Consiliul de Mediere - punct de vedere privind profesia de mediator, cu referire la amendamentele UNBR.

Amendamentele avocatilor la Legea Avocaturii: Juridice.ro

Amendamente propuse de Baroul Bucuresti:

Decanul Baroului Bucuresti propune urmatorul amendament la art.3 (lit.f)din Legea nr.51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, si anume:„Avocatul este de drept mediator”.

Mesajul Consiliului de Mediere

Consiliul de mediere, organism autonom de interes public care coordoneaza si reglementeaza activitatea de mediere in Romania conform legislatiei in vigoare, isi exprima in mod public ingrijorarea cu privire la modificarile legislative preconizate de catre corpul profesional al avocatilor in scopul exercitarii de catre acesta a profesiei de mediator. Amendamentul initial al U.N.B.R cu privire la modificarea legii nr. 51/1995 a fost respins in mod justificat de catre Senat, insa cu toate acestea, se fac demersuri pentru sustinerea sa in Camera Deputatilor.

Pentru aceste motive, Consiliul de Mediere aduce la cunostinta publicului, faptul ca medierea nu este un apanaj al profesiilor juridice, neavand nimic in comun cu acestea. Mediatorul nu acorda consultatii juridice, nu da sfaturi partilor, nu este psihoterapeut sau consilier de cuplu. Daca in instanta prevaleaza drepturile legale, la mediere conteaza nevoile si interesele celor implicati in conflicte. Pentru jurist, singura unitatea de masura este textul de lege. Si paradoxal pentru cei care nu au avut pana acum tangenta cu medierea dar care se considera mediatori din nastere, mediatorul nu da solutii, nu dezleaga pricina, nu foloseste capacitatea sa de expertiza in conflictul in care este investit ca si mediator ci conduce negocierile dintre parti in conditii de neutralitate, confidentialitate si impartialitate. Studiile juridice nu sunt de ajuns pentru a practica profesia de mediator, mai mult, pot constitui o piedica pentru mediatorul de formatie juridica datorita prefigurarii solutiei juridice in mintea mediatorului-jurist, cu posibile implicatii asupra neutralitatii si impartialitatii sale.

Medierea nu se aplica numai in relatie cu instanta. Aceasta este numai o sfera de aplicare. Cunoasterea reglementarilor legale, numai in cazul in care solutionarea disputei are vreo legatura cu cadrul legal, este o obligatie incidenta oricarui cetatean sau specialist care trebuie sa cunoasca reglementarile din domeniul sau de activitate.

Acordul rezultat din mediere poate fi scris sau nu, dupa specificul situatiei. In cazul in care partile doresc sau exista dispozitii legale specifice, acordul va imbraca forma scrisa. Mediatorul are obligatia verificarii legalitatii acordului avand posibilitatea de a apela la un specialist, daca este necesar.

Rezultatul medierii este ințelegerea la care ajung partile, iar competenta principala a mediatorului consta in conducerea procesului de mediere si nu in redactarea acordului rezultat. Medierea are drept scop nu redactarea unui acord ci incheierea in mod real a disputei.

Conform Directivei 52/2008 a CE acordul rezultat din mediere poate fi recunoscut in instanta. Conditia este sa fi avut loc un proces de mediere. Garantia ca are loc un proces de mediere este data de catre prestatorul serviciului -mediatorul- care trebuie sa fie capabil sa conduca procesul de mediere in mod neutru si impartial. Mediatorul trebuie sa fie calificat sa desfasoare aceasta activitate ca rezultat al dobandirii competentelor specifice prin formare specializata.

Consiliul de mediere reaminteste rolul important pe care mediatorul il are in cadrul societatii, acela de a contribui la solutionarea conflictelor dintre parti, in conditii de lipsa totala de partizanat.

Medierea este un amalgam de comunicare, negociere, psihologie, sociologie, retorica si relatii publice. Presupune si un minimum de cunostinte juridice care pot fi dobandite de catre un absolvent de studii superioare in cateva ore de studiu. Pentru aceste considerente, legiuitorul roman lasa verificarea acordul de mediere in seama instantei de judecata sau a notarului dupa caz.

Discursul public al conducerii corpului profesional al avocatilor aduce in discutie tot mai des intentia de a incerca modificarea legislatiei in domeniu in scopul dobandirii in acest mod a calitatii de mediator.

Dincolo de incalcarea recomandarilor europene si de neconstitutionalitatea unei astfel de prevederi, se ridica problema neintelegerii conceptului de mediere.

Avocatii nu sunt calificati sa conduca un proces de mediere, neavand formare si practica in domeniu medierii in intelesul standardelor europene aplicabile, nevand nici macar cunostiinte minimale conform directivei 52/2008 a CE. Oare triunghiul conflictului, teoria ierarhiei nevoilor umane, teoria Thomas-Killman, comunicarea paraverbala si nonverbala, tehnicile de manipulare si persuasiune, structura procesului conflictual si stagiile conflictului, sistemele ADR, tehnicile complexe de negociere, tipurile de conflicte se descopera in facultatile de Drept? Dar analiza riscului, sursele argumentatiei sau elementele de dinamica si analiza a conflictului? Sau diferentele dintre medierea facilitativa, transformativa, evaluativa si narativa?

