Finanțarea Consiliului de Mediere

Nu știu dacă acesta este subiectul cel mai arzător din domeniul medierii însă, capătă o ”audiență” tot mai mare.

Deși timid abordat subiectul, în cele mai multe cazuri, începe sa aiba efectul picărturii chinezești.

Pe anumite grupuri închise ale mediatorilor, pe anumite forumuri se discută despre finanțarea CdM (Consiliului), despre taxele (mari) suportate de mediatori și de cele care (nu) sunt suportate și de către formatori.

Un articol în acest sens  este al colegului Nicolae Dediu, din care voi reda un fragment și pe care vă invit să-l lecturați în totalitate  aici:  Consiliul de Mediere se poate autofinanta

Ca medierea in Romania nu merge….asta o stie toata lumea.Ca doar scolile de formare sunt cele care fac bani…o stie si pe asta toata lumea.
Eu sincer nu vad salvarea medierii decat intr-un singur fel....introducerea medierii ca procedura obligatorie in anumite spete…..DAR
Pentru asta e nevoie de cat mai multi mediatori imprastiati in toata tara...nu in unele judete 30-40 iar in altele 5-6.
Cu toate ca sunt peste 1500 de mediatori autorizati si peste 2000 de mediatori ce nu au cerut autorizarea(pe motiv ca se vor autoriza atunci cand medierea va merge) introducerea medierii ca procedura obligatorie este dificila.Daca si ceilalti 2000 de mediatori ar cere autorizarea, am putea spune atunci ca sunt mediatori destui pentru a putea face fata.
Avand acest pretext scolile de formare incaseaza bani frumosi de pe urma cursurilor.Oricum cineva trebuie sa faca si cursurile astea...cu cat mai repede cu atat mai bine.

Ce ma deranjeaza pe mine este cu totul si cu totul altceva.

1)faptul ca mediatorii sunt impartiti in zeci de asociatii....in loc sa fie una singura la nivel national.;

2)lipsa transparentei informatiilor sau informatii date doar anumitor mediatori... »informatia asta ti-o spun doar tie....nu trebuie s-o stie si Dediu fiindca asta o publica imediat« ...pe mine asta m-a deranjat foarte tare...ca sa nu mai zic ca sunt si in Comisia de Promovare....sper ca nu incomodez pe nimeni;

3)pastrarea unei tensiuni constante in randul mediatorilor...certuri intre asociatiile de la nivel judetean si national;

4)faptul ca din banii incasati de scolile de formare nu revine mai nimic Consiliului de Mediere....si uitati-va la sediul CM....vai de steaua lui.

Mediator, Nicolae Dediu.

Opinia mea, asupra temelor aduse în discutie de colegul nostru:

• Introducerea medierii ca procedură prealabilă obligatorie.

Ca medierea, cel putin in anumite materii, ar fi de preferat sa fie obligatorie, sunt intru totul de acord insă, medierea nu trebuie să devină obligatorie pentru o braslă anume (a mediatorilor în cazul de fată) ci pentru că societatea are nevoie de acest lucru iar altfel este greu să fie implementată.

Pe această temă am început o serie de articole (pe care sper sa am timpul sa le reiau) aici: Medierea – procedură obligatorie sau facultativă? (I)

• este suficient numarul mediatorilor in acest moment?
  

Este greu de raspuns. Totuși, chiar daca sunt 2000 de mediatori neautorizati, nu inseamna ca medierea nu mai poate fi obligatorie.

În opinia mea, dupacum am discutat cu multi dintre acesti colegi care nu s-au autorizat, ei stau in expectativa. Cu siguranta, in momentul in care se vad zorii unei astfel de reglementari, vom vedea ca va creste nr. cererilor de autorizare.

Prin urmare,  ar fi bine sa nu ni se mai serveasca aceasta scuza. Un argument in plus este dat de faptul ca nu cred ca ii convine cuiva sa tina in buzunar o diploma de 1000 de euro.

• Impărțirea mediatorilor în numeroase asociatii.
  

În ceea ce mă priveste, cred ca este firsc acest lucru, pentru inceput. Nu ne cunoastem deloc intre noi. Nici sanse prea mari sa ne cunoastem nu sunt, cel putin in viitorul apropiat.

