Ce este medierea?

Potrivit Legii 192/2006 cu modificările ulterioare (Legislatie mediere),

„Art. 1 – (1) Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate  şi având liberul consimţământ al părţilor.”

Potrivit DEX, acţiunea de a media se numeşte mediaţie, mediere, mijlocire şi este definită ca acţiunea prin care o terţă persoană (un stat, o organizaţie internaţională sau o persoană oficială) intervine pentru rezolvarea paşnică a conflictelor dintre state, luând parte la tratative şi uneori făcând propuneri). A mijloci, potrivit DEX, înseamnă a stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia.

Dar, pentru o întelegere facilă a medierii şi a sensurilor pe care le poartă, se impune a stabili şi ce este conflictul. Apelând din nou la DEX, constatăm: conflictul este definit drept o neînţelegere, un dezacord, o ciocnire de interese, un  antagonism, o ceartă (diferend, discutie).

Din perspectivă sociologică, prin conflict se înţelege o opoziţie, o luptă  între indivizi, grupuri sau partide, clase sociale, comunităţi sau state. Conflictul, lupta, opoziţia au la bază diferenţele privitoare la interese contrare, interese ce pot fi de natură economică sau politică, de natură etnică sau rasială.

Etimologic, termenul conflict derivă din latinescul „conflictus” – a ţine împreună cu forţa.

Cauzele conflictului, aşa cum se afirmă în literatura de specialitate, sunt multiple. Se pot datora discriminării sau inegalităţii sociale, incapacităţii părţilor de a ajunge la un compromis reciproc acceptat legat de poziţia lor in societate. De asemenea, conflictul poate lua naştere şi din competiţia pentru controlul resurselor finite,  din competiţia privind accesul la oportunităţile crescute, dar şi din dorinţa de dominare, de putere, de prestigiu.

Aceste divergenţe au efecte disruptive asupra interacţiunii sociale. Totuşi, trebuie amintit faptul că teoriile mai noi, privitoare la conflict,  pornind de la faptul existenţei pluralităţilor de interese, consideră conflictul ca fiind inevitabil iar abordarea conflictului trebuie să fie una constructivă, ea exprimând de fapt esenţa democraţiei.

Altfel spus, asumarea conflictului, pentru un sistem social, reprezintă un indicator al caracterului său democratic şi, totodată, al nivelului de dezvoltare la care a ajuns societatea în ansamblul ei. Teoriile structural funcţionaliste erau acuzate că privesc conflictul doar prin prisma funcţiei lui negative, ca fenomen marginal, ce are doar un rol de perturbare a armoniei întregului.

Tocmai datorită acestui mod nou de a privi conflictul, pe baza teoriilor elaborate de-a lungul vremii de reputaţi sociologi, psihologi, psihosociologi, pe baza experienţelor acumulate în diferite sisteme sociale, s-au căutat diverse metode de soluţionare a conflictelor, altfel decât pe cale judiciară. S-au căutat permanent metode de păstrare a ordinii sociale altfel decât prin procedurile judiciare, din nevoia de a stinge conflictul şi de a restabili situaţia anterioară de armonie, fapt ce nu se întâmplă odată cu soluţonarea unui litigiu în instanţă deoarece părţile rămân pe poziţii contrare, conflictuale. Deşi, în instanţă, soluţia este dată potrivit legii,  părţile rămân pe poziţii adverse; o parte pierde, alta câştigă, fapt ce nu este de natură să restabilească armonia dintre părţi. Mai mult decât atât, de-a lungul timpului, pentru asigurarea drepturilor şi libertăţilor persoanei, s-au prevăzut anumite reguli general valabile în diferite sisteme de drept – garanţii procesuale – care îngreunează procedurile judiciare şi care nu răspund întotdeauna nevoii unui justiţiabil aflat la un moment dat în conflict.

Ca alternativă la metodele tradiţionale, potrivit cu nivelul de dezvoltare al fiecărei societăţi, în diferite sisteme de drept s-au folosit metode alternative, diferite, de soluţionare amiabilă a conflictelor.

Cănd ne referim la metode alternative de soluţionare a conflictelor avem în vedere toate metodele utilizate prin care se pune capăt unui diferend în afara sălii de judecată. Cu alte cuvinte, metodele ADR sunt alternative la justiţie, la procedura judiciară. (Ghid de mediere pentru magistrati (I). Justitia si ADR. Formele de ADR. Organizarea ADR/Juridice.ro)

Medierea face şi ea parte dintre metodele alternative. Printre cele mai importante metode ADR, pe lângă mediere, mai enumerăm: arbitrajul, negocierea şi concilierea.

O definire unitară a medierii nu s-a reuşit până în prezent întrucât s-au aplicat modele diferite de mediere. Fiecare ţară a adoptat tipuri diferite de mediere, adaptate specificului naţional.

În Europa nu s-a structurat încă un model european de mediere, unanim acceptat de statele membre.

Medierea in dreptul romanesc.

Din textul Legii 192/2006 (Legea medierii), atat potrivit art. 1 din lege cat si a celorlate articole privind procedura medierii, putem spune ca medierea este o modalitate prin care partile unui conflict pot ajunge la un consens, pe cale amiabila, in prezenta unei a treia persoane numita mediator si care este specializata in acest sens. Mediatorul este (trebuie sa fie) o persoana neutra, impartiala, fara putere de decizie dar care are rolul de a asista partile in negocierea dintre ele si de a le usura comunicarea, ajutandu-le astfel sa ajunga la o intelegere acceptata de toate partile aflate la masa negocierii.

