Divorț prin mediere - pașii ce pot fi urmați, pentru o soluționare rapidă.

Prin natura împrejurărilor, cele mai multe ședințe de mediere pe care le-am condus până acum au avut drept obiect divorțul (desfacerea căsătoriei parcă sună mai frumos) și/sau cererile accesorii.

Astfel, pot spune că am acumulat o oarecare experiență practică în materie de divorț.

Și, pentru că avem în prim plan două divorțuri ale unor persoane foarte bine cunoscute de publicul larg, toată lumea se întreabă cum i-ar fi ajutat pe aceștia medierea.

Ei bine, avem două situații diferite, prin faptul că, într-unul din cazuri avem un minor rezultat din căsătorie iar în celălalt nu.

Să le luăm pe rând.

1. Desfacerea căsătoriei în cauzele cu minori.

Cum ar trebui să procedăm? Care ar fi pașii de urmat?

a). Informarea. În orice litigiu, în oprice problemă ce o avem de rezolvat, ne consultăm mai întâi cu un specialist, pentru a ști ce ne așteaptă. Tot astfel și în mediere, cu atât mai mult cu cât, informarea privind medierea este gratuită.

b) Depunem cerera de divorț la instanță (menționând toate cererile accesorii pe care dorim să le soluționăm: încredintare minor, partaj, etc.). Cererea se poate face de către ambii soți, elegant, fără să mai fie invocate motivele de divorț, fără a mai căuta vina undeva și, implicit, hotarârea nu va mai cuprinde astfel de mentiuni.

c) Încheiem acordul de mediere, în urma ședinței (ședințelor, după caz) de mediere.

In cadrul ședinței de mediere, părțile, sprijinite de mediator, stabilesc soluțiile care să mulțumească pe ambii soți, cu privire la:

- decizia de a desface căsătoria prin acordul comun,

- cui vor fi încredițați copiii, când vor petrece minorii timpul și cu celălalt părinte, cum se vor lua în continuare decizii privind educarea și creșterea minorilor, starea de sănătate, școlile ce vor fi urmate și altele asemenea,

- care este pensia, când și cum se va plăti,

- dacă doamna va păstra numele din căsătorie,

- modul în care se va face partajarea bunurilor comune (aici, pot fi situații de negociere astfel încât, în acord, pot apărea și bunuri proprii, bunuri ce pot constitui un element de schimb),

d) Depunem acordul la instanță. Poate fi depus și numai de către unul din soți. Nu trebuie așteptat termenul. Odată cu acordul, se depune și cererea de restituire taxă de timbru (dacă vorbim de partaj, vorbim de

e) Ancheta socială. De regulă, în cauzele cu minori, instanțele dispun efectuarea anchetei sociale. Pot fi și situații când instanțele înțeleg să nu mai ceară efectuarea anchetei sociale. În repetate rânduri am arătatși eu că, în acele situații în care soții se înțleg și privitor la încredințare, apare ca inutilă ancheta socială.

f) Pronunțarea hotărârii judecătorești. Instanța ia act de acordul de mediere și pronunță hotărârea așa cum părțile au convenit în privința divorțului, a încredințării minorilor, a pensiei de întreținere, asupra dimensionării programului de legături personale cu copiii (celebrul „program de vizitare” al părintelui căruia nu i s-au încredințat copiii).

Potrivit legii, instanța trebuie să ia act de acordul de mediere fără să mai aștepte termenul fixat pentru judecată. În funcție de modul în care își gestionează fiecare instanță activitatea, magistratul poate lua act de acordul părților cu mult înainte de termen, chemându-le în camera de consiliu și soluționând astfe rapid dosarul.

Ca atare, tot ce aveți de făcut este să apelați la un mediator. Depuneti cererea de divort, incheiati acordul de mediere, cereti restituirea taxei de timbru (pot fi situatii cand nici nu se mai plateste).

Prin urmare, divortul se deruleaza in 3 pasi.

Astfel, nu mai aveti nevoie de martori, nu mai trebuie sa gasiti vinovati, nu trebuie sa motivati cererea!!!

2. Desfacerea căsătoriei când nu sunt copiii minori.

Cu exceptia anchetei sociale, pasii sunt aceeasi:

- Cerere la instanta

- Acord de mediere (si cerere restituire taxa judiciară de timbru),

- Hotarare judecatoreasca.

În astfel de cazuri, totul poate dura foarte puțin iar singurele costuri sunt cele legate de procedura de mediere. Uneori, mai mult dureaza redactarea acordului de mediere decat sedinta propriu-zisa de mediere.

Intrucat la mediere lucrurile se deruleaza rapid, unii autori vin cu titluri de genul acestuia: Avantajul medierii: partaj în trei ore!

Personal, nu ma mira acest titlu. am avut și eu cazuri în care seara am incheiat un acord de mediere, a doua zi l-am depus in fata instantei - la termen - iar instanta a incuviintat acordul in aceeași zi iar partile n-au efectuat nicio plata a taxei de timbru.

Invitatie la parteneriat: „Medierea - mai aproape de cetatean.”