Datorita faptului că am lansat acest blog de ceva vreme (jumatate de an), mi-a oferit posibilitatea sa discut cu multi colegi din tara, fapt ce m-a ajutat sa înteleg anumite lucruri.

Astfel, ne dorim asocierea dar nu avem incredere in cei cu care ne putem asocia. La varful asociatiilor, de regulă sunt formatori in mediere (de care se spune ca-si urmaresc propriile interese) iar comunicarea cu acestia pana jos, la fiecare mediator,  este greoaie, daca nu imposibila. Exista deasemenea temerea (din partea unor mediatori), justificată în multe dintre situații, că se pierd în anonimat.

Toate aceste temeri enuntate de mine mai sus (impartasite cu multi colegi din tara), cred ca sunt justificate pentru inceput insa, cred ca se poate trece peste ele, cu inteligenta necesara și cu o oarecare disponibilitate din partea fiecaruia dintre noi.

O singura asociatie de mediatori, va fi imposibil sa existe. Prin urmare, sa-l luam ca un fapt inerent si sa luam decizii in functie de asta. Ce ne opreste sa ne asociam pe afinitati si interese, la nivel local sau national, sa colaboram pe diverse obiective, mai mari sau mai mici, ca mai apoi, asociatiile sa se reuneasca, intr-o singura voce, pentru realizarea unor obiecive comune, obiective cu impact mare la nivel național. Aceasta cred ca va fi solutia in viitor.

Crearea unei Uniuni la care sa se afilieze asociatiile create, in cadrul careia sa luam deciziile importante din domeniul medierii.

Vom crea astfel un corp credibil de mediatori, ne vom asocia pe afinitati, vom dezvolta proiecte, singuri sau prin asociere iar lucrurile vor incepe sa functioneze si in mediere. Totuși, așa cum am afirmat adeseori, trebuie sa ieșim din pasivitate.

• Lipsa comunicarii.

Desi, de ceva vreme, Consiliul de Mediere a inceput sa transmita ceva mai multe informatii, inca se simte o lipsa de comunicare.

Dupa cum stim, in comunicare exista si un receptor, nu doar un transmitator. Pentru a avea un dialog, si receptorul, la randul lui, trebuie sa dea un semnal pentru ca transmitatorul să răspunda si sa se creeze astfel dialogul.

Sa-mi fie iertata opinia ce o voi exprima dar, cand am avut ocazia, noi mediatorii, ne-am multumit sa ramanem doar ca simpli receptori si atat. Nu am stimulat comunicarea cu CdM. De teama, de rusine, sau din alte motive pe care acum nu le intuiesc.

In acest sens, voi veni cu un exemplu. Pe unul din grupurile create de mediatori, la un moment dat, a fost abonata si d-na Ciucă, președintele CdM. Au fost cateva incercari timide de dialog pe tema taxelor pentru Tabloul mediatorilor, situatie in care d-na Ciucă a dat un răspuns, dupa care lucrurile au amutit. Se pare ca unele comentarii au fost cenzurate chiar de administrator.

Asa ca, haideti sa fim cinstiti și sa nu dam vina numai pe una din parti. Haideti sa ne exprimam opiniile (nu cred ca ne taie cineva capul), desigur intr-o maniera civilizata, intr-un dialog real și constructiv.

• Formatorii plătesc și ei taxe către CdM? Daca da, care este cuantumul, procentul? Daca nu, ce este de făcut?

Pentru ca momentan nu am un raspuns exact asupra acestui punct, promit că voi reveni cand ma voi lamuri, macar in parte.

Totusi, o opinie in acest sens, este urmatoarea: Da, cred ca si formatorii trebuie sa suporte anumite taxe catre CdM iar taxele cpolectate astefl sa intre direct in bugetul de promovare a medierii. Avem nevoie de promovare si atunci, aceasta ar fi o posibilitate.

În final, cred ca fiecare dintre noi are ceva de spus si ar fine sa o spuna si , fiecare dintrenoi, poate contribui, cat de putin, ca medierea sa functioneze.

Toate cele bune și succes tuturor.

P.S. In zilele următoare voi publica un articol privind etapele medierii. Procedura prealabila șiprocedura propriu-zisa, intr-o maniera mai putin riguroasa d.p.d.v. stiintific dar cu implicatii practice.