Medierea este o procedura voluntara si nu obligatorie. Desi textul legii obliga organele jurisdictionale sa recomande partilor medierea (am scris despre acest fapt aici si aici) acestea nu pot fi obligate sa mearga la mediator. Mai mult decat atat, daca partile aleg sa urmeze procedura medierii nu inseamna ca ele vor fi obligate sa ajunga la o intelegere, nu inseamna ca vor fi obligate sa incheie un acord, tot astfel cum nu pot fi obligate sa se inteleaga asupra tuturor problemelor pentru care se afla in conflict.

Astfel, odata ce partile au ales sa parcurga aceasta procedura amiabila, ele au decis de fapt sa preia controlul in solutionarea conflictului (litigiului, de cele mai multe ori) dintre ele, partile fiind cele care dau solutia in mediere, solutie reciproc avantajoasa (vom explica mai jos ce intelegem prin solutie reciproc avantajoasa) pentru parti.  Desigur ca, in functie de cercetarea prealabila la care este indreptatit mediatorul, in functie de natura conflictului si de complexitatea acestuia,  mediatorul va stabili etapele si modul in care se va derula procedura, el fiind cel care supervizeaza negocierea dintre parti. Mediatorul nu da solutii. El ghideaza partile in gasirea propriilor lor solutii. Aceasta este frumusetea medierii: partile ajung sa reia comunicarea dintre ele, ajung sa tina seama si de nevoile celeilalte parti, totodata gasindu-si rezolvare la propria problema.

Mai mult decat atat, reluandu-se  comunicarea, sansele de a se reinnoda vechile prietenii sunt foarte mari. Solutia fiind stabilita de parti, sansa ca aceasta sa fie respectata de catre fiecare in parte este una foarte mare, de aici si rata de succes a medierii, in tarile care o practica de multa vreme.

Privitor la acest ultim aspect (respectarea acordului de mediere), s-a exprimat indoiala cum ca partile vor incalca mult mai usor un acord de mediere decat o hotarare judecatoreasca.

Sa analizam putin acest aspect.

Ce este un acord de mediere? este o conventie intre parti, asemeni oricarei alte conventii. Acordul de mediere nu este cu nimic mai prejos decat oricare alta conventie, ca orice alt contract prin care doua sau mai multe persoane decid sa colaboreze intre ele pentru a avea un beneficiu. Singura diferenta este data de faptul ca acordul de mediere intervine in urma unei neintelegeri (neintelegerea respectiva putand avea ca izvor chiar un contract anterior), el ramanand o conventie care poate prelungi colaborarea dintre initiala dintre parti sau care nu face altceva decat sa stinga un litigiu nascut intre parti. Odata in plus, pentru a-i da forta necesara, acordul de mediere consfintit prin hotararea de expedient este titlu executoriu, iar in caz de nerespectare a acordului (conventiei) se poate trece la executarea silita, fara a fi necesara investirea cu formula executorie a acordului de mediere.

Hotararea judecatoreasca. Faptul ca un conflict se solutioneaza pe cale judiciara, situatie in care partile nu pot controla in niciun fel decizia instantei iar decizia, de regula, nu multumeste ambele parti, face hotararea judecatoreasca sa fie mai puternica? Poate ca teama de autoritatea ce o are hotararea sa determine persoanele sa o respecte insa, merita oare ca partle sa astepte o hotarare ce este posibil sa nemultumeasca ambele parti? Aici, depinde de fiecare persoana in parte. In plus, desi se se pune solutioneaza litigiul, conflictul interpersonal persista de cele mai multe ori. Partile raman in continuare pe pozitii adverse. In schimb, la mediere, partile ajung efectiv sa se inteleaga, sa comunice  iar posibilitatea reizbucnirii conflictului este cu mult mai mica decat in situatia solutionarii pe cale judiciara.

Concluzionand, medierea pare a fi calea de preferat, prin prisma multiplelor avantaje. In timp, va deveni obisnuointa si greu de conceput ca este de preferat instanta de judecata si nu medierea.

O conditie importanta pentru parti si instituita de legea medierii este si cea privitoare la confidentialitate. Mediatorul este obligat sa pastreze confidentialitatea, sub diferite sanctiuni si totodata are dreptul sa o pasatreze, inclusiv in fata instantei de judecata. Legea medierii prevede la art. 53: "Sustinerile facute pe parcursul medierii de catre partile aflate în conflict, de persoanele prevazute la art. 52 si la art. 55 alin. (1), precum si de catre mediator au caracter confidential fata de terti si nu pot fi folosite ca probe în cadrul unei proceduri judiciare sau arbitrale, cu exceptia cazului în care partile convin altfel ori legea prevede contrariul. Mediatorul va atrage atentia persoanelor care participa la mediere în conditiile art. 52 asupra obligatiei de pastrare a confidentialitatii si le va putea solicita semnarea unui acord de confidentialitate." In consecinta, partile pot renunta la confidentialitate dar pentru aceasta este necesar sa prevada expres renuntarea la confidentialitate.

Pot fi situatii in care nu toate partile conflictului vor sa urmeze procedura medierii, caz in care procesul se desfasoara doar intre cei ce in mod voluntar apeleaza la mediere.