Invitaţie la parteneriat

Colegiul Mediatorilorlansează invitația către toate asociațiile din București de a deveni partenere în derularea proiectului „Medierea - mai aproape de cetățeni”.

Asociaţia Profesională “Colegiul Mediatorilor” este o organizaţie profesională deschisă, care promovează transparenţa, spiritul de echipă şi managementul de proiecte, în scopul  promovării şi stabilizării profesiei de mediator în comunitate prin realizarea unei colaborări reciproc avantajoase cu reţelele profesionale şi instituţiile locale.

În vederea transpunerii în practică a prevederilor Legii nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi a realizării unei informări corecte şi eficiente a cetăţenilor cu privire la posibilitatea utilizării medierii şi a avantajelor acesteia, Colegiul Mediatorilor a elaborat proiectul:

„Medierea - mai aproape de cetăţean.”

care se va desfăşura în perioada ianuarie-decembrie 2011.

Obiectivele specifice ale proiectului includ:

• Obţinerea unor spaţii adecvate, în cadrul judecătoriilor şi Tribunalului Bucureşti în vederea asigurării promovării medierii și informării cetăţenilor, conform prevederilor legale.

• Organizarea activităţii de promovare și informare, prin asigurararea permanenţei în instanțe de către mediatorii autorizați din București, care doresc să participe la acest proiect.

• Informarea cetăţenilor, la cerere, cu privire la procedura și beneficiile medierii, Tabloul mediatorilor, posibilitatea alegerii mediatorului.

Considerând acţiunile propuse de Asociaţia „Colegiul Mediatorilor” ca fiind în sprijinul implementării prevederilor Legii 202/2010, Consiliul de mediere sprijină acest proiect prin punerea la dispoziţie a spaţiului pentru întâlnirile de lucru ale reprezentanţilor asociaţiilor, cu titlu gratuit.

Pentru stabilirea unui plan de acțiune comun și a termenilor parteneriatului, vă invităm joi, 09 decembrie 2010, de la ora 17.00 la ora 19.00, la o întâlnire de lucru la sediul Consiliului de Mediere din strada Piaţa Sf. Ştefan, nr. 7, sector 2, cod 023998.

Vă rugăm să confirmaţi participarea unui reprezentant al asociaţiei (cel mult doi) până cel târziu la data de 08 decembrie 2010, la telefon 0788.635.177 sau pe e-mail: fanutalisman@yahoo.com, persoană de contact, Fănuța Lișman.

În speranţa unei colaborări fructuoase, în folosul cetăţenilor şi al profesiei de mediator,

Adrian Bădilă

Preşedinte

Asociaţia „Colegiul Mediatorilor”

Fănuţa Lişman

Coordonator de proiect

Invitația poate fi descărcată și de aici: Invitaţie la parteneriat Catre toate asociatiile de mediatori din Bucuresti

Diferența dintre Contractul de mediere și Acordul de mediere.

Deseori, în practică, se face confuzie între cele două noțiuni. Ambele sunt contracte însă, multe elemente le diferențiază.

Contractul de mediere este acordul de voință cu privire la soluționarea unui conflict, prin procedura medierii, în condițiile Legii 192/2006, contractîncheiat între mediator, pe de o parte, și părțile conflictului, pe de altă parte, convenție prin care mediatorul se obligă să depună toate diligențele necesare în vederea soluționării amiabile a conflictului iar părțile își asumă obligația de a achita mediatorului un onorariu si cheltuielile aferente derulării procedurii și soluționării conflictului, obligându-se totodată să respecte regulile aplicabile medierii.

Potrivit definiției date mai sus, în conformitate cu prevederile legale, contractul de mediere se încheie între mediator, pe de o parte, și părțile conflictului pe de altă parte.

Prin urmare, obiect generic al contractului de mediere îl constituie chiar procedura medierii propriu-zise ce urmează a fi derulată, cu acordul tuturor părților contractului, în condițiile legii și ale clauzelor ce se vor stabili prin contract, procedură ce are drept scop imediat generarea soluțiilor reciproc avantajoase, pentru a se pune capăt conflictului în mod amiabil. Astfel, obiect subsidiar al contractului de mediere îl constituie conflictul dintre părți.

Sub sancțiunea anulării, contractul de mediere va cuprinde anumite clauze obligatorii, impuse de lege, sancțiunea omiterii uneia din aceste clauze expres prevăzute de art. 45 fiind cea a nulității relative.

Acordul de mediere este un tot contract,  în condițiile art. 942 Cod civil (cu unele excepții ), o convenție care, pe tărâm probator, are valoarea unui înscris sub semnătură privată , potrivit art. 58, alin. 1, teza ultimă. Acordul de mediere va îndeplini condițiile cerute de lege, în funcție de obiectul său, obiect diferit de la caz la caz, în funcție de natura conflictului mediat. În situațiiile în care este necesar a fi îndeplinite anumite condiții de fond și formă, potrivit legii , acordul de mediere va trebui supus încuviințării instanței ori autentificării notarului public, după caz.

Ce le diferențiază?