Liberul acces la justitie, privit prin prisma Legii nr. 276/2009 de modificare a legii taxelor judiciare de timbru

Astă seară am citit un articol interesant pe Juridice.ro un articol privitor la incalcarea dreptului de acces la  justitie, intitulat "Incalcarile aduse dreptului de acces la justitie si dreptului de proprietate prin legea nr. 276/2009 de modificare a legii taxelor judiciare de timbru".

Asa cum am si argumentat acolo, in opinia mea, consider ca nu se incalca dreptul fundamental invocat.

Mai mult decat atat, prevad faptul ca prin masurile luate membrii societatii noastre vor fi nevoiti sa caute si alte cai de solutionare a conflictelor si am incredera ca vor cunoaste, mai curand decat ma asteptam, beneficiile unei institutii prea putin cunoscute de romani - MEDIEREA.

Comentariul:

Daca ma uit bine si analizez cu atentie prevedrile legii ce face obiectul articolului de faţă, as spune ca le-a dat Dumnezeu gandul cel bun domnilor guvernanti si ca, in sfarsit, guvernantii nostri se gandesc la binele societatii noastre, se gandesc ca e vremea ca noi, cetătenii Romaniei de astazi, sa recurgem la dialog pentru a ne rezolva problemele ce ne dezbină, că e vremea să devenim mai putin conflictuali si totodata solidari.
Totusi, daca ne uitam in istoria noastra recenta, as spune ca altele sunt motivele ce i-au determinat sa creasca taxele dar, indiferent de motive, cred ca trebuie sa intelegem ca altfel (decat prin impunere), in Romania, nu se poate gasi o solutie de degrevare a instantelor de judecata, nu poate fi obisnuit cetateanul nostru sa recurga la metode alternative de solutionare a conflictelor, la metode amiabile, reciproc avantajoase.
În ceea ce priveste incalcarea liberului acces la justitie, as dori sa mentionez urmatoarele:
1. Demersul autorilor este laudabil si cu siguranta unul de buna credinta insa, cred ca analiza cuantumului taxelor de timbru, mai mari sau mai mici, stabilite la un moment dat de catre stat, trebuie facuta in stransa corelatie cu OUG nr. 51 din 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă .
2. Organizarea justiţiei se află în administrarea statului. Cheltuielile pentru administrarea justiţiei sunt astfel în sarcina acestuia. Conform Constituţiei, art. 138 coroborat cu art. 74 alin. 2 şi cu art. 111 alin. 1 teza a II-a, şi legii (Codul fiscal, L 146/1997) statul stabileşte nivelul de impozite şi taxe necesare alcătuirii bugetului naţional ca mai apoi să-l poată redistribui şi să efectueze cheltuielile necesare din diferitele domenii de activitate pe care statul le administrează conform legii bugetare anuale.
3. Faptul ca incasarile din taxele timbru nu se reîntorc pentru finantarea justitiei, poate face obiectul unei alte discutii la fel de ample si de grele ca si cea de fata.
4. Privitor la neconstitutionalitatea normelor ce stabilesc taxe prea mari (ce ingradesc accesul la justitie), aduc in discutie o decizie a Curtii Constitutionale, Decizia nr. 178 din 16 noiembrie 1999 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2–8 din Legea nr.105/1997 (…) şi a dispoziţiilor art.1 şi 2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prin care Curtea a respins ca fiind inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.1 şi 2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ce a fost ridicată de S. C. „Betania Impex” – S.R.L. din Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, în Dosarul nr.985/CA/1999 al Curţii de Apel Timişoara. În motivarea deciziei, Curtea arată că <> Ca atare, este de prevazut rezultatul si in acest caz.
5. În aceeaşi ordine de idei, procesul civil presupune şi alte cheltuieli precum onorariile avocaţilor, onorarii de expertiză, cheltuieli pentru administrarea probelor şi altele. Existenţa acestor cheltuieli nu impietează, pe de o parte, liberul acces la justiţie iar pe de altă parte, nu anulează principiul gratuităţii justiţiei deoarece, pe temeiul art. 18 din recent adoptata O.U.G. 51/2008 , cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale. Partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume.
Este drept ca poate fi împovărător, de aceasta dată, apentru cel căzut în pretentii, însă acest fapt îi va face pe oameni sa reflecteze si totodata sa caute cai alternative de solutionare a conflictului, ceea poate aduce beneficii atat partilor aflate in conflict cat si statului.