Directiva  52/2008 a CE reglementeaza obligatia de formare a mediatorilor si impune organismelor nationale de reglementare in domeniul un control asupra calitatii formarii in domeniu. Pentru a se putea conduce procesul de mediere, mediatorul trebuie sa fie calificat sa faca acest lucru.

Prin compararea standardelor ocupationale ale celor doua profesii distincte, aceea de mediator si aceea de avocat, observam ca nu exista niciun fel de similitudini, fiecare dintre aceste profesii acoperind un segment distinct. Mediatorul si avocatul sunt pozitionati in COR in  doua grupe total diferite, cu doua coduri diferite (244702 pentru mediator si 242101 pentru avocat). Consiliul de mediere invedereaza faptul ca reglementarile in domeniul ocupatiilor  nu permit sa fie incluse competente ale unei ocupatii in alta ocupatie. Mai mult, standardul international de clasificare a ocupatiilor nu prevede nicio legatura intre profesia de avocat si cea de mediator.

Standardele de formare in mediere adoptate de catre Consiliul de mediere din Romania  sunt in deplina concordanta cu standardele europene in domeniu. In schimb, o astfel de initiativa legislativa, pe langa neconstitutionalitatea sa, ar constitui un precedent periculos pentru profesiile din Romania, prin includerea competentelor unei profesii in cadrul altei profesii total diferite. Pe langa aceste aspecte, ar duce la o reactie neechivoca a organismelor europene din domeniul medierii si ar duce la monitorizarea Romaniei pe partea de Justitie. Reamintim ca adoptarea unei legislatii in domeniul medierii a fost o cerinta obligatorie pe care Romania a indeplinit-o in anul 2006, in vederea aderarii la Uniunea Europeana.

Consiliul de mediere considera ca acest semnal transmis tuturor autoritatilor statului va duce la o reactie fireasca, de normalitate: sustinerea activitatii de mediere si consolidarea profesiei de mediator, ca si profesie distincta, formata din specialisti calificati.

Cabinet Presedinte

Consiliul de mediere

Incredintare minor prin mediere. Ancheta socială. (II)

La inceputul lunii martie am scris primul articol pe aceasta tema:  Încredinţare minor prin mediere, la divorţ. Ancheta socială.

Atunci am afirmat pentru prima data ca in cazul in care parintii ajung la un acord privind minorii (exercitarea tuturor drepturilor si obligatiilor), nu mai este necesara ancheta sociala.

Astazi, vin si afirm, cu aceeasi tarie, ca nu este necesara efectuarea anchetei sociale in ipoteza in care parintii incheie un acord de mediere cu privire la incredintarea minorului.

Pe blogul colegei noastre Florentina Costas (mediator si avocat) de la Oradea, a fost publicata o hotarare judecatoreasca in caz de divort.

Cu privire la:

6.3.Validitatea medierii privind încredințarea minorelor . Respectarea interesului superior al minorului.

Analizând acordul de mediere sub aspectul încredințării minorelor instanța constată că înțelegerea intervenită între părți la finalul procedurii de mediere corespunde interesului superior al celor două fiice minore ale cuplului, în vârstă de ___ani, respectiv___ani , acestea fiind la o vârstă fragedă iar mama care a stat mai mult cu ele in timp ce tatăl lucra, fiind mult plecat în deplasare , le poate oferi condiții bune materiale și morale necesare unei dezvoltări armonioase , după cum rezultă din referatul de anchetă socială.

Totodată, față de cele constatate cu ocazia efectuării anchetei sociale, în sensul că nu sunt cunoscute aspecte negative despre nici unul dintre părinți, iar pârâta locuiește cu acestea în locuința conjugală proprietatea soților care este compusă din trei camere și dependințe , oferind condiții optime de trai minorelor, iar veniturile realizate de mamă în calitate de _________ îi permit să asigure minorelor condiții optime de trai se deduce că acordul de mediere va fi benefic copiilor.

6.4. Validitatea medierii privind pensia de întreținere. Respectarea interesului superior al minorului

Acordul de mediere privind pensia de întreținere respectă dispozițiile art. 42 alin. 3 C.fam. coroborat cu art.86 alin.1 și alin.3 C.fam., în baza cărora instanța va dispune acordarea pensiei în favoarea minorelor , începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la majoratul acestora dar și prevederile art. 94 alin.1 și 3 din Codul familiei cu privire la cuantum care va fi de 30% din veniturile medii lunare nete ale reclamantului , iar în prezent se va raporta la _________pe care îl realizează acum.

6.5. Validitatea medierii privind dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorele. Respectarea interesului superior al minorului.

