tocmai favorabile:

- Stresul de care am eu parte, il are şi el; nici el nu poate fi sigur de soluţia ce o dă instanţa.

- Inaugurarea biroului său nu mai poate avea loc la momentul pe care şi l-a propus.

- Timpul petrecut în instanţă îi va afecta şi lui activitatea.

De relaţia noastră de amiciţie, ce să mai vorbim. După un proces în instanţă, îmi este greu să cred că vom mai ieşi cu copiii în parc, prea curând.

2. Mai avem o soluţie. Medierea.

Dar, ce poate face un mediator, în condiţiile în care noi nu ne mai vorbim? Ba mai mult, atunci când ne mai spunem câte ceva, nu sunt cele mai frumoase vorbe. N-as vrea sa fiu in pielea mediatorului.

Poate mediatorul, într-o astfel de situaţie ce pare fără ieşire, să ne fie de folos?

Ma gandesc asa; daca ma duc eu sa-mi chem amicul la mediere, ma ia drept gata sa cedez. Probabil ca si el gandeste la fel. Iar suntem itr-o situatie fara iesire.

Totusi, ar fi o solutie. Ma duc eu la mediator, cer medierea si-l cheama mediatorul. Perfect. Nici eu, nici el nu vom putea spune ca celalalt e gata sa cedeze. Daca vine, insemna ca vrea s-o rezolvam. Nu pot decat sa ma bucur.

Acum, sa vad eu cum rezolva mediatorul problema asta a noastra. Cam grea sarcina, nu?

Dar, ce sa vezi?! Domnul mediator ne spune ca noi stabilim care ne este solutia. Poftim? Nu mediatorul da verdictul? Pai, credeam ca e un fel de judecator. Va gasi dreptatea pe undeva pe la mijloc, o va gasi repede, noi ne vom impaca si gata!

Cand colo, dumnealui ne ghideaza usor, usor si, ce sa vezi, am gasit solutia. Nu va spun cum. E confidential.

Ah, nu v-am spus? Frumusetea, la mediere, este ca nustie nici vantu’ nici pamantu’ ce facem noi acolo, ce ne intelegem, ce stabilim, decat daca noi vrem. Cand spun noi, trebuie sa intelegeti ca si eu si amicul meu trebuie sa fim de acord sa dezvaluim intelegerea noastra. Ei, mie, treaba asta cu confidentialitatea mi se pare cea mai tare. Ce-ati zice daca afla tot poporu’ ca nu am fost capabil nici cu amicu’ sa ma-nteleg? Asta da treaba buna.

Si, uite-asa, si eu si amicul meu ne-am rezolvat problema.

Sa nu credeti ca am reusit sa trecem chiar foarte usor peste situatie. Ei bine, ne-au mai ajutat si copiii.

Acum, batem iară mingea împreună.”

Cam asta e cu medierea. Cum vi se pare?

Veniţi să comentăm pe forum. Daţi un clik pe imaginea de mai jos.

Vă aşteptăm la dezbatere!

A auzit Dumnezeu rugaciunea mediatorilor - UNJR: Judecatorii sustin medierea

Intr-adevar. Se pare ca Dumnezeu a auzit rugaciunea mediatorilor.
(De fapt, daca e sa fim corecţi, Mediator = Mijlocitor iar Mijlocitor potrivit invataturii crestine este chiar Iisus Hristos. )
Prin acest demers, cred ca societatea romaneasca are in sfarsit sanse de vindecare. Daca nici prin astfel de metode nu vom reusi sa producem o schimbare in societatea romaneasca, nu stiu ce ne mai poate salva.

UNJR: Judecatorii sustin medierea

Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR) declanseaza campania de promovare si incurajare a medierii ca mijloc alternativ de solutionare a litigiilor dintre cetateni, campanie denumita “Judecatorii sustin medierea”.