Cu alte cuvinte, medierea este un proces elaborat prin care partile ajung la un consens in mod amiabil, asistati de un profesionist (mediatorul) potrivit propriei lor vointe, dupa o procedura stabilita de mediator, procedura de-a lungul careia nu este obligatoriu ca partile sa ajunga la un acord. Astfel, in urma medierii, se poate ajunge la un acord care sa priveasca toate problemele ce au generat conflictul dupa cum este posibil sa se ajunga la un acord numai asupra unor aspecte sau sa nu se ajunga la un acord.

In situatia in care partile au apelat la mediere dupa declansarea litigiului pe cale judiciara, dupa parcurgerea medierii partile se intorc in instanta si vor cere hotararea de expedient (care se da in camera de consiliu si de indata) sau repun situatia pe rol pentru continuarea procesului in vederea solutionarii capetelor de cerere ramase nesolutionate prin mediere.

In oricare din situatiile de mai sus, odata revenite in instanta, fie pentru hotararea de expedient care consfinteste invoiala partilor fie pentru reluarea procesului, partea interesata (reclamantul) poate cere restituirea taxei de timbru pe care a platit-o pentru cererea pe care a depus-o pe rolul instantei.

Daca partea indeplineste conditiile pentru acordarea ajutorului judiciar, atunci, in aceleasi conditii, va beneficia de ajutor si cu privire la onorariul de mediator.

Astfel, potrivit art. art. 20 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar,  "În cazul în care persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) sau (2) face dovada că, anterior începerii procesului, a parcurs procedura de mediere a litigiului, beneficiază şi de restituirea sumei plătite mediatorului cu titlu de onorariu. De acelaşi drept beneficiază şi persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) sau (2), dacă solicită medierea după începerea procesului, dar înainte de prima zi de înfăţişare. Suma la a cărei restituire partea are dreptul se stabileşte de instanţă, prin încheiere pronunţată potrivit art. 15."

Altfel spus, persoana care face dovada ca indeplineste conditiile acordarii ajutorului public judiciar poate cere instantei restituirea onorariului ce l-a paltit mediatorului, indiferent daca a apelat la mediere inainte de declansarea procesului sau dupa, cu conditia ca, in cel din urma caz, sa fi acceptat sa urmeze procedura medierii inainte de prima zi de infatisare.

Recapituland, putem spune ca medierea este o procedura:

- extrajudiciara,

- de solutionare a conflictelor,

- amiabila (energiile negative sunt indreptate spre gasirea solutiilor reciproc avantajoase),

- confidentiala (se poate renunta la confidentialitate doar prin acordul unanim al partilor din contractul de mediere - mediator, pe de o parte si parti pe de alta parte),

- la care partile apeleaza in mod voluntar si care se deruleaza intr-u climat de incredere fata de mediator,

- prin care partile stabilesc solutia reciproc avantajoasa, potrivit propriei lor vointe,

- prin care mediatorul ghideaza partile in gasirea solutiilor si le ajuta in comunicarea dintre ele,dupa o procedura de el stabilita,

- in care mediatorul este si ramane impartial si neutru pe parcursul intregii proceduri (nimic nu opreste partile sa renunte la serviile mediatorului care incalca aceste principii de neutralitate sau impartialitate), alegand un alt mediator,

- ce se deruleaza intr-un timp relativ scurt, in functie de complexitatea cauzei, natura litigiului si vointa partilor,

- mai putin costisitoare, in raport de calea judiciara,

- prin care se pot restabili bunele relatii existente intre parti, inainte de declansarea conflictului, fapt deloc de neglijat.

Avand in vedere cele de mai sus, ne-am bucura daca ne-ati impartasi impresiile dumneavoastra privind medierea.

Dac este prima data cand vedeti altfel medierea decat pana acum, va invitam sa ne spuneti daca vi se pare o procedura pe care sa o recomandati cunostintelor dumneavoastra.

De asemenea, va invitam la dezbatere pe

Forum - Mediere si mediatori.

Cum combatem opiniile contrare implementării medierii? Prin dialog şi comunicare!

E chiar reconfortant! Aţi încercat?

Marti, 9 februarie 2010, EVZ.ro titra: Împăcarea fără proces, obligatorie de luna viitoare. (EVZ.ro)

Stirea a fost preluata ca atare, foarte repede si s-au făcut si comentarii foarte repede.

Din titlul dat de catre EVZ.ro, reiese ca medierea a devenit obligatorie. Pe acesta nu-mi propun să discutăm acum. Am inceput un serial pe această temă si pe care s-o discutam alta data. [Medierea – procedură obligatorie sau facultativă? (I)]

Privitor la mediere si obligativitatea ei, părerile sunt împărţite. Sunt atât opinii pro cât şi contra.

Dacă avem sau nu nevoie de mediere, de ce trebuie sa fie obligatorie, fiind obligatorie se incalca dreptul persoanei de acces liber la justititie şi altele asemenea.

Printre comentariile ce s-au născut pe seama acestui articol, am remarcat un mod interesant de  a pune problema, argumentat şi fără patimă.Cred că cel mai important este să dăm naştere unor astfel de dialoguri în care orgoliile de breaslă să fie date de o parte, astfel încât să arătăm, în mod argumentat, care este utilitatea medierii şi avantajele ce decurg din implementarea acestei instituţii.

Cred că este important să acordăm atenţie opiniilor contrare care nu vin din rea vointa. Este necesar să răspundem argumentat.

Cu mare bucurie vă împărtăşesc faptul că am purtat cu plăcere un astfel de dialog şi, cu acordul autorului articolului, vi-l aduc şi eu la cunoştinţă.