In ceea ce privește validitatea acordului de mediere cu privire la dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorele , fiicele sale, instanța reține că acest drept este consacrat de legiuitor atât în favoarea părintelui căruia nu i s-a încredințat copilul cât și a minorului, deoarece interesul superior al acestuia reclamă păstrarea unor legături cât mai strânse cu ambii părinți din familia naturală , astfel încât despărțirea părinților să nu fie resimțită de copii pe planul legăturilor personale cu oricare dintre ei.

Dupa cum se poate constata, instanta a cerut efectuarea anchetei sociale.

Mai mult decat atat, instanta "Dispune desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de _____ și trecută în registrul stării civile al Primăriei________sub nr.________prin divorț din culpă comună."

Observatie: nu-mi propun a critica o hotarare judecatoreasca ci doresc numai a semnala anumite chestiuni ce mi se par a fi in neconcordanta cu litera si spiritul legii si  in ideea de a avea si o practica unitara in acest sens.

1. Divortul se pronunta din culpa comuna desi sotii au incheiat un acord cu privire la desfacerea casatoriei? Pare un nonsens.

2. Ancheta sociala. Mai este ea obligatorie? Care este scopul efectuarii anchetei sociale?

Dincolo de faptul ca legiuitorul, prin instituirea anchetei sociale, pleaca de la prezumtia ca parintii sunt incapabili sa hotarasca cu privire la propriii lor copii, in chiar interesul acestora, se continua a se uza de ancheta sociala chiar si in caz de acord al parintilor, fapt ce mi se pare in disonanta cu prevederile Legii medierii.

Potrivit art. 64 din Legea 192/2006 parintii pot conveni, in mod amiabil, asupra urmatoarelor aspecte: "exercitiul drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor, contributia parintilor la întretinerea copiilor...".

Astfel ca, daca legiuitorul, prin norma speciala prevede ca parintii pot conveni asupra acestor aspecte, inseamna ca magistratului nu-i mai ramane decat sa ia act de acordul de mediere, verificand conditiile de fond si forma ale acordului si totodata respectarea interesului superior al copilului.
In acest sens, mai vin cu un alt argument, conferit de Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului care, la art. 31 alin. 1 prevede ca ambii parinti sunt responsabili pentru crestere copiilor lor (in sensul art. 101 Cod. fam.) iar la alin. 3 prevede ca: " in cazul existentei unor neintelegeri intre parinti cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti , instanta judecatoreasca, dupa ascultarea ambilor parinti, hotaraste potrivit interesului superior al copilului."
Ori, vin si intreb, daca parintii hotarasc intr-un fel prin acord, stabilind spre exemplu ca minorul va ramane cu mama, instanta va veni si va hotara potrivit anchetei sociale si va da copilul tatalui desi acesta a fost de acord sa fie incredintat mamei? Oare nu este astfel lipsit total de eficienta textul legii medierii, nu este lipsit de eficienta acordul de mediere? Nu apare ca-i suspectam pe parinti ca iau decizii cu rea credinta sau este aceasta o exceptie de la principiul bunei credinte?
In opinia mea, ancheta sociala in cazul acordului partilor nu este necesara.

Ar fi de dorit ca intr-o viitoare reglementare sa se prevada expres acest lucru, mentinerea anchetei fiind astfel nefireasca.
Mai mult decat atat, divortul nu este un handicap. Parintii nu devin incapabili, nu sunt mai putin responsabili privind cresterea copiilor In cazul incetarii casatoriei prin divort. Altfel, nu vom face decat sa adancim traumele care se incearca a fi diminuate prin mediere.

Acesta este rostul medierii in divort: pastrarea bunelor relatii dintre parinti, in respectarea interesului superior al copilului.

3. Dat fiind faptul ca legea medierii tace, judecatorul este pus in fata unei dileme.

In conditiile in care norma speciala tace, mergem la dreptul comun. In cazul de fata, admitem ca dreptul comun este Codul familiei asa cum cred ca a procedat instanta, desi sunt ispitita a considera ca fiind norma comuna dispozitiile cuprinse in articolele 61, 62 si 63, cu atat mai mult cu cat si legiuitorul inca din titlu le considera dispozitii speciale si le aseaza imediat dupa prevederile generale privind medierea in cauzele civile.

Dilema este data de faptul ca ajungand la prevederile Codului familiei, judecatorul trebuie sa dispuna desfacerea casatoriei potrivit art.38 din cod.

- Astfel, desi sotii se invoiesc asupra divortului amiabil, instanta nu poate pronunta hotararea potrivit acordului ambilor soti , avand ca temei art. 38 alin 2 din Codul familiei intrucat codul impune, suplimentar, indeplinirea anumitor conditii, fapt ce duce la ideea ca doar in anumite situatii sotii pot cere desfacerea in mod amiabil a casatoriei, ceea ce ar fi contrar prevederilor art. 64 din Legea 192/2006  (a medierii).

- Neputand pronunta un desfacerea casatoriei pe temeiul mai sus invocat, instantei ii ramana posibilitatea pronuntarii divortului potrivit art. 38 alin 1 din codul familiei, fapt ce da nastere altui paradox, subliniat si mai sus: desii sotii se invoiesc in privinta divortului si a cererilor accesorii divortului, instanta dispune desfacerea casatoriei din culpa sotilor.