UNJR saluta modificarile aduse prin Legea nr. 370/2009 reglementarilor privind medierea. Astfel, noile dispozitii ale art. 6 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea statutului de mediator prevad acum ca fiind obligatorie informarea partilor de catre organele judiciare – politisti, procurori, judecatori – cu privire la posibilitatea si avantajele folosirii procedurii medierii, precum si indrumarea lor in a recurge la aceasta cale pentru solutionarea conflictelor. Aceasta dispozitie va intra in vigoare incepand cu 3 martie 2010, pana atunci aceasta procedura de informare a partilor fiind doar facultativa.

Intrucat pana in prezent nu a existat o modalitate de informare pe scara larga a cetetenilor cu privire la institutia medierii si a mediatorului, UNJR declanseaza campania “Judecatorii sustin medierea”.

Scopul acesteia este de a incuraja cetatenii sa apeleze cu incredere la mediatori mai inainte de a sesiza organele judiciare dar si dupa investirea acestora, in vederea solutionarii conflictelor intr-un mod avantajos pentru toate partile implicate in acestea si cu economisirea timpului, sumelor de bani si energiei presupuse de un proces clasic.

Continuarea, pe Juridice.ro

Felicitări, domnilor judecători!

Succes!

Avantajele medierii

Legea 192/2006 a fost modificată prin Legea 370 din 26 nov. 2009. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 831 din 3 decembrie 2009.

Odată cu aceste modificări, medierea va deveni o alternativă reală la justiţie.

Cu alte cuvinte, odată ce vom cunoaşte avantajele oferite de lege celor ce aleg procedura medierii in locul procesului judiciar, vom prefera tot mai mulţi să alegem calea amiabilă de rezolvare a litigiilor în care ne+am putea afla la un moment dat.

În cele ce urmează, vă vom expune câteva din avantajele medierii, avantaje pe care le-am mai evidenţiat şi în alte articole.

Este de notorietate faptul că aglomerarea instanţelor de judecată din România afectează întreg sistemul judiciar, că procesele aparent simple sunt întârziate peste limite rezonabile iar deciziile instanţelor vin adesea prea târziu pentru justiţiabili.[1]

Ţinând cont de faptul că mijloacele tradiţionale de soluţionare a conflictelor au devenit insuficiente şi greu de parcurs, de faptul că instanţele sunt sufocate de numărul mare de dosare a căror soluţionare finală se poate prelungi pe durata unor ani de zile iar pronunţarea unei sentinţe poate duce, de cele mai multe ori, la agravarea conflictelor dintre părţi[2] şi nicidecum la diminuarea acestora, se impune aplicarea unor soluţii concrete, alternative la justiţie, pentru reducerea costurilor economice şi sociale pe care le presupune un proces în derulare. Mai mult decât atât şi mai mult decât oricând este necesar a se răspunde şi nevoii ce reclamă „o altfel de dreptate”[3].

Un paradox al timpului în care trăim, eră a dezvoltării fără precedent a celor mai moderne mijloace de comunicare, îl constituie tocmai lipsa comunicării – comunicarea fiind un element esenţial în păstrarea bunelor relaţii dintre oameni.

Paradoxal este şi faptul că deşi Biserica se bucură de un grad ridicat de încredere în rândul populaţiei noastre, peste 90% dintre români declarându-se creştini, totuşi dialogul nu este prezent; comunicarea nu se realizează, aşa cum ar fi de aşteptat în rândul unei astfel de societăţi majoritar creştine. De solidaritate ce să mai vorbim?!

Astăzi, conflictele[4] devin tot mai numeroase şi tot mai complexe iar clasica rezolvare a acestora nu oferă soluţiile compatibile cu gradul de dezvoltare al societăţii noastre. Rezolvarea alternativă a conflictelor în afara sistemului judiciar clasic a devenit indispensabilă tocmai datorită unui formalism inevitabil[5] ce caracterizează dreptul procesual civil sau penal, formalism ce impune respectarea unor reguli tot mai complexe, fapt ce naşte multe inconveniente pentru justiţiabil, precum costurile de timp şi/sau de bani iar ca efect in timp, poate deveni generator de stres[6].