Autorul este SNAKE şi îl găsiţi pe blogul său, aici: No Justice (Fiat justitia, ruat caelum)

Articolul:

Medierea- obligatorie din 3 martie.

Începând din 3 martie, magistratii vor fi obligati sa-i trimita pe justitiabili la mediatori. Judecatorii scapa astfel de surplusul de dosare, iar cetatenii, de nervi si bani irositi în instante. Cei care intentioneaza sa divorteze, sa obtina daune de la angajatorul care i-a concediat fara motiv, dar si cei care au de gând sa-si „penalizeze” serios vecinul care le-a distrus masina pe motiv ca ar fi ocupat un anume loc de parcare îsi vor putea gasi dreptatea în maximum 90 de zile, fara prea mult stres si cu minimum de costuri.

Asta, începând din 3 martie, când medierea – legalizata înca din 2006, dar inexistenta chiar si pentru multi dintre magistratii care ar fi trebuit sa o popularizeze – va deveni obligatorie.

„Întelegerea în fata mediatorilor e, în primul rând, benefica pentru cetatean, care nu va mai fi nevoit sa piarda ani în sir în salile de judecata, pentru a-si rezolva o problema simpla. În plus, divorturile, partajele, conflictele de munca, cele legate de proprietati, de protectia consumatorului, dar si anumite dosare penale vor fi solutionate fara taxe de timbru, de copiere a actelor, de promovare a cailor de atac, fara onorarii pentru avocati – care pot însuma mii sau zeci de mii de euro. Mediatorului îi puteti plati în jur de 500 de lei, iar daca întelegerea se face cu succes, judecatorul care o «parafeaza» poate dispune ca justitiabililor sa le fie returnata si aceasta suma”, au explicat reprezentanti ai Uniunii Nationale a Judecatorilor.

Acestia au redactat si un „Ghid de mediere”, care ar trebui sa le fie de folos atât magistratilor, fie ei judecatori sau procurori, cât si ofiterilor de politie judiciara, pentru ca acestia sa-i poata ghida corect pe justitiabili.

Daca nu a început un proces si partile merg direct la mediator, acordul de mediere va fi parafat de un notar.

E important de stiut ca românii se vor putea adresa mediatorilor atât pentru rezolvarea unor dosare penale simple (furt, lovire, distrugere), cât si în cazul unor neîntelegeri în familie (unul dintre soti vinde masina familiei fara acordul celuilalt).

Sursa: EvZ

Iată şi opinia autorului:

Personal nu sunt de acord cu medierea. Si va argumentez: Nu-i vad utilitatea. In primul rand, daca partile nu se inteleg, ajung tot in instanta fapt ce conduce la suplimentarea costurilor unui proces. Apoi ar mai fi problema impartialitatii mediatorului fata de care am mari suspiciuni deoarece un mediator poate fi avocat, executor judecatoresc sau orice alt licentiant fara a se afla in incompatibilitate cu vreo profesie. Adica, un avocat poate fi 30 minute mediator dupa care, la o simpla strigare sau o schimbare de placuta redevine … avocat. La fel si in celelalte cazuri. De ce profesia aceasta n-a fost gandita ca sine qua non? Din punctul meu de vedere legea medierii a pus bazele infiintarii unei noi caste care cu siguranta nu va functiona in Romania asa cum pretind initiatorii proiectului. Iata ca datorita inutilizarii ei de catre justitiabili, s-a apelat acum si la magistrati care, mai nou, sunt obligati sa-i trimita pe justitiabili la mediatori! altfel nu le deschid dosarele De ce s-a ajuns pana aici? Cine are interese?  E suficient sa vedeti cine se afla in corpul mediatorilor. Justitiabilii au  incredere in procedura  judiciara deoarece decizia unui magistrat (buna-rea) are mai multa forta in fata adversarului din proces si totodata ii confera dreptul de a se indrepta  spre CEDO in caz de solutionare nedreapta a cauzei.

M-ar fi bucurat sa aud despre o reforma solida la nivelul resurselor umane din sistem, la obligarea magistratilor de a scurta termenele de judecata, de a fi mai restrictivi atunci cand e vorba de amanari, de a obliga solutionarea unui proces in termen de maxim 3 ani (considerat rezonabil la Curtea Europeana),  ceva referitor la responsabilizarea magistratului vinovat de erorile judiciare dispuse in cauze sau despre unificarea jurisprudentei astfel incat sa nu se mai poata da 0 mie de solutii diferite pe acelasi obiect etc. etc. Dar, dupa cum constat in Romania, se aplica din plin legile lui Murphy “Daca ceva functioneaza prost, infiinteaza o comisie” sau  “Cand vrei sa ingropi un subiect , infiinteaza o comisie sa-l cerceteze“…

Vom constata “utilitatea” medierii dupa ce vor aparea primele victime! Evident ca nici atunci nimeni nu va fi vinovat!

Mai jos, fără alte comentarii, voi reda dialogul ce s-a născut pe marginea acestui articol, făcând un rezumat (în integralitate, comentariile le puteti vedea aici  +++).