Ramane de vazut care va fi sensul ce se va contura in practica judiciara. Personal, voi milita pentru evitarea anchetei sociale si pronuntarea divortului prin acordul partilor, temeiul de drept fiind art. 64 din Legea 192/2006 privind medierea care, in opinia mea abroga implicit conditiile impuse de Codul familiei la art. 38 alin 2, pct. a) si b), cu atat mai mult cu cat efectuarea unei anchete sociale este de natura sa mentina partile in starea de tensiune nefireasca, datorita faptului ca este posibil ca invoiala lor sa fie infirmata de instanta. Ori, unul din scopurile medierii este cel de a da libertate celor ce se afla in conflict sa-si solutioneze in mod amiabil diferendele pentru a reduce cat mai mult starea nefireasca de conflict, factorul timp intr-o situatie conflictuala fiind de natura sa adanceasca conflictul, pe masura ce starea conflictuala se prelungeste. Altfel, in loc sa remediem, mai degraba agravam starea de fapt.

Liberul acces la justitie, privit prin prisma Legii nr. 276/2009 de modificare a legii taxelor judiciare de timbru

Astă seară am citit un articol interesant pe Juridice.ro un articol privitor la incalcarea dreptului de acces la  justitie, intitulat "Incalcarile aduse dreptului de acces la justitie si dreptului de proprietate prin legea nr. 276/2009 de modificare a legii taxelor judiciare de timbru".

Asa cum am si argumentat acolo, in opinia mea, consider ca nu se incalca dreptul fundamental invocat.

Mai mult decat atat, prevad faptul ca prin masurile luate membrii societatii noastre vor fi nevoiti sa caute si alte cai de solutionare a conflictelor si am incredera ca vor cunoaste, mai curand decat ma asteptam, beneficiile unei institutii prea putin cunoscute de romani - MEDIEREA.

Comentariul:

Daca ma uit bine si analizez cu atentie prevedrile legii ce face obiectul articolului de faţă, as spune ca le-a dat Dumnezeu gandul cel bun domnilor guvernanti si ca, in sfarsit, guvernantii nostri se gandesc la binele societatii noastre, se gandesc ca e vremea ca noi, cetătenii Romaniei de astazi, sa recurgem la dialog pentru a ne rezolva problemele ce ne dezbină, că e vremea să devenim mai putin conflictuali si totodata solidari.
Totusi, daca ne uitam in istoria noastra recenta, as spune ca altele sunt motivele ce i-au determinat sa creasca taxele dar, indiferent de motive, cred ca trebuie sa intelegem ca altfel (decat prin impunere), in Romania, nu se poate gasi o solutie de degrevare a instantelor de judecata, nu poate fi obisnuit cetateanul nostru sa recurga la metode alternative de solutionare a conflictelor, la metode amiabile, reciproc avantajoase.
În ceea ce priveste incalcarea liberului acces la justitie, as dori sa mentionez urmatoarele:
1. Demersul autorilor este laudabil si cu siguranta unul de buna credinta insa, cred ca analiza cuantumului taxelor de timbru, mai mari sau mai mici, stabilite la un moment dat de catre stat, trebuie facuta in stransa corelatie cu OUG nr. 51 din 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă .
2. Organizarea justiţiei se află în administrarea statului. Cheltuielile pentru administrarea justiţiei sunt astfel în sarcina acestuia. Conform Constituţiei, art. 138 coroborat cu art. 74 alin. 2 şi cu art. 111 alin. 1 teza a II-a, şi legii (Codul fiscal, L 146/1997) statul stabileşte nivelul de impozite şi taxe necesare alcătuirii bugetului naţional ca mai apoi să-l poată redistribui şi să efectueze cheltuielile necesare din diferitele domenii de activitate pe care statul le administrează conform legii bugetare anuale.
3. Faptul ca incasarile din taxele timbru nu se reîntorc pentru finantarea justitiei, poate face obiectul unei alte discutii la fel de ample si de grele ca si cea de fata.
4. Privitor la neconstitutionalitatea normelor ce stabilesc taxe prea mari (ce ingradesc accesul la justitie), aduc in discutie o decizie a Curtii Constitutionale, Decizia nr. 178 din 16 noiembrie 1999 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2–8 din Legea nr.105/1997 (…) şi a dispoziţiilor art.1 şi 2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prin care Curtea a respins ca fiind inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.1 şi 2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ce a fost ridicată de S. C. „Betania Impex” – S.R.L. din Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, în Dosarul nr.985/CA/1999 al Curţii de Apel Timişoara. În motivarea deciziei, Curtea arată că <> Ca atare, este de prevazut rezultatul si in acest caz.
5. În aceeaşi ordine de idei, procesul civil presupune şi alte cheltuieli precum onorariile avocaţilor, onorarii de expertiză, cheltuieli pentru administrarea probelor şi altele. Existenţa acestor cheltuieli nu impietează, pe de o parte, liberul acces la justiţie iar pe de altă parte, nu anulează principiul gratuităţii justiţiei deoarece, pe temeiul art. 18 din recent adoptata O.U.G. 51/2008 , cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale. Partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume.
Este drept ca poate fi împovărător, de aceasta dată, apentru cel căzut în pretentii, însă acest fapt îi va face pe oameni sa reflecteze si totodata sa caute cai alternative de solutionare a conflictului, ceea poate aduce beneficii atat partilor aflate in conflict cat si statului.
6. Mai mult decât atât, oricând în cursul judecăţii, se acordă ajutorul public judiciar şi se menţine pe tot parcursul etapei procesuale în care a fost solicitat, dacă nu intervine decesul titularului cererii sau nu mai sunt îndeplinite condiţiile de acorare a ajutorului conform O.U.G. 51/2008, cum ar fi, spre exemplu, îmbunătăţirea situaţiei financiare. Totodată, art. 12 al ordonanţei menţionate, la alin 2, prevede că cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar este scutită de taxă de timbru ceea ce justifică, încă o dată, cele menţionate mai sus. Aceste dispoziţii ale legii au menirea evidentă de a facilita accesul la justiţie al oricărei persoane, putând chiar beneficia de gratuitate dacă situaţia sa financiară – dovedită şi supusă instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de acordare a ajutorului judiciar – nu-i permite să suporte cheltuielile necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi a-i fi recunoscute interesele sale.
7. În plus, ce-l opreste pe justitiabilul nostru sa caute alte cai de iesire din impas? Faptul ca legea prevede restituirea taxei de timbru in situatiile in care partile contrare incheie o tranzactie (un acord), pe cale amiabila, ma face pe mine sa inteleg ca mai degraba se urmareste descurajarea cetatenilor de a apela la justitie in orice situatie si incurajarea acestora sa apeleze la cai alternative de solutionare a diferendelor.
8. Totdata, trebuie sa avem in vedere faptul ca prin adoptarea OUG nr. 51 din 21.04. 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, România a urmat recomandările Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 8 din 2003 /CE conform căreia avea obligaţia adoptării de norme interne pentru acordarea asistenţei juridice de stat prin transpunerea prevederilor din Directiva mai sus menţionată, privind îmbunătăţirea accesului la justitie în cazul litigiilor transfrontaliere, menirea acestei ordonanţe fiind de a asigura dreptul la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justitie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, în condiţii egale pentru orice persoană fizică ce are domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene (art. 2 alin. 1) care solicită acordarea ajutorului public judiciar. Ordonanţa de urgenţă se aplică nu numai cetăţenilor români şi cetaţenilor din statele membre care solicită acordarea ajutorului public judiciar (art. 2 alin 1) ci şi apatrizilor care au reşedinţa într-unul din statele membre.
9. Ajutorul public judiciar prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă se acordă în cauze civile, comerciale, administrative, de muncă şi asigurări sociale, precum şi în alte cauze, cu excepţia celor penale (art. 3).
Astfel, orice persoană fizică, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale, va putea beneficia de ajutor din partea statului (art.4), prin familie – în accepţiunea dată de ordonanţă la art. 5 – înţelegând soţul/soţia şi persoana care are domiciliul ori reşedinţa comună şi gospodăreşte împreună cu solicitantul, copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă ai acestora şi care sunt în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea solicitantului, precum şi copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor şi în întreţinerea solicitantului.
Se poate acorda ajutor pentru:
 plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu, denumită în continuare asistenţă prin avocat;
 plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviinţarea instanţei sau a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;
 plata onorariului executorului judecătoresc;
 scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.
Astfel, putem conchide ca mai degraba ne aflam la inceputul unei noi etape ce trebuie parcursa de societatea româneasca, etapa care, in opinia mea, va aduce numeroase avantaje atat pentru societate in ansamblu cat si pentru fiecarte dintre membrii sai.
De acum putem spera ca vom uita cu totii de zicala „sa moara si capra vecinului” si vom deveni solidari, vom relua dialogul interpersonal si interinstitutional, astfel incat sa mai urcam o treapta pe scara evolutiei societatii noastre.
Din pacate, nu stiu ce alte metode i-ar putea determina pe cetatenii nostri sa apeleze la justitie doar in acele situatii in care au epuizat toate celelalte cai de rezolvare a diferendelor in care se afla.
S-a ales, in opinia mea, o cale care sa ofere mai multe avantaje (si de interes public) dacat dezavantaje iar prin prisma celor invocate mai sus, va fi greu sa argumentam o posibila incalcare a liberului acces la justitie.

a2a_linkname_escape=1;a2a_linkurl="";

Medierea – instituţie modernă în statul de drept – şi importanţa cunoaşterii acesteia de către viitorii jurişti