Soluţionarea clasică a diferendelor presupune soluţii de tip câştig-pierdere, învingător-învins.

În acest context, medierea – modalitate alternativă de soluţionare a conflictelor, poate fi o metodă eficientă şi eficace de răspuns la dificultăţile evocate mai sus, soluţiile oferite de aceasta fiind, în cele mai multe cazuri, de tip câştig-câştig.

1. Importanţa medierii.

Medierea, instituţie modernă în statul de drept, poate contribui substanţial la degrevarea instanţelor de judecată de acele dosare ce pot fi rezolvare prin metode auxiliare justiţiei - metode amiabile. Mai mult decât atât, ea poate readuce dialogul în societate; poate aduce o schimbare în sistemul de valori actual. Or, pentru împlinirea acestui deziderat este necesar ca această procedură să fie cunoscută de tot mai mulţi actori sociali. Se impune o promovare asiduă ce ar aduce multe beneficii societăţii româneşti, beneficii pe care le vom evidenţia şi noi, în cele ce urmează şi care totodată, justifică demersul nostru actual.

Una din modalităţile pe care le considerăm eficiente în implementarea unei instituţii atât de importante pentru societate este şi aceea a introducerii medierii ca disciplină de studiu în învăţământul universitar, în special pentru facultăţile care au specific juridic (pentru început).

Astfel în opinia noastră, fiind o instituţie de importanţă majoră pentru un stat de drept, cu o populaţie al cărei nivel de dezvoltare culturală a crescut în ultimii douăzeci de ani, este necesar ca instituţia medierii să fie cunoscută, încă din timpul facultăţii, cel puţin de către studenţii care urmează studii juridice şi de administraţie. Orice student – viitor avocat, magistrat, notar, consilier juridic, funcţionar public – trebuie să-şi formeze anumite deprinderi, competenţe de comunicare sau negociere care îi pot fi de folos în oricare dintre profesiile mai sus menţionate. Astfel, fiecare va aduce un plus profesiei pe care o va exercita, fapt ce nu este de neglijat. Acest lucru va duce negreşit la creşterea profesionalismului în oricare dintre profesiile juridice enumerate.

În plus, în condiţiile în care studenţii vor avea cunoştinţe despre mediere încă de pe băncile şcolii, putem avea garanţia că nu vor fi reticenţi în a apela la această procedură atunci când ei înşişi se află într-un diferend sau au fost mandataţi de către clienţii lor să rezolve conflicte pentru care au ajuns sau urmează să ajungă în instanţă.

Avem în vedere următoarele posibile situaţii:

a) Magistratul, în virtutea rolului său activ[7], când va considera utilă o astfel de procedură, va putea recomanda[8] părţilor să apeleze, cu încredere, la un mediator pentru rezolvarea unui anumit tip de conflict.

b) Avocatul, în funcţie de speţele ce-i sunt supuse spre rezolvare, fiind familiarizat cu medierea şi cunoscând avantajele alegerii acestei căi alternative de soluţionare, va şti când este bine pentru clientul său să recurgă la această metodă alternativă şi oportună în acelaşi timp. Mai mult decât atât, avocatul îl poate reprezenta[9] pe clientul său pe parcursul procedurii întrucât legea în vigoare îi permite acest lucru. De multe ori este chiar recomandat, avocatul fiind cel ce cunoaşte cel mai bine situaţia juridică a clientului său.

c) Consilierul juridic sau funcţionarul public vor şti când se impune ghidarea instituţiilor pe care le reprezintă către rezolvarea diferendelor în care se află pe căi alternative[10], atât în beneficiul entităţii respective cât şi în beneficiul celor cu care se află în conflict (instituţii partenere, contribuabili sau consumatori ce se consideră lezaţi în drepturile sau interesele proprii), fapt ce duce, indubitabil, la păstrarea bunelor relaţii.