Fănuţa:

1. mediatorul este /ar trebui sa fie impartial.
- In momentul in care partile constata impartialitatea mediatorului vor refuza medierea.
- Calitatea de avocat, notar sau alta profesie juridica nu-l face sa devina incompatibil decat daca isi exercita ambele profesii fata de aceleasi parti. Legea stabileste clar ca cel ce reprezinta in instanta o parte, nu mai poate media in cauza in care cel reprezentat este parte. Si reciproca este valabila; asemeni si in cazul altor profesii juridice.
2. Privitor la casta, as prefera sa nu devina si aceasta breasla o casta. Avem prea mare nevoie, ca societate, de institutia medierii.
3. Forta deciziei magistratului in raport cu forta deciziilor proprii. O decizie a magistratului, de cele mai multe ori nemultumeste cel putin una din parti. La mediere, decizia apartine partilor iar acestea au tot interesul sa ia decizii reciproc avantajoase. Care din aceste decizii va fi mai puternica pentru parti? puteti raspunde singur.
4. In caz de neintelegere si respectiv de neincheiere a acordului, partile se intorc in instanta.
- Corect. Insa, rata de nefinalizare a medierii prin acord este una foarte mica.
5. Mediatorii vin din domenii diferite de activitate, domenii unde si/au dezvoltat abilitati de comunicare si chiar negociere, abilitati esentiale in mediere. Prin urmare, rezultate;le se vor vedea.
6. Reforma. Implementarea acestei institutii este de natura sa aduca schimbari profunde nu doar in sistemul judiciar ci in societatea romaneasca in ansamblul ei, desigur intr-un proces de durata. Se va constata in timp utilitatea medierii.

Snake.

1. teoretic ai dreptate. si judecatorul trebuie sa fie impartial, numai ca practica ne arata cu totul altceva.
- iarasi teoretic ai dreptate. intrebare: de unde stie una din parti ca acel mediator nu a fost sau este avocatul celeilalte parti? ce sanse practice au partile de a afla daca mediatorul este intradevar necunoscut de vreouna dintre ele? cum poate cerceta acest aspect?
- total impotriva. daca mediatorul este o profesie, ea trebuie sa fie incompatibila cu oricare alta. nu poti pretinde impartialitate si profesionalism daca mediator poate fi din cand in cand si la un simplu exchange devine altceva. e ca si cum ai recunoaste ca aceasta profesie nu este in fapt o profesie ci un hobby (cand ai timp, te ocupi si de ea)
2. eu asa o vad. o casta noua. m-am uitat la cativa membri de acolo si mi-a lasat un gust amar. daca tot ati vrut sa infiintati aceasta profesie care in alte tari are deja o traditie si chiar functioneaza, de ce n-ati inceput construirea institutiei cu niste oameni nepatati profesional sau moral? de ce se regasesc aici persoane cu o moralitate discutabila? apoi as veni sa te intreb de ce pretul cursului de mediator este atat de mare – peste 3.000 lei? asta demonstreaza foarte clar ca devine inaccesibil pentru o mare parte de doritori, inclusiv avocati care poate ar fi interesati sa imbratiseze serios aceasta profesie avand in vedere lipsa clientelei pe timp de criza. pana una-alta, pare a fi o noua varianta scoasa pe piata tot in favoarea celor cu venituri financiare substantiale, adica tot cine trebuie se inscrie la cursuri.
3. deciziile reciproc avantajoase depind de mai multi factori, unul ar fi capacitatea de intelegere a partilor aflate in coflict. e posibil ca una din parti sa fie mai putin pregatita si sa fie indusa in eroare crezand ca ceea ce a semnat este benefic insa… daca studiaza altcineva decizia, e posibil sa constate ca a fost inselat. aici depinde de tehnica de manipulare si evident abilitatea de negociere.
4. aici e problema: daca partile nu se inteleg, se intorc in instanta: asta echivaleaza cu suplimentarea cheltuielilor judiciare. o mediere nereusita nu returneaza banii partilor. deocamdata nu putem vorbi de o rata scazuta a medierii esuate deoarece f.putini romani au apelat la aceasta procedura. timpul va demonstra utilitatea sau inutilitatea institutiei. evident ca utilitatea ei depinde in cea mai mare masura de calitatea mediatorului, de aceea eu pun pret foarte mare pe resursa umana!!!
5. am citit legea. stiu despre ce e vorba. insist pe segmentul moralitatii mediatorului.
6. nu ma pot pronunta inca dar, asa cum am aratat in opinia personala, prin reforma inteleg solutionarea unor probleme mult mai importante in sistemul judiciar decat infiintarea unei noi institutii. medierea este un aleator al justitiei, care nu face altceva decat – eventual – sa degreveze o parte din dosare, dar nu schimba mentalitati, nu ridica profesionalismul la rand de lege, nu schimba fata justitiei corupte din Romania. daca mediatorul va demonstra insa ca este competent iar partile aflate in conflict vor fi de cele mai multe ori multumite de intelegerea incheiata pe aceasta cale, e posibil ca mediatorul sa elimine magistratul din schema tocmai datorita faptului ca instanta, deseori, nu urmareste aflarea adevarului ci spaga. suntem cea mai corupta tara din UE, avem cele mai multe dosare la CEDO din UE si totusi nimic nu se misca in sistem! asta ma doare cel mai mult.

Suplimentar ar mai fi vorba si despre un drept garantat atat prin Constitutie cat si prin CEDO “accesul la justitie” care, in lumina art.6 art. instituie dreptul oricărei persoane la un proces echitabil: ”Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil”

Dreptul de acces la un tribunal este inteles ca un drept de acces concret si efectiv, care presupune ca justitiabilul „sa beneficieze de o posibilitate clara si concreta de a contesta atingerea adusa drepturilor sale”.

Liberul acces la justiţie este consacrat, ca drept cetăţenesc fundamental şi prin art.21 din Constituţia României, prin art. 10 din Declaraţia universală a drepturilor omului, precum şi prin art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Fănuţa:

@ Snake, iti inteleg punctul de vedere (observi tehnica :), ma port ca un mediator) si, partial, cred ca ai dreptate.