• Un prim element ce diferențiază cele două contracte este cel privitor la obiect. Contractul de mediere are în vedere procedura medierii, modul de derulare, conduita părților în timpul ședințelor de mediere, potrivit obligațiilor asumate prin contract (unele fiind impuse în mod imperativ de lege) iar acordul de mediere are de fiecare dată alt obiect, în funcție de natura conflictului mediat.

Spre exemplu, acordul de mediere poate cuprinde o donație, un partaj sau o vânzare; poate cuprinde înțelegerea soților cu privire la desfacerea căsătoriei sau o înțelegere în cazul unei răspunderi delictuale.

• Momentul de încheiere al fiecăruia dintre contracte, este întotdeauna diferit. Contractul de mediere , astfel denumit de lege, se încheie întotdeauna înainte de declanșarea procedurii propiu-zise de mediere , în timp ce acordul de mediere se încheie la finalul procedurii de mediere, când părțile ajung la o înțelegere cu privire la conflictul ce a fost mediat.

• Contractul de mediere se încheie între mediator și părțile conflictului, în timp ce acordul de mediere se încheie numai între părțile conflictului.

• Sub aspectul condițiilor de formă, contractul de mediere se va încheia în formă scrisă , impusă de lege ad validitatem, în timp ce acordul de mediere va fi încheiat, de regulă, în forma agreată de părți, urmând ca în acele situații în care legea impune îndeplinirea anumitor condiții de fond și formă, părțile să ceară încuviințarea acordului de mediere sau autentificarea lui.

Saptamana Patimilor in Justitie: Apelul judecatorilor pentru integritate si demnitate.

Apelul judecatorilor pentru integritate si demnitate. Lista semnaturi

(Adrian Neacsu - Judecator)

Semneaza si da mai departe!

Semnati alaturi de magistrati!

Haideti sa aratam tutoror ca dorim o justitie curata!

Semnati petitia Demnitate si Integritate!   www.sar.org.ro/blog/?p=1490

Trimiteti indemnul de a semna si altora, tuturor acelora care sunt de acord sa sprijine reforma morala a magistratilor care, iata, este dorita si din interior (aproape 300 de magistrati au semnat numai in primele 48 de ore). Magistratii insisi isi doresc colegi profesionisti si reguli clare de acces si promovare in justitie. Am asteptat cu totii acest moment timp de 20 ani.

Semnati  si dati mai departe!

Judecator Cristi Danilet

Am preluat mesajul Dlui  judecator Cristi Danilet cu convingerea ca sistemul judiciar poate fi reformat si ca reforma trebuie sa vina din interior. Inca, pentru a reusi, este, in egala masura, util si necesar orice ajutor venit si din afara sistemului.

SEMNATI PETITIE:

sustinem protestul judecatorilor fata de atitudinea CSM in cazul Voicu si al numirilor la ICCJ

(Blog de politici publice - SAR (Societatea Academica din Romania)

Magistraţii, medierea şi principiul rolului activ în procesul civil

Articolul de fata are menirea de a sublinia rolul activ al judecătorului pe parcursul desfăşurării unui proces civil şi de a stabili câteva repere privind conţinutul acestui principiu, din perspectiva instituţiei medierii, aşa cum este ea prevăzută de Legea 192/2006 (privind medierea şi organizarea profesiei de mediator).

Într-un articol anterior am arătat care sunt avantajele pe care le poate aduce medierea pentru stat în general si pentru justitie în special, motiv pentru care nu le vom relua în articolul de faţă ci doar subliniem faptul că medierea poate fi instituţia care să ajute la degrevarea instanţelor de numărul mare de dosare aflate pe rol.

Pentru acest motiv, am dorit să arătăm care este rolul activ al judecătorului în procesul civil şi care este corelaţia cu procedura medierii.

Un aspect foarte putin abordat în literatura de specialitate este cel privitor la conţinutul principiului rolului activ al judecătorului prin prisma art. 129 alin 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care "Judecătorul ... va stărui, în toate fazele procesuale, pentru soluţionarea amiabilă a cauzei.".

Sub acest aspect s-au făcut puţine referiri în literatura juridică, motiv pentru care ne propunem să-l abordăm mai pe larg şi din perspectiva medierii.

Astfel, potrivit art. 129 alin. 2 Cod pr. civ. , în exercitatrea rolului său activ, judecătorul are îndatorirea de a stărui pentru soluţionarea amiabilă a cauzei. Această prevedere are forma actuală încă din 2005 (potrivit modificării aduse de Legea 219/2005 şi anterior de OUG 138/2000), adică dinainte de apariţia legii medierii (L. 192/2006).

Cu alte cuvinte, încă dinaninte de a avea o reglementare specială care să permită părţilor recurgerea la o anumită procedură pentru rezolvarea unui conflict pe cale amiabilă, în exercitarea rolului activ, judecătorii aveau dreptul şi totodată obligaţia nu doar de a informa părţile că pot stinge litigiul dintre ele oricând pe parcursul procesului (în toate fazele procesuale, după cum se exprimă legiuitorul ) ci şi de a stărui ca părţile să recurgă la soluţionarea conflictului pe cale amiabilă.