Treptat, se va ajunge la o practică generalizată, datorită numeroaselor avantaje pe care le poate aduce medierea pentru orice persoană care apelează la ea. Pe parcursul studierii procedurii de mediere şi ulterior prin recurgerea la o astfel de procedură, se vor crea anumite obişnuinţe, anumite deprinderi ce vor creşte calitatea serviciilor oferite clienţilor de către viitorii jurişti.

Mai mult decât atât, cu excepţia magistraţilor, oricare altă profesie este compatibilă cu cea de mediator, potrivit legii în vigoare[11]. În viitor, oricare dintre cei angrenaţi, cel puţin odată, într-o astfel de procedură, având în vedere rata de succes şi beneficiile medierii[12], vor prefera dialogul, vor prefera comunicarea şi negocierea, altor forme de rezolvare a diferendelor. Astfel se pot pune bazele pentru dezvoltarea unei societăţi ce va avea ca regulă de funcţionare şi de rezolvare a diferendelor – DIALOGUL.

O societate în care dialogul, comunicarea este o regulă de bază pentru membrii săi, pentru instituţiile sale, o astfel de societate se află pe scara cea mai de sus a dezvoltării sale.

Cu alte cuvinte, putem spune că medierea poate readuce în societate dialogul care lipseşte societăţii româneşti de prea multă vreme. Ne lipseşte comunicarea nu doar la nivel instituţional, fapt ce se observă cu ochiul liber, ci şi la nivel interpersonal. Dialogul este fecund, el înalţă exigenţa gândirii. Dialogul este calea spre evoluţie a unei persoane, a unei instituţii, a unei societăţi. Cel aflat în dialog se îmbogăţeşte cu sensurile pe care i le descoperă ceilalţi şi astfel, vom putea spune că membrii unei astfel de societăţi sunt cel puţin mulţumiţi. Astfel se poate ajunge la creşterea gradului de solidaritate dintre membri, cel atât de necesar dezvoltării, evoluţiei unei societăţi.

Aşadar, medierea nu este doar o instituţie modernă a dreptului ci este şi o instituţie care arată nivelul de dezvoltare al unei societăţi.

2. Ce este medierea.

Ca instituţie de drept, medierea este o metodă alternativă[13] de rezolvare a conflictelor, după o procedură generală prevăzută de lege, în condiţii de confidenţialitate totală, de autodeterminare a părţilor, de neutralitate şi imparţialitate a mediatorului profesionist (ales în mod voluntar de părţi) şi cu multe avantaje (pecuniare şi nu numai) pentru părţile care au disponibilitatea să ajungă la un acord, pe cale amiabilă.

Aşa cum legea însăşi o spune[14] medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele si să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente si durabile.

3. Avantajele medierii.

Pe termen scurt, avantajele medierii sunt uşor de prevăzut şi de cuantificat.

Un prim avantaj ce poate fi perceput ca atare de către orice persoana care decide să pună capăt unui conflict prin mediere este determinat de factorul timp. Dacă în instanţă este cunoscut momentul de început al procesului, cel de final este greu de prevăzut, fie din cauza procedurilor greoaie ce trebuiesc îndeplinite, fie din cauza numărului mare de dosare aflate pe rol[15]. La mediere, timpul de rezolvare a conflictului este cu mult redus iar procedura este simplă. Astfel, economia de timp poate duce şi la o economie de natură pecuniară.

Stresul generat fie de şedinţele de judecată (de aglomeraţie, de aşteptare, de imposibilitatea de a fi ascultat pentru tot ce ai de spus) fie de imposibilitatea de a prevedea rezultatul (favorabil sau nu) este cu mult redus, dacă nu chiar înlăturat.

Un alt avantaj imediat resimţit de către persoanele (fizice sau juridice) care aleg procedura medierii este cel al diminuării costurilor. Costurile în procedura medierii pot fi sensibil mai mici decât în instanţa de judecată. Mai mult decât atât, dacă părţile ajung să încheie un acord, rezolvând un conflict aflat pe rolul instanţelor, legiuitorul a prevăzut posibilitatea restituirii taxei judiciare de timbru, indiferent de momentul în care părţile au decis suspendarea procesului. Astfel, odată ce acordul de mediere a ajuns în instanţă, aceasta, la cererea părţii interesate, va dispune restituirea taxei de timbru (în cauzele civile).