În timp ce domnii noştri guvernanţi se ceartă – de parcă nici n-au auzit de mediere şi nici nu ştiu cu ce se mănâncă – oamenii serioşi trebuie să se ocupe de treburi serioase. Nu mă întrebaţi ce înseamnă să fii serios; trebuie să mă duc la DEX să văd dacă ceea ce ştiu corespunde realităţii. S-ar putea să fiu dezamăgită şi nu-mi doresc.
Revenind, să vorbim de treburi serioase: medierea. Dacă mai sunt oameni cărora le pasă de societatea românească vor înţelege demersul meu şi fiecare, din locul unde se află, va promova această instituţie ca antidot la nepăsare, ca antidot la conflict, ca remediu pentru o societate care se vrea a fi sănătoasă.
Este de notorietate faptul că aglomerarea instanţelor de judecată din România afectează întreg sistemul judiciar, că procesele aparent simple sunt întârziate din cauza birocraţiei, că deciziile instanţei vin după repetate înfăţisări şi termene prescrise, că mormane întregi de dosare aşteptă de mult prea multă vreme rezolvarea (parcă tot vorbirăm despre asta).
Cu toate acestea, deşi medierea are drept scop principal degrevarea instanţelor de judecată de acele dosare ce pot fi soluţionate prin metode alternative precum medierea, practica medierii este foarte putin cunoscută în ţara noastră. Motivele pot fi diverse.
Spre exemplu, putem vorbi de faptul că deşi Legea 192 din 16 mai 2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator a fost adoptată în urmă cu 3 ani, abia anul trecut au fost autorizaţi primii mediatori. Ca o consecinţă a acestui fapt, corpul mediatorilor nu a avut timpul necesar pentru a-şi coagula forţele în vederea promovării profesiei de mediator. Mai mult decât atât, nici primul Consiliu de mediere, deşi avea menirea să facă acest lucru, nu a reuşit, poate şi datorită frământărilor inerente oricăror începuturi, aşa cum ne-am obişnuit în România. Mai mult decât atât, nici alte instituţii ale statului nu au făcut eforturi în acest sens deşi avantajele recurgerii la această metodă alternativă de soluţionare a conflictelor sunt bine cunoscute.
Deasemenea, este de notorietate faptul că Biserica se bucură de un grad ridicat de încredere în rândul populaţiei noastre, ba, mai mult decât atât, peste 90% dintre români se declară creştini şi, cu toate acestea, aşa cum ar fi de aşteptat în rândul unei astfel de societăţi majoritar creştine, dialogul nu este prezent; comunicarea nu se realizează. De solidaritate ce să mai vorbim?!
Iată că a venit momentul implementării unei instituţii care poate reada societăţii româneşti posibilitatea reluării dialogului atât interpersonal cât şi instituţional.
Cu toate acestea, deşi nu beneficiază de o promovare bine organizată, instituţia medierii devine treptat cunoscută dar mai sunt mulţi paşi de făcut.
Fiind o instituţie de importanţă majoră pentru un stat de drept cu o populaţie al cărei nivel de dezvoltare culturală a crescut în ultimii douăzeci de ani (e drept, mai lent decât ar fi fost de aşteptat), este necesar ca această instituţie să fie cunoscută, încă din timpul facultăţii, cel puţin de către studenţii care urmează studii juridice. Ar fi necesar ca această instituţie să fie studiată de către orice student ce va urma o carieră juridică, nu doar pentru a şti când şi cui îi foloseşte aceasta ci şi pentru a-i permite viitorului jurist (avocat, magistrat, notar, consilier juridic, funcţionar public) să-şi formeze anumite deprinderi, anumite competenţe precum cele de comunicare sau negociere. Deprinderile şi competenţele create prin studierea unei astfel de instituţii pot fi de folos viitorului jurist în oricare dintre profesiile mai sus menţionate.
În condiţiile în care studenţii vor avea cunoştinţe despre mediere încă de pe băncile şcolii, atunci putem avea garanţia că nu vor fi reticenţi în a apela la mediere, cănd ei înşişi se află într-un diferend sau chiar să apeleze la această procedură pentru rezolvarea conflictelor pentru care au fost mandataţi de către clienţii lor să le rezolve în instanţă. Astfel, magistratul, când va considera utilă o astfel de procedură, va putea recomanda părţilor să apeleze la un mediator pentru rezolvarea unui anumit tip de conflict. Avocatul, deasemenea, în funcţie de speţele ce-i sunt supuse spre rezolvare, fiind familiarizat cu medierea şi cunoscând avantajele alegerii acestei căi de soluţionare, va şti când este bine pentru clientul său să recurgă la procedura medierii.
Treptat, se va ajunge la o practică generală, date fiind numeroasele avantaje pe care le poate aduce medierea pentru orice persoană care apelează la ea.
Totodată, nu putem neglija faptul că, pe parcursul studierii procedurii de mediere şi ulterior prin recurgerea la o astfel de procedură ca alternativă la justiţie, se vor crea anumite obişnuinţe, anumite deprinderi ce vor creşte calitatea serviciilor oferite clienţilor de către viitorii jurişti.
Mai mult decât atât, cu excepţia magistraţilor, oricare altă profesie juridică este compatibilă cu cea de mediator, potrivit legii în vigoare (Legea 192/2006 privind medierea şi formarea profesiei de mediator).
În viitor, oricare dintre cei angrenaţi cel puţin odată, într-o astfel de procedură, având în vedere rata de succes şi beneficiile medierii, vor prefera dialogul, vor prefera comunicarea şi negocierea, oricăror alte forme de rezolvarea diferendelor. Astfel se pot pune bazele pentru dezvoltarea unei societăţi ce va avea ca regulă de funcţionare şi de rezolvare a diferendelor – DIALOGUL.
O societate în care dialogul, comunicarea este o regulă de bază pentru membrii săi, pentru instituţiile sale, o astfel de societate se află pe scara cea mai de sus a dezvoltării sale.
Cu alte cuvinte, putem spune că medierea ne poate readuce în societate dialogul care lipseşte socităţii româneşti de prea multă vreme. Ne lipseşte comunicarea nu doar la nivel instituţional, fapt ce se observă cu ochiul liber, ci şi la nivel interpersonal. Am uitat demult că dialogul este fecund, el înalţă exigenţa gândirii. Dialogul este calea spre evoluţie a unei persoane, a unei instituţii, a unei societăţi. Cel alflat în dialog se îmbogăţeşte cu sensurile pe care i le descoperă ceilalţi prin dialog.
Cine nu visează?! Cine nu-şi doreşte să trăiască într-o astfel de societate?!