Altfel spus, în conţinutul principiului rolului activ al judecătorului intră şi obligaţia (desigur şi dreptul)  acestuia  de a depune toate diligenţele ca părţile să aleagă o altă cale de soluţionare a conflictul dintre ele, şi anume calea amiabilă.

Dacă această obligaţie (de diligenţă) a judecătorului există încă dinainte de intraraea în vigoare a Legii 192/2006 privind medierea, prin prevederea expresă a articolului 6 din lege, această îndatorire a judecătorului este întărită prin noua reglementare şi, totodată, i se stabileşte un conţinut mai clar.

Potrivit art. 6, "Organele judiciare si arbitrale, precum si alte autoritati cu atributii jurisdictionale vor informa partile asupra posibilitatii si avantajelor folosirii procedurii medierii si le pot îndruma sa recurga la aceasta pentru solutionarea conflictelor dintre ele."

Potrivit propriei opinii, art. 6 (mai sus evocat) trebuie interpretat prin prisma normei prevăzută la art. 4 alin. 1 din Legea 192/2006 care stabileşte că medierea este o activitate de interes public. Prin prisma acestei prevederi, „Organele judiciare ... vor informa partile asupra posibilitatii si avantajelor folosirii procedurii medierii...” legiuitorul instituie pentru organele judiciare o obligaţie imperativa si concisa, aceea de a informa părţile cu privire la procedura medierii.

Continuarea o puteti citi aici >>>






a2a_linkname_escape=1;a2a_linkurl="";

Liberul acces la justitie, privit prin prisma Legii nr. 276/2009 de modificare a legii taxelor judiciare de timbru

Astă seară am citit un articol interesant pe Juridice.ro un articol privitor la incalcarea dreptului de acces la  justitie, intitulat "Incalcarile aduse dreptului de acces la justitie si dreptului de proprietate prin legea nr. 276/2009 de modificare a legii taxelor judiciare de timbru".

Asa cum am si argumentat acolo, in opinia mea, consider ca nu se incalca dreptul fundamental invocat.

Mai mult decat atat, prevad faptul ca prin masurile luate membrii societatii noastre vor fi nevoiti sa caute si alte cai de solutionare a conflictelor si am incredera ca vor cunoaste, mai curand decat ma asteptam, beneficiile unei institutii prea putin cunoscute de romani - MEDIEREA.

Comentariul:

Daca ma uit bine si analizez cu atentie prevedrile legii ce face obiectul articolului de faţă, as spune ca le-a dat Dumnezeu gandul cel bun domnilor guvernanti si ca, in sfarsit, guvernantii nostri se gandesc la binele societatii noastre, se gandesc ca e vremea ca noi, cetătenii Romaniei de astazi, sa recurgem la dialog pentru a ne rezolva problemele ce ne dezbină, că e vremea să devenim mai putin conflictuali si totodata solidari.
Totusi, daca ne uitam in istoria noastra recenta, as spune ca altele sunt motivele ce i-au determinat sa creasca taxele dar, indiferent de motive, cred ca trebuie sa intelegem ca altfel (decat prin impunere), in Romania, nu se poate gasi o solutie de degrevare a instantelor de judecata, nu poate fi obisnuit cetateanul nostru sa recurga la metode alternative de solutionare a conflictelor, la metode amiabile, reciproc avantajoase.
În ceea ce priveste incalcarea liberului acces la justitie, as dori sa mentionez urmatoarele:
1. Demersul autorilor este laudabil si cu siguranta unul de buna credinta insa, cred ca analiza cuantumului taxelor de timbru, mai mari sau mai mici, stabilite la un moment dat de catre stat, trebuie facuta in stransa corelatie cu OUG nr. 51 din 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă .
2. Organizarea justiţiei se află în administrarea statului. Cheltuielile pentru administrarea justiţiei sunt astfel în sarcina acestuia. Conform Constituţiei, art. 138 coroborat cu art. 74 alin. 2 şi cu art. 111 alin. 1 teza a II-a, şi legii (Codul fiscal, L 146/1997) statul stabileşte nivelul de impozite şi taxe necesare alcătuirii bugetului naţional ca mai apoi să-l poată redistribui şi să efectueze cheltuielile necesare din diferitele domenii de activitate pe care statul le administrează conform legii bugetare anuale.
3. Faptul ca incasarile din taxele timbru nu se reîntorc pentru finantarea justitiei, poate face obiectul unei alte discutii la fel de ample si de grele ca si cea de fata.
4. Privitor la neconstitutionalitatea normelor ce stabilesc taxe prea mari (ce ingradesc accesul la justitie), aduc in discutie o decizie a Curtii Constitutionale, Decizia nr. 178 din 16 noiembrie 1999 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2–8 din Legea nr.105/1997 (…) şi a dispoziţiilor art.1 şi 2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prin care Curtea a respins ca fiind inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.1 şi 2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ce a fost ridicată de S. C. „Betania Impex” – S.R.L. din Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, în Dosarul nr.985/CA/1999 al Curţii de Apel Timişoara. În motivarea deciziei, Curtea arată că <> Ca atare, este de prevazut rezultatul si in acest caz.
5. În aceeaşi ordine de idei, procesul civil presupune şi alte cheltuieli precum onorariile avocaţilor, onorarii de expertiză, cheltuieli pentru administrarea probelor şi altele. Existenţa acestor cheltuieli nu impietează, pe de o parte, liberul acces la justiţie iar pe de altă parte, nu anulează principiul gratuităţii justiţiei deoarece, pe temeiul art. 18 din recent adoptata O.U.G. 51/2008 , cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale. Partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume.
Este drept ca poate fi împovărător, de aceasta dată, apentru cel căzut în pretentii, însă acest fapt îi va face pe oameni sa reflecteze si totodata sa caute cai alternative de solutionare a conflictului, ceea poate aduce beneficii atat partilor aflate in conflict cat si statului.
6. Mai mult decât atât, oricând în cursul judecăţii, se acordă ajutorul public judiciar şi se menţine pe tot parcursul etapei procesuale în care a fost solicitat, dacă nu intervine decesul titularului cererii sau nu mai sunt îndeplinite condiţiile de acorare a ajutorului conform O.U.G. 51/2008, cum ar fi, spre exemplu, îmbunătăţirea situaţiei financiare. Totodată, art. 12 al ordonanţei menţionate, la alin 2, prevede că cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar este scutită de taxă de timbru ceea ce justifică, încă o dată, cele menţionate mai sus. Aceste dispoziţii ale legii au menirea evidentă de a facilita accesul la justiţie al oricărei persoane, putând chiar beneficia de gratuitate dacă situaţia sa financiară – dovedită şi supusă instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de acordare a ajutorului judiciar – nu-i permite să suporte cheltuielile necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi a-i fi recunoscute interesele sale.
7. În plus, ce-l opreste pe justitiabilul nostru sa caute alte cai de iesire din impas? Faptul ca legea prevede restituirea taxei de timbru in situatiile in care partile contrare incheie o tranzactie (un acord), pe cale amiabila, ma face pe mine sa inteleg ca mai degraba se urmareste descurajarea cetatenilor de a apela la justitie in orice situatie si incurajarea acestora sa apeleze la cai alternative de solutionare a diferendelor.
8. Totdata, trebuie sa avem in vedere faptul ca prin adoptarea OUG nr. 51 din 21.04. 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, România a urmat recomandările Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 8 din 2003 /CE conform căreia avea obligaţia adoptării de norme interne pentru acordarea asistenţei juridice de stat prin transpunerea prevederilor din Directiva mai sus menţionată, privind îmbunătăţirea accesului la justitie în cazul litigiilor transfrontaliere, menirea acestei ordonanţe fiind de a asigura dreptul la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justitie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, în condiţii egale pentru orice persoană fizică ce are domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene (art. 2 alin. 1) care solicită acordarea ajutorului public judiciar. Ordonanţa de urgenţă se aplică nu numai cetăţenilor români şi cetaţenilor din statele membre care solicită acordarea ajutorului public judiciar (art. 2 alin 1) ci şi apatrizilor care au reşedinţa într-unul din statele membre.
9. Ajutorul public judiciar prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă se acordă în cauze civile, comerciale, administrative, de muncă şi asigurări sociale, precum şi în alte cauze, cu excepţia celor penale (art. 3).
Astfel, orice persoană fizică, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale, va putea beneficia de ajutor din partea statului (art.4), prin familie – în accepţiunea dată de ordonanţă la art. 5 – înţelegând soţul/soţia şi persoana care are domiciliul ori reşedinţa comună şi gospodăreşte împreună cu solicitantul, copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă ai acestora şi care sunt în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea solicitantului, precum şi copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor şi în întreţinerea solicitantului.
Se poate acorda ajutor pentru:
 plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu, denumită în continuare asistenţă prin avocat;
 plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviinţarea instanţei sau a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;
 plata onorariului executorului judecătoresc;
 scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.
Astfel, putem conchide ca mai degraba ne aflam la inceputul unei noi etape ce trebuie parcursa de societatea româneasca, etapa care, in opinia mea, va aduce numeroase avantaje atat pentru societate in ansamblu cat si pentru fiecarte dintre membrii sai.
De acum putem spera ca vom uita cu totii de zicala „sa moara si capra vecinului” si vom deveni solidari, vom relua dialogul interpersonal si interinstitutional, astfel incat sa mai urcam o treapta pe scara evolutiei societatii noastre.
Din pacate, nu stiu ce alte metode i-ar putea determina pe cetatenii nostri sa apeleze la justitie doar in acele situatii in care au epuizat toate celelalte cai de rezolvare a diferendelor in care se afla.
S-a ales, in opinia mea, o cale care sa ofere mai multe avantaje (si de interes public) dacat dezavantaje iar prin prisma celor invocate mai sus, va fi greu sa argumentam o posibila incalcare a liberului acces la justitie.

a2a_linkname_escape=1;a2a_linkurl="";