Este cunoscut faptul că majoritatea şedinţelor de judecată sunt publice[16] iar şansele ca anumite informaţii să apară în media şi să producă efecte negative asupra persoanelor implicate sunt foarte mari. Tocmai de aceea, confidenţialitatea este un alt avantaj pentru oricare dintre situaţiile în care părţile nu-şi doresc o publicitate negativă, nu doresc a fi cunoscute aspecte private ale vieţii lor personale sau anumite aspecte ce ţin de bunul mers al afacerilor pe care acestea le derulează.

Faptul că părţile participă direct la găsirea soluţiilor asigură o rată mare de succes a medierii. Totodată, medierea păstrează relaţiile dintre părţi. Flexibilitatea procedurii de mediere este ea însăşi un avantaj care produce efecte benefice prin alegerea acestei metode. Nu este de neglijat rata mare de succes a medierii.

Din perspectiva unui avocat, avantajele pot fi următoarele:

~ spiritul combativ poate fi dezlănţuit în timpul medierii, fără constrângeri ori sancţiuni cum se întâmplă în cazul instanţei de judecată.

~ Un verdict negativ în instanţă ar putea duce la pierderea unor clienţi sau a unor potenţiali clienţi. Un succes în mediere poate însemna nu doar păstrarea unui client (mulţumit) ci şi păstrarea unui client ce poate aduce alţi clienţi.

~ La mediere, onorariul de avocat poate fi ceva mai mare decât în instanţă. Mai mult decât atât, se poate negocia şi primi un onorariu de succes.

~ Procedura medierii poate oferi acelaşi grad de satisfacţie ca şi câştigarea unui proces în instanţă.

În ceea ce priveşte statul, avantajele (bine cunoscute de către statele ce au implementat această procedură cu mult înaintea României) pot fi: degrevarea instanţelor de judecată, creşterea calităţii actului de justiţie şi implicit creşterea încrederii cetăţeanului în actul de justiţie, scăderea costurilor aferente organizării judiciare şi altele asemenea. Astfel, cu un număr mai mic de dosare pe rol, magistraţii vor putea afecta un timp mai mare atât studiului individual cât şi studiului dosarelor ce-i revin spre soluţionare iar soluţiile ce vor fi pronunţate au toate şansele să conţină tot mai puţine erori judiciare. Mai mult decât atât, tot mai puţini justiţiabili vor fi nemulţumiţi de serviciile oferite de stat în materie de justiţie.

Pe termen lung, dincolo de toate avantajele imediate menţionate, putem vorbi de alte avantaje, cu mult mai importante, în plan social. Fiind o metodă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, medierea poate aduce o îmbunătăţire a climatului social actual din România. Putem vorbi astfel de o îmbunătăţire a comunicării la nivel instituţional şi dintre instituţiile statului şi cetăţeni. O bună comunicare dintre instituţiile statului presupune şi asigurarea bunelor servicii pentru cetăţean şi astfel se asigură un climat de încredere şi respect faţă de instituţiile satului.

Prin această procedură, părţile vor căuta împreună soluţiile care să-i unească, vor alege acele soluţii care să le păstreze relaţiile şi nu ca să-i dezbine, cum se întâmplă în instanţă.

Diferit de instanţă, în cadrul medierii nu se caută vinovaţi. În cadrul acestei proceduri se caută soluţii reciproc avantajoase, mutual acceptate de toate părţile aflate în conflict.

Cu cât un număr tot mai mare de persoane va alege medierea pentru a pune capăt divergenţelor dintre ele, cu atât vom avea o comunicare mai bună între membrii societăţii, la orice nivel. Se va realiza astfel un climat general bazat pe respect şi încredere reciprocă şi între membrii societăţii. Un climat în care membrii comunităţilor mai mari sau mai mici, in realizarea propriilor obiective, vor tine cont si de interesele celorlalţi. Treptat, gradul de solidaritate al membrilor societăţii va fi tot mai crescut şi mai prezent decât este perceput astăzi.