O sa incerc sa raspund iarasi punctual:
1. impartialitatea – cred ca tine foarte mult si de latura subiectiva. Depinde de modul in care reuseste mediatorul sa fie impartial, indiferent daca acesta cunoaste sau nu una din parti.
Faptul ca eu cunosc una din parti, nu imi stirbeste impartialitatea. Desigur ca sunt situatii in care impartialitatea sa fie afectata. Atunci, obligatia mea deontologica este sa-mi “declin competenta” chiar si atunci cand partile nu cunosc situatia de fapt. De aceea spun ca tine foarte mult de latura subiectiva, de moralitatea fiecarei persoane.
De preferat este ca intr-o astfel de situatie sa se dezvaluie acest fapt inca de la inceput, pentru a evita situatii neplacute ulterioare.
2. casta – traim in Romania si, in fiece breasla se strecoara si oportunistii.
Nu stiu la cine te referi si nu ma intereseaza.
Ceea ce este important pentru mine este modul in care imi voi exercita eu aceasta profesie. Eu ma cunosc pe mine si motivele ce m-au determinat sa fac acest pas.
Personal, cred in efectele curative ale medierii; cred ca societatea romaneasca va suferi schimbari profunde daca vom reusi implementarea medierii iar aceste schimbari le va simti probabil copilul meu.
Din perspectiva laturii financiare, trebuie sa-ti dau dreptate si o spun cu regret. Sunt profesii care, prin natura profesiei, ar putea fi foarte buni mediatori dar investitia initiala pentru a pleca la drum este foarte mare.
Sunt sigura ca se vor gasi, in timp, solutii si in aceste situatii. (Eu personal ma gandesc la ceva dar e prematur sa spun acum.)
3. Aici, trebuie sa te contrazic.
Nu-ti trebuie multa carte ca sa stii ce e mai bine pentru tine. Trebuie sa-ti atrag atentia ca prin rationamentul tau, exprimi mai degraba pozitia avocatului care stie ce ar putea obtine partea respectiva in instanta. Insa, de unde stim noi ca persoana respectiva nu doreste sa obtina altceva decat ceea ce ii poate oferi instanta/legea? Aici este capcana in care cad multi avocati, ma refer la cei de buna credinta.
Daca cineva doreste sa stie ce poate obtine in instanta, nimic nu-l opreste sa ceara o consultatie de specialitate.
4. “daca partile nu se inteleg, se intorc in instanta: asta echivaleaza cu suplimentarea cheltuielilor judiciare.”
Indiferent daca medierea se incheie cu un acord sau nu, se poate restitui taxa de timbru. In situatiile de acordare a ajutorului judiciar, (art 20 daca nu ma insel) prevede aceleasi solutii si pentru onorariul judecatorului.
Sansa de reusita in mediere depinde de vointa partilor. Daca ele nu vor, atunci refuza medierea. Faptul acceptarii medierii de catre ambele (toate) partile este pasul cel mai important in vederea realizarii acordului. As spune ca din acest moment mediatorul mai trebuie sa depisteze unde este problema de comunicare, sa vada care sunt motivele neintelegerii si, de aici, rata de succes este foarte mare.
Prin urmare, n-as fi foarte ingrijorata.
Desigur, tine mult de personalitatea mediatorului dar un rol important il joaca vointa partilor. Daca mediatorul observa ca partile nu conlucreaza, nimic nu-l opreste sa inchida procesul de mediere, economisind inclusiv timpul partilor.
5. Moralitatea mediatorului. Sunt in deplin acord cu tine!
Prefer sa plec de la premiza ca exista. (Prezumtia de nevinovatie).
Si, sa nu uitam, romanul nu se mai duce cuu sacul plin la pomul laudat. Hai sa avem si putina incredere in capacitatea de a discerne a justitiabilului nostru.
6. Reforma in justitie. Medieera poate avea efect in mod subsidiar. Nu prin mediere se face reforma dar, prin degrevarea instantelor, oferim sansa magistratului sa se aplece asupra cauzelor mai grele, mai importante, cu un timp de pregatire ceva mai generos. Ai dreptate cand esti sceptic dar, cine stie, daca nu incercam … nu stim cum va fi.
7. Liberul acces la justitie: am abordat tema in mai multe articole. Am inceput acum o serie, prima fiind aceasta: http://medierea.wordpress.com/2009/12/07/medierea-procedura-obligatorie-sau-facultativa/ unde imi propun sa abordez aceasta tema.
In opinia mea, nu s-ar incalca dreptul la justitie nici daca ar fi prevazuta procedura ca obligatorie. Dar pe tema aceasta, cu placere, mai discutam si alta data.

P.S. Daca nu te superi, as prelua articolul tau si la mine, cu comentariile aferente, indicand sursa desigur.
Toate cele bune.

Pentru întreg dialogul, vizitati No Justice/Snake

Ghid de mediere intocmit sub egida UNJR

In cadrul campaniei `Judecatorii sustin medierea` declansata de Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania in data de 21 ian 2010 si sustinuta de Uniunea Nationala a Mediatorilor din Romania si Federatia Natională Sindicala Projust a Personalului din Justitie, UNJR anunta intocmirea primului  Ghid de mediere adresat magistratilor. Acesta contine  elemente practice prin care, incepand cu data de 03 martie 2010, judecatorii si procurorii din Romania vor putea pune in aplicare dispozitiile legii medierii, ca principala modalitate de degrevare a instantelor de dosare, care vor putea fi solutionate mult mai repede, ieftin si intr-un mod avantajos pentru toate partile.