Medierea – instituţie modernă în statul de drept – şi importanţa cunoaşterii acesteia de către viitorii jurişti

În timp ce domnii noştri guvernanţi se ceartă – de parcă nici n-au auzit de mediere şi nici nu ştiu cu ce se mănâncă – oamenii serioşi trebuie să se ocupe de treburi serioase. Nu mă întrebaţi ce înseamnă să fii serios; trebuie să mă duc la DEX să văd dacă ceea ce ştiu corespunde realităţii. S-ar putea să fiu dezamăgită şi nu-mi doresc.
Revenind, să vorbim de treburi serioase: medierea. Dacă mai sunt oameni cărora le pasă de societatea românească vor înţelege demersul meu şi fiecare, din locul unde se află, va promova această instituţie ca antidot la nepăsare, ca antidot la conflict, ca remediu pentru o societate care se vrea a fi sănătoasă.
Este de notorietate faptul că aglomerarea instanţelor de judecată din România afectează întreg sistemul judiciar, că procesele aparent simple sunt întârziate din cauza birocraţiei, că deciziile instanţei vin după repetate înfăţisări şi termene prescrise, că mormane întregi de dosare aşteptă de mult prea multă vreme rezolvarea (parcă tot vorbirăm despre asta).
Cu toate acestea, deşi medierea are drept scop principal degrevarea instanţelor de judecată de acele dosare ce pot fi soluţionate prin metode alternative precum medierea, practica medierii este foarte putin cunoscută în ţara noastră. Motivele pot fi diverse.
Spre exemplu, putem vorbi de faptul că deşi Legea 192 din 16 mai 2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator a fost adoptată în urmă cu 3 ani, abia anul trecut au fost autorizaţi primii mediatori. Ca o consecinţă a acestui fapt, corpul mediatorilor nu a avut timpul necesar pentru a-şi coagula forţele în vederea promovării profesiei de mediator. Mai mult decât atât, nici primul Consiliu de mediere, deşi avea menirea să facă acest lucru, nu a reuşit, poate şi datorită frământărilor inerente oricăror începuturi, aşa cum ne-am obişnuit în România. Mai mult decât atât, nici alte instituţii ale statului nu au făcut eforturi în acest sens deşi avantajele recurgerii la această metodă alternativă de soluţionare a conflictelor sunt bine cunoscute.
Deasemenea, este de notorietate faptul că Biserica se bucură de un grad ridicat de încredere în rândul populaţiei noastre, ba, mai mult decât atât, peste 90% dintre români se declară creştini şi, cu toate acestea, aşa cum ar fi de aşteptat în rândul unei astfel de societăţi majoritar creştine, dialogul nu este prezent; comunicarea nu se realizează. De solidaritate ce să mai vorbim?!
Iată că a venit momentul implementării unei instituţii care poate reada societăţii româneşti posibilitatea reluării dialogului atât interpersonal cât şi instituţional.
Cu toate acestea, deşi nu beneficiază de o promovare bine organizată, instituţia medierii devine treptat cunoscută dar mai sunt mulţi paşi de făcut.
Fiind o instituţie de importanţă majoră pentru un stat de drept cu o populaţie al cărei nivel de dezvoltare culturală a crescut în ultimii douăzeci de ani (e drept, mai lent decât ar fi fost de aşteptat), este necesar ca această instituţie să fie cunoscută, încă din timpul facultăţii, cel puţin de către studenţii care urmează studii juridice. Ar fi necesar ca această instituţie să fie studiată de către orice student ce va urma o carieră juridică, nu doar pentru a şti când şi cui îi foloseşte aceasta ci şi pentru a-i permite viitorului jurist (avocat, magistrat, notar, consilier juridic, funcţionar public) să-şi formeze anumite deprinderi, anumite competenţe precum cele de comunicare sau negociere. Deprinderile şi competenţele create prin studierea unei astfel de instituţii pot fi de folos viitorului jurist în oricare dintre profesiile mai sus menţionate.
În condiţiile în care studenţii vor avea cunoştinţe despre mediere încă de pe băncile şcolii, atunci putem avea garanţia că nu vor fi reticenţi în a apela la mediere, cănd ei înşişi se află într-un diferend sau chiar să apeleze la această procedură pentru rezolvarea conflictelor pentru care au fost mandataţi de către clienţii lor să le rezolve în instanţă. Astfel, magistratul, când va considera utilă o astfel de procedură, va putea recomanda părţilor să apeleze la un mediator pentru rezolvarea unui anumit tip de conflict. Avocatul, deasemenea, în funcţie de speţele ce-i sunt supuse spre rezolvare, fiind familiarizat cu medierea şi cunoscând avantajele alegerii acestei căi de soluţionare, va şti când este bine pentru clientul său să recurgă la procedura medierii.
Treptat, se va ajunge la o practică generală, date fiind numeroasele avantaje pe care le poate aduce medierea pentru orice persoană care apelează la ea.
Totodată, nu putem neglija faptul că, pe parcursul studierii procedurii de mediere şi ulterior prin recurgerea la o astfel de procedură ca alternativă la justiţie, se vor crea anumite obişnuinţe, anumite deprinderi ce vor creşte calitatea serviciilor oferite clienţilor de către viitorii jurişti.
Mai mult decât atât, cu excepţia magistraţilor, oricare altă profesie juridică este compatibilă cu cea de mediator, potrivit legii în vigoare (Legea 192/2006 privind medierea şi formarea profesiei de mediator).
În viitor, oricare dintre cei angrenaţi cel puţin odată, într-o astfel de procedură, având în vedere rata de succes şi beneficiile medierii, vor prefera dialogul, vor prefera comunicarea şi negocierea, oricăror alte forme de rezolvarea diferendelor. Astfel se pot pune bazele pentru dezvoltarea unei societăţi ce va avea ca regulă de funcţionare şi de rezolvare a diferendelor – DIALOGUL.
O societate în care dialogul, comunicarea este o regulă de bază pentru membrii săi, pentru instituţiile sale, o astfel de societate se află pe scara cea mai de sus a dezvoltării sale.
Cu alte cuvinte, putem spune că medierea ne poate readuce în societate dialogul care lipseşte socităţii româneşti de prea multă vreme. Ne lipseşte comunicarea nu doar la nivel instituţional, fapt ce se observă cu ochiul liber, ci şi la nivel interpersonal. Am uitat demult că dialogul este fecund, el înalţă exigenţa gândirii. Dialogul este calea spre evoluţie a unei persoane, a unei instituţii, a unei societăţi. Cel alflat în dialog se îmbogăţeşte cu sensurile pe care i le descoperă ceilalţi prin dialog.
Cine nu visează?! Cine nu-şi doreşte să trăiască într-o astfel de societate?!