Aşadar, medierea nu este doar o instituţie modernă a dreptului ci este şi o instituţie care arată nivelul de dezvoltare al unei societăţi.
Dar să vedem ce este medierea şi care-i sunt avantajele concrete. Să vedem de ce , efectiv, am avea nevoie de mediere ăn societatea românească.
Ca şi instituţie, medierea este o metodă alternativă – „Alternative Dispute Resolution”.
Mai nou este denumită ca metodă oportună - nu râdeţi, nu la noi, ci în statele care au înţeles demult ce avantaje aduce medierea – „Apropriate Dispute Resolution” – de rezolvare a conflictelor, după o procedură generală prevăzută de lege, în condiţii de confidenţialitate totală, de autodeterminare a părţilor, de neutralitate şi imparţialitate a mediatorului profesionist (ales în mod voluntar de părţi) şi cu multe avantaje (pecuniare şi nu numai) pentru părţile care au disponibilitatea să ajungă la un acord, pe cale amiabilă.
Pare miraculos, nu-i aşa? La noi, oare de ce nu merge?
Aşa cum legea însăşi o spune (Legea 192/2006) la art. 1, alin. 2), medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acorda mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele si să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile.
Avantajele medierii.
Pe termen scurt, avantajele medierii sunt uşor de prevăzut şi de cuantificat. Astfel, un prim avantaj ce poate fi perceput ca atare de către orice justiţiabil care decide să pună capăt unui conflict prin mediere este determinat de factorul timp. Dacă în instanţă este cunoscut momentul de început al procesului, cel de final este greu de prevăzut, fie din cauza procedurilor greoaie ce trebuiesc îndeplinite fie din cauza numărului mare de dosare aflate pe rol. În ceea ce priveşte medierea, timpul este cu mult redus iar procedura este simplă, lucru ce duce deasemena la reducerea timpului de rezolvare a conflictului. Astfel, economia de timp poate duce şi la o economie de natură pecuniară. Mai mult decât atât, stresul generat fie de şedinţele propriuzise de judecată (de aglomeraţie, de aşteptare, de imposibilitatea de a fi ascultat pentru tot ce ai de spus) fie de imposibilitatea de a prevedea rezultatul (favorabil sau nu) este cu mult redus, dacă nu chiar înlăturat.
Un alt avantaj imediat resimţit de către persoanele (fizice sau juridice) care aleg procedura medierii este cel al diminuării costurilor; costurile în procedura medierii pot fi sensibil mai mici decât în instanţa de judecată. Mai mult decât atât, dacă părţile ajung să încheie un acord, rezolvând un conflict aflat pe rolul instanţelor, legiuitorul a prevăzut posibilitatea restituirea taxei judiciare de timbru(în cauzele civile), indiferent de momentul în care părţile au decis suspendarea procesului. Astfel, odată ajuns acordul de mediere în instanţă, la cererea părţii interesate, va dispune restituirea taxei de timbru.
Este cunoscut faptul că majoritatea şedinţelor de judecată sunt publice iar şansele ca anumite informaţii să apară în media şi să producă efecte negative asupra persoanelor implicate sunt foarte mari. Tocmai de aceea, confidenţialitatea reprezintă un alt avantaj pentru oricare dintre situaţiile în care părţile nu-şi doresc o publicitate negativă, nu doresc a fi cunoscute aspecte private ale vieţii lor personale sau anumite aspecte ce ţin de bunul mers al afacerilor pe care acestea le derulează.
Faptul că părţile participă direct la găsirea soluţiilor, duce spre o rată mare de succes a medierii. Totodată, medierea păstrează relaţiile dintre părţi. Fexibilitatea procedurii de mediere este ea însăşi un avantaj care produce efecte benefice prin alegerea acestei metode.
Din perspectiva unui avocat (avocaţii pot fi adevăraţii promotori ai acestei instituţi, alături de magistraţi care sper – cel puţin în timp – să fie cuceriţi de partea medierii)), avantajele pot fi următoarele:
 spiritul combativ poate fi dezlănţuit în timpul medierii, fără constrângeri ori sancţiuni cum se întâmplă în cazul instanţei de judecată;
 un verdict negativ în instanţă ar putea duce la pierderea unor clienţi sau a unor potenţiali clienţi; un succes în mediere poate însemna nu doar păstrarea unui client (mulţumit) ci şi păstrarea unui client ce poate aduce alţi clienţi;