La sugestia UNJR, incepand cu data de 05.02.2010, Ghidul este transmis tuturor magistratilor din tara, prin intermediul conducerilor instantelor. De asemenea, el este disponibil online pe site-ul UNJR.

Jud. Cristi Danilet

Purtator de cuvant al UNJR

Medierea - procedură obligatorie sau facultativă? (I)

Prin demersul ce-l vom urma (pe parcursul a trei articole) ne propunem să răspundem următoarelor întrebări:

I.     Potrivit ultimelor modificări aduse Legii 192/2006, putem afirma că procedura medierii devine una obligatorie?

II.    Poate fi procedura medierii o procedură obligatorie ce trebuie urmată ca o procedură prealabilă a procesului civil, asemeni procedurii prealabile din Contenciosul administrativ?

III.     Poate fi utilă societăţii româneşti instituirea obligativităţii parcurgerii procedurii medierii, înainte de declanşarea unui proces judiciar?

În cuprinsul acestui articol ne propunem să răspundem întrebării de la punctul I, urmând ca în articole ulterioare să formulăm câteva răspunsuri şi la celelalte întrebări.

Pentru aceasta, este necesar a prezenta câteva consideraţii generale, preliminare.

Consideraţii preliminare.

Potrivit recentelor modificări aduse Legii 192/2006 privind medirea şi exercitarea profesiei de mediator (în continuare – Lege/-a) aduse prin Legea 370/2009, sintagma "facultativă" a fost eliminată din cuprinsul art. 1 care definea medierea ca o “modalitate facultativă de solutionare a conflictelor pe cale amiabilă”.

Datorită acestui fapt au fost voci care au afirmat că în urma acestor modificări procedura a devenit obligatorie iar părţile aflate în conflict fiind obligate să parcurgă procedura medierii.

Să plecăm de la definiţia dată de Legea 192/2006 (aşa cum ea a fost modificată), potrivit căreia  „ Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor.” (Art. 1 alin. 1).

Pentru o analiză aprofundată şi pertinentă, este necesară evidenţierea paşilor ce trebuie făcuţi pentru parcurgerea medierii.

1. Primul pas: procedura prealabilă a medierii.

Acest prim pas este parcurs în mod obligatoriu de părţile aflate în conflict întrucât, aşa cum este stabilit în Lege, anterior derulării procedurii propriu-zise a medierii, este necesar a fi încheiat contractual de mediere, aşa cum imperativ a fost reglementat art. 44 alin. 1 din Lege.

Prin urmare, este necesară convenţia părţilor de a urma procedura medierii, convenţie concretizată prin contractul încheiat de părţi pe de o parte, cu meditorul pe de altă parte, denumit de Legea 192/2006 contract de mediere, potrivit art. 44 alin. 2 şi în condiţiile stabilite de art. 45-47, aşa cum recent au fost modificate.

Ca atare, pentru încheierea contractului de mediere este necesară parcurgerea procedurii prealabile a medierii, procedură ce se finalizează fie prin încheierea contractului de mediere (când se realizează acordul de voinţă l părţilor) fie prin refuzul uneia din părţile conflictului, situaţie în care contractual de mediere nu se va încheia iar pasul doi nu va fi urmat.

2. Pasul doi: parcurgerea procedurii medierii.

Pentru a fi declanşat acest pas, aşa cum am arătat, este necesar ca în prelabil să fie încheiat contractul de mediere. În urma parcurgerii procedurii propriu-zise de mediere, părţile pot ajunge la o înţelegere sau nu. Acordul părţilor, dacă s-a  realizat, poate fi total sau parţial iar consfinţirea acordului se va face prin încheierea aşa numitului acord de mediere, potrivit art. 58 alin. 1 din Lege.

Închiderea procedurii medierii, potrivit Legii 192/2006, se constată – în oricare dintre cazuri - prin procesul-verbal întocmirt şi semnat de către mediator, de asemenea semnat şi de părţi (personal sau prin reprezentant), aşa cum se arată în art. 57 din Lege.

Este procedura medierii o procedură obligatorie?

La o primă vedere, din definiţia dată de art. 1 din Lege, am putea afirma faptul că legiuitorul a dorit ca părţile să parcurgă în mod obligatoriu procedura prealabilă a medierii, prin eliminarea din cuprinsul textului a sintagmei de mediere “facultativă“. Cu alte cuvinte, prin eliminarea acestei sintagme, putem deduce voinţa legiuitorului ca, înainte de a deduce cauza judecăţii, părţile unui conflict să parcurgă mai întâi de toate procedura medierii şi doar în situaţia în care acestea nu pot ajunge la un acord sau acordul lor este unul parţial, atunci, şi numai atunci părţile pot apela la instanţă pentru stingerea conflictului dintre ele.

Dacă admitem că aceasta este voinţa legiuitorului, atunci care mai este raţiunea pentru care acesta a prevăzut obligativitatea încheierii unui contract de mediere (la art. 44)[1], contract încheiat prin convenţia părţilor? În această ipoteză, convenţia părţilor devine una formală, în condiţiile în care părţile trebuie să parcurgă în mod obligatoriu procedura medierii, indiferent de voinţa lor. Mai mult decât atât, convenţia părţilor este lipsită de valoare; este lipsită de efecte.