Aşadar, medierea nu este doar o instituţie modernă a dreptului ci este şi o instituţie care arată nivelul de dezvoltare al unei societăţi.
Dar să vedem ce este medierea şi care-i sunt avantajele concrete. Să vedem de ce , efectiv, am avea nevoie de mediere ăn societatea românească.
Ca şi instituţie, medierea este o metodă alternativă – „Alternative Dispute Resolution”.
Mai nou este denumită ca metodă oportună - nu râdeţi, nu la noi, ci în statele care au înţeles demult ce avantaje aduce medierea – „Apropriate Dispute Resolution” – de rezolvare a conflictelor, după o procedură generală prevăzută de lege, în condiţii de confidenţialitate totală, de autodeterminare a părţilor, de neutralitate şi imparţialitate a mediatorului profesionist (ales în mod voluntar de părţi) şi cu multe avantaje (pecuniare şi nu numai) pentru părţile care au disponibilitatea să ajungă la un acord, pe cale amiabilă.
Pare miraculos, nu-i aşa? La noi, oare de ce nu merge?
Aşa cum legea însăşi o spune (Legea 192/2006) la art. 1, alin. 2), medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acorda mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele si să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile.
Avantajele medierii.
Pe termen scurt, avantajele medierii sunt uşor de prevăzut şi de cuantificat. Astfel, un prim avantaj ce poate fi perceput ca atare de către orice justiţiabil care decide să pună capăt unui conflict prin mediere este determinat de factorul timp. Dacă în instanţă este cunoscut momentul de început al procesului, cel de final este greu de prevăzut, fie din cauza procedurilor greoaie ce trebuiesc îndeplinite fie din cauza numărului mare de dosare aflate pe rol. În ceea ce priveşte medierea, timpul este cu mult redus iar procedura este simplă, lucru ce duce deasemena la reducerea timpului de rezolvare a conflictului. Astfel, economia de timp poate duce şi la o economie de natură pecuniară. Mai mult decât atât, stresul generat fie de şedinţele propriuzise de judecată (de aglomeraţie, de aşteptare, de imposibilitatea de a fi ascultat pentru tot ce ai de spus) fie de imposibilitatea de a prevedea rezultatul (favorabil sau nu) este cu mult redus, dacă nu chiar înlăturat.
Un alt avantaj imediat resimţit de către persoanele (fizice sau juridice) care aleg procedura medierii este cel al diminuării costurilor; costurile în procedura medierii pot fi sensibil mai mici decât în instanţa de judecată. Mai mult decât atât, dacă părţile ajung să încheie un acord, rezolvând un conflict aflat pe rolul instanţelor, legiuitorul a prevăzut posibilitatea restituirea taxei judiciare de timbru(în cauzele civile), indiferent de momentul în care părţile au decis suspendarea procesului. Astfel, odată ajuns acordul de mediere în instanţă, la cererea părţii interesate, va dispune restituirea taxei de timbru.
Este cunoscut faptul că majoritatea şedinţelor de judecată sunt publice iar şansele ca anumite informaţii să apară în media şi să producă efecte negative asupra persoanelor implicate sunt foarte mari. Tocmai de aceea, confidenţialitatea reprezintă un alt avantaj pentru oricare dintre situaţiile în care părţile nu-şi doresc o publicitate negativă, nu doresc a fi cunoscute aspecte private ale vieţii lor personale sau anumite aspecte ce ţin de bunul mers al afacerilor pe care acestea le derulează.
Faptul că părţile participă direct la găsirea soluţiilor, duce spre o rată mare de succes a medierii. Totodată, medierea păstrează relaţiile dintre părţi. Fexibilitatea procedurii de mediere este ea însăşi un avantaj care produce efecte benefice prin alegerea acestei metode.
Din perspectiva unui avocat (avocaţii pot fi adevăraţii promotori ai acestei instituţi, alături de magistraţi care sper – cel puţin în timp – să fie cuceriţi de partea medierii)), avantajele pot fi următoarele:
 spiritul combativ poate fi dezlănţuit în timpul medierii, fără constrângeri ori sancţiuni cum se întâmplă în cazul instanţei de judecată;