6. Mai mult decât atât, oricând în cursul judecăţii, se acordă ajutorul public judiciar şi se menţine pe tot parcursul etapei procesuale în care a fost solicitat, dacă nu intervine decesul titularului cererii sau nu mai sunt îndeplinite condiţiile de acorare a ajutorului conform O.U.G. 51/2008, cum ar fi, spre exemplu, îmbunătăţirea situaţiei financiare. Totodată, art. 12 al ordonanţei menţionate, la alin 2, prevede că cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar este scutită de taxă de timbru ceea ce justifică, încă o dată, cele menţionate mai sus. Aceste dispoziţii ale legii au menirea evidentă de a facilita accesul la justiţie al oricărei persoane, putând chiar beneficia de gratuitate dacă situaţia sa financiară – dovedită şi supusă instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de acordare a ajutorului judiciar – nu-i permite să suporte cheltuielile necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi a-i fi recunoscute interesele sale.
7. În plus, ce-l opreste pe justitiabilul nostru sa caute alte cai de iesire din impas? Faptul ca legea prevede restituirea taxei de timbru in situatiile in care partile contrare incheie o tranzactie (un acord), pe cale amiabila, ma face pe mine sa inteleg ca mai degraba se urmareste descurajarea cetatenilor de a apela la justitie in orice situatie si incurajarea acestora sa apeleze la cai alternative de solutionare a diferendelor.
8. Totdata, trebuie sa avem in vedere faptul ca prin adoptarea OUG nr. 51 din 21.04. 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, România a urmat recomandările Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 8 din 2003 /CE conform căreia avea obligaţia adoptării de norme interne pentru acordarea asistenţei juridice de stat prin transpunerea prevederilor din Directiva mai sus menţionată, privind îmbunătăţirea accesului la justitie în cazul litigiilor transfrontaliere, menirea acestei ordonanţe fiind de a asigura dreptul la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justitie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, în condiţii egale pentru orice persoană fizică ce are domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene (art. 2 alin. 1) care solicită acordarea ajutorului public judiciar. Ordonanţa de urgenţă se aplică nu numai cetăţenilor români şi cetaţenilor din statele membre care solicită acordarea ajutorului public judiciar (art. 2 alin 1) ci şi apatrizilor care au reşedinţa într-unul din statele membre.
9. Ajutorul public judiciar prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă se acordă în cauze civile, comerciale, administrative, de muncă şi asigurări sociale, precum şi în alte cauze, cu excepţia celor penale (art. 3).
Astfel, orice persoană fizică, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale, va putea beneficia de ajutor din partea statului (art.4), prin familie – în accepţiunea dată de ordonanţă la art. 5 – înţelegând soţul/soţia şi persoana care are domiciliul ori reşedinţa comună şi gospodăreşte împreună cu solicitantul, copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă ai acestora şi care sunt în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea solicitantului, precum şi copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor şi în întreţinerea solicitantului.
Se poate acorda ajutor pentru:
 plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu, denumită în continuare asistenţă prin avocat;
 plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviinţarea instanţei sau a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;
 plata onorariului executorului judecătoresc;
 scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.
Astfel, putem conchide ca mai degraba ne aflam la inceputul unei noi etape ce trebuie parcursa de societatea româneasca, etapa care, in opinia mea, va aduce numeroase avantaje atat pentru societate in ansamblu cat si pentru fiecarte dintre membrii sai.
De acum putem spera ca vom uita cu totii de zicala „sa moara si capra vecinului” si vom deveni solidari, vom relua dialogul interpersonal si interinstitutional, astfel incat sa mai urcam o treapta pe scara evolutiei societatii noastre.
Din pacate, nu stiu ce alte metode i-ar putea determina pe cetatenii nostri sa apeleze la justitie doar in acele situatii in care au epuizat toate celelalte cai de rezolvare a diferendelor in care se afla.
S-a ales, in opinia mea, o cale care sa ofere mai multe avantaje (si de interes public) dacat dezavantaje iar prin prisma celor invocate mai sus, va fi greu sa argumentam o posibila incalcare a liberului acces la justitie.

a2a_linkname_escape=1;a2a_linkurl="";