4. Domeniile în care poate fi aplicată cu succes medierea.

Domeniile în care medierea poate avea succes sunt diverse. Se poate aplica în afara şi în relaţie cu justiţia, în domeniul disputelor dintre agenţi economici şi consumatori, dintre membrii familiei, a celor de la locul de muncă, intra şi interorganizaţionale, între cetăţeni şi administraţia publică, în comunitate, etc.

Domeniile pe care le menţionează Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt următoarele (art. 2 alin. 1 şi 2):

~ Drept civil: partaje, revendicări, pretenţii

~ Dreptul familiei: divorţuri, partaje de bunuri comune, încredinţarea minorului

~ Drept comercial: pretenţii, revendicare, somaţii de plată

~ Drept penal: plângeri prealabile

~ Domeniul protecţiei consumatorilor: prejudicii, nerespectarea clauzelor contractuale ori a garanţiilor acordate, clauzele abuzive.

Daca v-am fost de folos, votati-ne pe:

---

[1] Rapotul Consiliului Superior al Magistraturii privind starea justiţiei în România pe anul 2008. A se vedea pe saitul CSM la adresa - www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=24.

[2] Fl. A. Baias, V. Belegante, Medierea – un alt fel de a face justiţie, Rev. de Drept Comercial nr 7-8/2002, p. 67.

[3] Ibidem, p. 67.

[4] Conflict – opozitie deschisă, luptă între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comuităţi, state ... . ca termen, conflict vine din latinescul „conflictus” care înseamnă „a ţine cu forţa”, în Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993, p. 129.

[5] M. Tăbârcă, Dr. Procesual Civil, Vol. I, Editura Univesul Juridic, Bucureşti, 2005, p. 10.

[6] Stres – răspuns nespecific al organismului la orice solicitare (engl. stress – presiune, apăsare, încărcare, solicitare), în Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993, p. 618.

[7] M. Tăbârcă, op. cit., p. 68-74.

[8] ART. 61, alin. (1) În cazul în care conflictul a fost dedus judecatii, solutionarea acestuia prin mediere poate avea loc din initiativa partilor ori la recomandarea instantei,(...). (Legea 192/2006 privind medierea şi profesia de mediator).

[9] ART. 52 alin. (1) Partile aflate în conflict au dreptul sa fie asistate de avocat sau de alte persoane, în conditiile stabilite de comun acord. .(Legea 192/2006).

[10] ART. 2. alin. (1) Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv dupa declansarea unui proces în fata instantelor competente, convenind sa solutioneze pe aceasta cale orice conflicte în materie civila, comerciala, de familie, în materie penala, precum si în alte materii, în conditiile prevazute de prezenta lege.

[11] ART. 13 Exercitarea profesiei de mediator este compatibila cu orice alta activitate sau profesie, cu exceptia incompatibilitatilor prevazute prin legi speciale. (Legea 192/2006 privind medierea şi formarea profesiei de mediator.)

[12] Z. Şuştag, C. Ignat, Modalităţi alternative de soluţionare a conflictelor [ADR], Editura Universitară, Bucureşti, 2008, Cap. Statistici despre mediere, p. 116-120.

[13] „Alternative Dispute Resolution” sau mai nou, „Apropriate Dispute Resolution” , în Z. Şuştag, C. Ignat, op. cit., p. 101 – 120.

[14] Art. 1, alin. 2 din Legea 192/2006.

[15] Raportul Consiliului Superior al Magistraturii privind starea justiţiei din România pe anul 2008. Relevante sunt şi celealte documente făcute publice de către CSM pe saitul său privind starea justiţiei precum Raportul pe 2007 şi pe anii anteriori acestuia, pe http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=24.

[16] Potrivit art. 126 din Constituţie, şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege. Similar, art. 121 alin 1 din Codul de procedură civilă şi art. 11 alin. 1 teza I din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.