 un verdict negativ în instanţă ar putea duce la pierderea unor clienţi sau a unor potenţiali clienţi; un succes în mediere poate însemna nu doar păstrarea unui client (mulţumit) ci şi păstrarea unui client ce poate aduce alţi clienţi;
 la mediere, onorariul de avocat poate fi ceva mai mare decât în instanţă; mai mult decât atât, se poate negocia şi primi un onorariu de succes;
 procedura medierii poate oferi acelaşi grad de satisfacţie ca şi câştigarea unui proces în instanţă.
 Desigur că mai sunt şi alte avantaje dar m-aş bucura să le poată descoperi singuri.
În ceea ce priveşte statul, avantajele (bine cunoscute de către statele ce au implementat această procedură cu mult înaintea României) pot fi: degrevarea instanţelor de judecată, creşterea calităţii actului de justiţie şi implicit creşterea încrederii cetăţeanului în actul de justiţie, scăderea costurilor aferente organizării judiciare şi altele asemenea. Astfel, cu un numar mai mic de dosare pe rol, magistraţii vor putea afecta un timp mai mare atât studiului individual cât şi studiului dosarelor ce-i revin spre soluţiare iar soluţiile ce vor fi pronunţate au toate şansele să conţină tot mai puţine erori judiciare. Mai mult decât atât, tot mai puţini justiţiabili vor fi nemulţumiţi de serviciile oferite de stat în materie de justiţie.
Dincolo de toate aceste avantaje imediate, pe termen lung putem vorbi de avantaje mult mai importante decât acestea, şi ele vizează societatea în ansamblul ei.
Fiind o metodă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, medierea poate aduce o îmbunătăţire climatului social actual din România. Putem vorbi astfel de o îmbunătăţire a comunicării la nivel instituţional dar şi dintre instituţiile statului şi cetăţenii săi. O bună comunicare dintre instituţiile statului presupune şi asigurarea bunelor servicii pentru cetăţean şi astfel se asigură un climat de încredere şi respect faţă de instituţiile satului.
Treptat, cu cât un număr tot mai mare de persoane va alege medierea pentru a pune capăt divergenţelor dintre ele, cu atât vom avea o comunicare mai bună între membrii societăţii, la orice nivel. Se va realiza astfel un climat general bazat pe respect şi încredere reciprocă şi între membrii societăţii. Un climat in care membrii comunitatilor mai mari sau mai mici, in realizarea propriilor obiective, vor tine cont si de interesele celorlati. Va putea fi tot mai consistentă şi vizibilă solidaritatea dintre cetăţeni, solidaritate care astăzi nu este tocmai perceptibilă. Treptat, zicala „să moară şi capra vecinului” nu va mai fi atât de des invocată şi aplicată de către cei ce se consideră nedreptăţiţi, într-un fel sau altul.
Acum, că avem şi un Consiliu de mediere validat, nu putem decât să sperăm că lucrurile se vor schimba în mai bine.
Poate aşa, vor auzi şi domnii guvernanţi ce mai e şi cu medierea asta. Poate organizăm şi pentru ei un master, ceva.
Conchidem aşadar, prin prisma celor arătate mai sus şi prin prisma modificărilor benefice preconizate a fi aduse Legii 192/2006, că medierea este o instituţie modernă a unui stat modern, a unei societăţi aflată pe o treaptă mai înaltă a dezvoltării sociale, societate ai cărei membri vor prefera dilogul conflictului, vor prefera negocierea mai întâi de toate, vor prefera păstrarea bunelor relaţii între membrii săi.
Într-o astfel de societate în care membrii săi devin solidari ne dorim cu toţii să ne desfăşurăm activitatea dar, pentru a construi o astfel de societate, trebuie să punem cu toţii umărul. Activitatea mediatorului singur, fără ajutorul celorlalte profesii juridice, va fi percepută ca şi picătura de apă într-un ocean învolburat.
Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care, pe viitor, instituţia medierii ar trebui să fie studiată încă din timpul facultăţii.
Sper ca prin articolul de faţă să fi reuşit cel puţin să trezesc curiozitatea unora dintre dumneavoastră şi să încercaţi cel puţin odată să apelaţi la această procedură a medierii şi mai apoi, să vorbim din nou.

Vrem capul magistraţilor dar nu cred ca stim cu adevarat ce ne dorim!