 la mediere, onorariul de avocat poate fi ceva mai mare decât în instanţă; mai mult decât atât, se poate negocia şi primi un onorariu de succes;
 procedura medierii poate oferi acelaşi grad de satisfacţie ca şi câştigarea unui proces în instanţă.
 Desigur că mai sunt şi alte avantaje dar m-aş bucura să le poată descoperi singuri.
În ceea ce priveşte statul, avantajele (bine cunoscute de către statele ce au implementat această procedură cu mult înaintea României) pot fi: degrevarea instanţelor de judecată, creşterea calităţii actului de justiţie şi implicit creşterea încrederii cetăţeanului în actul de justiţie, scăderea costurilor aferente organizării judiciare şi altele asemenea. Astfel, cu un numar mai mic de dosare pe rol, magistraţii vor putea afecta un timp mai mare atât studiului individual cât şi studiului dosarelor ce-i revin spre soluţiare iar soluţiile ce vor fi pronunţate au toate şansele să conţină tot mai puţine erori judiciare. Mai mult decât atât, tot mai puţini justiţiabili vor fi nemulţumiţi de serviciile oferite de stat în materie de justiţie.
Dincolo de toate aceste avantaje imediate, pe termen lung putem vorbi de avantaje mult mai importante decât acestea, şi ele vizează societatea în ansamblul ei.
Fiind o metodă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, medierea poate aduce o îmbunătăţire climatului social actual din România. Putem vorbi astfel de o îmbunătăţire a comunicării la nivel instituţional dar şi dintre instituţiile statului şi cetăţenii săi. O bună comunicare dintre instituţiile statului presupune şi asigurarea bunelor servicii pentru cetăţean şi astfel se asigură un climat de încredere şi respect faţă de instituţiile satului.
Treptat, cu cât un număr tot mai mare de persoane va alege medierea pentru a pune capăt divergenţelor dintre ele, cu atât vom avea o comunicare mai bună între membrii societăţii, la orice nivel. Se va realiza astfel un climat general bazat pe respect şi încredere reciprocă şi între membrii societăţii. Un climat in care membrii comunitatilor mai mari sau mai mici, in realizarea propriilor obiective, vor tine cont si de interesele celorlati. Va putea fi tot mai consistentă şi vizibilă solidaritatea dintre cetăţeni, solidaritate care astăzi nu este tocmai perceptibilă. Treptat, zicala „să moară şi capra vecinului” nu va mai fi atât de des invocată şi aplicată de către cei ce se consideră nedreptăţiţi, într-un fel sau altul.
Acum, că avem şi un Consiliu de mediere validat, nu putem decât să sperăm că lucrurile se vor schimba în mai bine.
Poate aşa, vor auzi şi domnii guvernanţi ce mai e şi cu medierea asta. Poate organizăm şi pentru ei un master, ceva.
Conchidem aşadar, prin prisma celor arătate mai sus şi prin prisma modificărilor benefice preconizate a fi aduse Legii 192/2006, că medierea este o instituţie modernă a unui stat modern, a unei societăţi aflată pe o treaptă mai înaltă a dezvoltării sociale, societate ai cărei membri vor prefera dilogul conflictului, vor prefera negocierea mai întâi de toate, vor prefera păstrarea bunelor relaţii între membrii săi.
Într-o astfel de societate în care membrii săi devin solidari ne dorim cu toţii să ne desfăşurăm activitatea dar, pentru a construi o astfel de societate, trebuie să punem cu toţii umărul. Activitatea mediatorului singur, fără ajutorul celorlalte profesii juridice, va fi percepută ca şi picătura de apă într-un ocean învolburat.
Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care, pe viitor, instituţia medierii ar trebui să fie studiată încă din timpul facultăţii.
Sper ca prin articolul de faţă să fi reuşit cel puţin să trezesc curiozitatea unora dintre dumneavoastră şi să încercaţi cel puţin odată să apelaţi la această procedură a medierii şi mai apoi, să vorbim din nou.

Răspunderea părinţilor pentru fapta copiilor minori

FUNDAMENTUL RĂSPUNDERII PĂRINŢILOR

PENTRU FAPTA PREJUDICIABILĂ  A MINORULUI (Copilul)

Fundamentul raspunderii parintilor

RASPUNDERE PARINTI