De asemenea, în sensul celor expuse în paragraful de mai sus, avem şi prevederile art. 45 litera d) care, sub sancţiunea nulităţii absolute, în ton imperativ statuează că în contractul de mediere trebuie să fie prevăzută şi  clauza ce priveşte ,,declaratia partilor, în sensul ca doresc declansarea medierii si ca sunt decise sa coopereze în acest scop;”.

Mai mult decât atât, potrivit art. 43 din Lege alin 3 este prevăzută posibilitatea ca una din părţi să refuze medierea.[2]

Ca atare, este greu de crezut că legiuitorul a dorit ca procedura medierii să devină obligtorie întrucât, într-o astfel de ipoteză, ar fi trebuit să existe o prevedere expresă.

Prin urmare, drept răspuns la întrebare, credem că în forma actuală a Legii[3] nu putem vorbi încă de o procedură obligatorie, prealabilă procedurii judiciare, asemănătoare procedurii prealabile specifice contenciosului administrativ.

Ca o consecinţă a acestui fapt, medierea rămâne o modalitate facultativă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă.

În sprijinul acestei afirmaţii s-a mai adus şi argumentul potrivit cu care, în finalul articolului 1 din Lege, legiutorul a prevăzut că medierea se desfăşoară în condiţiile exprimării liberului consimţământ al părţilor.

Potrivit cu propria opinie, argumentul este doar parţial în favoarea ideii de procedură facultativă întrucât, textul face referire la condiţiile în care trebuie să se desfăşoare procedura medierii; întreaga procedură este guvernată de acest principiu, părţile fiind cele care au decizia în ce le priveşte, mediatorul neavând decât rolul de a le ghida în găsirea celor mai bune soluţii care să mulţumească toate părţile aflate în conflict.

Cu alte cuvinte, din interpretarea gramaticală a textului de lege, rostul adăugării acestei ultime condiţii, prin alăturare,  la celelate principii ce guvernează procedura propriu-zisă a medierii, înţelegem  că liberul consimţământ al părţilor priveşte în mod special modul în care trebuie să se desfăşoare procedura medierii şi mai puţin dreptul de opţiune al părţilor privitor la mediere.

În plus, art. 1 la care facem referire are menirea de a îmcerca o definiţie a medierii, care transpare din întreg cuprinsul Legii 192/2006.

Un alt argument, foarte puternic, este dat de Raportul comisiei juridice a Camerei deputaţilor privitoare la acest text. Din Raport observăm că această condiţie a fost adăugată cu motivarea următoare:

“Medierea nu se poate desfăşura fără acordul părţilor.

Se face distincţia între etapa procedurală de soluţionare amiabila prin mediere, care poate fi obligatorie sau facultativa şi medierea propriu-zisă care nu poate fi decât voluntară.

Principiile sunt similare concilierii. Caracterul voluntar al medierii este obligatoriu.

Legea 192/2006 reglementează condiţiile aplicării medierii conform principiilor acesteia si nu se limitează la un singur domeniu (de ex in sistemul judiciar) .

Caracterul voluntar face parte dintre principiile medierii si este un principiu general acceptat, prevăzut inclusiv in documentele europene. Medierea nu poate avea loc decât daca este acceptata de toate părţile.

Medierea este o metoda de rezolvare/soluţionare alternativa a disputelor. Rezolvarea conflictelor este un alt concept.”

Observăm că se face distincţia între cele două etape (numite de noi paşi) arătându-se care dintre acestea pot fi obligatorii.  Prin urmare, referitor la această normă cuprinsă în art. 1 din Lege se vorbeşte de liberul consimţământ al părţilor ca principiu general acceptat ce caracterizează procedura medierii şi nu priveşte niciuna din etapele medierii.

Ca atare, conchidem prin a spune că procedura medierii este una ce rămâne facultativă, părţile având un drept de opţiune în privinţa deciziei de a parcurge procedura medierii.

De lege ferenda, se impune ca pentru viitor, dacă se doreşte ca procedura medierii să devină una obligatorie, să existe prevedere expresă în acest sens.

Dar, iau naştere alte întrebări:

1. Poate fi procedura medierii o procedură obligatorie ce trebuie urmată ca o procedură prealabilă a procesului civil, asemeni procedurii prealabile din contenciosul administrativ?


2. Obligativitatea poate privi doar procedura prealabilă a medierii, aşa cum este stabilită de art. 43 din Lege, sau există posibilitatea ca şi etapa propriu-zisă a procedurii medierii să fie prevăzută de legiuitor ca fiind obligatorie?

Vom încerca să răspundem la aceste întrebări în articolele ce vor urma (II) şi (III).

[1] (1) Este interzisa desfasurarea sedintelor de mediere înainte de încheierea contractului de mediere.

---

[2] Art. 43 alin. (3) ,,Dacă una din părţi refuză în scris, în mod explicit, medierea ori nu răspunde invitaţiei menţionate la alin. (1) sau nu se prezintă de două ori la rând la datele fixate pentru semnarea contractului de mediere, medierea se consideră neacceptată."

[3] Potrivit cu ultimele modificări aduse de Legea 370/2009, publicată în M. Of al României, nr. 831 din 3 decembrie 2009.

<a href="http://www.addtoany.com/bookmark"><img src="http://static.addtoany.com/buttons/share_save_171_16.gif" width="171" height="16" border="0" alt="Share/Save/Bookmark"/></a><script type="text/javascript">a2a_linkname=document.title;a2a_linkurl=location.href; a2a_init('page'); </script>